1,919 matches
-
care determină ceasul fratelui rămas acasă să o ia înainte este dilatarea temporală gravitațională. Când un observator găsește că obiectele în mișcare inerțială sunt accelerate în raport cu ele însele, acele obiecte sunt într-un câmp gravitațional din punctul de vedere al relativității. Pentru fratele călător, la punctul de întoarcere, acest câmp gravitațional umple universul. (Trebuie accentuată ideea că, conform explicației lui Einstein, acest câmp gravitațional este la fel de "real" ca orice alt câmp, dar în interpretarea modernă el este doar perceput deoarece este
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
mult încât să explice diferența dintre timpii proprii observați de cei doi frați. Nu este o întâmplare că această accelerare este suficientă pentru a explica deplasarea de simultaneitate descrisă mai sus. Deși aceasta este considerată o soluție ce ține de "relativitatea generalizată", de fapt ea este elaborată pe baza unor date ce rezultă din teoria relativității restrânse pentru observatori accelerați pe care Einstein a descris-o încă din 1907 (anume principiul de echivalență și dilatarea temporală gravitațională). Se poate arăta că
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
o întâmplare că această accelerare este suficientă pentru a explica deplasarea de simultaneitate descrisă mai sus. Deși aceasta este considerată o soluție ce ține de "relativitatea generalizată", de fapt ea este elaborată pe baza unor date ce rezultă din teoria relativității restrânse pentru observatori accelerați pe care Einstein a descris-o încă din 1907 (anume principiul de echivalență și dilatarea temporală gravitațională). Se poate arăta că soluția din relativitatea generalizată pentru un câmp gravitațional static omogen și soluția din relativitatea restrânsă
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
fapt ea este elaborată pe baza unor date ce rezultă din teoria relativității restrânse pentru observatori accelerați pe care Einstein a descris-o încă din 1907 (anume principiul de echivalență și dilatarea temporală gravitațională). Se poate arăta că soluția din relativitatea generalizată pentru un câmp gravitațional static omogen și soluția din relativitatea restrânsă pentru accelerație finită produc rezultate identice. Fie ceasul K asociat cu "fratele rămas pe Pământ". Fie ceasul K' asociat cu nava. La evenimentul de plecare, ambele ceasuri sunt
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
teoria relativității restrânse pentru observatori accelerați pe care Einstein a descris-o încă din 1907 (anume principiul de echivalență și dilatarea temporală gravitațională). Se poate arăta că soluția din relativitatea generalizată pentru un câmp gravitațional static omogen și soluția din relativitatea restrânsă pentru accelerație finită produc rezultate identice. Fie ceasul K asociat cu "fratele rămas pe Pământ". Fie ceasul K' asociat cu nava. La evenimentul de plecare, ambele ceasuri sunt la 0. Știind că ceasul K rămâne inerțial (în repaus), timpul
Paradoxul gemenilor () [Corola-website/Science/310332_a_311661]
-
În fizică și matematică, spațiul Minkowski (sau spațiul-timp Minkowski) este contextul matematic în care se formulează cel mai convenabil teoria relativității restrânse a lui Einstein. În acest context, cele trei dimensiuni obișnuite ale spațiului sunt combinate cu o a patra dimensiune a timpului pentru a forma o varietate tetradimensională pentru a reprezenta spațiul-timp. Spațiul Minkowski își trage numele de la matematicianului german
Spațiu Minkowski () [Corola-website/Science/310412_a_311741]
-
cu "M" sau doar cu "M". Este poate cel mai simplu exemplu de varietate pseudoriemanniană. Acest produs scalar este similar cu produsul scalar euclidian, dar este folosit pentru a descrie o altă geometrie; geometria este de regulă asociată cu teoria relativității. Fie "M" un spațiu vectorial real tetradimensional. Produsul scalar Minkowski este o aplicație η: "M" × "M" → R (adică dați fiind doi vectori "v", "w" din "M" definim η("v","w") ca un număr real) care satisface proprietățile (1), (2), (3
Spațiu Minkowski () [Corola-website/Science/310412_a_311741]
-
Essex, Anglia) este un matematician și fizician englez, profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford. A fost distins cu Ordinul de Merit al Regatului Unit și este membru al Societății Regale. Este renumit pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii matematice, relativității generale și cosmologiei. Pe lângă acestea, își dedică timpul și matematicii recreative și filozofiei. Este fiul omului de știință Lionel S. Penrose și al lui Margaret Leathes, frate al matematicianului Oliver Penrose și al șahistului Jonathan Penrose. Penrose a absolvit Colegiul
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]
-
Penrose a contrbuit fundamental la elucidarea proprietăților găurilor negre, care rezultă în urma colapsului materiei din stele mari sub limita razei gravitaționale Schwarzschild (orizontului de evenimente). Penrose și discipolul lui Stephen Hawking au demonstrat teorema, conform căreia sub orizontul evenimentelor în cadrul Relativității generale clasice, se formează o singularitate în care densitatea materiei atinge valori infinite. Penrose a sugerat, că astfel de singularități nu pot să fie "goale": ele trebuie să fie ascunse de observatorul extern printr-un orizont de evenimente. Aceasta constituie
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]
-
formularea integralei de drum (a mecanicii cuantice) a lui Feynman, prin care se înțeleg integrale funcționale de pe întregul spațiu al drumurilor de la un punct A către un punct B. descrie timpul într-un mod care nu este convenabil pentru teoria relativității, o problemă care nu este așa de severă în formularea lui Heisenberg și este complet absentă la integrala de drum. În formularea matematică a mecanicii cuantice, fiecărui sistem de referință i se asociază un număr complex din spațiul Hilbert, astfel încât
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
interpretează cuanta lui Planck ca foton, particulă de lumină, și a presupus că energia fotonului este proporționlă cu frecvența lui, misterioasa dualitate undă-corpuscul. Deoarece energia și impulsul sunt legate în același fel ca frecvența cu numărul de undă din teoria relativității, rezultă că impulsul unui foton este proporțional cu numărul lui de undă. Ducele de Broglie avansează ipoteza că acest lucru este adevărat pentru toate particulele, indiferent că sunt electroni sau fotoni, și anume că, energia și impulsul unui electron sunt
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
la celebra ecuație a lui Schrödinger pentru o singură particulă din cazul tridimensional, în prezenta unui potențial V: Particula este descrisă de o undă; frecvența este energia formula 44 a particulei, iar impulsul formula 45 este un număr de undă formula 46. Datorită relativității speciale, acestea nu sunt două ipoteze separate: Energia totală este aceeași funcție de impuls și poziție ca în mecanica clasică: unde primul termen formula 49 este energia cinetică, iar cel de-al doilea formula 50 este energia potențială. Schrödinger cere ca pachetul de unde
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
obțin soluții cu energie negativă. Deci, în scopul rezolvării problemei, este esențial să folosim reprezentarea multiparticulă, și să considerăm ecuația de undă ca o ecuație de mișcare a unui câmp cuantic, și nu ca o funcție de undă. Motivul este că relativitatea este incompatibilă cu reprezentarea unei singure particule. Particulele relativiste nu pot fi localizate într-o mică regiune, fără ca numărul de particule să devină nedefinit. Când o particulă este localizată într-o zonă de lungime L, impulsul devine incert cu o
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
găsit trei renumiți matematicieni, Felix Klein, David Hilbert și Hermann Minkowski. El și-a scris teza de doctorat pe tema „Stabilitatea elastică în plan și în spațiu”, câștigând Premiul Catedrei de Filosofie a Universității. În 1905, el a început cercetarea relativității restrânse cu Minkowski, și, ulterior, a scris teza de habilitare pe tema modelului Thomson al atomului. O întâlnire întâmplătoare cu Fritz Haber în Berlin în 1918 a condus la discuții despre modul în care se formează compuși ionici atunci când un
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
a unui furtun de apă de răcire, soldată cu inundarea laboratorului, l-a făcut pe Lummer să-i spună că nu va ajunge niciodată fizician. În 1905, Albert Einstein a publicat lucrarea sa "Despre electrodinamica corpurilor în mișcare" ce enunța relativitatea restrânsă. Born a fost intrigat, și a început să cerceteze subiectul. Cu mare tristețe a descoperit că și Minkowski cerceta relativitatea restrânsă de-a lungul acelorași linii, dar când i-a scris lui Minkowski despre rezultatele sale, Minkowski i-a
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
va ajunge niciodată fizician. În 1905, Albert Einstein a publicat lucrarea sa "Despre electrodinamica corpurilor în mișcare" ce enunța relativitatea restrânsă. Born a fost intrigat, și a început să cerceteze subiectul. Cu mare tristețe a descoperit că și Minkowski cerceta relativitatea restrânsă de-a lungul acelorași linii, dar când i-a scris lui Minkowski despre rezultatele sale, Minkowski i-a cerut să se întoarcă la Göttingen și să-și facă habilitarea acolo. Born a acceptat. Toeplitz l-a ajutat pe Born
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
Göttingen și să-și facă habilitarea acolo. Born a acceptat. Toeplitz l-a ajutat pe Born să se pună la punct cu pentru a putea lucra cu matricele din spațiile Minkowski utilizate în acest din urmă proiect pentru a reconcilia relativitatea cu electrodinamica. Born și Minkowski s-au înțeles bine, iar munca lor a făcut progrese, dar Minkowski a murit subit de apendicită pe 12 ianuarie 1909. Studenții de la matematică l-au delegat pe Born să vorbească în numele lor la înmormântare
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
Born a încercat să prezinte rezultatele obținute împreună cu Minkowski la o reuniune a Societății de Matematică din Göttingen câteva săptămâni mai târziu. El nu a ajuns prea departe înainte de a fi contestat public de Klein și Max Abraham, care respingeau relativitatea, și l-au obligat să-și încheie prelegerea. Cu toate acestea, Hilbert și Runge erau interesați de munca lui Born și, după câteva discuții cu Born, au devenit convinși de veridicitatea rezultatelor sale, și l-au convins să țină din
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
nou prezentarea. De această dată, el nu a mai fost întrerupt, iar Voigt s-a oferit să sponsorizeze teza de habilitare a lui Born. Born și-a publicat ulterior prezentarea ca un articol despre „Teoria corpurilor rigide în cinematica principiului relativității” (în germană: "Die Theorie des starren Elektrons in der Kinematik des Relativitätsprinzips" ), care a introdus noțiunea de . Pe 23 octombrie Born și-a prezentat prelegerea de habilitare pe tema modelului Thomson al atomului. Born s-a stabilit ca tânăr universitar
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
familia juriștilor , socrul său, și Rudolf von Jhering, bunicul soției lui din partea mamei, precum și cu , și este unchi al actorului de comedie britanic Ben Elton. Până la sfârșitul anului 1913, Born a publicat 27 de lucrări, inclusiv opere importante pe tema relativității și dinamica structurilor cristaline, care au devenit o carte. În 1914 a primit o scrisoare de la Max Planck în care i se explica că s-a creat un nou post de profesor extraordinarius la catedra de fizică teoretică de la Universitatea
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
1994), Digital Equipment Austria, Viena (1995). Preparator, Asistent și Lector universitar, Facultatea de fizică, Universitatea „AL.I.CUZA” (1965-1989), Conferențiar (1990), Profesor universitar (din 1991). A predat la studenți cursuri de programarea computerelor, fizică teoretică (mecanică analitică, electrodinamică și teoria relativității, mecanică cuantică), statistică matematică, optimizarea proceselor industriale, analiză cu elemente finite. Inițiator al cercetărilor de Fizică Computațională din România. A creat un Laborator de Fizică Computațională unde, în perioada 1978-1990, a condus contracte de cercetare în următoarele domenii: fuziune termonucleară
Constantin Octavian Petruș () [Corola-website/Science/305507_a_306836]
-
diverse reviste și ziare teologice, dintre care menționăm: ""Microcosmos și macrocosmos"" (2000), ""Raționalitatea cosmosului. Repere patristice. Sfântul Atanasie cel Mare și Sfântul Maxim Mărturisitorul"" (2001), "" Teoria cosmologică a big bang-ului. Implicații filosofice"" (2002), ""Noua orientare cosmologică impusă de teoria relativității generalizate și de fizica cuantică-o șansă de întâlnire între teologie și știință"" (2002), ""Simbolistica religioasă-o trăsătură comună cosmologiei filosofilor ionieni și pitagoreici"" (2002) etc. Lector dr. Adrian Lemeni a fost numit în data de 27 ianuarie 2005 în
Adrian Lemeni () [Corola-website/Science/306369_a_307698]
-
fiecărei mase. Este raza limită dintre două sau mai multe corpuri fără ca unul din cele ele să sufere modificări datorită acțiunii gravitaționale a altui corp. Este un termen folosit în fizică și astronomie în domeniile teoriei gravitației respectiv cel al relativității. reprezintă abilitatea masei de a curba spațiul și timpul. Aceasta este raza unei sfere în spațiu, care dacă ar conține o cantitate suficientă de masă (și ar ajunge la o anumită densitate), gravitația ar fi atât de mare încât nici o
Raza Schwarzschild () [Corola-website/Science/313069_a_314398]
-
densitate), gravitația ar fi atât de mare încât nici o forță cunoscută nu ar putea opri masa de la prăbușirea într-un punct de densitate infinită: singularitatea gravitațională. Termenul este folosit în fizică și astronomie, în special în teoria gravitației și a relativității generale. În 1916, Karl Schwarzschild a obținut o soluție exactă pentru ecuațiile lui Einstein pentru câmpul gravitațional în afara unui corp sferic, simetric, nerotativ (a se vedea metrica Schwarzschild). Folosind definiția formula 1, soluția conținea un termen de forma formula 2; unde "r
Raza Schwarzschild () [Corola-website/Science/313069_a_314398]
-
axiome nu este posibilă decât prin crearea unui alt sistem: axioma liniilor paralele își păstrează valabilitatea în geometria euclidiană, infirmarea ei a dus la dezvoltarea unei alte geometrii - geometria neeuclidiană neliniară -, fără de care nu ar fi fost posibilă enunțarea teoriei relativității. Aceasta nu a înseamnat însă falsificarea geometriei euclidiene. În știință nu se pot face progrese prin acel tip de experiențe, care nu fac decât să verifice legi încă valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor și, în consecință, conduc
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]