KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184

pe care-l făcuseră ca să lege o conversație cu el fusese acela de a-i adresa un salut. După un timp ajunse să i se pară de-a dreptul îngrozitor faptul că i se adresa un salut în închisoare. „Bună ziua“, rosteau ei și „Noapte bună“, ca și cum i-ar fi spus aceste cuvinte pe stradă, când era în drum spre tribunal. Numai că ei erau cu toții prizonieri într-un depozit de beton de zece metri pe cinci. Timp de o săptămână și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Cum vreți, spuse șoferul. Înainte de Voisin e cineva? Să-i dăm drumul. Își vârî mâna în pantof și scotoci temeinic, de parcă și-ar fi ales în gând un anumit bilețel. Scoase bilețelul, îl desfăcu și-l privi uluit. — Asta e, rosti el. Se așeză și începu să se caute prin buzunare după o țigară, dar, după ce o puse în gură, uită să o aprindă. Chavel simți cum îl cuprinde o bucurie imensă și oribilă. Parcă simțea că e deja salvat: mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
or să mă accepte. Sunt un om bogat. Nu vă mai agitați, Monsieur Chavel, spuse Lenôtre. Dacă nu-i acum, o să fie data viitoare... Nu mă puteți forța să fac asta! repetă Chavel —Nu vă forțăm noi, spuse Krogh. Ascultați! rosti Chavel pe un ton rugător. Le arătă bilețelul, iar ceilalți rămaseră cu ochii țintă la el, urmărindu-l cu milă și curiozitate. Îi dau o sută de mii de franci celui care ia biletul. Își ieșise complet din fire, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
Krogh. Chiar și acum, Lenôtre îi făcu loc lângă el și-l invită bătând ușurel cu palma pardoseala. „Gata, s-a sfârșit“, îi șopti Chavel cel calm. „N-ai fost destul de convingător. E cazul să născocești altceva...“ Atunci o voce rosti: — Vreau să știu mai mult. Poate că-l iau eu. Era Janvier. 5 Nici o clipă nu sperase că va primi o ofertă: nu speranța, ci isteria îi dictase comportamentul, iar acum avea nevoie de ceva timp ca să-și dea seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
la pământ. —Mie nu-mi place deloc toată tărășenia asta, spuse el. De ce nu lăsăm lucrurile să meargă de la sine? Eu și Lenôtre nu putem să ne cumpărăm viețile. Și-atunci, de ce s-o facă el? Liniștiți-vă, Monsieur Voisin, rosti Lenôtre. Nu e drept, spuse Voisin. Cam toți cei din celulă simțeau exact ceea ce simțea și Voisin: toți se arătaseră îngăduitori față de criza de isterie a lui Chavel, nu e lucru de glumă să te afli la un pas de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
lumină și mai putea scrie. Se lăsă o tăcere grea; criza de isterie trecuse, nu mai era nimic de spus. Ceasul de buzunar și cel deșteptător înaintau desincronizat spre noapte și uneori Janvier tușea. Când întunericul cuprinse toată celula, Janvier rosti, parcă adresându-se unui servitor: —Chavel! Povestește-mi despre casa mea! Iar acesta se supuse. E cam la trei kilometri de sat. — Câte camere sunt? —Păi, e o sufragerie, biroul meu, salonul, cinci dormitoare, încăperea în care-mi primesc clienții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
destul de bun, spuse acesta în cele din urmă. —Cum adică? exclamă Charlot. — Nu este destul de bun pentru instituția noastră. Standardele noastre sunt deosebit de ridicate. Profesorii noștri trebuie să aibă cel mai curat accent parizian, fără cusur. Îmi pare rău, domnule. Rostea cuvintele cu o claritate desăvârșită, ca și cum era obișnuit să vorbească numai cu străinii, și folosea o limbă cât se poate de simplă, fiind specializat în metoda predării directe. Privirea lui stărui meditativ asupra pantofilor scâlciați ai lui Charlot. Charlot plecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
care fusese, probabil la vremea când mobilierul era încă nou, receptiv la ceea ce era modern și de bun gust. Bătrânul se așeză la întâmplare pe un scaun, ca și cum ar fi fost în sala de așteptare a unui loc public, și rosti trist: Bănuiesc că și dumneavoastră ați uitat tot, ca și ceilalți. Ah, nu, îmi amintesc destul de multe, răspunse Charlot. — Deocamdată n-o să vă putem plăti prea mult, spuse bătrânul, dar când lucrurile vor reveni la normal... produsele noastre au avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
fie atât de lipsit de sentimente? Oare pentru el nu exista nimic pe lumea asta care să nu fie de vânzare, oricât de tentant ar fi prețul oferit? Era genul de om care și-ar fi vândut și viața... Apoi rosti: — Te rog să mă ierți. Pentru ce, Monsieur Chavel? —După toți acești ani, oare nu are fiecare dintre noi destule motive să-și ceară iertare? Noi, cei de-aici, n-avem de ce să ne cerem iertare, Monsieur Chavel. Vă asigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
fi o trăsătură de familie. Acum, stând față în față cu ea, își dădu seama că nu găsește cuvintele necesare pentru a-și explica prezența: el însuși era o pagină scrisă ce aștepta să fie citită. Cauți ceva de mâncare, rosti ea. Ca majoritatea femeilor, citise dintr-o privire toată pagina, inclusiv notele de subsol, care erau pantofii lui. El făcu un gest ce putea fi interpretat ca refuz, dar și ca acceptare. N-avem mare lucru în casă, spuse ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
totuși e o casă frumoasă. Uneori mă gândesc că, dacă n-ar fi bătrâna, i-aș da foc, zise fata. Cum a putut să fie atât de tâmpit? întrebă ea, ca și cum ar fi avut pentru prima oară ocazia de a rosti cu glas tare ceea ce gândea. Chiar o fi crezut că preferam casa asta în locul lui? —Erați gemeni? întrebă Charlot privind-o atent. — Îți aduci aminte de noaptea când l-au împușcat? Eu am simțit durerea. M-am trezit din somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
o dată pe săptămână la biserică: fiica ei o însoțea până la ușa bisericii și o aștepta acolo la sfârșitul slujbei. Bătrâna intra doar cu câteva minute înainte de a se citi evanghelia și se ridica să plece în clipa în care preotul rostea Ite, missa est. Astfel evita să se întâlnească cu enoriașii în fața bisericii. Asta îi convenea de minune și lui Charlot. Nici uneia dintre femei nu i s-a părut ciudat faptul că și el evita să stea de vorbă cu cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
el la piață în Brinac, când era zi de târg. Când s-a dus prima oară, a avut senzația că lucrurile atât de bine cunoscute îl dau în vileag la tot pasul: i se părea că, deși nimeni nu-i rostește numele, stâlpii de la răspântii îl vor trăda, că tălpile pantofilor îi scriu numele în praful de pe marginea drumului, că scândurile podului de peste râu răsună sub pașii lui într-un mod aparte, ca o voce inconfundabilă. Odată, pe drum, îl depăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
pe Thérèse trebăluind dincolo de ușă, bătăile inimii lui împovărate îi transmiseră un mesaj ce nu putea fi interpretat decât într-un singur fel. Ieși imediat din casă, încercând să-și limpezească gândurile și, vorbind straturilor din micuța grădină de zarzavat, rosti cu glas tare: „O iubesc“, ca și cum ar fi fost prima mărturie dintr-un caz complicat. Numai că acesta era un caz a cărui soluționare nu o întrezărea. „Și acum încotro mă îndrept?“ se întrebă el. Iar mintea lui de avocat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
o dată atent. —Măi, să fie! De-asta mi s-a părut că-l cunosc. Seamănă puțin cu Chavel. Îi seamănă glasul, dar la față nu seamănă deloc. Vorbind rar și întrebându-se ce silabă l-a dat de gol, Charlot rosti: Dacă l-ai auzi cum vorbește acum, n-ai mai zice că vocea mea seamănă cu a lui. A îmbătrânit rău. A suportat foarte greu închisoarea. Nu mă mir. Era trăit în puf. Credeam că-i ești prieten, toți cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
de unde să-l ia. Era înalt și bine făcut, avea ceva vulgar în înfățișare, un aer extravagant și impertinent. Avea pielea foarte albă, parcă pudrată, iar glasul lui amintea de cel al unui cântăreț, perfect conștient de intonația cu care rostea fiecare cuvânt. Îți dădea impresia că ar putea interpreta orice melodie. Distinsă doamnă, vă rog să mă scuzați că dau buzna astfel... Își întoarse privirea către Charlot și se întrerupse brusc: parcă și el l-ar fi recunoscut... sau ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
gândești la el. Iar Michel e mort. Acum e mort de-adevăratelea. Fata șterse cu palma abureala de pe geam. El a venit, a plecat, iar Michel e mort. Nu l-a cunoscut nimeni. — Eu l-am cunoscut. —Da, așa e, rosti ea nesigur, asimilând parcă o informație lipsită de importanță. —Thérèse, zise el, spunându-i pe nume pentru prima dată. —Da? răspunse ea. Charlot era un bărbat cu principii, nimic n-ar fi putut schimba această trăsătură. Viața îi furnizase modele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
șoaptă timidă de data asta, comparativ cu zăngănitul autoritar de la prima sa vizită. Își ținea o mână în buzunar strângând cu putere revolverul, simțind că bărbăția lui are nevoie de un sprijin. Când ușa se deschise, de-abia reuși să rostească bâlbâit: —Vă rog să mă scuzați. Dar, deși emoționat, își dădu seama că bâlbâiala spontană fusese exact nota potrivită momentului: acel ceva care să stârnească mila și să facă ușa să se deschidă de o palmă. Fata rămăsese ascunsă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
pentru o greșeală fără voie. Și totuși v-ați cumpărat viața. Carosse era conștient că joacă un personaj inconsecvent, dar publicul trebuia cucerit printr-un joc emoțional ca să nu observe imperfecțiunile. —Mademoiselle, sunt atâtea lucruri pe care nu le știți! rosti el rugător. Omul ăsta a aruncat o lumină urâtă asupra tuturor. Fratele dumneavoastră era un om foarte bolnav. — Știu. Actorul răsuflă ușurat, convins că de-acum totul va merge strună și deveni imprudent. Cât de mult vă iubea, cât se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
dacă aș fi fost chiar așa de vinovat cum mă arată el, oare m-aș mai fi întors aici? Nu Charlot mi-a spus asta, ci omul care mi-a trimis testamentul și celelalte acte. Primarul din Bourge. Nu mai rostiți nici un cuvânt, Mademoiselle. Ăștia doi lucrează mână în mână. Acum am priceput tot. —Grozav mi-aș dori să pricep și eu. Au pus totul la cale împreună. Acum am să-mi iau rămas-bun, Mademoiselle și... Domnul să vă aibă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
cuvânt, Mademoiselle. Ăștia doi lucrează mână în mână. Acum am priceput tot. —Grozav mi-aș dori să pricep și eu. Au pus totul la cale împreună. Acum am să-mi iau rămas-bun, Mademoiselle și... Domnul să vă aibă în pază! rosti cu glasul plin de emoție. Dieu... Stărui asupra cuvântului ca asupra a ceva drag lui și chiar era un cuvânt pe care îl iubea, poate cel mai puternic cuvânt din repertoriul romantic. „Dumnezeu să te aibă în pază!“ sau „Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
să fac? 17 Madame Mangeot muri în noaptea aceea. Chemaseră din nou preotul și din camera sa de la etaj Charlot urmărise zgomotele care însoțeau scena morții: pași trecând încolo și încoace, clinchetul unui pahar, clipocitul apei curgând la robinet, vorbe rostite în șoaptă. Ușa se deschise și Carosse băgă capul înăuntru. Se instalase în ceea ce numea dormitorul lui, dar se ferea din calea străinilor. —Slavă Domnului, totul o să se sfârșească în scurt timp. Mă trec fiori, nu alta, șopti el. Moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
regizorul să dea semnalul pentru a începe. E atâta suferință în dorințele trupești și atâta dorință în suferință, spusese preotul, este ca și cum am fi croiți spre a recunoaște numai jumătate de adevăr. Se întrebă ce se petrecuse, ce vorbe se rostiseră între cei doi încât să aștearnă pe obrazul bărbatului un aer de nemulțumire și să o facă pe fată să se plece copleșită de foame și lacrimi. De ce nu mă lăsați în pace? imploră ea. —Mademoiselle, ați rămas singură acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
se lăsă îmbrățișată, cu ochii închiși, de parcă se pregătea să se sinucidă. Privind peste umărul ei, Carosse îl văzu pe Charlot jos în hol. Îi adresă un zâmbet triumfător și-i făcu cu ochiul în semn de complicitate. —Mademoiselle Mangeot, rosti Charlot. Tânăra se desprinse din îmbrățișare și privi în jos spre el uimită și rușinată. Atunci Charlot își dădu seama cât este ea de tânără și cât de bătrâni sunt ei doi. Dorința se stinse în el cu desăvârșire și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
aici. De cât timp...? Carosse îl privea cu mare atenție, iar mâna lui dreaptă se desprinse de brațul fetei și se mută încet spre buzunar. —Ei, ce faci, prietene Charlot, l-ai dus pe preot acasă cu bine? —Numele meu, rosti Charlot adresându-se direct Thérèsei Mangeot, nu este Charlot. Sunt Jean-Louis Chavel. 18 —Ești nebun? strigă Carosse aspru către cel de jos, dar Chavel continuă să-i vorbească fetei cu mult calm. Omul ăsta este actorul Carosse. Poate că ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]