KorAP: Find »[drukola/base=sferă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...1618 >

40,428 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

De pildă, politicile adresate șomerilor. Apoi, se poate observa că există tratamente separate ale membrilor familiei monoparentale: copiii beneficiază de forme de suport în calitatea lor de copii, iar adultului părinte singur i se recunosc diferite aspecte de rol-status în sfera publică (de exemplu, statutul de șomer sau, mai larg, de persoană aflată în nevoie), dar ca entitate separată de familia sa. Problemele pe care le întâmpină ca părinte singur nu sunt luate în considerare la nivelul politicilor publice. Acestea sunt

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
mai larg, de persoană aflată în nevoie), dar ca entitate separată de familia sa. Problemele pe care le întâmpină ca părinte singur nu sunt luate în considerare la nivelul politicilor publice. Acestea sunt apreciate ca ținând de viața sa privată, sferă neglijată în mod constant la nivelul deciziilor de factură publică. Atunci când există abordări ale familiei ca întreg, acestea circumscriu ansamblul familiei mai mult formal, iar nu la nivelul unor măsuri efective. De pildă, livretul de familie 73 își dovedește utilitatea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
I. Mihăilescu, 2002, p. 223). În această ipostază, familia este o instituție informală ce reglementează comportamentele pe baza unor norme, iar exercitarea rolurilor este personalizată. Dacă la nivel public delimităm clar între instituții economice, politice, educative, culturale, științifice, religioase, în sfera privată, familia întrunește toate aceste dimensiuni, fiind un nucleu de experimentare a valorilor, în care, prin socializare, copiii dobândesc normele și regulile de coexistență, în care tradiția, religia și cultura specifică grupului sunt transmise de la o generație la alta. Deși

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
ca o valoare, o stare de fapt care trebuie recunoscută ca un drept al persoanei de a dispune de solitudine și reflexivitate, de un cadru oferit de independența și autonomia de care dispune, un loc de retragere față de confruntările din sfera publică. Privatitatea apare ca valoare politică 3. Anticii experimentau libertatea mai cu seamă în spațiul public, în agora, față de care gospodăria și familia erau secundare 4. Modernii luptă pentru un spațiu al retragerii, al intimității, unde nu intră nimeni decât

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
nu mai face față problemelor de viață. Analiza tipurilor de autoritate în familie poate fi realizată după schema clasică a tipurilor de autoritate, așa cum este cunoscută la Max Weber: autoritatea tradițională, carismatică și legală. Apropierea între tipurile de autoritate în sfera publică și cea privată are, evident, limite. Weber, după cum este bine știut, se referea la legitimitatea conducătorului, la principiul ce întemeiază, justificând un sistem de guvernământ. În familie, relațiile între părinți și copii nu sunt neapărat de tipul conducător-condus, implicarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
nu s-a produs ca un progres real. Dovadă faptul că, deși structurile politice se schimbau, femeile se confruntau, în continuare, cu exploatarea, violența, anonimatul, dependența etc. Mecanismul de emancipare nu se dovedea suficient de bun, femeile rămânând suprasolicitate în sfera privată, grija pentru copii și eforturile în organizarea gospodăriei putând fi recunoscute drept constante ale vieții lor. Acestea sunt premise prin realizarea cărora familiile funcționează, dar, în același timp, sunt și limitări ale vieților femeilor. În teoria de factură liberală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
sunt premise prin realizarea cărora familiile funcționează, dar, în același timp, sunt și limitări ale vieților femeilor. În teoria de factură liberală, efortul de emancipare a femeilor se observă în trecerea graniței dintre public și privat. Reușind să participe în sfera publică, să desfășoare activități care să le aducă venituri, femeile puneau bazele independenței lor economice. Această independență a fost realizată mai ales în alte contexte politice, cum ar fi cele socialiste. În paradigma liberală, s-au câștigat drepturi în sfera

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
sfera publică, să desfășoare activități care să le aducă venituri, femeile puneau bazele independenței lor economice. Această independență a fost realizată mai ales în alte contexte politice, cum ar fi cele socialiste. În paradigma liberală, s-au câștigat drepturi în sfera publică, nu însă și în cea privată. În familiile tradiționale românești, configurate după modelul liberal, femeile se legitimau în primul rând ca soții și mame. De pildă, Adela Xenopol (Dochia, anul I, nr. 31/1896, p. 32, apud Șt. Mihăilescu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
porniri destrăbălate și vicioase. Cel puțin să controleze cauzele care au putut descompune o muncă întreagă a tinereții ei pe care o sacrifică educațiunii. În teoria marxistă, ideea împărtășită este cea a egalizării rolurilor sociale ale femeilor și bărbaților în sfera publică, nu însă și în cea privată. În măsura în care muncea, oricare cetățean apărea, principial vorbind, important și valorizat ca atare pentru societate. Femeile nu s-au emancipat pe deplin nici în perioada care este cunoscută sub numele de socialism real. Ele

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
trebuințele lor putând fi satisfăcute. În modelul tradițional de familie, bărbatul apare ca soț și tată, are autoritate recunoscută față de ceilalți membri și își impune punctul de vedere la nivel decizional, este principalul furnizor de resurse, mediază relațiile familiei cu sfera publică. Femeia este soție și mamă, își asumă răspunderea pentru reproducerea condițiilor de viață ale membrilor familiei, administrează resursele în plan privat, oferă suport afectiv membrilor familiei, îi îngrijește. În această perspectivă, rolurile femeilor și ale copiilor, ca și ale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali (M. Minow, M.L. Shanley, 2001, p. 121). În această familie, soțul își exercită rolul asupra soției și copiilor; este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia la nivelul sferei publice. Mama/soția răspunde de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii. Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei (asociat naturii) și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia la nivelul sferei publice. Mama/soția răspunde de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii. Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei (asociat naturii) și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici, rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeia pe diviziunea sexuală a muncii în gospodărie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii. Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei (asociat naturii) și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici, rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeia pe diviziunea sexuală a muncii în gospodărie și societate. Față de acest model, familia monoparentală apare ca o excepție, o situație la limită (prin care unul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
îngrijește și educă copiii. Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei (asociat naturii) și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici, rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeia pe diviziunea sexuală a muncii în gospodărie și societate. Față de acest model, familia monoparentală apare ca o excepție, o situație la limită (prin care unul dintre soți a murit, este plecat

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
liberal și egalitatea în drepturi" Liberalismul exprimă în plan politic ideile capitalismului democratic 17. În măsura în care se fundamentează pe capitalism, denotă o tentă conservatoare și recunoaște o diviziune clară a rolurilor în familie (prin extinderea ideii de raționalitate, care cuprinde toate sferele sociale), în măsura în care este democratic, el se dorește deschis spre emancipare. În ceea ce privește familia, liberalismul clasic se menține tradiționalist - aceasta trebuie respectată ca spațiu al libertății negative -, iar în ceea ce-i privește pe indivizi 18, ei sunt invitați să performeze într-un

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
activitatea economică, după legile concurențiale de piață, libera competiție realizându-se doar în limita respectării contractelor și a regulilor unanim acceptate), și femei, ale căror drepturi ar fi de asemenea ocrotite de stat, dacă ar fi cazul să participe în sfera publică, persoane care sunt însă interesate mai ales de ceea ce au de făcut în sfera privată, adică de a aduce pe lume copii și de a se consacra apoi creșterii și educării lor. De aici, rezultă că, în liberalismul clasic

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
contractelor și a regulilor unanim acceptate), și femei, ale căror drepturi ar fi de asemenea ocrotite de stat, dacă ar fi cazul să participe în sfera publică, persoane care sunt însă interesate mai ales de ceea ce au de făcut în sfera privată, adică de a aduce pe lume copii și de a se consacra apoi creșterii și educării lor. De aici, rezultă că, în liberalismul clasic, drepturile în sfera privată nu sunt ocrotite, atât femeile, cât și copiii fiind la discreția

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
care sunt însă interesate mai ales de ceea ce au de făcut în sfera privată, adică de a aduce pe lume copii și de a se consacra apoi creșterii și educării lor. De aici, rezultă că, în liberalismul clasic, drepturile în sfera privată nu sunt ocrotite, atât femeile, cât și copiii fiind la discreția persoanei tratate ca rațională, autonomă, având capacitate deplină de exercițiu în spațiul public, adică a bărbatului. Munca de tip industrial nu i-a antrenat deopotrivă pe bărbați și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
au însă o familie, ajung într-un impas existențial: ce să-și mai dorească? Pornind de la o astfel de constatare, decurge ca firească cerința feminismului liberal privind egalitatea deplină în drepturi a femeilor și bărbaților, extinderea exercitării acestor drepturi în sfera privată a familiei. În 1832, John Stuart Mill împreună cu Harriet Taylor scriu lucrarea Eseuri despre căsătorie și divorț 22, una dintre puținele abordări liberale clasice privind viața în sfera privată. Drepturile omului nu trebuie înțelese într-un mod abstract. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
în drepturi a femeilor și bărbaților, extinderea exercitării acestor drepturi în sfera privată a familiei. În 1832, John Stuart Mill împreună cu Harriet Taylor scriu lucrarea Eseuri despre căsătorie și divorț 22, una dintre puținele abordări liberale clasice privind viața în sfera privată. Drepturile omului nu trebuie înțelese într-un mod abstract. Trebuie privite în corelație cu utilitatea lor, în măsura în care vor duce la consecințele așteptate. Datoria morală este aceea de a-și realiza propria fericire. Aceasta se poate înfăptui fără ca cineva din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
destrăma. Liberalii români clasici sunt rezervați privind relațiile de familie; ei pledează pentru familia patriarhală. Nicolae Bălcescu, de pildă, recunoaște femeilor un rol important în educație, în calitatea lor de „mume de familie”. Mai mult, acestea se păstrează într-o sferă a purității morale, spre deosebire de lumea din afara casei, care este rea, egoistă și coruptă. Tocmai de aceea, ele trebuie să se rezume la sfera privată și la rolul lor generos privind educația. Femeia-mamă este o „ființă îngerească”, o „zeitate care trăiește

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
important în educație, în calitatea lor de „mume de familie”. Mai mult, acestea se păstrează într-o sferă a purității morale, spre deosebire de lumea din afara casei, care este rea, egoistă și coruptă. Tocmai de aceea, ele trebuie să se rezume la sfera privată și la rolul lor generos privind educația. Femeia-mamă este o „ființă îngerească”, o „zeitate care trăiește numai în viața noastră, n-are altă bucurie decât bucuria noastră, nici altă fericire decât fericirea noastră”24 (Nicolae Bălcescu, „Scrieri istorice, politice

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Femeia-mamă este o „ființă îngerească”, o „zeitate care trăiește numai în viața noastră, n-are altă bucurie decât bucuria noastră, nici altă fericire decât fericirea noastră”24 (Nicolae Bălcescu, „Scrieri istorice, politice, economice”, în Opere, vol. I, 1940, p. 203). Sfera publică rămâne clar delimitată de cea privată. Singurul sens al aparițiilor publice ale femeilor se poate justifica numai dacă este un gest simbolic de susținere a idealurilor politice ale soților. Un bun exemplu este, în acest sens, cazul Mariei Rosetti

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
industrială, la sfârșitul secolului al XIX-lea, este redusă. Dacă au acces la un tip de muncă salarizată, atunci aceasta este ca o valorificare a expertizei lor în zona domestică: sunt croitorese sau țesătoare. Totuși, cele mai multe femei muncesc doar în sfera privată. Munca lor nu este remunerată, iar ele depind de veniturile soților. Mihail Kogălniceanu argumentează că „femeia măritată este o roabă”, soția este un „bun” al soțului (față de care el trebuie să fie vigilent), dar că acest fapt se cucerește

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
și vulnerabile, cum pot realiza totuși o bună educație a copiilor? Liberalismul românesc se oprește nu numai la ușa casei, de unde începe patriarhatul, ci, mai mult, chiar la granițele unui sex, deoarece femeile nu se bucură de libertăți nici în sfera publică. Moștenirea liberală va acționa, în planul ideilor, ca un mecanism de determinare a modului de abordare a multora dintre problemele pe care le întâmpină indivizii în comunitățile lor. 3.1. Perspective liberale pentru politicile publice privind familiatc "3.1

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]