14,792 matches
-
Muntelui Rău. Dacă se întâmpla ceva cu el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult aer în piept. Se simțea amețit și era tot mai confuz. Podeaua începu să se învârtă în jurul său și își pierdu echilibrul. Ca să nu se prăbușească, se rezemă de peretele curb, lăsându-se cu toată greutatea pe el. Acum, respirația i se transfor mase într-un horcăit disperat. Câmpul vizual începu să se îngusteze până ce se transformă într-un singur punct. Înainte de a-și pierde cunoștința, începu să aibă halucinații. Peretele dur devenise moale, lăsându-l să alunece prin el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-se de pămînt, Înălțându-se drept, tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumea sa era prețuită nu numai o existență onorabilă, ci și o moarte onorabilă - era să-și păstreze demnitatea care se pretindea unui Esterhazy În astfel de momente. Își petrecuse noaptea În stare de veghe, dar cu ochii Închiși, cu respirația stăpînită, Încît străjerul, cu ochiul lipit de vizetă, s-a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă-l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într-o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca-ntr-un interval cabalistic (chiar și cuvîntul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestînd urmele acelor Întîlniri, ale acelor iluminări (cînd cititorul va descoperi În gîndurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gîndurilor sale lăuntrice) - ce-a de-a doua va zăcea Înecată În praf, păstrată nu ca un gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
măsurarea suprafețelor, care au fost înțelese și rezolvate cu ușurin de elevi. Cu vremea se vor deprinde mai bine să găsească relațiile între fracțiile zecimale și ordinare. După prânz, dl Gh. Postoiu a tratat la științele naturale. Aparatul respirator și respirația și la istorie: Lupta lui Ștefan cel Mare cu Polonii. Observațiile privitoare la metoda, forma și rezultatul acestor lecții s-au notat în procesul-verbal de inspecție specială.” Revizor școlar (ss) I. Tudorache 000 3 Aprilie 1922 „Sosind în satul Lunca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
flagrant, căci această uimitoare voință a ta, oricât te-ai încrede în ea, oricât de tenace s-a dovedit până astăzi, nu va putea să controleze crispările mușchilor tăi, să oprească transpirația deloc convenabilă, să împiedice tresărirea pleoapelor, să disciplineze respirația. La sfârșit îți vor spune că ai mințit, tu vei nega, vei jura că ai spus adevărul, tot adevărul și numai adevărul și poate că e adevărat, nu ai mințit, se întâmplă să fii o persoană emotivă, cu o voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întotdeauna, și asta ca să nu vorbim de japonezi, care ar umbla acum îmbrăcați toți în albastru dacă nenorocirea li s-ar fi întâmplat lor. La ora unsprezece piața era deja plină, dar în acel moment nu se auzea decât imensa respirație a mulțimii, susurul surd al aerului intrând și ieșind din plămâni, inspirație, expirație, alimentând cu oxigen sângele acestor vii, inspirație, expirație, inspirație, expirație, până ce deodată, să nu încheiem fraza, acel moment, care, pentru cei care au venit aici, supraviețuitori, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
femeie, Sunt secretara șefului redacției, vă rog să aveți amabilitatea de a mă însoți. O urmă printr-un coridor, mergea calm, liniștit, dar brusc, fără a-l preveni, conștiința pasului temerar pe care era gata să-l facă îi tăie respirația, ca și cum ar fi fost lovit în plin în diafragmă. Încă mai era timp să dea înapoi, o scuză oarecare, ce enervant, am uitat un document extrem de important fără de care nu pot vorbi cu domnul șef al redacției, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
îi spuse Strickland. — Ei haide, haide, fii rezonabil. Dă-mi voie să te așez mai confortabil. N-ai pe nimeni care să te îngrijească? Se uita speriat în jur la mansarda aceea sordidă. Încercă să aranjeze așternutul. Strickland, cu o respirație greoaie, păstra o tăcere furioasă. Îmi aruncă o privire plină de antipatie. Am înfruntat-o în liniște. — Dacă vrei să faci ceva pentru mine poți să-mi aduci niște lapte, spuse Strickland în cele din urmă. De două zile n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
unde se află. N-aș putea să închid ochii toată noaptea, gândindu-mă la el. Dar n-am nimic împotrivă să-l îngrijești. Glasul ei era rece și distant. — Bine, dar o să moară. N-are decât. Stroeve icni pierzându-și respirația. Își șterse sudoarea de pe față, se întoarse către mine ca să găsească sprijin, însă eu nu știam ce să spun. — E un mare artist. — Și ce-mi pasă? Nu pot să-l sufăr! — Vai, dragostea mea, scumpa mea, nu vorbi așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
evidentă disperare. Fața lui de obicei atât de trandafirie era acum pătată într-un mod nefiresc. Îi tremurau mâinile. — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. — M-a părăsit nevasta. Abia izbuti să scoată aceste vorbe. Apoi i se tăie respirația și lacrimile începură să-i picure pe obrajii, rotunzi. Nu știam ce să-i spun. Primul meu gând a fost că ea își pierduse răbdarea față de slăbiciunea lui pentru Strickland și că, scoasă din fire de comportarea cinică a acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ridică. Dar apoi curiozitatea îl învinse, se gândi că ar vrea să-l privească, așa că-l trase de-o parte și-l așeză pe șevalet. Pe urmă se dădu câțiva pași înapoi ca să-l vadă mai bine. I se tăie respirația. Înfățișa o femeie întinsă pe o canapea, cu un braț sub cap și cu celălalt lăsat moale pe lângă trup. Un picior era ridicat și celălalt întins. Poza era clasică. Lui Stroeve i se învârtea capul. Era Blanche. Îl cuprinse durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
curățele și cochete. Orășelul desfășurat pe malurile golfului este alb și civilizat, iar copacii exotici cu flori stacojii își flutură culorile ca un strigăt pasionat pe azurul cerului. Sunt senzuali cu o violență nerușinată, care-ți taie pur și simplu respirația. Iar mulțimea care se înghesuie pe debarcader când trage vaporul la chei este viu colorată și degajată. E o gloată gălăgioasă, veselă, care gesticulează tot timpul. E o mare de fețe cafenii. Ai impresia unei mișcări colorate pe fundalul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se pricepea deloc la picturi, dar în astea era ceva care-l impresionă extraordinar. Din dușumea până-n tavan pereții erau acoperiți cu o compoziție stranie și foarte complicată. Era indescriptibil de minunată și de misterioasă. Îi tăia pur și simplu respirația. Îi provocă o emoție pe care n-o putea înțelege ori analiza. Simți spaima și încântarea pe care ar fi putut-o avea un muritor la începuturile lumii. Totul era copleșitor, senzual, pasionant. Și totuși era ceva oribil acolo, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și se ridică la loc În picioare. I se părea că ceva se schimbase În diafana consistență de ceară a bustului vorbitor, ca și când obrajii, din pricina efortului de a striga, Își căpătaseră culorile vieții. Și mișcarea pieptului era mai rapidă, cu respirația grăbită de un Început de gâfâială. Într-acestea, fata deschise gura. Dante văzu clar cum pieptul i se umfla ca să inspire, iar apoi glasul ei Înalt și limpede se Înălță iarăși În biserică, răsunător ca un cântec. Sunetele armonioase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nuiele Într-o parte. Bătrână căzu În fund, afurisindu-l. - Blestemat să fii! Strigă ea, În timp ce el o lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apropie de mine cum nu mai făcuse niciodată, aproape atingându-ne fețele, privindu-mă în ochi și-mi vorbi cu voce scăzută, în timp ce eu vedeam toate venele plesnite de pe chipul său, pliurile pielii, neregularitățile, negii minusculi și primeam în față respirația lui mirosind a grăsime și a ceapă, izurile de vinuri scumpe, aromele de carne și cafea amară. — Nu s-a întâmplat nimic, mă auziți? Nebuna asta a visat... Fantezii, povești, delir de bețiv, vedenii! Nimic, înțelegeți? Și vă interzic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prizonieri. Se ridică pumni, sunt aruncate insulte și pietre. Ce e o mulțime? Nimic, dobitoace inofensive dacă-i privești în ochi pe fiecare în parte. Dar adunați laolaltă, aproape lipiți unul de celălalt, în mirosul trupurilor și al sudorii, al respirațiilor, contemplarea chipurilor, cel mai mic cuvânt, adevărat sau nu, devine dinamită, o mașină infernală, o oală sub presiune gata să-ți explodeze în față fără să o atingi. Jandarmii simt ce se întâmplă. Grăbesc pasul. Dezertorii se mișcă și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că era al lui și că simțea nevoia să-l spună cu voce tare pentru a-și dovedi poate că era încă în viață. Vocea lui era instrumentul principal dintr-o simfonie a muribunzilor care era cântată pretutindeni de jur-împrejurul meu. Respirațiile, gemetele, răsuflarea celor gazați, tânguirile, râsetele nebunilor, numele murmurate ale soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o vegheam în castelul de pânză al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cumva oboseala nu mi-a dat această impresie. Totodată, cred că fața i s-a întors un pic spre mine. Sunt sigur că a respirat mai tare și mai prelung decât o făcuse până în momentul acela. Da, a existat această respirație puternică, precum un lung suspin, ca atunci când gândim în forul interior că un lucru s-a petrecut în sfârșit și, respirând astfel, vrem să arătăm că l-am auzit și că suntem bucuroși că s-a întâmplat. Am pus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îți impunea în același timp un respect forțat. Se cufundase în somnul celui ce o locuise, la o depărtare incalculabilă, ce făcea din ea un loc mai degrabă neomenesc, condamnat să fie pentru totdeuna impermeabil la râs, la bucurie, la respirațiile fericite. Chiar ordinea ei punea accentul pe inimile moarte. Aveam cartea lui Pascal în mână. M-am îndreptat spre fereastră: avea o priveliște frumoasă asupra Guerlantei, asupra micului canal, asupra moviliței din parc unde moartea venise să-l caute pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de așchii. Nu era decât un singur obiect în interior. L-am recunoscut de îndată. Respirația mi se opri. Totul deveni ireal. Era un carnețel dreptunghiular și subțire, îmbrăcat în piele roșie. Ultima oară când îl văzusem se afla în mâinile Lysiei Verhareine, cu ani în urmă. Era în ziua când urcasem pe creasta costișei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
El i-a luat blând mâna. Cu o mișcare bruscă, i-a Întors-o și, ridicând-o la buze, i-a sărutat palma. — Isabelle! Șoapta lui se contopea cu muzica și parcă au plutit și mai aproape unul de celălalt. Respirația fetei s-a Întețit. — Nu pot să te sărut, Isabelle, Isabelle? Cu buzele Întredeschise, ea a Întors capul spre el În Întuneric. Dintr-o dată i-a asaltat un zvon de voci, un tropăit de pași repezi. Iute ca fulgerul, Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]