KorAP: Find »[drukola/base=sprânceană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...162 >

4,031 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pironiți asupra mea. Nu spuneau nimic, nu voiau nimica ochii ei; se uitau cu curiozitate la mine. Erau doi ochi negri, umezi ca niște ochi de juncă. Mă privea cu stăruință - și simții un fior fierbinte în lungul trupului. Încruntai sprâncenele mirat de această tresărire a ființei mele. —Vra să zică te-ai întors la bărbatu-tău, zisei eu cu liniște. Da, cuconașule... Nu puteam să trăiesc fără el... Iar își plecă pleoapele spre paserile care se apropiau din toate părțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
teme, că nu te mânâncă... Ea intră și se așeză pe o margine de divan, tăcută și mirată. Prietina ei spunea ceva tainic, cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
părul zburlit, prin semiîntunericul împrăștiat de lampa cu fitilul micșorat. Cu glas mustrător, cu neliniște, îngâna: — Ce ți-i de cap, fată? Unde te duci? Am să te spun lui tatu-tău și are să fie rău de tine... Fata încrunta sprâncenele fără să răspundă, se dezbrăca repede și se înghemuia într-un colț, cu ochii ațintiți în tavan. Iar maică-sa murmura somnoroasă: — Mi se pare că umbli pe drumuri rele!... Spune macar unde ai fost... Tu ai să dai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
le muște cu dinții. E nebună! ziceau femeile dând din cap. E adevărat nebună! Îi trebuie frânghie și sopon, altceva nimic nu-i trebuie... Sanis, sara, asculta tânguirile nevestei și da tăcut din cap. Aștepta o vreme, se uita pe sub sprâncene într-o parte, și se ducea tropăind la prietinul lui, Făluță. —Haie! tatu-tău se supără! strigă într-un rând Rifca. —Poate să se supere. Toată lumea vorbește și te arată cu degetul. Rău ai s-ajungi! Poate să m-arate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Cui stric eu? Lăsați-mă-n pace!... Totdeauna ajungea la vorba asta: lăsați-mă-n pace! Și toată ziua, încruntată, se gândea la cel care-i era drag, la cel care trecea din când în când cu pălăria pe-o sprânceană pe dinaintea casei ei. Ea-l înțelegea din ochi. Atunci îi trecea pe față singura lumină de bucurie și se gătea, așteptând cu fior întâlnirea. Tatu-său nu era niciodată acasă, s-o oprească; iar maică-sa se trăgea de cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vorbi cu el... —Bine... zise încet Niță Lepădatu. Moșneagul îl cercetă cu ochii mici și vioi. Străinul era trudit, cu obrazul plin de pulberile negre ale drumului. Privea trist în gol cu doi ochi verzi, înfundați sub frunte și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă. Mustața creață, rotunjită la capete, nu-i acoperea gura. Buzele-i erau uscate și arse; din când în când le întredeschidea și le umezea cu vârful limbii. — Mi-i sete, grăi el trudit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și am un drac de muiere care umblă calare și dă cu pușca ca și mine. Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească spre cel ce-i vorbea. Faliboga își opri ceașca în drumul spre gură și-și încruntă sprâncenele. —Mă! grăi el aspru, cum vorbești tu cu mine? Cum mă-ntrebi, așa-ți răspund, zise încet Niță. —Așa? da’ slujba n-ai s-o faci tu cu mine, măi? Oi face-o și cu dumneata. Da’ de mine nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la flăcău, asară erai s-o pățești cu mine. Da’ de ce, bade Sandule? —Așa; nu mă mai întreba de ce. Mie nu-mi place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar. Tu dacă-i sări la mine, eu te rup în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vreme de liniște. Faliboga privea în pământ. Apoi deodată ridică capul și-și aținti ochii arzători spre ușă. —Ai venit, Iano? strigă el cu glas mare. Ușa se deschise. Intră o femeie scundă și voinică, roșcovană la față și cu sprâncenele puternice. Își aruncă din cap sacul cu care se apărase de ploaie, se uită râzând în juru-i cu mânile în șolduri, apoi se îndreptă prin Faliboga. Ce răcnești așa? vorbi ea c-un glas bărbătesc. Am venit, ș-am adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cuconu Jor venea la moșia lui cu mireasa, și cu bătrânul, cuconu Ionașcu Razu. — Tot s-au adeverit vorbele, Iano... murmură Faliboga... De-acu cine știe ce-a mai fi!... Iona se întoarse spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un zâmbet fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui Avrămeanu, și subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe la noi... Da’ eu mă întorc cât de degrabă, cât de degrabă... — Apoi să vii sănătos, stăpâne... zise Faliboga. O mână mititică bătu-n geam. Cuconu Jorj se întoarse râzând și intră în casă. Faliboga se îndreptă înspre oameni cu sprâncenele încruntate. Puneți-vă, măi, căciulile în cap! - Și-și îndesă și el cușma pe sprâncene. - Să se ducă Andrei Broască după rachiu, strigă apoi cu asprime, și voi duceți-vă de vă căutați de treabă! Acu boierii au intrat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sănătos, stăpâne... zise Faliboga. O mână mititică bătu-n geam. Cuconu Jorj se întoarse râzând și intră în casă. Faliboga se îndreptă înspre oameni cu sprâncenele încruntate. Puneți-vă, măi, căciulile în cap! - Și-și îndesă și el cușma pe sprâncene. - Să se ducă Andrei Broască după rachiu, strigă apoi cu asprime, și voi duceți-vă de vă căutați de treabă! Acu boierii au intrat în casă la hodină, ce mai vreți?... Bordeienii se risipiră încet-încet târându-și prin omăt opincile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ochii mititei cercetară împrejuru-i. Care a băgat de samă la cal și la lăicere?... întrebă el c-o voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt. Își scoase mănușile groase de lână c-un singur deget, își înălță căciula de pe sprâncenele roșcate și-și dădu pe umeri gulerul. — Ce vânt te-aduce pe la noi, domnule primar? întrebă Faliboga. Slujbașul stăpânirii se întoarse; buzele groase i se întinseră a zâmbet. —Aha! dumneata ești, domnule Sandu?... Au venit și boierii, așa-i?... I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași sprinteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din oameni de rând, ș-o chema Cristina. Umblase în copilăria ei mai mult cu picioarele desculțe și purtase la păscut în prundurile Moldovei vițeii și gâștele tătucu-său, argat boieresc. Când se ridicase și intrase în joc, oacheșă și cu sprâncene codate, unii și alții începură a se uita la dânsa și a-și spune vorbe la ureche. Venindu-i vremea să-și câștige pânea, tatu-său Gheorghe Jipa a adus-o la curte ș-a înfățișat-o boierului. Ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
arcul sălciei. Avea mișcări mlădioase și un obraz oacheș și pasionat. Purta fustă încrețită roșie cu puchiței negri și broboada verde îi era căzută pe umeri. În afară de ie, nu mai avea altă îmbrăcăminte. Umbla desculță. Pielea îi era arămie. Sub sprâncenele arcuite, ochii păreau în ceață. Erau ochii cenușii, care-mi plac. Părea ieșită din trecut, ca și Nitacrit. Dar rudăreasa aceea era vie și cine o zărea nu ținea deloc să moară. Legendele ținutului Dunării nasc într-o clipă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca și cum hârbul ar fi avut într-adevăr o mamă, a cărei întrupare uncheșul Mitrea o avea în fața lui. Să mai aduc niscai lemne, să cresc focul. Umbla și aduna vreascuri, privind furiș în dreapta și în stânga, cu ochii înegurați de tufele sprâncenelor. —Iaca, am adus lemne. Se uita în juru-i. —Acuș, dacă ar fi loc, aș putea așeza aci și o cratiță cu mâncare. Unde ești, cratiță? Te-am pus la răcoare, în ghețărie, cu iahnie de crap. Dar dacă te pun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene. Se duc ei pe cărările lor. Ies într-o margine de Olteniță. Mai era lumină la cârciumar. Dălcăuș a intrat singur, cu pușca. —Sus labele! Câți oameni au fost au stat smirna, cu brațele sus. Nene cârciumare, vino acilea. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vei mira mai puțin aflând că ți-am recitat stihuri dintr-un poem propriu, pe care, subt înrâurirea zilei de primăvară, mai mult decât a vinului, îl tălmăcesc în onoarea domniei tale. Omul râdea; ochii lui mari și negri sub sprâncene puternice și subt o chică zbârlită și căruntă, mă priveau cu tristeță. — Am să mai adaog, urmă el, că acest neguțător armean, care-și caută loc de tihnă sub soare, s-a pregătit să fie profesor de arheologie. Și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]