218,930 matches
-
veleitarismul, cel mai păgubit iese, pînă la urmă, modelul însuși care devine peste noapte, dintr-un reper eroico-metafizic, o biată caricatură, obiect al unui spectacol degradant și inutil. Monumentul public și instituțiile ierarhice Dacă spunem, la capătul acestei radiografii, că spațiul artei noastre monumentale este stăpînit de sindromul absolutei dezordini, încă n-am spus nimic. Cele mai grele deșertăciuni, cele mai naive utopii, cele mai lacome chimire, cele mai rafinate lingușeli, cele mai deșănțate avînturi propagandistice și cele mai crispate dorințe
Eternitate și fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12340_a_13665]
-
întensiv cu veșnicia întreagă, adicătelea cu Casa Ortodoxă a Poporului, pe numele ei Catedrala Mîntuirii Neamului. Dar și în condițiile acestea ea este, în felul ei, prezentă și pe lîngă statui; pentru că acolo unde pune comanditarul gradul, trupețul solda, primăria spațiul și sculptorul botul, soborul pune busuiocul și livrează norișori de tămîie și imponderabile cețuri autarhiste. Născut militar și creștin, după cum arată sondajele, sponsor și deținător de spații publice, după cum se poate observa la fața locului, românul se trezește acum o
Eternitate și fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12340_a_13665]
-
și pe lîngă statui; pentru că acolo unde pune comanditarul gradul, trupețul solda, primăria spațiul și sculptorul botul, soborul pune busuiocul și livrează norișori de tămîie și imponderabile cețuri autarhiste. Născut militar și creștin, după cum arată sondajele, sponsor și deținător de spații publice, după cum se poate observa la fața locului, românul se trezește acum o biată făptură (oarecum animată) în mijlocul unui popor implacabil de statui. In aceste condiții, Comisia pentru Artă Monumentală a Ministerului Culturii nu mai este decît un fel de
Eternitate și fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12340_a_13665]
-
în Antichitate și în perioada elisabetană. Povestind un spectacol văzut în Mexic cu Medeea lui Seneca (spectacolul de altfel nu i-a plăcut, după cum a scris în articolul publicat într-un ziar mexican, intitulat " O Medee fără flacără"), Artaud evocă spațiul pe care "actorul tragic îl străbate înconjurat de metafore create neîncetat de către el, cu voce, cu gesturile, cu mișcările lui, acele gesturi cu dublă încărcătură care ascund și revelează un invizibil". Pentru a putea recrea pe scenă forțele vieții, mimesisul
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
a purificării, grație revelației aduse de dezordine. Așa că, atunci când vorbește despre epidemia salvatoare, Artaud intuiește perfect schema tradițională: refacerea unei dezordini - sau, dacă vrem, vindecarea după o vătămare organică". Monique Borie examinează cu acribie și cu o cunoaștere internă a spațiului cercetat toate sursele gândirii și fantasmelor lui Artaud: modelul Heliogabal, modelul oriental, Mexicul și gândirea sintetică, culturile magice. Toate acestea colaborează, în cele din urmă, la ceea ce Artaud și-ar dori să fie actorul, teatrul. în acest capitol cercetătoarea realizează
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
descifrate este crearea unei noi realități, puterea de a face ca invizibilul să fie prezent, stabilind astfel veritabila comunicare cu puterile sacre. Printr-un asemenea teatru, omul participă direct la Creație. Scos din sfera divertismentului cult, teatrul devine magie, religie, spațiu al "simbolurilor realizate care refac lanțul între ceea ce este și ceea ce nu este, între virtualitatea posibilului și ceea ce există în natura materializată" (Le Théâtre et la Peste). Fără îndoială că nu acesta este teatrul ale cărui spectacole sunt anunțate în
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
marmură, un text cu adevărat important, cu ambiții normative, nu suscită comentarii. O fi incapacitatea intelectualului român de a comunica altfel decât prin atacuri la persoană? O fi rezultatul a cincizeci de ani în care n-a existat dialog în spațiul public? O fi superficialitatea omului de cultură, care cască plictisit când se vede obligat să se înalțe din bătătura factologică la nivelul agorei teoretice? Inapetența pentru idei a atâtora dintre "practicienii" scenei culturale românești? Se prea poate. Dar mai e
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
anti-segregație estetică, anti-intoleranță, anti-izolaționism, anti-rea-credință, anti-gregarism, anti-nombrilism scrise în România. Deplângând inexistența unei culturi publice de înaltă ținută, autorul coboară la rădăcina lucrurilor: drama ar proveni din felul în care este înțeleasă la noi cultura și ideea de cultură, un spațiu "în care se țipă, se bârfește sau se hohotește, dar în care se ascultă puțin, se înțelege și mai puțin și în care sunetul calm al discuției se aude rar". E vorba de o decădere sau de o continuitate? Numele
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
discuta. Dar că majoritatea produselor culturale românești sunt marfă inertă, pare a fi, în această logică, o axiomă. Ceea ce contestă autorul nu este valoarea culturii de la noi, ci proasta ei plasare în raport cu marile curente de gândire contemporană. Cei proveniți din spațiul științelor pozitive nu scapă nici ei maladiilor naționale. Și cum ar scăpa, când în revistele de specialitate românești "tonul este mohorât, fraza boantă, lexicul imposibil, autismul profesional fără scăpare"? Așadar, problema e mai largă. Specialiști sau publiciști, savanți sau comentatori
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
maladiile culturii publice românești provin din tradiția superficialității, a rivalităților stupide între personalități, grupuri sau chiar provincii, precum și din diminuarea, până la eliminare, a filozofiei ca mediator și liant între specialitățile particulare. "Idei în dialog" își propune, în contrabalans, crearea unui spațiu în care inhibițiile, blocajele, adversitățile prostești să fie înlocuite de dialog, de "efortul de construcție, de autodepășire și de obiectivitate". Cu aceste premise, e evident că ștacheta ridicată de H.-R. Patapievici e foarte înaltă. Oamenii trebuie duși la masa
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
precum un "univers paralel", precum o "copie artificială și palidă" a cosmosului căruia autorul îi aparține pe cale organică. Se iscă prin urmare o tensiune între individul ca exponent holografic al ansamblului din care provine și universul scriptic, intuit ca un spațiu profan, vagă imitație a actului demiurgic, așadar un sacrilegiu. Astfel încît - surpriză! - Amintirile, receptacol, în optica obștească, al bonomiei și al hazului, n-ar fi decît "una din cele mai triste cărți ale literaturii române". în felul acesta jovialul, veselul
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
Creangă, scrisul este semn de orgoliu, ținînd, pînă la un anumit punct, de păcat și de acele forțe malefice care se opun divinității", își continuă demonstrația Mircea Moț. în acest caz credem că nu este lipsit de importanță faptul că spațiul în care sînt trimiși copiii, în numele cărții, îndepărtat, ține de margine, de periferie ori de afara creației înseși. Un spațiu, evident, demonizat. însă desprinderea de natură e regretată de humuleștean nu doar prin intensitățile nostalgice, detectabile în cîmpul moral al
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
se opun divinității", își continuă demonstrația Mircea Moț. în acest caz credem că nu este lipsit de importanță faptul că spațiul în care sînt trimiși copiii, în numele cărții, îndepărtat, ține de margine, de periferie ori de afara creației înseși. Un spațiu, evident, demonizat. însă desprinderea de natură e regretată de humuleștean nu doar prin intensitățile nostalgice, detectabile în cîmpul moral al operei, ci și în sfera biografiei sale, purtînd stigmatele universului abandonat în favoarea ficțiunii. Avem a face cu încercări de reîntoarcere
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
în plină formare, așa cum este piața românească, problema acordului dintre valoarea artistică a unui obiect și valoarea lui comercială este una legitimă. Atunci cînd un fenomen nu este încă structurat, cînd normele juridice nu funcționează la parametri normali și cînd spațiul spontaneității este mult mai mare decît acela supus unor reguli stabile, este de bănuit că echilibrele obligatorii dintre valoarea culturală a operei de artă și valoarea ei de piață sînt grav perturbate. Și, în pofida unor aparențe, lucrurile chiar așa stau
Artiștii și contextul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12362_a_13687]
-
nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței." 3) Literatura "pură" - anti-literară și anti-Ťpoeticăť, deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși în măsura în care sînt capabili să nu refere la un Ťdincoloť, ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea în decor nu este
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
din veacul lui Diderot și al lui Rousseau. Ele mai păstrau aici ceva din atmosfera crepusculară a cafenelei vieneze. Farmecul lor rafinat, decadent încă, le întreținea cunoscătorilor nostalgia unei Mitteleurope himerice. Altminteri, ca în imaginarul lui Michelet, cafenelele clujene erau spații ale sociabilității și conversației spontane". O sumă de medalioane fixează, cu mare expresivitate, chipurile echinoxiștilor de frunte dar și pe cele ale unor intelectuali mai în vîrstă ai urbei, în ambianța cărora junii membri ai confreriei s-au format, fără
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]
-
urmă. De aceea trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme." S-a înțeles că despre suflet este vorba și despre plutirea sa indecisă, după moartea trupului, între pământ și ceruri, în "spațiul dintre lumea oamenilor și lumea lui Dumnezeu". în aceasta din urmă încă nu e primit căci a sosit la porțile ei prea devreme, legat, cum încă este, de lumea de jos, nedesprins cu totul de realitățile mundane: "sunt prea implicat
Roman și basm by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12375_a_13700]
-
de lumea de jos, nedesprins cu totul de realitățile mundane: "sunt prea implicat în viața de jos, a oamenilor vii, sufăr laolaltă cu ei, parcă aș mai fi unul de-al lor". Nu este lăsat totuși să rătăcească singur în spațiile intermediare, ci e asistat de spirite mai evoluate, care îl însoțesc și îl povățuiesc, de condorul vorbitor Truman și de îngerul Lazarus, păstrătorul "cărții pecetluite". Este chiar cartea trăirilor lui Veniamin, a "viselor" acestuia despre lumea terestră din strânsoarea căreia
Roman și basm by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12375_a_13700]
-
personaje feminine din literatura română a ultimilor ani. Ana este o femeie superbă, elegantă, misterioasă, vulnerabilă și puternică în același timp, teribil de sexy, complet dezinhibată în materie de erotism, visul secret al oricărui bărbat. Ea se mișcă dezinvolt în Spațiul Schengen, are o poveste (a propriei vieți) pentru germani și o cu totul alta pentru francezi, lasă mereu în urmă o dîră nedefinită de parfum și o mare de regrete. Poveștile Anei despre propria ei existență se întretaie cu poveștile
Un șaizecist postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12370_a_13695]
-
alunecă într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat sau se înalță spre surprinzătoare proiecții spre viitor, fiecare protagonist are în spate o poveste derulată în alte locuri. Nimic nu este limpede în această succesiune aleatorie de timpi și spații ale acțiunii (la un moment dat, pe la mijlocul cărții, se sugerează chiar că protagonista a murit, pentru a-și continua apoi bine-mersi depănarea poveștilor în capitolele următoare). Nu se poate ști cu precizie nici dacă Ana este vie sau moartă, nici
Un șaizecist postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12370_a_13695]
-
inventeze nimic". Este adevărat, la polonă, Gombrowicz este strălucit, pe când la celelalte materii notele arătau jalnic. În timpul primului război mondial, când din spirit de frondă ține partea Antantei, urmărește cu entuziasm victoriile Apusului, trăind intens redobândirea independenței naționale în 1918. Spațiul rusesc și german constituiau o existență aparte, brutală și barbară în raport de civilizația occidentală, unde "presimțea, știa că se află lumea, patria și destinul lui". Sunt anii lecturilor pasionate. Prin 1918, vine în contact cu literatura poeților de la Cafeneaua
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
Alexandra Olivotto Vești bune pentru cei ce n-au ajuns la Sf. Gheorghe: Festivalul "Anonimul" vine și la București. Vestea proastă e că vine într-un spațiu ingrat (Clubul Prometheus), din cauza numărului redus de locuri. Nu e vina echipei organizatoare - care, după cum remarca și Eugenia Vodă (membră a juriului), și-a dovedit profesionalismul în primul "loc al faptei" - ci a rețelei de cinematografe a Capitalei: nici unul n-
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
pe Stalin din cauza birocrației și a oligarhiei care nu se conformau deloc ideii de putere a maselor. Plasându-se deci între realitate și ficțiune, Bellocchio se concentrează pe viața pe care o duc cei patru teroriști și Aldo Moro în spațiul claustrofobic al apartamentului. Cei trei bărbați - Ernesto (Pier Giorgio Bellocchio, fiul regizorului), Mariano (Luigi Lo Cascio) și Primo (Giovanni Calcagno) - sunt complet izolați de restul lumii, și-au tăiat toate legăturile cu familia sau prietenii (doar unul nu mai rezistă
Retrospectivă "Anonimul" by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12386_a_13711]
-
1966) sînt apreciate, iar structura ei e bună și trebuie păstrată, dar fiecare din punctele de rezistență (dosarul, marea convorbire cu un autor contemporan ilustru, panorama noilor apariții editoriale, pe genuri) suportă ameliorări și diversificări. Cititorii au dorit mai mult spațiu pentru prezentarea cărților de poezie și eseuri (pînă acum precumpăneau romanele, biografiile, memorialistica). Au sugerat introducerea și a altor forme de jurnalism literar, mai vioaie: pornind de la o carte lansată de curînd - dezbaterea unei teme, din diferite unghiuri și cu
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
diferența. Fraza prea multor scriitori tineri e comună, seacă, indistinctă! Prozele scurte ale lui Bogdan Suceavă sunt mult prea bine scrise (narațiune, construcție, registre variate) pentru ca apariția unui (nou) roman să producă cine știe ce suspiciuni. Scrisul lui denotă predispoziția și pentru spații mari, cu mize narative pe măsură, iar romanul Venea din timpul lui diez nu înșală așteptările. Cu rezervele de rigoare, bineînțeles. După atâta mic realism, sătul de fronda prin limbaj, de nonconformismul ridicat la rang de way of life și
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]