67,163 matches
-
unor conflicte între proprietari și asociații.După cum s-a mai arătat, atât unii dintre președinții de asociații de proprietari, cât și unii administratori de bloc dovedesc o atitudine arogantă și lipsă de comunicare cu membrii asociației care i-au ales, respingând orice plângeri și reclamații din partea acestora, ceea ce echivalează cu o limitare a drepturilor pe care le conferă Constituția Țării. Obligațiile fiscale și contabile ale asociațiilor Deși asociațiile de proprietari își cunosc unele obligații fiscale, din neglijență, sau în mod deliberat
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
o parte, și „senzorialitatea inerentă particularității și hazardului legat de caracterul ființei”, pe de altă parte, adică: o acțiune este bună În măsura În care se efectuează ținând seama de caracterul generalității sau al legității; și este submorală sau imorală (deci rea) În măsura În care respinge acest caracter și urmează excitația instinctuală particulară”. Paulsen vorbește simplu și conform adevărului, apreciind că: „Este ideea fundamentală platonico aristotelică, de care și gândirea kantiană se lasă pretutindeni condusă (s.n. - V.V.); opoziția dintre rațiune și senzorialitate, dintre superior și inferior
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și complementare din care se compune. Cel care depășește limitele propriului său drept impietează prin aceasta, În mod obligatoriu, asupra dreptului celuilalt; la rândul său, acest drept Își are elementul său esențial, adică facultatea de a-și impune dar și respinge această Împietare. Este, bineînțeles, vorba despre o facultate În sens juridic, mai exact despre o autorizare, legitimitate care există În absența puterii sau forței fizice propriuzise necesare respingerii tendinței de Împietare sau pentru restabilirea dreptului violat. Dreptul și facultatea de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
capacitatea gândirii conceptuale sau la generalitatea logică În opoziție cu senzorialitatea inerentă particularității și hazardului legat de caracterul ființei: o acțiune este bună În măsura În care se efectuează ținând seama de caracterul generalității sau al legității; și este „submorală” sau imorală În măsura În care respinge acest caracter și urmează numai manifestarea instinctuală. Pretenția de legalitate a normei rațiunii față de determinarea instictuală este, pentru Kant, de la sine Înțeleasă: pentru el, senzorialul este, fără Îndoială partea animalică, inferioară, a ființei noastre, rațiunea fiind partea superioară, specific umană
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
concepțiilor privind relația dintre normele și scopurile morale, dintre datorii și valori morale (Güter). Decizia este dată În cele prezentate anterior, dar completările și dezvoltările se impun de la sine. Filosofîa morală formalistă, așa cum o reprezintă Metafizica moravurilor a lui Kant, respinge de fapt orice legătură internă Între normele și valorile morale și, mai ales, o legătură sub forma că valabilitatea legii morale sau puterea obligatorie a normelor este bazată pe relația ei cu valorile morale sau cu scopurile materiale ale voinței
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lui Kant ele apar ca imperative absolute goale, ce răsună ca o voce din lumea de dincolo În lumea vieții empirico-istorice. Adversarii concepției teleologice combat adesea foarte amănunțit lucruri pe care nu le susține nimeni. Filosofia teleologică a moralei nu respinge tot ceea ce afirmă cea formalistă; În descrierea moralului ca o trăire subiectivă ea coincide Întru totul cu aceasta: este așa pentru că individul resimte datoria ca fiind necondiționată, nu ca o cerință condiționată de un scop; și mai este așa pentru că
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
numai dreptului. „Coercibilitatea - scrie del Vecchio -, adică posibilitatea de a constrânge la Îndeplinire, derivă din faptul că Dreptul este o limită, o frontieră Între acțiunea mai multor subiecte. Trecerea acestei frontiere de către una din părți, implică posibilitatea celeilalte de a respinge”. Giorgio del Vecchio explica specificitatea normativității juridice. El subliniază faptul că „aparține normei juridice (spre deosebire de cea morală, n.n. - V.V.) să stabilească un raport bilateral, prin care obligației unui subiect Îi corespunde facultatea unui alt subiect de a pretinde Îndeplinirea obligației
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
normei juridice (spre deosebire de cea morală, n.n. - V.V.) să stabilească un raport bilateral, prin care obligației unui subiect Îi corespunde facultatea unui alt subiect de a pretinde Îndeplinirea obligației. Dacă unul violează, adică nesocotește această obligație, celălalt are posibilitatea de a respinge violarea. Desigur, este vorba de o posibilitate juridică. În fapt, reacția va putea chiar să nu se exercite. Filosoful italian mai face precizarea: Evident, „constrângerea e o sancțiune proprie Dreptului”. Morala are alte sancțiuni: astfel, sentimentul de satisfacție, sau de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
părților. Referindu-se la distincția dintre drept public și drept privat, Giorgio del Vecchio subliniază dificultatea de a le distinge net pe acestea, Întrucât cel mai adesea apare ca fiind un drept mixt. Pentru a face, totuși, lumină, gânditorul nostru respinge logic exagerările, fie de o parte, fie de alta, când conchide: „Trebuie să observăm că fiecare ordine juridică consistă Înainte de toate, dintr-o serie de norme fundamentale (scrise sau nescrise, legislative sau consuetudinare), care determină organizarea și funcționarea ordinii Înseși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
față de datoriile morale care nu sunt coercibile: „Kant a admis conceptul constrângerii ca element al doctrinei sale asupra dreptului; de atunci el nu a mai fost uitat și a fost temă de discuții și de studii, care continuă și astăzi”. Respingând cu profunzime și justețe, totodată, obiecțiile care s-au adus de-a lungul timpului tezei kantiene a coercibilității dreptului, Giorgio Del Vecchio subliniază, constant și pe deplin coerent logic, reafirmând mereu: „acolo unde lipsește constrângerea, lipsește și Dreptul”. 2. Dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
altfel spus, „dacă juridicitatea se identifică cu justiția”. Juristul italian critică poziția hegeliană ca pe o autentică „exaltare dogmatică a Statului contra căreia se răzvrătește, mai mult chiar decât facultatea critică a rațiunii noastre, conștiința noastră etică”. Giorgio del Vecchio respinge critic: „divinizarea Statului, sau Statolatria care nu poate să fie admisă decât de aceia ce sunt sclavii prejudecății materialiste sau istoriciste (s.n. - V.V.), care confundă fenomenul cu ideea, forța cu dreptul, posibilul cu licitul, legitimând astfel orice formă de dominație
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de detaliu, asupra funcției mitului În viața socială a omului, asupra lui Platon, gândirii medievale, asupra lui Machiavelli și machiavelismului, Iluminismului și romantismului filosofic, asupra lui Carlyle și Hegel, Ernst Cassirer tratează „Tehnica miturilor politice moderne”, capitol În care el respinge ideea (și realitatea) Statului totalitar și a formei lui fasciste, a național-socialismului. Firesc, În maniera deliberat kantiană, Cassirer afirma: „Libertatea nu este o moștenire naturală a omului. Trebuie să o creăm pentru a o avea. Dacă ar fi să-și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Își dă seama la fiecare pas de trăsăturile acestei crize permanente, criză care este, cu adevărat, legea imanentă a umanității”. Giorgio del Vecchio Își justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără nici o distincție, și adesea sub o formă voluntar obscură, precum oracolele Sybillelor, valoarea sa absolută”. Gânditorul neokantian aduce În scenă definițiile hegeliene ale Dreptului și Statului. Filosoful clasig german postkantian scria În 1821
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să se privească, dar, clipa a fost magnifică. Au tresărit. S-au plăcut. Apoi lumina s-a stins, a început rularea filmului, și, în același timp, băiatul a trecut la bâjbâit. Mai la început, fata s-a gândit să-l respingă. Mai apoi, însă, modul în care acționa el i-a făcut plăcere, iar, din când în când, o și excita, câte puțin. După terminarea filmului au ieșit afară, în timpul ce a urmat, timp care continuă și acum. La prima reîntâlnire
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
-i căuta permanent prietenia. Licurica observă lesne ce era de observat. Hăhăianu o plăcea nevoie mare. Ea, însă, nu-l plăcea nici cât negru sub unghie. și el insista, insista până la plictiseală, în ciuda faptului că Licurica încerca, permanent, să-l respingă. Dacă văzu ea și văzu că nu scapă de agăseala Hăhăianului, acceptă să stea la taifas cu el, fie pe timp de zi, fie mai pe înserat. Își găsiseră o bancă, la un loc mai ferit, în parcul public, numit
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a două tipuri de gândire, aparent ireconciliabile: gândirea orientală și gândirea occidentală - una bazată pe fragmentarism, cealaltă, pe ideea de sistem. Stranie premoniție scriitoricească în „Bufnița oarbă“, roman scris la Paris, în Franța! Îi plac evadările (uneori săptămâni întregi) și respinge gloria. Prietenii îi smulg manuscrisele din mână și așteaptă cu înfrigurare și cu mari emoții tipărirea lor. De multe ori, nici scriitorul însuși n-are habar de apariția, în librării, a cărților sale... Pe 2 noiembrie 1950 e din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
meu se afla într-o perpetuă opoziție cu inima mea, rară posibilitate de conciliere. Traversam un fel de proces de dezintegrare, de putrefacție. Câteodată mă gândeam la lucruri inimaginabile. Mă simțeam cuprins de o milă pe care rațiunea mea o respingea. Deseori, întreținându-mă cu cineva sau tratând o afacere, luam parte activă la conversație, dar spiritul îmi era în altă parte; mă gândeam la altceva și mă mustram în forul meu interior. Eram o materie în descompunere: totdeauna am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cărnii sale se materializau din nou în mine, cu toată forța realității; nevoia de ele, pe care o resimțeam, mă obseda. Îmi trebuia corpul aici, foarte aproape. Ar fi fost suficient un simplu gest, un efort de voință pentru a respinge tentația asta, dar cercul de foc ce-mi încingea craniul se făcuse și mai strâmt, și mai arzător, încât m-am scufundai subit într-un ocean confuz unde pluteau oribile fantome. Era încă noapte când am fost trezit de gălăgia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
apreciat; În urma acestei experiențe, Șerban meditează, profitabil pentru noi toți :”Poate, din cînd În cînd, e util să ai mai puține idei regi zorale...”(275). Da, căci la Metropolitan, montînd Faust, a deranjat prin excesul de idei; directorul i-a respins o bună parte a soluțiilor scenice, pe ton de deranjantă autoritate :” De la optsprezece ani, cînd făceam armata la Caracal, nu mi se mai vorbise așa”(p.362). Deci, după o perioadă infernală de lucru, În timpul unor proiecte care apăreau avalanșant
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ai dracu', dă tâmpita' pământului ce sunt!". Oftă cu năduf: "Și numa' dă la jegosu' ăla dă Marinică să trage totu'. Că tot timpu' umblă să mă inerveze, scârba dreacu'. Bine, acu', na, și băutura..." Cumpăni un scurt moment și respinse cu dignitate această posibilă cauză a dezastrului: "Eee, băutura. Păi, ce? Dă câte ori am băut cân' am fost dă noapte, ehe, io să fiu sănătos. Și? S-a-ntâmplat vr'odată ceva? Nu s-a întâmplat nene, nu". Concluzionă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Fir-ai a naibii de muscă, mă mai bâzâi mult?! O secundă mai târziu, din Înaltul sălii de judecată a coborât tăcerea, ca un ciocan imens de aer, aducând adevărata pedeapsă pentru Gustav, omul-obiect. Deși acuzațiile În instanță au fost respinse, el a pierdut În acea secundă tot ceea ce obținuse În ani lungi de trudă Întru nemișcare: respectul, faima, poziția socială, statutul de zeu, serviciul În centru. Degeaba s-a retras imediat În mantia sa, pe măsură ce vestea se răspândea prin oraș
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să mă opresc, probabil c-aș începe să umblu pe străzi și să-mi spun mie însămi, cu glas tare, povești". Sună a text parcă dinainte pregătit pentru astfel de ocazii, deși nu e. Nu e, pentru că stilul Doris Lessing respinge orice idee de premeditare și calcul. A fost comunistă și apărătoare a drepturilor omului și nu s-a ascuns. S-a ridicat apoi împotriva consecințelor oribile ale ideilor pe care le-a susținut. Și a făcut-o de fiecare dată
Doris Lessing, pe treptele casei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9155_a_10480]
-
te-ar fi tentat să-l așezi în rîndul avangardiștilor și al progresiștilor dezlănțuiți, Hulme era o structură conservatoare și un apologet al clasicismului. Nu credea în progres și în democrația liberală, era mefient în privința bunătății constituționale a ființei umane (respingînd ideea potrivit căreia omul e bun de la natură, numai că societatea îl corupe), nu credea că omul e o ființă perfectibilă și nici că ar fi în stare de progres moral, dar, pe de altă parte, era încredințat că tradiția
Un rebel conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9177_a_10502]
-
un decor. Muzica își cîștigă o glorie trecătoare și, după aceea, ironizată des, cu instrumentalismul lui Macedonski. O muzică de clopot, la a cărei măsură trebuia să se conformeze poezia. Undeva peste, în sferele îndepărtate ale non-înțelegerii, unde muzica, deși respinge - "castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire!" - tot ce ține de impurele senzații, se transmite tot printr-un fel de senzorialitate, e filozofia muzicală a lui Barbu. O filozofie, de fapt, supramuzicală, ca gasteropodele. Muzica de prăbușire, de "înșurupare
Sunetul muzicii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9194_a_10519]
-
vreunui alt factor extrinsec". Unele grupuri verbale pot fi disociate, avînd aspectul unor insigne ale disciplinei devenită oarecum ezoterică: "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrător". "Domnul raționalist", gata a ironiza recunoașterea aproximației lunecoase, a "impreciziei" ireductibile, e respins apoftegmatic: "precis nu știm despre esența artei decît că este ceva imprecis". E citat Edmond Goblot, care în al său Traité de Logique (1925) vorbește despre acele noțiuni numite "les indéfinissables": "A defini totul este cu neputință, căci a defini
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]