2,312 matches
-
de modă veche, din Ploiești, în care și-a petrecut copilăria sa, casa lui Hagi Ilie (observați numele!), cu ogradă, cu grădină, cu cerdac mare, cu lilieci. Această pătură socială e apoi și proastă. Prostia aceasta, mai ales, formează obiectivul satirei lui Caragiale. Atâți "amici" din opera sa, Lache, Mache, Tache, stăpâni pe câteva cunoștințe banale și nerumegate, exprimate într-un stil ridicol de incoerent și într-o limbă ridicol de împestrițată, umplu paginile cele mai frumoase ale lui Caragiale. Citiți
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
doua zi. Dar s-ar putea zice: "Caragiale e un satiric, și ca satiric n-a avut, n-a trebuit să aibă în vedere decât ceea ce merită satirizat, deci numai defectele, și nici o calitate". Am putea răspunde că, într-o satiră, biciuindu-se defectele într-un om rău, sau în mai mulți, pot încăpea și alte personaje, care să nu fie rele. Și am putea dovedi cu atâtea opere satirice din literatura universală. Dar să zicem că e așa, că un
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
am putea dovedi cu atâtea opere satirice din literatura universală. Dar să zicem că e așa, că un satiric nu aude în scenă decât defectele, decât ceea ce merită disprețuit. Caragiale însă a scris și bucăți de altă natură, nu nu-mai satire. A scris nuvele, o dramă etc. Există în el un singur personaj simpatic luat din clasele noi, ori, în general, din clasele de sus? Afară de femeia din Păcat, care se îndrăgostește de seminarist și care trebuia numaidecât să fie simpatică
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
poate reacționar, cred că am arătat în cele ce preced. Mai important este să întrebăm (cum am făcut și când a fost vorba de Eminescu etc.) de unde izvorăște atitudinea lui Caragiale, ce interese nesocotite ori jignite, ce dureri vorbesc în satira lui? Interesele claselor de jos ori interesele boierimii vechi? Căci aceste clase extreme de la baza și din vârful piramidei sociale au fost jignite de noua stare de lucruri, care a favorizat clasele de la mijlocul piramidei, ca să isprăvim vorba tot cu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
El a fost cândva, în vremea ce ne interesează, junimist, dar aceasta, dacă ne arată atitudinea sa politică antiliberală - lucru ce-l cunoaștem din opera analizată mai sus -, nu ne poate spune nimic în privința intereselor sociale ce au vorbit în satira sa, căci între junimiști, cum am văzut aiurea, pe lângă reprezentanții claselor boierești, au fost mulți care reprezentau clasele de jos, lovite de noua stare de lucruri și care au fost atrași de junimism nu din pricina soluțiilor junimismului, ci din pricina criticii
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
categorii: în perioada întîi și a treia, Caragiale e un scriitor satiric; în perioada a doua, e un scriitor tragic. Mai departe: ca satiric, Caragiale e un pictor de moravuri; ca tragic, un pictor de stări sufletești, cu alte cuvinte, satira lui e socială, tragedia lui e psihologică. În Năpasta și în Păcat, personajele sunt luate din clasa țărănească. Niciodată în opera sa tragică el n-a luat personaje din clasele noi, din "mahala". În operele lui satirice, dimpotrivă, niciodată n-
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
oarecum cu Musset și-și găsește desăvârșirea - în măsura în care poate fi vorba de desăvârșire - în Baudelaire." Numai o singură capitală, zice Thibaudet, "a mai realizat plenitudinea vieții urbane", și anume Roma, care a creat și ea "o poezie urbană originală, autohtonă, satira, - satira tota nostra". Poezia lui Baudelaire, după Thibaudet, nu putea naște decât în Paris. Acest critic arată că totul - peisajul, amorul, femeia din Baudelaire - este condiționat de Paris, și nu se poate înțelege fără Paris. "Din toate capitalele, numai Parisul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cu Musset și-și găsește desăvârșirea - în măsura în care poate fi vorba de desăvârșire - în Baudelaire." Numai o singură capitală, zice Thibaudet, "a mai realizat plenitudinea vieții urbane", și anume Roma, care a creat și ea "o poezie urbană originală, autohtonă, satira, - satira tota nostra". Poezia lui Baudelaire, după Thibaudet, nu putea naște decât în Paris. Acest critic arată că totul - peisajul, amorul, femeia din Baudelaire - este condiționat de Paris, și nu se poate înțelege fără Paris. "Din toate capitalele, numai Parisul le
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
o legătură, un paralelism perfect, că orice stare sufletească își are și forma sa corespunzătoare. Aceasta e așa de adevărat încît, dacă analizezi o poezie, vezi imediat că măsura, ritmul se schimbă necontenit, după cum se schimbă și starea sufletească. Luați Satira a IV-a a lui Eminescu și veți vedea că la început, unde ni se descrie o seară admirabilă, liniștită, ritmul e și el lin; mai apoi, când ni se descriu convorbirile amoroase și pătimașe, ritmul e și el repede
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
fel nu a avut răgaz Al. Vlahuță să discute cu poetul „în lungile plimbări împreună”? Lăsând deoparte acestea, nu putem însă, să nu remarcăm cum îl reține Al. Vlahuță pe Eminescu poetul. El este printre primii care au citit finalul Satirei IV ca o mărturisire a autorului, Eminescu însuși, că a înnebunit. Poemul fusese tipărit în septembrie 1881, iar în „Convorbiri literare” versul ultim este: „Ah! organele ’s sfărmate și maestru e nebun!” în toate cele 11 ediții ale sale Titru
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în omenescul bolnav): acesta a înnebunit pentru că „vechiul cântec”, acel „Carmen saeculare” care lustrează, nu se mai aude. Altfel, cum poate crede Vlahuță sau cei care citează acest vers cu același scop că Mihai Eminescu își spunea sie însuși „maestru”?! Satirele descriu degradarea lumii de la cosmos la om cauza fiind că zeii s-au îmbolnăvit de omenesc; în „Luceafărul”, care urmează imediat, se stopează amestecul dintre zei și oameni iar lumea se însănătoșește. Cei care-l văd pe Eminescu însuși nebun
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de liber parcurs în Europa. Istoria literară nu reține această agresiune a poetului asupra lui. El însuși nu o confirmă. Dimpotrivă, se cunosc versuri din manuscrisele poetului care i se dedică, „amicul Chibici” fiind, într-o variantă, chiar interlocutorul din Satira II („Cu evlavie cumplită / înghițeam pe regii lybici - / Unde sunt acele vremuri / Te întreb, amice Chibici?”, O. II,p.231, etc.). Este unul dintre vechii și bunii prieteni ai poetului dar n-a dorit să ia cuvântul în chestiunea bolii
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu, / Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu...” Desacralizarea lumii este temă majoră în poezia eminesciană, anunțată în „Melancolie”, dezvoltată în alte poeme și construită în chip de concluzie în cele patru „Satire” a căror replică este „Luceafărul”. Trebuie să ai, însă, ceea se cheamă „organ pentru poezie” - iar la un post-pozitivist precum Răzvan Codrescu nu e cazul. Dânsul continuă să bată câmpii fără grație: „Mama - Raluca, fata stolnicului Jurașcu“ mai evlavioasă, cumpără
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
noi, din „Curentul Eminescu” de Al. Vlahuță (care, în 1920, era foarte activ: întemeiase încă din 1919 ziarul „Dacia”, unul dintre primele periodice importante de după război, și devenise persoană publică respectată). După citat (care se încheie cu ultimul vers din Satira IV), continuă: „Câtăva vreme mai târziu, geniul martir murea tragfic, cu craniul zdrobit de piatra aruncată de un nebun, tovarășul său de suferință.” Textul original: „Quelque temps après, le génie martyr périssait tragiquement, le crâane broyé à coups de pavé
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
vadă cît de rău se păcălește cînd crede în Scripturi literalmente. (Aș dori ca el și fratele lui, George, să știe în ce măsură sînt adevăratul lor dușman: dar am un fel nefericit de a tachina; iar cînd un acces puternic de satiră mă apucă, nu cruț nici pe prieten, nici pe vrăjmaș. Aceasta este scuza mea pentru ceea ce am spus despre ei în altă parte.) Las Dlui Clayfield cele mai sincere mulțumiri pe care le poate exprima recunoștința mea; Las moderația mea
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
de libertate pentru ceilalți la fel ca și pentru sine), (+) fermitate bărbătească ("manly self-possession"), (+) energie, (+) încredere în sine ("self-reliance"), (+) încredere în general ("confidence"), (+) independență, (+) hotărîre, (+) curaj, (+) versatilitate extraordinară (legată de o calitate "cameleonică" de a "prinde" diferite registre expresive precum satira lui Charles Churchill sau a altora), (+) afecțiune domestică (arătată în scrisorile trimise acasă), (+) franchețe, (+) simț ascuțit al umorului, (+) vigoare intelectuală; 2) (-) formă periculos de excesivă de abstinență (precum abținerea de la mîncare, și faptul de a fi satisfăcut să consume doar
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
și îndelungate de distragere mintală, (-) capriciozitate, (-) tăcerea în prezența unor persoane, (-) hoinărelile de duminică, (-) preferință pentru lumina lunii, (-) neglijarea sistematică a somnului amplificată chiar pînă la (-) indiferență față de somn (cea din urmă fiind cea mai gravă), (-) autoafirmare arogantă (observabilă în satirele sale), (-) mîndrie luciferică, (-) lipsa de scrupule, (-) extravaganță bombastică în practicarea laudei (în scrisorile trimise acasă mamei și sorei), (-) aer amuzant de auto-importanță (ca atunci cînd afirmă în scrisori că "dacă banii ar curge peste el la fel de iute ca onorurile, i-
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
verva poetului, care extrage de aici efecte polemice și de umor neașteptat. Date reale, altele fanteziste, aluzii la secrete și intrigi de cabinet ministerial sau la afaceri veroase (afacerea Strousberg, de pildă) se succedă într-un ritm vertiginos. Macedonski reproduce satira Gângavul politic, publicată întâia dată în 1875, precum și Al II-lea gângav politic, din același an, care îi aduseseră, la vremea apariției, câteva luni de detenție. El scrie și reportaje imaginare („Tarara” în consiliul de miniștri), anunțuri, Păcăleli și nu
TARARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290084_a_291413]
-
1977), Revers (1980), Complimente necesare (1983), Acarnița (1986), Zâmbete cu supliment (1987), Asta-i situația (1989), Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai (1995), Stihuri marțiale (1999) ș.a. Este autorul unor antologii consacrate epigramei, parodiei, aforismului, fabulei și foiletonului. Ținta satirei lui poate fi colegul de breaslă, scriitorul, măruntul funcționar, marii șefi, ca și „monștrii sacri”, fenomenul social ori situația cotidiană, prozaică: „Orice imperiu /Are un criteriu/ Reducerea statelor/Cu forța armatelor” (Diplomatică); „A pățit-o și el, deci/ L-a
TARLAPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
pentru spațiul euristic (1998), subsumează bună parte din creația acestor ani. Tentat de dorința corijării vieții sociale și cultural-morale a României postrevoluționare, Ț. se transformă într-un vehement moralist. Când depășește versificarea unor percepte morale, știe să găsească în modalitățile satirei, ale absurdului și ale viziunii pseudoinfantile deschideri notabile către o afirmare surprinzătoare. Același lucru e vizibil și în volumul Un abecedar bizar... (de purtat în buzunar) (1997), în care, sub aparența jocului, tinde la încifrarea unor „tâlcuri” adânci. În genere
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
Nu se poate preciza”, F, 1967, 8; Laurențiu Ulici, „Nu se poate preciza”, CNT, 1968, 1; Sorianu, Glose, 151-153; Mincu, Critice, I, 197-198; Damian, Intrarea, 138-140; Constantin Mateescu, Memorial de lectură, București, 1972, 91-96; Iorgulescu, Scriitori, 253-254; Alex. Ștefănescu, Profunzimea satirei, CNT, 1979, 30; Mircea Popa, Între truculența limbajului și candoarea visului, TR, 1979, 36; Sultana Craia, Spațiul ficțiunii, LCF, 1979, 39; Dana Dumitriu, Locatarul speriat, RL, 1979, 44; Vasile Andru, Nevoia de sperietori, VR, 1979, 12; Maria-Luiza Cristescu, Dansul cuvintelor
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
de la Marrakech (1972) sau Negru și verde (1980), care au ca protagonist un tânăr medic în anii petrecuți pentru specializare la Paris, înaintea și în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. SCRIERI: Lebede negre, Iași, 1936; Eternul spirit, Iași, 1940; Satire, București, 1955; Răscoala, Iași, 1957; Un om pe promontoriu, București, 1961; Tainicul arhipelag, București, 1964; Pe limba lor, București, 1967; Carmen terrestre, București, 1968; Melos, Iași, 1970; Cartea mea de lut, București, 1971; Manuscrisul de la Marrakech, Iași, 1972; Poezii și
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
1985; Stalactite în alabastru, Iași, 1986; Pașii licornului, Iași, 1989. Repere bibliografice: G. Călinescu, „Lebede negre”, ALA, 1938, 907; J. L. [G. Călinescu], Un limbaj pur, JL, 1939, 50; Călinescu, Ist. lit. (1941), 853, Ist. lit. (1982), 938; Dimitrie Costea, „Satire”, IL, 1955, 6; Al. Săndulescu, „Satire”, VR, 1955, 12; Al. Dima, Linii pentru un portret, IL, 1964, 3; Haralambie Țugui, „Tainicul arhipelag”, O, 1965, 1; Aug. Z. N. Pop, Creație și actualitate, TR, 1967, 2; Constantin Ciopraga, „Carmen terrestre”, CRC
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
Pașii licornului, Iași, 1989. Repere bibliografice: G. Călinescu, „Lebede negre”, ALA, 1938, 907; J. L. [G. Călinescu], Un limbaj pur, JL, 1939, 50; Călinescu, Ist. lit. (1941), 853, Ist. lit. (1982), 938; Dimitrie Costea, „Satire”, IL, 1955, 6; Al. Săndulescu, „Satire”, VR, 1955, 12; Al. Dima, Linii pentru un portret, IL, 1964, 3; Haralambie Țugui, „Tainicul arhipelag”, O, 1965, 1; Aug. Z. N. Pop, Creație și actualitate, TR, 1967, 2; Constantin Ciopraga, „Carmen terrestre”, CRC, 1968, 20; Dumitru Micu, „Carmen terrestre
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
adevărat ciclu rapsodic țărănesc”. Așa se explică lipsa sentimentalismului, a descrierilor de natură, faptul că erosul nu depășește nivelul instinctului. Criticul vorbește chiar de epicul pur al creației, întrucât „faptele singure aleargă neistovite”. Nu e de acord cu ideea de satiră la Creangă (avansată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga), dominant și chiar exclusiv fiind umorul care înseamnă voie bună, sentiment gratuit. Râsul humuleșteanului nu pedepsește, „râsul lui e o petrecere pe seama limitelor naturii omenești, care sunt în primul rând limite proprii”. În micromonografia
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]