3,258 matches
-
putința mersului sau de funcționalitatea primordială a mâinii, cel damnat surzeniei și neputinței de a rosti sau uneia dintre aceste tragedii, alături de orice alt suferind din insuficiențe și incapacități ce privează trupul de normalitate, dețin conștiințe a căror luciditate poate străpunge hipnoticul devenirii cotidiene, poate susține proiecția spre esența ontică a spectrului cu care lumea ne întâmpină amăgitor. Aceste conștiințe datorită metamorfozelor impuse în interioritate prin suferințele pe care le îndură, transformări ce se rezumă la procesualitatea unei maturizări spirituale accelerate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sine. Acest complex de metamorfoze interioare determină tranzitarea de la o stare naivă și credulă către una a lucidității și profunzimii, către un nou mod de percepție și sondare asupra lumescului învăluitor. Aici masca ornamentală a falsei însoțiri întru durere este străpunsă iar spiritul privește către natura autentică din spiritul celuilalt. Această natură se dovedește, cel mai adesea negativă, lipsită de veracitatea unei iubiri care iese în întâmpinare, îmbrățișează consolator și sacrifică. Ochiul din ce în ce mai pătrunzător observă cu intesitatea unei clarități ascendente spiritualitatea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și a răului, a pozitivității și negativității drept unul dintre fundamentele transcendente pe care se glisează imanentul fiind postulat în termenii unei bipolarități metafizice. Ancorarea în oricare dintre aceste paradigme ale suferințelor umane determină pentru conștiință dobândirea unei profunzimi ce străpunge construcția iluzorie, hipnotică și epuizantă a dinamicii firescului cotidian. Aici acest firesc se relevă drept un ne-firesc primejdios ce ocultează realitățile primordiale direcționând și focalizând atenția spiritului uman spre artificii de suprafață, spre ornamentări ce seduc întru banalitatea și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
că principiul ipostatic este „darul lui Dumnezeu către făptura rațională prin care aceasta își înstăpânește firea”2, ajungând astfel la „libera determinare de sine (eleutheros autoprosdiorismos)”. Primirea acestui dar poate fi verificată: atunci când atinge pragul de jos al smereniei, mintea străpunsă de pocăință ajunge la rugăciunea netulburată de gânduri și domnește, ca un căpitan peste un vas, chiar și asupra celor mai fine mișcări ale sufletului și trupului. Realizarea principiului ipostatic nu ține deci de o simplă decizie intelectuală de a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au și numeroși dușmani naturali: buburuzele, crysopa și larvele unor muște (Syrphus pyrastri) sunt printre cei mai cunoscuți, dar mai există și alții. Cum păduchii trăiesc în colonii, epidemiile se răspândesc rapid și îi decimează mai repede. Anumite ciuperci le străpung pielea, le invadează organismul și, în cele din urmă, îi ucid. Aceleași ciuperci produc spori care sunt împrăștiați de jur-împrejur și care contaminează alți păduchi. Acest lucru se petrece mai ales când vremea este caldă și umedă. Printre dușmani se
[Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
Ei se lovesc apoi de prima incinlă, formată dintr-un șanț foarte lat plin de apă și săpat la picioaielc unui foarte gros zid prevăzut cu turnulețe și o curtină, în vîrul căreia șerpuiește drumul de gardă. Unica ieșire care străpunge incinta este prevăzută și ea cu o triplă protecție: placa grea de lemn a podului mobil, ridicat la perete cu ajutorul unor lanțuri, apoi poarta zăbrelită, enorm grilaj metalic urmat de o poartă barată cu fier. Prin ferestruicile asemenea unor strîmte
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
forțează prima incintă, ci nu ajung decît în "ograda" castelului, rezervată staulelor și locuințelor servitorilor. Mai trebuie ca aceștia să mai depășească și a doua incintă pentru a ajunge astfel la ultima redută defensivă, donjonul, enorm turn cu ziduri groase, străpunse de fante și reprezentînd locuința seniorului în vremuri obișnuite. Pivnițe săpate sub donjon ascund muniția și bogate provizii care îngăduie supraviețuirea în cazul unui asediu prelungit. Acestea toate dovedesc încă o dată că fortăreața e aproape inexpugnabilă, dacă nu e la
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
individual sau colectiv, lasă locul acestor mici istorii fondatoare ale comunității. Într-adevăr, în toate aceste exemple, timpul stăpânit lasă locul unui spațiu de ordinul destinului împărtășit. Spațiu al corpului pe care îl mutilăm, pe care îl tatuăm sau îl străpungem. Spațiu semantic sau, reluând o expresie a lui L. Binswanger, un "spațiu al patosului"33. Acela al unui pathos împărtășit. După modelul acestor "văgăuni ale vrăjitoarelor" pe care le regăsim în numeroase sate, exemplele pe care le-am dat sunt
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
gândi înseamnă a arăta și a permite, astfel, unui lucru să se arate 64. Suntem departe de acea demonstrație care, foarte adesea, nu face decât să desprindă o idee convenită. Monstrarea recunoaște că ceea ce este poate fi monstruos. Dar monstrul străpunge visul și realitatea. Este constitutiv, de asemenea, naturii umane. În acest domeniu, ceea ce este "monstruos", dar nu este mai puțin real, este saturarea categoriei de subiect a filosofiei, și deci a moralei occidentale. Aceasta poate părea șocant. Și este, cu
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
În scrierile sale au fost formulate câteva idei interesante pentru înțelegerea esenței sufletului. Unele dintre ele se referă la principiul psihologic al "conservării". În locul nesfârșitelor stări de mișcare, el a identificat existența sufletului în nemișcare, în neschimbare. Asemenea lucrurilor care străpung timpul, sufletul rămâne același pe tot restul vieții. În ideile sale se află germenii teoriilor ulterioare ale dezvoltării. Parmenide spune că lumea s-a născut din nimic și în nimic va ajunge. Adică, oricât de multe și complexe ar fi
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
fost foarte rău. Noapte cu multe dureri. Duminică, 17/29 ianuarie Vreme întunecată, mohorâtă. Monaco merge la vânătoare. Înainte de amiază la Elisabeta, aici medicii, care insistă asupra hrănirii, pentru a se menține în putere. Ea slăbește din cauza supurării. Timpanul este străpuns. De aceea, treaba e și mai gravă, în orice caz de lungă durată. Orele 1½-4 audiențe. La Elisabeta, care are un paroxism îngrozitor, e foarte slăbită. Monaco înapoi de la vânătoare la ora 6. Cinat cu el. Seara merge la nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
e umflat în jurul urechii, are friguri și nu e deloc bine. Ora 10 Anghelescu. Ora 11 Lecca, ministrul de finanțe. Toată ziua acasă, la Elisabeta, care stă la pat, cu dureri puternice. Seara Theodori aici, se teme că puroiul a străpuns astăzi urechea. Discursul lui Skobelev de la Paris, împotriva germanității, stârnește mult praf. Austria luptă în Bosnia. Vineri, 12/24 februarie Elisabeta noapte foarte rea, cu dureri grozave, starea din nou gravă, deoarece puroiul s-a adunat și nu poate ieși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
care nu poate vorbi, are dureri enorme, e aproape inconștientă, primește cloral pentru a dormi. După-amiaza plimbare cu trăsura, cu Candiano, spre Văcărești. Elisabeta doarme liniștită, nu are febră, durerile mai puține, doar la rană, care e foarte adâncă; e străpuns cartilagiul, care era inflamat. Duminică, 14/26 februarie Vreme minunată, cald. Elisabeta a dormit cu cloral. E foarte obosită, durerile mai mici. Înțepături în ureche. Orele 10-12 I. Brătianu la mine, e plin de compasiune. Discutat despre Legea tocmelilor agricole
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
agent, nici măcar un sergent. Deodată un individ ieși din umbră și voi să-l lovească în inimă cu un cuțit. Arma, fiind slabă și blana de postav gros, se rupse. Cu bucata rămasă în mână se aruncă atunci ca să-i străpungă carotida și îi dete mai multe lovituri sub ureche. Tata se lupta cu putere și îl opri să nimerească locul vizat. În acest moment venea tocmai dl. Goga, deputat de Vlașca, care, dându-și seama de pericol, lovi pe agresor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
la Plaza nici moartă. — Și am primit depoziția ei prin poștă. Auzi, curviștina mă dă în judecată! Îți vine să crezi așa ceva? Ea mă dă în judecată pe mine, auzi! În clipa în care vocea lui Laurel reușeste să-mi străpungă gândurile, începe să-mi bâzâie în cap soneria de alarmă. Ridic privirea spre ea și o văd întinzându-se după o rochie dintr-un material extrem de fragil pe care i-o propusesem pentru seara. — Auzi, îmi cere daune emoționale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simplu. E exact atât de simplu cum pare. Becky, e nunta ta. E nunta ta. Vocea îi e clară și emfatică, și mă uit la ea, cu paharul în aer, și mă simt ca atunci când un fascicul puternic de lumină străpunge brusc norii groși. E nunta mea. N-am analizat niciodată lucrurile din perspectiva asta. Nu e nunta lui mami. Nici a lui Elinor. E a mea. — E ușor să cazi în capcana de a-i face prea tare pe plac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și cum în studiul lui Lettieri D. J. (1974) „A SocioClinical Scale for Certifying Mode of Deth” pag. (119-140) este specificat ca zonă preferată în cazul sinuciderii cu lame tăioase, ci și-l înfige în piept, dar fără a-și străpunge inima, ca și cum s-ar fi jucat cu moartea sau nu a mai avut puterea s-o facă. Nu cumva „cei doi domni”, care l-au vizitat, cum spune inginerul Brahonschi, au făcut, din nu se știe ce motive, un astfel
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de corp poetic și, deopotrivă, ființa imaginii poetice, prinsă în țesătura vizibilă a discursului. Această ființă este destructurată de intuiția eidetică a înțelegerii albe, destituită din manifestarea sa explicită, expozițională, privată de atributele întemeierii și de imperativele semnificării. Ea e străpunsă până în punctul obscur în care semnificabilul e abia posibilul, autorevelarea posibilului însuși, donație a inaparentului în trupul poetal al unei infra-imagini, în miezul ireductibil al unei pre-imagini sau - așa cum l-am numit - al unui imagem. Stare genuină a comprehensibilului confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Vorbild) pe care îl face să apară. Replică orizontală în care imaginea funcționează pe baza unui proces de asemănare - neasemănare, înlocuită acum de iradierea transparenței înseși, de perspectiva verticală care nu arată lucrurile în ceea ce sunt ci, dezvăluindu-le negativul, străpungându-le revelator, arată prin ele33: "Cerbii și astăzi ca pururi iau liniștea-n coarne;/ și iarăși pământul e surd și e liniștea surdă,/ cad coji de seară pe drum și coji scurte de purpur -/ sufletul meu, coajă căzută din seară
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
misterioasa carne se face duh în noi", iar "semințe tinere-n lumină sus/ Trec iar prin carnea fructului, spre nemurire"8. Prin carnea fructului, devenită străvezie, se trece, căci - expusă pe un fundal de lumină - ea se rarefiază până la transparență, străpunsă de "nevăzutul mugurilor veșnici"9 care oferă vederii un alt peisaj. Ceea ce părea să fie o simplă antinomie a exteriorității, așa cum ni se înfățișează în poemul Munte pur10 - unde între "șesuri adânci" și cer nu există legătură, căci "nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-o-ncercuim cu cer"44. Nu numai că se urcă prin și cu iubire, dar iubirea însăși e urcușul, înălțimea și înălțarea deopotrivă. Noua adâncime crește pe măsura altitudinii la care ajunge iubirea, înaltă și adâncă totodată. Pe verticală, ea străpunge lumea de sus în jos; pe orizontală, orizontul ei e nelimitat în inelul ceresc; inima e răstignită pe crucea care unește cerul și lumea: "Râvnesc o subțiime în care să mă torc,/ O stare fără trepte, mai sus ca fericirea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prefacere decât facere, din perspectiva inversă a unui ochi care își deschide unghiul de vedere în interior: "Amăgit munte, mări în sus,/ Când pietre adormite pe prunduri,/ Albastre în năluca soarelui,/ Pur, te mânjesc". Transparența transpersează, dar e totodată traversată, străpunsă de vederea străbătătoare 3. O oglindă a trecerii în care, pentru a fi văzute, imaginile răstoarnă inaparentul, îl desfășoară în chipul invers al manifestării 4. Nu surprinde, în acest peisaj mișcat, faptul că muntele reconfigurează pe verticală mările, adâncul acestora
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca urmare a acestui semn care - abia el - ne anticipează, ne arată drumul către teritoriile necunoscute care sunt întotdeauna înaintea noastră. Un semn umbros de lumină, așadar, cel care străpunge întunericul și ne cheamă prevestindu-ne. Cum putem avea previziunea acestei străluciri dacă nu prin intuiția care ne deschide calea către miezul unui poem, acolo unde ne descoperim propria lumină? "Doar intuiția - spune Alonso -, doar săgețile șuierătoare trec peste ziduri
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
limpede lumină/ Nu se mai poate tăinui nimic/ Căci totul e o taină în lumină"79. Acesta e chipul iconic pus în lumină: o taină în lumină, vizibil al inaparentului care se arată, iese la vedere în ipostaza unei fețe, străpungând sensibilul naturii pe care o luminează. Dar el se ascunde în lumina care îl arată; "Izvor fără obârșii stând/ În străvezie nemișcare", lumina este vălul transparent prin care se vede: "O străvezime-nlăcrimată/ Prin care îngerii se văd/ Cu ochi de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imagini, la fel cum despre pasul omului trecător nu ne putem face o imagine decât în trecere, spre ceea ce se arată a fi, în răspărul negativului. Negativul afirmă, absența dă semn de prezență; tot ce stă să nu fie e străpuns de lumina acestei treceri (de om sau de înger), de apariția unui inevident marcant. "Astfel s-aștepți lângă dreapta minune a lumii"; doar astfel se are în vedere ceea ce în aparență rămâne nevăzut, trecător spre ființă și spre propria revelare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]