1,868 matches
-
misteriosul magnat manipulator și seducător, ce ascunde în turnul hotelului său un secret imens. La propriu... Cu acea energie inspiratoare și evocatoare care frapează de la primele fraze, și care a devenit label-ul său, Patrick Grainville creează și desface o lume senzuală și haotică, un flux narativ ce ascunde o cultură și o curiozitate mereu vii. Regăsim în acest roman ceea ce fidelii săi cititori (și nu numai ei, de altfel!) prețuiesc cel mai mult la acest autor rar, acea fulguranță a cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înalt grad harul unei scriituri în care sensurile țopăie prin forme neașteptate, iar formele ating zone de puritate incandescentă, în care sensul nici nu mai are vreun sens, dacă se poate spune așa... Și totul, cu nestinsa încîntare a observatorului senzual atașat de lumea pe care o contemplă și o răstoarnă în cărțile sale. Desigur, ochiul de artist rămîne veșnic îndrăgostit de natură și, îndeosebi, de frumusețea femeii, pe care o contemplă din toate unghiurile imaginabile și care îl subjugă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
al Senei, nu o face pe Claire să-și uite sau să-și renege originile, ci doar să le asume, să le integreze cu luminoasă înțelegere. Cea de a doua piele pe care o îmbracă în capitală nu înlocuiește aroma senzuală, suplă și tăioasă a începuturilor. Integrarea în viața trepidantă a orașului e profundă, iar inteligența abordării e în întregime senzorială, țărănească în cel mai pur sens al cuvîntului, axată pe o cu totul altă măsură a timpului, pe alte lumini
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe ardei, și în spaima de a fi surprinși; a patra, printre morcovi, cu o vădană care nu suportă căsătoria decât cu libertatea diversiunii erotice. În alte cazuri stimulente erotice sunt ceapa, prazul. În Omul descompus femeia erotică e tuberculoasă. Senzual și tendențios, F. Aderca e împiedicat de aceste note să izbutească în roman. Deși cu excelente pagini de evocare a campaniei pentru întregire, romanul 1916 eșuează în tezism. Aventurile d-lui Ionel Lăcustă-Termidor duc sarcasmul până la bizarerie. Mai fericit este
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
citească sau să recitească mai multe mii de cărți. Ele contribuie mai bine la configurarea artistului care a vrut să extragă dintr-însele savoarea estetică. ă...î Nota personală a acestei lucrări e analiza intuitivă și oarecum gustativă a unui senzual foarte impresionabil, a unui benedictin vioi, malițios și onctuos, foarte dotat să-și agrementeze rezultatele investigației sale cu savori lexicale deosebite. Arta criticului e în fond aceea de insidioasă comunicare a plăcerii, indiferent de obiectul care a provocat-o, chiar dacă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
excelent povestitor. Personajelor lui le place să relateze întâmplări, unele de-a dreptul spectaculoase. În același timp, el se relevă ca un înzestrat portretist, mai ales în chipurile de femei, știind să descifreze finețea și expresivitatea trăsăturilor, frumusețea sălbatică și senzuală, coborâtă parcă din Cântarea Cântărilor, din care autorul și citează. A. e un poet al iubirii cotropitoare, dezlănțuite, de care sunt animate unele personaje feminine enigmatice, ca Tuța din povestirea omonimă. De aici, echivocul, îmbinarea realului cu fantasticul, ce amintește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
a dat seama, îi plăcea să-l sfideze pe Augustus și pe cei austeri din anturajul său cu provocările sale: "Departe de aici, stați departe de aici, oameni cu o conduită rigidă. Nu sunteți voi ascultătorii potriviți pentru cânturile mele senzuale"443. Într-un alt fragment din Amores (II, X, 16 și urm.) ajunge să-i identifice pe acei oameni cu o conduită severă cu dușmanii săi. Fapt care este foarte semnificativ și important pentru subiectul pe care îl tratăm: "Dușmanii
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
o moliciune dulce și dalbă ne Întîmpină Îndată ce deschidem poarta acestui serai poetic. „Simțualismul” lui Bolintineanu ia forme violent diafane, patria lui imaginară este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea nu-și accelerează ritmul și nu tinde, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu, de ceea ce el consideră a fi esențial În poezie: plăcerea, răsfățul privirii și al auzului. Înainte de a avea o valoare funcțională (sporul de cunoaștere, sugestia autenticității), lexicul otoman și toponimia trebuie să dea o idee despre culoarea și moliciunea senzuală a locului. Nu ne-am face o impresie adecvată despre spațiul și despre darurile coloristice ale lui Bolintineanu dacă n-am lua În considerație poema În patru cînturi și note explicative Conrad din 1867. Este, indiscutabil, performanța lirică a fecundului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a le prinde Din veselul lor zbor.” Marea este În poezia lui Alecsandri și o cale de acces spre un univers exotic. Poezia se deschide, atunci, spre Bosforul În care se leagănă molatic delfinii, spre Veneția cu decorurile fastuoase și senzuale. Poezia Îmbrățișează și legendele iberice, un Pastel chinezesc și un poem În stil parnasian (Mandarinul) evocă eleganța și smalțurile Extremului Orient. Proza (Călătorie În Africa) relatează despre o lume total inedită pentru cititorul român. CÎteva imagini, golite de materie, trec
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În acea stare de comodă beatitudine la care poetul năzuiește mereu. * Este aproape imposibil de a descoperi În erotica lui Alecsandri o figură specială a spiritului, o atitudine care să implice mai profund sensibilitatea lui. Călinescu o găsea, de altfel, „senzuală și zaharată”, iar Șerban Cioculescu „Înecată În dulcegărie”. Al. Piru, dintre comentatorii mai noi, pune oarecare preț pe reflecțiile melancoliceă și patetismul echilibrat din Lăcrimioare. Adevărul e că Alecsandri este În erotică un liric fără imaginație. Mai viu, esteticește, decît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este plăcerea sexuală, cu două variante: a) sexualitatea condamnată și b) sexualitatea separată. Semnul ei este trefla și, În fișa dată de Denis de Rougemont, citim: nomadism sentimental, gurmandism, temperament senzual impulsiv, plăcere trupească etc. Sub semnul caroului stă dragostea ca Energie cosmică, cu alte vorbe: iubirea care mișcă soarele și alte stele (Dante), penetrația, elanul gîndirii, pasiunea descoperirii, producerea de concepte, sentimentul limitelor, stăpînirea de sine, echilibrul etc... Schema propusă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpul de giunie Aleu, s-a Înturnat iarăși la obîrșia-i necurmată Dar În mezul al durerii ce-mi rămîne-n suflet vie Ca scînteie care aprins-ai nu s-a stinge niciodată Și-a trăit cu tine-unită În a ceriului tărie.” Senzualul Bolintineanu presimte și el energia cosmică a amorului În Sorin și În Conrad. O modificare s-a produs În marele univers de cînd s-a născut iubirea: „De cînd iubesc, Smarando, vezi soarele e rece, Și stelele În aer s-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sufletului și jalea ca expresie a unui sentiment (sub forma de jeluire). Conachi uzează (și abuzează) de amîndouă. Dorul se manifestă mai rar. Nu e, În orice caz, un termen frecvent În vocabularul lui Conachi. Poetul c un temperament prea senzual și o conștiință prea posesivă pentru a sta mult În teritoriul vag, imaterial al dorului. Să mai cităm cîteva forme de tortură amoroasă: mustrarea („ah, vai de mine, mustrările au sosit”), căiala, dojana, stînjănirea, toate din sfera morală. Împreună cu celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre marele univers. Din direcția, e drept, a decorativului grandios. 15. În afara cîtorva fetișuri (cum este pentru Werther panglica dăruită de Charlotte), nici un alt obiect nu pătrunde În lumea Îndrăgostită, zice Barthes: „este o lume săracă din punct de vedere senzual, abstractă, stoarsă, dezinvestită; privirea mea străbate lucrurile fără a le recunoaște puterea de seducție; sînt indiferent față de orice senzualitate, În afară de aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mort", cu voluptate pervers-fetișistă: "Dibui prin colțuri, prin odaia de baie, și dădu peste un dulap în zid; deschizându-l, găsi pe polița de sus un mic pieptene, pe care își puse buzele fierbinți". Plăcuta reverie, amintind de răsfățurile rafinat senzuale ale doctorului Codrescu, se spulberă însă o dată cu mărturisirea lui Cehi, un amic mai puțin visător, care fusese primit fără nicio pudoare în intimitatea doamnei, ca amant de ocazie, și de la care Bizu află că toate femeile... "numai să vrai și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
imperioasă ca și sexul"). Instinctiv, Rosina manifestă și o atitudine matern-protectoare față de Bizu, atât din interes, cât și din dorința sinceră de a-i fi pe plac și, poate, de a fi chiar iubită. Înțelegând însă amorul numai pe latură senzuală, ca necesitate imperioasă de a satisface animalul din om și nimic mai mult, femeia cu "pielea satinată" și "formele pline, rotunde" n-avea cum să atingă și sufletul complicat al bărbatului. Rosina "nu era frumoasă" și, ca atare, nu putea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aruncându-l în frenezia continuă a unei iubiri agitate, fără ancorare într-o posesiune satisfăcută, căci și legătura cu Veronica Micle, în latura sa esențială, a fost tot de domeniul exaltării sentimentale. Așadar, în fața unui Eminescu material, echilibrat, vital și senzual, un Eminescu dematerializat, intemporal, dezaxat, abulic în ceea ce-l privește, dar voluntar și chiar violent în teorie, și absolut un inhibit sexual (s.n.)" 107. Nu-i greu de sesizat că, atribuind lui Eminescu o personalitate "eleatică" și o psihologie invariabilă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din Traviata, ce plăcuse poetului încă de la începutul dragostei lor, la Viena poetul o preferă, așadar, în rolul "Damei cu camelii"179 (tipul feminin celebrat de romantici). În plus, ceea ce anihilează voința nefericitului amorez, hipnotizându-l, nu e atât imaginea senzuală a brațului dezgolit (adorat și de ofițeri), cât muzica ("minciună universală, iluzie a sufletelor"), și "nu numai muzica glasului", ci muzica "întregii sale ființe", ce dădea Veronicăi, atunci când cânta, "un farmec nelămurit, de care nu se putea desprinde". Motivația "atracției
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nelămurit, de care nu se putea desprinde". Motivația "atracției" erotice e, după cum remarcăm, tipic lovinesciană. Dar când muzica încetează și vraja se destramă, Eminescu, dezamăgit, caută să rămână singur, înfundându-se într-o crâșmă ca să uite "imaginea femeii viclene și senzuale". De altfel, "încă de atunci, chiar în prezența ei, simțise nevoia de a o îndepărta, pentru a o sculpta din nou în imaginație, așa cum o voia, ideală". Or, "idealul" feminin eminescian este, după cum am putut constata, un ideal "pervers", estetizant-decadent
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
evoluează la fel. Fi-rește că deosebirea e mai mică decât între ele și Ardeal. De aceea le-am și putut considera laolaltă față de Ardeal. Poeții boieri din Moldova sunt mai "vechi" decât Văcă-reștii. Conachi cânta aproape numai dragostea, o dragoste senzuală, de o senzualitate specială, s-ar putea zice, o dragoste fanariotă. Văcăreștii, și mai ales Iancu, au în poezia lor și altfel de sentimente, cântă și altfel de idealuri: patria, unirea etc. Conachi e ucenic numai al pseudoclasicismului vremii, pe când
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
scenă și publicul se desprinde cu greu din încremenire. După antract, în rolul lui Trigorin apare Alexa Visarion însuși, cu chipul lui de profet rus și de fermecător. Nina Zarecinaia semnalizează în obraji o ardere foarte puternică. Descopăr acum ce senzuală e, ce frumoasă, n-o văzusem. Spectacolul se încheie cu desenul de la început. Actorii forfotesc spunând replici din Cehov. "Ăsta-i tot teatrul", spune și Treplev. Deci nu s-au potolit...! Banalitatea în teatrul contemporan e construită foarte complicat. Actori
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în eleganța lui plutitoare, încît a-l lua drept simplu vehicul fie și unul de plăcere înseamnă a-l anula. (Mai întîi, o paranteză: nu există moment de pauză al... vehiculului, ca gondolierul să nu-l umple cu dichiseala, aproape senzuală, a elegantei luntrii; mîna vînjoasă și bronzată mîngîie cu o cîrpă, cencio, plinurile și golurile unicei sale amante, întru neîntrerupta ei strălucire.) Culorile gondolei: negrul, aurul, roșul. Negrul ciumei care a decimat cîndva cetatea. Aurul majestuos al bogăției și nobleței
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
imperiul aceleiași impuse obișnuințe, intrăm. Minune: opt pînze de Tintoretto! În fața cărora ți se taie respirația? În fața Prezentării Fecioarei la templu? În fața Judecății de apoi? Eclerajul savant al primei îi și perpetuează acesteia, după patru sute de ani, prospețimea aproape tactilă, senzuală. Ieșim, împăcați cu noi înșine, în noaptea venețiană. Trec, în dimineața asta, peste Canal Grande, și mă aflu sub zidurile bătrînei Academii de Artă. Văd un pictor al străzii. Unul din cele cîteva sute. Mă opresc în spatele lui și-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cameramani era mai degrabă al unei ființe dacă nu chiar nătînge, în orice caz cu minime haruri spirituale. Apoi, dispunerea rară, spațiată a dinților (augmentată de pelicula alb-negru văzută) denota o carență de rasă, iar buzele, ce-i drept, marcat senzuale, configurau o gură vulgară. Subalternii buzelor, sînii, erau de-o proeminență ieftin gonflată. Mersul de manechin, un manechin dezordonat, divulga proveniența modestă, lipsită de codul gustului și al eleganței. Mîini mici, inexpresive, fără elocvență. Ce-ar mai fi fost? A
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]