3,072 matches
-
experiența chinuitoare a propriei inconsistențe, care o dublează pe aceea a lumii. De aici, nu numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul, pe care îndeobște i-l atribuim lui Cioran. Un sceptic veritabil, chiar melancolic fiind, nu se poate împlini decât prin umor, adică prin conștiința aparenței și relativului. Poate că nu va fi fiind exemplul cel mai potrivit pentru deschiderea acestei discuții, dar mi se pare, totuși, că, oricât de forțată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al naturii. Câtă deliberare, însă, și câtă fatalitate aici? Câtă realizare și câtă neputință? Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe care, cum am văzut, Cioran o deplângea vorbind de Nietzsche, de Napoleon sau de Danton, acele spirite constructive, nemăcinate de îndoială. Constată la un moment dat: „Ceea ce-i lipsește Simonei Weil este umorul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că încercarea e sortită eșecului. Că pune eșecul acesta pe seama eredității și a neamului căruia îi aparține?! „Un Kafka, spune la un moment dat, n-ar fi fost cu putință la noi. Mediul l-ar fi făcut frivol, «jurnalist», diletant, sceptic într-un chip vulgar. Asta e și trăsătura dominantă a neamului nostru: scepticismul vulgar” (III, 291). Un scepticism care se resoarbe în umor, în poltronerie, în râgâit. O carență fiind, umorul îi ajută pe cei de pe margine, dedublații, învinșii, neputincioșii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mi-a fost cu neputință să mai îmbrățișez vreo cauză, chiar și inofensivă, nobilă sau dumnezeu mai știe cum” (III, 62). Oricum, Cioran pare să identifice aici prototipul originar al faptei, la care el nu mai are acces. Regretă că, sceptic fiind, nu poate fi diavolul însuși. Din neputința de a avea un destin, de a și-l construi, Cioran Ă pentru a-și „compensa cumva neantul vieții” (I, 149), cum spune Ă începe să se intereseze de cei care au
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mutații radicale. Într-o paranteză precizează: „Am urmat exact traseul opus celui parcurs de Nietzsche. Am început cu... Ecce Homo. Căci Pe culmile disperării asta e: o provocare aruncată lumii. Acum orice provocare mi se pare infantilă și sunt prea sceptic ca să mai comit vreuna” (III, 125). Anterior, precizase: „La douăzeci și trei de ani eram profet; pe urmă credința a slăbit, și an de an am asistat la declinul convingerii că am o misiune de îndeplinit, o influență de exercitat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a fost întotdeauna groază de orice răspundere, de orice obligație” Ă I, 186), din simplu scepticism. De fapt, explorându-l cu aceeași aviditate cu care știe că durerea întemeiază, el se supune ideii că scepticismul secătuiește; se consideră deopotrivă „un sceptic și un pătimaș”, „un sceptic dezlănțuit” (I, 35), ba chiar „un Iov anemiat de scepticism” (III, 157). „Îndoielile mi-au măcinat forțele și este de mirare că mi-au lăsat destulă energie ca să mai pot să mă gândesc la sinucidere
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
orice răspundere, de orice obligație” Ă I, 186), din simplu scepticism. De fapt, explorându-l cu aceeași aviditate cu care știe că durerea întemeiază, el se supune ideii că scepticismul secătuiește; se consideră deopotrivă „un sceptic și un pătimaș”, „un sceptic dezlănțuit” (I, 35), ba chiar „un Iov anemiat de scepticism” (III, 157). „Îndoielile mi-au măcinat forțele și este de mirare că mi-au lăsat destulă energie ca să mai pot să mă gândesc la sinucidere” (idem). Altundeva, totuși, se numește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului mistificarea: „Murind, mi-ar plăcea să spun: «N-am făcut tot ce-aș fi putut face». Un orgoliu pe dos, mă tem. Să lași
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
trecut pe lângă extaz, ba chiar l-am cunoscut de trei-patru ori în viață; însă în felul lui Kirilov, nu al credincioșilor. Trăiri divine totuși, de vreme ce mă înălțau deasupra lui Dumnezeu” (I, 149-150). Dar la numai câteva pagini de aceste rânduri sceptice, Cioran notează: „Auzit ieri seară Patimile după sfântul Ioan; fericire vecină cu extazul. Ieșit în stradă, contactul cu abjecția, cotidianul, m-a făcut să mă întreb dacă cele trei ore «sublime» pe care tocmai le petrecusem nu țineau de halucinație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Citim, astfel: „În scepticism, îndoiala nu e un mijloc, ci un țel, adică însăși mântuirea. Căci numai îndoiala ne poate elibera, ne poate scăpa de legăturile noastre. Ceea ce pentru majoritatea oamenilor e o stare abia suportabilă, aproape un coșmar, pentru sceptic e un fel de perfecțiune, oricum o împlinire, o stare pozitivă” (II, 68), sau: „Fiecare cu drogul lui; al meu e scepticismul. M-am otrăvit cu el. Dar această otravă îmi dă viață și, fără ea, mi-ar trebui ceva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
idem). Până și evreii ar deveni, în mediul românesc, sterili, crede Cioran. „S-au molipsit de superficialitatea ambiantă”, spune el și continuă: „Un Kafka n-ar fi fost cu putință la noi. Mediul l-ar fi făcut frivol, «jurnalist», diletant, sceptic într-un chip vulgar. Asta e și trăsătura dominantă a neamului nostru: scepticismul vulgar. Mediocri total dezamăgiți, nulități, oameni de nimic lipsiți de orice iluzie. Un lucru care s-a mai văzut, dar nu la scară atât de mare poate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran își privește originile. Chiar dacă e vorba despre o admirație a negativității: Spune într-un loc: „«Geniu pustiu» Ă iată cheia țării mele” (II, 26). Cheia lui însuși, în fond. Cât despre scepticism?! Până și evreii, spune Cioran, au devenit sceptici. Nu are importanță deocamdată că scepticismul capătă aici o conotație negativă. Iată: „În contact cu noi totul a devenit frivol, până și evreii noștri. I-am sterilizat, i-am făcut să-și piardă geniul, mai ales geniul religios. Nu avem
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
loc: „M-am născut într-o țară unde principala activitate a fiecăruia e să regrete. Cu siguranță, străbunii mei nu trăiau cu privirile ațintite spre viitor. Dar nu sunt eu cel care să-i condamn pentru asta. Un neam elegiac, sceptic, dezmoștenit” (II, 53). Cioran însuși trăiește cu sentimentul „zădărniciei oricărui gest” (II, 52). În alt loc, își situează identitatea sub semnul fatal al țării sale. Iată: „Am moștenit de la țara mea nihilismul funciar Ă trăsătura ei fundamentală, singura ei originalitate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cuvintele: ”Ceaușescule cel prost, Lasă pâinea cum a fost”. Ca urmare deznădejdea oamenilor era așa de mare încât dispăruse frica. Când întrezăream o mică speranță că și la noi în țară s-ar putea schimba ceva, mulți prieteni erau foarte sceptici iar unii dintre ei chiar spuneau cu tristețe că Dumnezeu ne-a părăsit. Spuneam atunci în glumă că poate Dumnezeu este plecat doar în concediu și se va întoarce pentru că eu trecusem de mai multe ori prin situații grele și
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mâna lui Hamlet neputincios/ să țină cumpăna întrebării în palma lui vândută." Semnificativ, în încercarea de a construi viziunea aspră a unei existențe, poetul este obsedat de ideea înșelăciunii legată de devenire. Ca într-o altă "Glosă", poetul dă sfaturi sceptice pentru viață, după modelul aforismelor care proclamă ideea indiferenței schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice încercare de eliberare este inutilă: "E-atâta gol în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
urmărit tot timpul, în sensul că și acum, după patru întâlniri, mă simt la fel de provocată, din ce în ce mai nedumerită și mai curioasă de abordarea absolut nouă pentru mine a unei teme dezbătute diferit și cu o finalitate care pentru mine e încă sceptică. Grija de a nu mă învârti în cerc, de a mă încadra în temă și de a fi pe valul demersului general m-a urmărit în permanență și acest lucru m-a inhibat, m-a făcut mai rigidă. Dorința de
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
a vieții unde tulburarea are limpezime adâncă... Pentru regizorul și pedagogul Alexa Visarion, Caragiale este o chemare fără sfârșit, un autor personal, un răspuns la căutările creative, mereu surprinzător prin noutatea sa, omul de care ai nevoie, călăuza... Cinic, caustic, sceptic, dar și neliniștit sau sentimental, de la geniu până la măscărici, de la zeu tutelar și istoric al secolului XIX, până la caricatură a românismului, reacționar, canalie sau nepatriot, Caragiale a adunat, poate, cel mai larg spectru de calificative din partea colegilor și prietenilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
că ne aflăm în fața unui eveniment cinematografic. Eveniment, în sensul că filmul are ceva special și iese în afara locurilor comune cu care ne-am obișnuit de atâta amar de vreme, eveniment artistic, pentru că oricât ai fi de insensibil, blazat sau sceptic în privința cinematografului, nu se poate să nu recunoști puternica personalitate, marea forță și nota de origi nalitate ale regizorului, în sfârșit, eveniment actoricesc, poate mai coerent spus, acea fastuoasă demonstrație, necontestată de nimeni, de glorii ale teatrului bucureștean, ce și-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
m-a interesat coordonarea lor spre putere. Pentru mine puterea reprezintă un obiect de studiu, de meditație și nu o tentație privind participarea la ea. Recunosc, există o fascinație fantastică a puterii, o atractivitate care zgândăre și pe cei mai sceptici. Bineînțeles că această intrare în marea arenă care pulsează de vitalitate și necunoscut capătă la un moment dat o aură artistică. Politicienii sunt însă actori ai unui timp care îi joacă, îi implică și apoi îi eliberează din funcție. Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
deci ne aflam pe aceeași lungime de undă. El era condus în plus de ardoarea și optimismul său. Dorea mereu ca ideile noastre să capete o dimensiune mai fecundă și ca ele să influențeze Partidul socialist, în timp ce eu eram foarte sceptic în ce privește posibilitățile de a influența un partid stagnant și care abandonase cu totul implicarea intelectuală. B.C. Vă amintiți de manifestul pe care grupul a încercat să-l redacteze în 1970? E.M. Îmi amintesc că nu eram de acord cu această
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Robin, pentru a construi acest edificiu apela la întîlnirea dintre cei care de obicei nu se întîlnesc deloc sau foarte puțin: medici, biologi, politicieni, sociologi, filosofi, antropologi, ingineri, economiști. Aceste schimburi nu se făceau fără primejdii, căci, dacă unii erau sceptici cu privire la transferul conceptelor din biologie la politică, alții dădeau adesea dovadă de naivitate, luînd anumite ipoteze drept sigure sau făcînd abuz de extrapolări și analogii, trecînd de la un nivel la altul, căzînd fă-ră să-și dea seamă pradă defectelor pe
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
unei trăsături a personajului ales Toate aceste ipostaze sunt convergente, ilustrând trăsătura dominantă a eroinei, înțelepciunea care o ajută să depășească - cu luciditate și putere de stăpânire - situațiile de criză în vârtejul cărora este prinsă. Această „înțelepciune adâncă și puțin sceptică a omului care confruntă orice situație de viață cu o enormă experiență personală, istorică, ancestrală“ (Al. George) îi conferă Vitoriei Lipan statutul de învingătoare pe care îl sugerează și prenumele eroinei. Înțelepciunea care o caracterizează se manifestă plenar în relațiile
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
clasice este subliniat și de Noica: "Descoperirea lui Hegel a fost că legile devin, Spiritul devine. Dumnezeu e silogism!"49 O asemenea paradigmă romantică, descinsă din istorism, conduce la o perspectivă relativistă și relativizantă, dominată de constatări amare și concluzii sceptice în legătură cu o realitate pe care a încercat s-o reconcilieze cu rațiunea prin intermediul unui principiu ordonator, după ce tot ea îi abolise rațiunii privilegiile absolutiste. Pe lângă predispoziția spre melancolie, acest scepticism filozofic trezește în plan artistic binecunoscutul pesimism romantic. Într-un
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pur psihologică, silită să apeleze la natura umană universală, și o teorie a interpretării obligată să plece de la ideea unei identități între oameni, cu relativismul istoric, cu o teorie a tipurilor și a concepțiilor despre lume care duce la concluzii sceptice, anarhice și iraționaliste" (s.n. ibid.). Astfel de accente extreme nu apar totuși la Dilthey. Ele sunt proprii mai degrabă "relativizării radicale a semnificației construcțiilor metafizice" întreprinse de către O. Spengler (M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 510), iar apoi pentru a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
istoriei" ne rămâne în bună măsură neinteligibil, sau măcar imprevizibil. De aceea, conștiința istorică poate apărea și ca o "conștiință a propriei noastre mărginiri și a autonomiei limitate" în fața unei istorii care ne copleșește, inspirându-ne o atitudine relativizantă și sceptică. O asemenea resemnare este socotită de iluminismul tradițional și dogmatic, un semn al "slăbiciunii intelectuale sau ale defetismului practic"21. Dar, așa cum arată M. Florian, "cultul istoriei" s-a ivit tocmai ca o reacție la adresa raționalizării excesive, proprii iluminismului clasicizant
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]