1,872 matches
-
lumeni ce țin la distanță întunericul scot la iveală sufrageria de furnir și covorul ros. În vitrină, vesela bună se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui? ─ Ăla, după care aleargă biata fată. ─ N-aleargă toate? întreabă Mihai, fără să-și ridice ochii din copaie. Ba aleargă, cum să nu, ele după ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și prin împrejurimi, cam până la Cuțitul de Argint, deși mai vânează el și prin cimitirul evreiesc și chiar pe la geamie uneori, când e iarna grea. Zboară tăcut peste ruinele Curții Vechi sau poposește printre dărâmăturile din spatele Victoriei Socialismului, care noaptea sclipesc ca putregaiul. Neînfiorat de prefaceri politice și mișcări sociale, a îngropat trei patriarhi, căci a găsit și va găsi întotdeauna o populație îndestulătoare de șoricei neprevăzători. A privit și va privi fără patimă prăbușirea unui oraș și ridicarea altuia, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți și băbătii vor continua să-și amintească nuanța liliachie a unei rochii sau zgomotul ploii de aprilie, iar amintirea aceea îi va urmări mereu, mereu, mereu, mereu. Dar Iulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
este doar vehiculul dintre lumi, simbolul „spațiu-timp” întrupat într-o ființă fantastică, vorbitoare, ce aparține și prin culoare - în contrast cu întunecata, pestrița ghionoaie - binelui și vieții. Deși încovoiați de efort, țăranii, aceste „combine” vii intrate cu secera în lanul de grâu, sclipesc optimist, incandescent în lumina orbitoare a soarelui de vară. Modul expresiv, în manieră naivă, în care este exprimată mișcarea, se înscrie ca încă o reușită a picturii lui Gheorghe Boancă. Reprezentativă pentru viziunea pictorului este compoziția cu un subiect generat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
În spatele lor erau pâlcurile de copaci tineri, și-n față aveau golful și gura râului Hortons. Încă nu se-ntunecase de tot. Lumina focului se Împrăștia până la malul apei. Cele două undițe Înclinate deasupra apei Întunecate se vedeau limpede. Flăcările sclipeau pe oțelul mulinetelor. Marjorie desfăcu coșulețul cu mâncare. — Nu prea mi-e foame, spuse Nick. — Hai, Nick, vino și mănâncă. — Bine. Mâncară În tăcere, privind cele două undițe și sclipirile flăcărilor În apă. — O să fie lună plină diseară, spuse Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
uimirea, Îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca Înainte plăsmuirile (cuvînt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre Împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de Întîmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei Întinerea și ochii săi sclipeau cum probabil Îi străluciseră În tinerețe, dar ca să dea crezare spuselor ei, cînd păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și În adevăr niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Nu-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l ucide. Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-i dezvăluie curând viitorul. Listarius țopăia în fața lui Vitellius, oprindu-se la fiecare pas să se uite în sus, printre crengi. O lumină aurie se revărsa asupra copacilor; razele pătrundeau ca niște lame strălucitoare în penumbră, făcând zăpada să sclipească. De o parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un trunchi; era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vedeți că soarele e aproape de asfințit? 24 Antonius nu putu să doarmă. Când Titus se aplecă deasupra lui, chemându-l în șoaptă, întredeschise ochii. — Sunt treaz. Se ridică. — Pleci acum? Se așezară în grădină, la masa de sub copaci. Pe cer sclipeau ultimele stele. O briză ușoară adia dinspre mare, aducând miros de apă sărată și de flori. Lumea părea ieșită din mâinile unui zeu binevoitor. Ce facem acum? Titus tăie câteva felii din pâinea rotundă pe care un sclav o pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
insuportabil, după gustul meu, mă gîndesc că n-am văzut nici o singură dată o beție, o auroră boreală, așa cum mă așteptasem, nici vorbă de boemă, de Utrillo, se citea, se comenta, se stingeau țigări În paragrafe fără filtru și observațiile sclipeau În traiectorii intersectîndu-se prin aer Într-o grilă de fluturi multicolori cu ac de cravată, cîteodată mă plictiseam de moarte, plecam acasă mai cult. Nu știu ce făceau ceilalți după ce se termina ședința de umblat pe litere pe la nouă și jumătate, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
secol, ecran, și-n două decenii e făcută țăndări. Ca să nu lăsați totuși orice speranță afară, voi, care intrați aici, În sala de cinema, mergeți mai Încet pentru a putea observa dîra subțire de lumină, e becul plasatoarei, printre rînduri sclipește un șir de regizori licurici, primul merge Spike Lee, din ’89, cu Do the Right Thing tradus Pizzeria lui Sal, urmează Tarantino cu Pulp Fiction și-atît, apoi, schimbîndu-și mereu ordinea, frații Coen, Guy Ritchie, Jocuri, poturi și focuri de armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
arma lui secretă, că era fiu de țăran. Ceea ce pune Însă capac oricărei luminițe de speranță este coloana sonorizată. În plin mister asiatic cînd, din fericire, nu pricepi bine ce se-ntîmplă nici prin subtitrare, cînd doar săbiile lungi de samurai sclipesc În puterea nopții de smaragd, se aude un străvechi cîntec japonez, din care distingi următorul refren: „I don’t want to say goodbye, baby“. Cu toate astea, baby ne spune goodbye și pleacă-n lume cu el, pentru că I love
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de scriitori din materii diferite”, la asfințit, bătea vîntul, cerul era rece auriu. Ne-am plimbat puțin prin mica piațetă din centru, am mai făcut o poză, și-atunci am remarcat pavajul, un pavaj În degradeuri, la Început gri-albastru, albastru-Închis-deschis-tonuri-de-verde-zeci-de-nuanțe-și-În-cele-din-urmă-portocaliu-rubiniu, sclipind ușor, am depășit limita de viteză pentru imaginație ușoară, m-am urcat În mașină și am Închis ochii. Din nou acasă, În confortabilul living al soților Abbeloos, discutăm despre piatra cubică de pavaj, programul pentru a doua zi, România. Părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
La noi n-ați avut niciodată supă, de aceea ați slăbit. Noi nu păstrăm fiertura aceea, o dăm la paseri. ― Nici mie nu-mi place supa, încercai eu să o liniștesc. ― Aș fi vrut să-ți placă! spuse și-i sclipiră o clipă ochii. ― La urma urmelor, ce importanță ar fi avut? ― Pentru mama... Ar fi vrut să spună ceva, dar se opri. Eram și eu stingherit de această întrerupere și nu știam ce să cred despre lucirea aceea mânioasă a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
logodnă... Îl trase încet spre ea: Trebuie să ne grăbim, că ne așteaptă... Se lăsă dus ca un copil, întrebîndu-se ce i-ar putea spune, acum, după atâția ani, când, ajunși la capătul salonului, dădu deodată cu ochii de oglindă, sclipind scăldată în lumină, așa cum nu se întîmpla decât când toate candelabrele erau aprinse, și se opri, speriat și fericit totodată. Dar fata continua să-l tragă după ea. - Unde vrei să mergem? exclamă foarte bine dispus. Vrei să trecem prin
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pentru oricine ar fi fost pe dealul Ăla, atent să nu calc o clipă pe porțiunile unde bătea soarele. Autoritatea stătea În plin soare În mijlocul balconului și, cu casca aia, părea șeful tuturor cartierelor generale din lume, iar lentilele binoclului sclipeau ca un heliograf. — Uite ce e, i-am spus. Noi trebuie să lucrăm aici. Cum stai tu acolo, lentilele Îți sclipesc În așa hal că oricine de pe deal te poate vedea. — Noo cre’ că-i frun pehicooool Înth-o casă, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În plin soare În mijlocul balconului și, cu casca aia, părea șeful tuturor cartierelor generale din lume, iar lentilele binoclului sclipeau ca un heliograf. — Uite ce e, i-am spus. Noi trebuie să lucrăm aici. Cum stai tu acolo, lentilele Îți sclipesc În așa hal că oricine de pe deal te poate vedea. — Noo cre’ că-i frun pehicooool Înth-o casă, spuse Autoritatea cu calm și demnitate. Dacă ai vînat vreodată capre de munte, știi foarte bine că dacă tu le vezi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu mi-ar fi stricat să apar în filmul ei: ”Ticuță la Curcubeu” (Poate faceți voi desenul ăsta undeva.) Continuăm să mergem. În fața noastră apare, în clipa asta, ceva minunat, o arătare, un palat. Cred că e chiar el, Castelul. Sclipește de parcă ar fi făcut din diamant. Un adevărat castel de basm... Poate că visez. Ar fi adică un vis în vis. ...M-o fi bătut rău vântul, am înghețat, poate, de frig, ca doamna viperă, și acuma visez frumos. Dar
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
poliției. O deschid și el e aici, stînd În fața mea În prag, iar eu mă uit peste umărul lui, urmărind cu privirea cum BMW-ul lui Tom Stronach iese din parcare și se Îndepărtează pe stradă. Soarele de iarnă Îmi sclipește În ochi. Viscolul. S-a oprit. Nu mai e aici. Morții măsii. — Am fost nevoit să vin, Bruce, ne spune el. Mi-am făcut griji pentru tine. Ai trecut printr-o situație a dracu de nasoală. Am fost nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
în Germania. M-a prins acolo începutul războiului, am fost internat într- un lagăr de prizonieri. Bărbatul făcu ochii mari: - M-am născut în același an. Câțiva ani mi i-am petrecut și eu într-un lagăr german! Directorului îi sclipiră ochii. Se ridică de la birou și-și trase scaunul mai aproape. La vreo oră după aceea, directorul îi strângea mâna musafirului și-l conducea până la căsuța portarului, unde elevul de serviciu se întreba nedumerit: - Omul acesta pleacă tot cu valiza
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
că-l înțeleg. În cele din urmă, îl impresionase pe Clane prin comportarea sa rece ca gheața. - Tu de fapt - întrebă Clane neîncrezător - nu crezi în zeii atomului? - Gărzi, - țipă Czinczar ascuțit - atacați-l din ambele părți! Bila de lumină sclipi dar nu părea să se miște. Nu existau gărzi. - Acum mă crezi? - întrebă Clane. Barbarul părea tras la față și bătrân. Dar încuviință din cap. - Am pierdut războiul - murmură el. Numai că eu recunosc. Depinde de tine să iei mantaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
lașului mi se păreau-obosite, anoste, oropsite. Zidurile cu rouruscă tristă, sala de cinema, duhnind a motorină și traversată de șobolani, unde am văzut amîndouă ceva oribil, cu un matroz sovietic, mustăcios. Asociam casa de pe "Trompeta" cu o oglindă neagră; cele sclipind erau dincolo, în "țara francă"***** a Lisellei. Bunelul rămînea închis (a ieșit mai subțiat decît un sfînt din icoanele bizantine); tata și el ca un pește scos pe mal era sub anchete. Mai spera: a spera egal a amîna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
auzi din nou vocea bătrânului cu umbrelă. - Sunteți mult prea permisiv, din punctul meu de vedere, domnule, zău așa! Muuuult prea permisiv... Îi aruncă o privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminițe jucăușe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ținea umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând. Nu semăna cu Magicianul. Bineînțeles, la el se gândise imediat, la el și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]