2,703 matches
-
de livresc pentru a sugera o anumită melancolie, asimilabilă, la rigoare, lirismului. Bunăoară „liniștea binefăcătoare”, egreta focului din sobă, lichidul liniștitor din sticlă, solitudinea și chiar așteptarea „marelui prieten” sunt semnificative tocmai în măsura în care favorizează alunecarea în alt plan, deschid calea reveriei și înlesnesc răsturnările și încălcările de granițe. Căci dincolo de tonul ironic-livresc se întrevăd sugestii vag-fantaste, bunăoară chiar în primele versuri unde se vorbește despre zgomotele „reale”, iscate de jocul de lumini și umbre („ireal”, așadar), al flăcărilor din sobă: atinsă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
reacțiilor adaptative. În consecință, fantezia, creativitatea, inițiativa, previziunea etc. sunt aproape inexistente. O problemă aparte o reprezintă necesitatea prevenirii formelor pseudocompensatorii ale imaginației la persoanele cu dizabilități, manifestate adesea prin tendința unora de a ocoli realitatea, prin refugiul Într-o reverie pasivă, demobilizare; de asemenea, trebuie combătute manifestările de pseudocreativitate concretizate În minciună și confabulație, precum și tendințele de supraapreciere, care conduc la ruperea contactului cu realitatea și dificultăți suplimentare de adaptare și integrare socială. În context didactic, imaginația joacă un rol
Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
un spațiu de securitate. Unul (Heliade) deschide imaginația, escaladează ierarhiile, desființează frontierele dintre obiecte, trăiește, Într-un cuvînt, cu fervoare și teamă În lumea elementelor primordiale; celălalt se retrage din lumea fizică pentru a deschide, În alt plan, drum liber reveriei poetice. O reverie recuperatoare, consolantă, euforică... Poetul este, În această epocă de Începuturi, un profet și, În egală măsură, un logothet, un meseriaș al scrisului, un geniu și un scriptor. Un cercetător ieșean, L. Volovici, a urmărit Într-un interesant
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
securitate. Unul (Heliade) deschide imaginația, escaladează ierarhiile, desființează frontierele dintre obiecte, trăiește, Într-un cuvînt, cu fervoare și teamă În lumea elementelor primordiale; celălalt se retrage din lumea fizică pentru a deschide, În alt plan, drum liber reveriei poetice. O reverie recuperatoare, consolantă, euforică... Poetul este, În această epocă de Începuturi, un profet și, În egală măsură, un logothet, un meseriaș al scrisului, un geniu și un scriptor. Un cercetător ieșean, L. Volovici, a urmărit Într-un interesant studiu (Apariția scriitorului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
respectă. El inventează În interiorul unui cod preexistent. Codul prevede o Închinare („salut d’amour”), o umilință ceremonioasă, un elogiu al obiectului erotic și o tornada. Semnele acestei oralități se estompează În discursul liric al lui Iancu Văcărescu. Consultarea muzelor (lectura, reveria) intră ca punct obligatoriu În programul zilnic al poetului: „Muzele, ce-mi sînt dragi foarte, Aveau ceasul hotărît, CÎnd cu cei carii n-au moarte M-Întîlneau numaidecît.” Versurile nu mai sînt făcute, așadar, la Întîmplare, sub presiunea circumstanțelor. Nu mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din Anatolida). Locul ideal, deplin securizant, este așezat „sub tinda omnipotenței”, acolo unde se află tronul divinității. Dar acest spațiu-matrice este inaccesibil ca și spațiul adamian deschis În Imnul creațiunii: modele pierdute, teme, În poezie, de meditație tristă și de reverie euforică. În peisajul evului de cremene sînt, totuși, cîteva locuri care satisfac nesațiul lui Heliade și statornicește, pentru o clipă, nestatornicia, disponibilitatea lui. Am citat deja tabloul cîmpenesc din Zburătorul, cu acea senzație de vitalitate calmă, de liniște progresivă, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și tiparele amorului sacru care, În esență, este amorul Închis În templul familiei. În el oficiază mama care-și alăptează, ca În scena sacră, pruncul, În timp ce de sus, dintr-un triunghi, privește ochiul ocrotitor al Părintelui. Heliade se abandonează acestei reverii a voluptății conjugale cu sentimentul că participă la recuperarea, unei plenitudini pierdute. O datorie care se transformă Într-o bucurie mistică. Recapitulînd, putem spune că Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna Într-un poem mai multe teme (de la cosmologie la ideologie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
literare. Muzicalitatea versurilor le face uneori (observă just G. Călinescu) grandioase. Intervine, apoi, un al doilea aspect. Alexandrescu se adresează cu consecvență trecutului (ruinelor), amintirii și, sub puterea impresiilor de călătorie prin locuri istorice, scrie poemele lui de meditație și reverie, privind „de departe” reliefurile materiale. Acest „de departe” pune o distanță Între eu și obiectul liric. O distanță care permite „mărirea”, „Înălțarea”, migăloasa scenografie a grandorii. Meditația, reveria se desfășoară la „ceasul nălucirii”, Într-un regim temporal favorabil „astei scene
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
impresiilor de călătorie prin locuri istorice, scrie poemele lui de meditație și reverie, privind „de departe” reliefurile materiale. Acest „de departe” pune o distanță Între eu și obiectul liric. O distanță care permite „mărirea”, „Înălțarea”, migăloasa scenografie a grandorii. Meditația, reveria se desfășoară la „ceasul nălucirii”, Într-un regim temporal favorabil „astei scene colosale de mărire”. Este regimul nopții, regimul prielnic fantomelor, tăcerilor pline de groază și al așteptării. Scenariul din puternicul poem Umbra lui Mircea. La Cozia este caracteristic pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă. Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de incitație la rebeliune Împotriva prezentului, loc, În fine, În care, meditația, reveria nu liniștesc spiritul, ci Îi sporesc melancoliile și incertitudinile. Orice retragere este urmată, la el, de o nouă provocare a neliniștii. Spațiul securizant este la acest romantic, urmărit de blestemul soartei spațiul maximei contestații. Natura nu-l tămăduiește de tristețe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui.” Consecvent, Grigore Alexandrescu Întoarce versurile, străbătute de o notă religioasă (Candela), spre problematica morală. Dumnezeu este limanul ultim, țărmul spre care se Îndreaptă corăbierul (imagine banală) cînd marca este primejdioasă. Spațiul reveriei, personalizat pentru o clipă, se deschide din nou spre literatură. Sau, mai exact, este acaparat din nou de clișeele literaturii. O variantă a schitului este cetatea În ruină. În preajma ruinelor, poetul se simte, Încă o dată, inspirat, mulțumit cu sine, la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de orar se petrece În poezia lui Grigore Alexandrescu. Iancu Văcărescu, CÎrlova, Ion Heliade Rădulescu erau, cu predilecție, poeți ai Înserării. Grigore Alexandrescu este, mai ales, un poet al nocturnului. Căderea Întunericului este la el momentul cel mai prielnic pentru reverie. Atunci: „...negura deasă lumina-ntunecează; Fantome d-altă lume șoptesc, mă Încunjor; În fiecare șoaptă o muncă Înviază În ochii-mi se confundă trecut și viitor...” Începutul nopții este, așadar, Începutul unei fertile confuzii: Între trecut și viitor, Între lumea reală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
revelații: semnele „altei lumi” ies la suprafață, un proces obscur („o muncă”) Înviază În fiecare sunet, granițele dintre planurile existenței dispar, natura Își recapătă, sub protecția misterului nocturn, plenitudinea, unitatea ei. Este momentul În care pătrunde vijelios istoria În spațiul reveriei. Trecutul pune stăpînire pe scena lirică. Prezentul este ocrotit de lumina zilei, noaptea este acaparată de imaginile trecutului. În Adio la TÎrgoviște, acul ceasornicului arată Începutul zilei, cînd stejarii se Înalță cu fală, „se Îndreptează”, ridiclnd brațele spre cîmpiile cerului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
loc nu e suficient de sigur pentru a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile, și unul dintre ele este „vesela vale” lamartiniană. Este spațiul singurătății, al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile, și unul dintre ele este „vesela vale” lamartiniană. Este spațiul singurătății, al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca și În poemele de meditație istorică, numai distanța dă consistență reveriei. Numai străbătînd un spațiu vast, ochiul vede un palat osianic În niște modeste ruine. Asemeni În poeziile de dragoste: așteptarea presupune o absență, o Îndepărtare care provoacă o veritabilă euforie. Euforia Încetează cînd pașii se apropie: „Din frunza-ntunecată a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un aer Îngreuiat de „prefumuri” de roze și ambrozie. „Simțualismul” Îl duce către aceste zone incontrolabile În care imaginația Își inventează propriu-i univers. Un univers artificial, cu multe elemente de pitoresc, luate În cea mai mare parte din literatură („reverii neputincioase, turci de carnaval”... zice, mînios, N. Iorga). Poezia lui Bolintineanu este, Într-adevăr, În stratul ei de suprafață, un triumf al convențiilor, o sinteză de clișee, o Învîrtire Înnebunitoare de formule suave, mai ales În versurile erotice. Însă, dacă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
splendide orașe, și lacuri de smarald...”), spațiul deschis, spațiul drag, dulce și lin, acela ce satisface integral „dulcele farmec al vieții călătoare”. El sugerează o promisiune de libertate. Este simbolul unei evaziuni salvatoare. Spiritul voiajor se pierde Însă Într-o reverie din ce În ce mai vagă și inconsistentă (Închipuirea „Își strînge a sa aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se suprapune un peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv de reverie. Acesta va da Însă culoarea și tonul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Spiritul voiajor se pierde Însă Într-o reverie din ce În ce mai vagă și inconsistentă (Închipuirea „Își strînge a sa aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se suprapune un peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv de reverie. Acesta va da Însă culoarea și tonul poemului. Percepția este aici mai fină, mai nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tonul poemului. Percepția este aici mai fină, mai nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sugerează locul privilegiat al scrisului: „Așezat la gura sobei noaptea pe cînd viscolește. Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pîlpîiește, Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecînd În zbor fantastic a poveștilor minuni.” Inutil de tras, din aceste reverii de iarnă, o idee mai fermă despre nașterea poeziei. Ce se poate spune este că Alecsandri notează starea de a face poezie și elementele exterioare ce contribuie la realizarea ei. El reconstituie atmosfera cabinetului cum un pictor Își desenează atelierul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În două categorii: prietenoase și „rele”. Cele din urmă aparțin unei exteriorități neprielnice trupului și spiritului (frigul, starea rea), dar prielnice, și Încă În grad maxim, poeziei. Tendința este de a le Împrieteni cu cele dintîi. Pentru aceasta este necesară reveria. O reverie afectuoasă și productivă. Rolul ei este dublu: să apropie spațiile Îndepărtate și să potolească vitalitatea barbară a naturii dinafară, să aducă lucrurile la o temperatură moderată. Rezultatul este că lucrurile se dematerializează, contururile aspre se șterg. Poezia le
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
categorii: prietenoase și „rele”. Cele din urmă aparțin unei exteriorități neprielnice trupului și spiritului (frigul, starea rea), dar prielnice, și Încă În grad maxim, poeziei. Tendința este de a le Împrieteni cu cele dintîi. Pentru aceasta este necesară reveria. O reverie afectuoasă și productivă. Rolul ei este dublu: să apropie spațiile Îndepărtate și să potolească vitalitatea barbară a naturii dinafară, să aducă lucrurile la o temperatură moderată. Rezultatul este că lucrurile se dematerializează, contururile aspre se șterg. Poezia le pune În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fragmentul trăiește din relația cu Întregul. Viziunea compartimentală (a existenței și a poeziei) aparține mentalității clasice. Romanticul Alecsandri o păstrează, poeziile lui sînt niște piese detașabile, autonome În spațiul lor. Temele circulă, e adevărat, sensibilitatea este, cu mici variații, aceeași, reveria lirică urmează, de regulă, trasee cunoscute, Însă o poezie constituie o individualitate, un mecanism ce poate funcționa singur. Viziunea totală se constituie din suma viziunilor parțiale. Ce evită sistematic Alecsandri este ruptura dintre spații. Gustul pentru panoramele armonioase Îl au
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]