51,621 matches
-
despre dragul meu profesor. Până în urmă cu trei săptămâni când am aflat că Deliu Petroiu a... debutat editorial, la vârsta de 84 de ani. Mi s-a părut incredibil faptul că un om cu verva, cultura, inteligența, prezența de spirit, stilul (verificat în miile de articole publicate), prietenii (de la Radu Stanca la Ștefan Augustin Doinaș și de la Șerban Foarță la Livius Ciocârlie) a așteptat atâta amar de vreme până să își vadă numele pe coperta propriei cărți. Că Deliu Petroiu face
Ultimul cerchist de la Sibiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10060_a_11385]
-
decorativă. Dincolo de acest traseu neîmplinit, coregraful a mai gândit partituri de mișcare expresive și pentru Rosenkranz și Guildenstern, interpretați de Gabriel Pintilei și Paula Niculiță, cât și pentru cei doi gropari evocați prin mișcare de Marian Ghenea și Laurențiu Lazăr, stilul lui Răzvan Mazilu definindu-se tot mai limpede drept unul care reușește să îmbine derizoriul cu prețiozitatea și în care linia șarjată joacă un rol important. Plastica mișcării sale a fost excelent împletită cu prețiozitatea costumelor Doinei Levintza, moderne ca
Piesa din piesa by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10106_a_11431]
-
contribuții teoretice, începând cu Retorica lui Aristotel (citită în traducere franceză, prefațată profetic despre viitorul elocvenței de eruditul om politic J. Barthelemy-Saint-Hilaire), cu Cicero și Quintilian, până la Noua retorică. Tratat de argumentare, de Perelman și Olbrechts-Tyteca. Paginile, destul de numeroase, despre " Stilul și retorica poetică" pot fi oricând parcurse de un teoretician al literaturii cu plăcerea recunoașterii a ceea ce el știe, dar și cu un plus de profit. De mare atracție, ca lecție de învățat cu spor educativ pentru politicianul zilelor noastre
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
altfel nu se poate. Sunt hoți, unii deștepți, alții cretini. Cei mai de jos nu știu nici măcar să fure. Votați-i pe cei care merită. Ei vor fura, neapărat, dar o vor face cu prestanță, cu eleganță, cu fler, discreție, stil, clasă, îndemânare de magician, la perfecție, cu veche și reputată practică și de așa manieră, încât să zmulgă admirația unei Justiții în deficit de siestă, ce scapă vicii de formă precum veteranii gastritelor, vânturi. Dacă-i celebrăm pe artiștii de
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
un temut terorist internațional cu o misiune de răzbunare foarte personală. Shalimar Clovnul, din care publicăm un fragment, este un roman captivant, cu o tematică foarte actuală, în care se împletesc elemente de basm, roman SF și thriller politic, în stilul baroc, mustind de inventivitate lexicală, ce constituie marca inconfundabilă a lui Salman Rushdie. Din opera lui Salman Rushdie, la Editura Polirom au fost traduse: Rușinea (2001, nominalizat la Booker Prize în 1984 și care a primit Prix du Meilleur Livre
Salman Rushdie Shalimar Clovnul by Dana Craciun () [Corola-journal/Journalistic/10108_a_11433]
-
prin deplasarea de la muzică “poïetico-centrică” înspre una “estetico-centrică” (în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180; în: Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 25). footnote>? Putem admite o asemenea corelare prin raportare la contextul unor stiluri muzicale precum Clasicismul și Romantismul austro-german sau Impresionismului francez. În fiecare caz concret este vorba despre un ansamblu de precepte ideologice-estetice care se legitimează printr-un ansamblu corespunzător de lucrări muzicale reprezentative. Astfel, intrebarea de mai sus presupune și o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard nominalizează aceste metanarațiuni musicale în textul lui intitulat “Musique et
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la fin de l'art", Éd. du Seuil, 1996. footnote>. Astfel, cumulul critic de tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează în evoluția lui o istorie particulară specifică, imposibil de definit prin reducționismul schematic al unor aserțiuni raționale liniare care vor elimina aspectele "nesemnificative", ceea ce determină
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează în evoluția lui o istorie particulară specifică, imposibil de definit prin reducționismul schematic al unor aserțiuni raționale liniare care vor elimina aspectele "nesemnificative", ceea ce determină într-un mod evident mai degrabă încercarea de a inventa o altă definiție decât
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unei echitemporalități generalizate că o imensă "bolta" istorică-temporală sub care își regăsesc propriul loc legitim ansamblurile mini-temporale, precum și mini-istoriile lor. Toate aceste mini-temporalități sunt scoase în afara competiției progresiste-liniare și le este restituită totalitatea drepturilor în această comunitate anistorica a tuturor stilurilor, școlilor, orientărilor și concepțiilor din toate timpurile. Este exact situația pe care o descrie Dujka Smoje atunci când vorbește despre modelele istorice ale conflictelor între antici și moderni: "Să ne imaginăm pentru o clipă un joc al permutărilor între textele citate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dinamic, mai degrabă decât aliniate că vagoanele garniturii unui tren și orientate univoc într-o singură direcție. Criză presupune (1) o dispersie ulterioară, dar și o (2) cristalizare anterioară a unui set de parametri de specificitate, spre exemplu, ale unui stil sau ale unei școli. Obținem astfel trinomul evolutiv cristalizare-criză-dispersie că și coeficienți ai procesului evolutiv în plan stilistic, termenul median - criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
intenționăm îndepărtarea ambiguității și confuziei ar fi încercarea unei delimitări ceva mai clare între tipologiile modernista și postmodernă a concepțiilor componistice, văzute atât genealogic - că descendentă, și "termic" - prin gradele arderii conceptuale, cât și prin claritatea coagulanta în formularea propriului stil. Drept exemplu invocam aici șapte personalități de compozitori, care într-un număr de scrieri sunt valorizați că și artiști prin definitie postmoderni. Este vorba despre John Cage, Iannis Xenakis, Alfred Schnittke, precum și despre membrii școlii minimaliste americane - Philip Glass, Terry
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
minimaliste americane - Philip Glass, Terry Riley, Steve Reich și La Monte Young. Conform criteriului genealogic, al identității și provenienței, toți sunt compozitori moderniști din mai multe motive: (a) Fiecare dintre cei menționați mai sus își formulează propria ideologie, estetică și stil în termenii unei raportări critice prin negarea exclusivă a referentului determinant care era orientarea pan-serialistă (serialismul integral) definitorie în ipostaza ei de hegemon în interiorul celei de a treia avangarde. În afară de Alfred Schnittke (orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
celebra și nu mai puțin scandaloasa lucrare "muta" - 4'33'' (1952). Spre exemplu, Iannis Xenakis pornește direct de la constatarea efectelor de masă sonoră produse de scriitura serialistă și indeductibilitatea componenței structurale din ansamblul supraaglomerat al sonorității unei lucrări ale acestui stil. În 1954 el publică în revistă "Gravesanner Blätter"<footnote Revista editata de Hermann Scherchen la Gravesano (Elveția). Este vorba despre publicarea în limba franceză a unor fragmente din volumul publicat ulterior cu titlul Formalized Music. Thought and Mathematics în Composition
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
postmodernitate, insă dintr-un cu totul alt unghi de atac. Din același unghi de atac din care se pune și problema apartenenței minimalismului american la postmodernitate, chiar dacă și cu mici diferențe graduale. În ambele situații termenul-cheie îl reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
În ambele situații termenul-cheie îl reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată în postmodernitate doar în calitate de referent și în limitele procedurii de pastișare. Ca si Reich, Cage ori Xenakis, Schnittke nu ezită să-și formuleze concepția
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la Berio) însoțite de doză implicită de ironie ca semn devalorizant sau re-semnificant. La Schnittke fenomenul compresiei stilistice ajunge în punctul culminant și final deopotrivă în întreaga istorie stilistica a muzicii occidentale, punând în balanță o legitimă interogație cu privire la utilitatea stilului și soarta acestuia în muzică generațiilor viitoare de muzicieni. Însă asumarea programatica a tehnicii polistilistice, dar și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul american ridică aceeași problemă a determinantei stilistice că un criteriu de identificare. Aparținând ultimei avangarde moderniste, în opinia lui Kyle Gann minimalismul se prezintă drept un ultim nou stil identificabil în istoria muzicii<footnote Kyle Gann, New Musical Currents Since Minimalism, Bard College, Fall 1998, în: Robert Fink, (Post-) minimalisms 1970-2000: the search for a new mainstream; capitol în: Cambridge Histories Online, Cambridge University Press, 2008, pag. 539. footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mainstream; capitol în: Cambridge Histories Online, Cambridge University Press, 2008. footnote> afișează o impresionantă "cascadă" de idei și referințe care într-un mod cumulat și univoc determina o singură concluzie: chiar dacă minimalismul ar putea fi imaginat drept propunere pentru un stil privilegiat (the mainstream of music) și în calitate de o următoare etapă în evoluția unei noi "drame stilistice", minimalismul este tot mai des văzut că și finiș Terrae musicologicae, ca și un ultim nou stil identificabil în istoria muzicii. În opinia lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putea fi imaginat drept propunere pentru un stil privilegiat (the mainstream of music) și în calitate de o următoare etapă în evoluția unei noi "drame stilistice", minimalismul este tot mai des văzut că și finiș Terrae musicologicae, ca și un ultim nou stil identificabil în istoria muzicii. În opinia lui Michael Nyman<footnote Michael Nyman, Experimental Music: Cage and Beyond (Music în the Twentieth Century), Cambridge University Press, 1999. footnote> minimalismul reprezintă un ultim capitol al tradiției experimentale post-Cage (ceea ce confirmă apartenența minimalismului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o ultima suflare, un sfârșit al sfârșitului acesteia. După acest colaps, continuă Meyer, urmează sfârșitul istoriei muzicale: fără orientări principale (mainstreams), fără progresie stilistica, doar o perioadă indefinibila a unei staze fluctuante pe a cărei durată vor apărea mai multe stiluri, artiștii vor avea libertatea de a se deplasa liber între ele, iar criteriul succesului va fi elegantă și nu originalitatea<footnote Robert Fink, pp. 539-540. footnote>. Astfel, predicția lui Meyer s-a formalizat în ceea ce cunoaștem astăzi drept postmodernism muzical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]