7,813 matches
-
această perioadă, din diferite motive. A fost o epuizare, apoi evoluția lumii occidentale a dus la acest sfîrșit: criza economică, desființarea blocurilor politice. Literatura putea vorbi despre aceste crize, și ea a fost cea care atunci s-a rebranșat la real, dar era complicat de stabilit cum putea face asta, de vreme ce formalismul lăsase urme adînci. Au fost două căi de a ieși din avangardele formaliste (n-aș spune din „modernitate”, cred că sîntem încă aici). Prima ieșire a fost una „postmodernă
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
fost practicat și de altfel văd foarte clar în arhitectura bucureșteană cum fațadele mixează elemente vechi și noi. Această estetică compozită este ludică, dar și deierarhizantă, într-o echivalență generalizată. Dar există o literatură care nu se mulțumește cu tratatamentul realului în cheie ludică, care are o dimensiune etică, o literatură care reintroduce valori, spre deosebire de cea postmodernă. De aceea, cred că termenul de postmodern poate să caracterizeze părți din opera unui autor, sau anumite opere, dar nu ansamblul literaturii franceze noi
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
găsit de Sir Wilkinson în 1974”, considerat a fi unul din textele care trebuiau să facă parte din Noul Testament (și nu a fost inclus de către „un grup de episcopi adunați în anul 170, care au selecționat textele”). Pentru efectul de real, e dat chiar și numărul aprobării prin care guvernul egiptean permitea scoaterea din țară a manuscrisului!! Într-o singură propoziție, Coelho rezumă presupusa geneză a romanului: „L-am cunoscut pe fiul lui Sir Walter Wilkinson, de Crăciun, în 1982... Pe
Manuscrisul găsit la Accra by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4149_a_5474]
-
a romanului: „L-am cunoscut pe fiul lui Sir Walter Wilkinson, de Crăciun, în 1982... Pe 30 nov. 2011 am primit o copie a manuscrisului pe care o primisem la prima noastră întâlnire. Îl transcriu acum.” Concizia și „efectul de real” din introducere sunt pe măsura lapidarității apoftegmatice care urmează. Cu toată incertitudinea privind existența acestui text apocrif și necanonic, textului îi e conferită o „valabilitate” asociabilă scrierilor biblice. Adevărurile simple, pe care le știe (dar nu le urmează) oricine, considerate
Manuscrisul găsit la Accra by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4149_a_5474]
-
ideologică, dar fără referent, care, adică, nu trimite la nici o realitate determinată. În miezul acestei caracteristici se află, atât Klee și Schönberg, cât mai ales Barbu, al cărui Ou dogmatic nu este altceva decât o pledoarie înalt poetică în favoarea abolirii realului și a instaurării increatului, vorba lui Rimbaud: Că vinovat e tot făcutul Și sfânt doar nunta, începutul. Sunt destui cei care consideră că gândirea primară și infestată ideologic a cenzorilor comuniști nu putea fi capabilă de sesizarea unor astfel de
Oul dogmatic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4158_a_5483]
-
trece la analiza aplicată, cercetătorul sintetizează firele teoretice (inclusiv pistele din științele exacte): „(...) asistăm la unirea mai multor spații, asemenea pieselor dintr-un puzzle, în spațiul mai larg și mai cuprinzător al textului însuși, un spațiu în care textul și realul se contopesc devenind, cu un termen al lui Cărtărescu, o texistență (s.a.). Această lărgire a spațiului textului este una necesară, deoarece trebuie să găzduiască, pe lângă suita de personaje ficționale, noi personaje principale: autorul însuși și cititorul” („texistență” este, cred, un
Proză și spațialitate by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4161_a_5486]
-
închei cu două observații în marginea ei: cred că, în cazul lui Nedelciu, analiza teoretică și formală a reprezentărilor spațiului în proza lui trebuie să țină neapărat seama de contextul socio-politic, de semnalizările permanente ale textului care merg în direcția realului de dincolo de text - spațiile tranzitorii și spațiile închise, obturate, figuri mai ales ale urbanului, trimit necesarmente la context. De aceea, „diferența dintre lumea rurală și cea urbană”, cum spune Ionuț Miloi, mi se pare o chestiune mult mai complexă la
Proză și spațialitate by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4161_a_5486]
-
din poem, o pregnanță expresivă inconfundabilă, legitimând o conlucrare excelentă între inteligență și un har asociativ potopitor. „În formulări de maximă concentrare e vizibil un zvâcnit interior care vine de dincolo de cuvânt. Impresionează în special ingenuitatea cu care poetul relaționează realul cu ficțiunea, pendulând de la un univers de suavități, discret sentimentale, la altul de enunțuri cu caracter teoretic. Multe poeme sunt niște comentarii la misterul din ființe și lucruri. Uneori, la o lectură de suprafață, fără să se înțeleagă că-și
Consecvența cu sine a poetului by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/3851_a_5176]
-
reportaje pentru o revistă cunoscută - GEO. Atrage atenția întâi prin scenarii de film de televiziune și prin rubricile săptămânale ținute în reviste cunoscute. Vine, așadar, spre literatura după exerciții ale scrisului ce implică impact direct cu publicul și priză la real. Din 1997 și până astăzi a publicat 10 române și aproape tot atâtea culegeri de articole, a realizat scenarii de film, propriile române au fost ecranizate în filme de succes, într-o ascensiune constantă, căci pare să nu-și dezamăgească
Memoria ca teritoriu periculos by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3885_a_5210]
-
deschide imaginația lirică spre social și comentează, în stil când grav, când aluziv și sarcastic, istoria care îl asumă”. Isarlâk-ul lui Mircea Dinescu este un peisaj al contrastelor conciliante și al freneziei senzoriale, al mirajului de o clipă și al realului de o materialitate copleșitoare. Martor la porțile Orientului este tocmai o astfel de poezie în care se presimt aromele, formele și culorile îmbătătoare ale Orientului, cu prisosul lor extatic, cu lipsa de măsură în toate și, mai ales, cu amoralitatea
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
apetența sa pentru tribulațiile cotidianului, sugestia referențialității, atât de ilustrativă pentru versurile sale. Poezia Hau hau e tipică pentru amprenta insurgenței lirice configurate de Mircea Dinescu în versuri de un dinamism imagistic incontestabil. Atras cu deosebire de convulsiile și avatarurile realului, poetul își arogă patosul refuzului tocmai datorită carențelor ontice sau etice pe care le percepe în universul cotidian. Poetul resimte, cu îndoită acuitate, spaima de reificare, angoasa viețuirii într-o lume a obiectelor, din care sensurile autentice s-au retras
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
doar trăirea, gesticulează inautentic, fără a-și asuma spontaneitatea ca normă a substanței ontologice. Și în poemul Hau hau procedeele predilecte întrebuințate de autor sunt parabola, înscenarea alegorică, ironia și reflexul parodic, toate aceste modalități având darul de a transpune realul în regimul ficțiunii cu substrat etic, în registrul urgenței și al nevoii de autenticitate. Poezia face parte din volumul Proprietarul de poduri (1976), volum reprezentativ pentru lirica lui Mircea Dinescu. Privighetoarea secolului XX e o poezie cu un caracter programatic
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
mult în poemul Privighetoarea secolului XX, inserția elementului autobiografic este cât se poate de evidentă și de elocventă. Poetul își clamează, într-un discurs liric necontrafăcut și dezinhibat, stările afective, orgoliul, frustrarea, jubilația rostirii și deziluzia în fața alcătuirilor precare ale realului. Ideea lirică dominantă e aceea că poezia modernă, poezia secolului XX și-a pierdut puritatea, frenezia originară, orfismul său liminar, căpătând o turnură gravă, anexându-și suferința, tragicul, grotescul și ridicolul unei istorii care este adesea convulsivă și dezarticulată ontic
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
cu palori agonice și reflexe carcerale, în care ființa își simte existența ca o captivitate resemnată, într-un spațiu al chemărilor de dispariție, al întunericului și al morții. Ilustrativă pentru această atitudine și pentru acest nou mod de a privi realul, poezia Doamne-ferește este și o alegorie a unei istorii delirante, în care dogma a înlocuit individualitățile, iar lozinca ține loc de afecte. Aluziile la era comunistă, cu atmosfera de teroare abil întreținută, cu impostura și lașitatea generalizate, cu spectacolul demisiilor
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
falselor elogii. Autenticitatea, de la care colegii săi de generație se revendică zgomotos și nu întotdeauna autentic, îl caracterizează pe autorul Limbii comune în mod aproape natural. El nu poate scrie altfel decât așa, sincer. Cu fraze scurte și apucând zdravăn realul imediat. Nu acceptă alte registre, pentru că nu le poate mima. Detestă organic melodrama. Are, în acest sens, câțiva maeștri (dintre cei enumerați mai sus), dar un singur profesor esențial, un singur sensei. Nae Stabiliment, unchiul din Bușteni (Radu Conciu, pe
O limbă comună by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4163_a_5488]
-
tainice” ale mansardei domiciliare, cu „un balcon mic - limbă scoasă străzii zgomotului autobuzelor”. E o introducere afectivă în partea mai prezumțioasă a cărții pe care o reprezintă urmărirea unui fin raport speculativ, cel dintre senzația dură, „prozaică”, și „irealitatea imediată”. Realul apare figurat prin acest contact nemijlocit al senzoriului cu aparența, astfel încît ceea ce se ascunde în spatele său să aibă credibilitatea unei „funcționări” a ființei care se pune în stare de experiență lirică. Plecînd dintr-o organicitate existențială, poeta se regăsește
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
la nesfîrșit aceeași sentință/ care nu începe/ și nici nu se sfîrșește. A mea./ Pășesc încet la limita dintre vis și realitate/ pentru că așa începe orice pedeapsă. Insolită./ Ca și cum îți bei cafeaua de dimineață” (Personaje). Pentru ca această transmutare a datelor realului în zona ficțiunii să nu aibă un aspect de pură gratuitate e nevoie de un tablou al realului cît mai palpabil, constrîngător, avînd aerul unui alibi. Din care motiv semnalele senzorialității înclină prematur spre senzualitate. Jocul copilei cu castanele apare
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
dintre vis și realitate/ pentru că așa începe orice pedeapsă. Insolită./ Ca și cum îți bei cafeaua de dimineață” (Personaje). Pentru ca această transmutare a datelor realului în zona ficțiunii să nu aibă un aspect de pură gratuitate e nevoie de un tablou al realului cît mai palpabil, constrîngător, avînd aerul unui alibi. Din care motiv semnalele senzorialității înclină prematur spre senzualitate. Jocul copilei cu castanele apare încărcat de sugestii erotice, ca și de gingășii maternale. E o anticameră înfiorată de impulsurile delicate ale feminității
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
sufletesc și istoric. Raluca Brancomir plonjează într-o realitate tot mai rarefiată, ale cărei trăsături umile se estompează, se rătăcesc în sensuri disparente, pe un fundal al terorii (În tramvai). În atari circumstanțe impactul se amortizează. Deși adesea ofensator, dureros, realul nu se desparte cu ușurință de sine, nu se sacrifică de bunăvoie. Înainte de-a lăsa loc negativului său care e golul umplut de vibrațiile imaginative ale absenței, ține a-și marca prezența, așa cum am văzut, prin cultul amintirii și
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
de presantă încît acceptă echivalarea prin simțuri (Cu tălpile goale). Dialectica real-ireal devine tot mai vivace. Primul termen caută pretexte pentru a-l motiva pe cel de-al doilea și invers. Spre a sugera autenticitatea de fond a proceselor sale, realul nu ezită a le devoala în intimitatea lor, înfățișîndu-și dinamica transfigurărilor precum în niște secvențe cinematografice (Între cuvînt și tăcere). În sens opus, estetica picturii iese cu generozitate din cadrul specific, se corporalizează în anonimat ori descinde de-a dreptul în
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
noțiunilor ei absolute” (Grădina). În chip simptomatic, litera devine pulpă „dulce zemoasă” în care îți poți înfige dinții, lăsînd să ți se prelingă sucul pe buze, iar cuvîntul ajunge să tresară „ca o inimă adevărată”, ca „un trup articulat”. Așadar, realul refuză să iasă din scenă, fie și în favoarea irealului proxim pe care-l ia sub protecția sa. Raluca Brancomir, Îndoielnica supraviețuire, Ed. Allfa, 2011, 128 p.
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
de la Polirom). Ce nu aflăm din masiva biografie a lui Rushdie - deși, sibilinic, lucrurile sunt menționate - e faptul că autorul Versetelor satanice nu era tocmai inocent în raport cu mișcările extremiste. Într-o recenzie publicată în The New Republic („Who Are the Real Blasphemers?”), Paul Berman aduce în discuție un episod ocultat din biografia intelectuală a lui Rushdie. El poate fi legat de întrebarea voit încuietoare pe care romancierul i-o adresase, în 1986, la Congresul PEN ținut la New York lui Saul Bellow
Final amânat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4030_a_5355]
-
întemeiate, trăiesc în același univers poetic, ceresc și terestru deopotrivă, și că, și unii și alții, au nevoie de frământările și iluminările celor două lumi. Recomand să se citească în acest sens un text esențial, scris de N.Steinhardt, intitulat Realul ca prezență poetică.
Gânduri despre poezia creștină by Ioan Pintea () [Corola-journal/Journalistic/4047_a_5372]
-
al unui sistem de educație pe care, din 1958, ne străduim să-l revoluționăm. În sensul de a-l moderniza, sacrificând gramatica, limbile vechi, marile cărți clasice, istoria europeană, chiar și matematica elementară, sub pretextul unei mai bune legături cu realul imediat așa cum îl concep științele sociale. Ierarhiile rezultate din acest învățământ se arată incapabile să ne facă să înțelegem și, cu atât mai puțin, să înfruntăm și să îmblânzim modernitatea inedită de azi și de mâine. Elitele noastre și trompetiștii
Adevărata revoluție: educația () [Corola-journal/Journalistic/4065_a_5390]
-
merita citat. Remarcabilă mi se pare și secvența în care Veronica Micle visează, sub tensiune, un duel între Eminescu și Caragiale, încheiat cu focuri de armă sunând spart care, la trezire se dovedesc a fi cu totul altceva: Caragiale (cel real, nu cel din vis) arunca, pretându-se la o curte cam deșănțată, pietricele în geamul soției rectorului Micle. Din plin oniric (care e o constantă a Vieților paralele) se alunecă brusc în monden și chiar mai jos, în mundan. Simptomele
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]