5,950 matches
-
dormi când ploua, nu unul de tinichea prin care să se scurgă apa prin găurile cuielor, ca acolo sus pe deal. De Crăciun atunci, au venit oameni în vizită la noi. Mereu trecea câte cineva pe la noi, oameni care intrau suflând în pumni și frecându-și palmele și scuturându-și hainele de parcă ar fi nins afară. Dar nu ningea. Nu în anul acela. Dar ei erau drăguți și-mi aduceau lucruri. Îmi amintesc că reverendul mi-a dat o carte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
groase, după care pianul a început din nou, de data asta împreună cu banjo-ul. Tanti Mae s-a întors. “Domnișoară din Saint Louis cu inele de diamant Mi-ai furat bărbatul, l-ai prins în șorțul tău galant...“ Trompeta a suflat câteva note care au sunat foarte bine. Tanti Mae cânta și ea chiar bine. Nu știam că poate să cânte așa. Vocea ei era mai bună decât orice mai auzisem până atunci, în afară de cele din filme. M-am uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Din câte știam eu, locuia singură, dar avea o groază de pisici care stăteau pe verandă și veneau la ușă când o deschidea. Câteodată venea să îmi deschidă cu câte o pisică în brațe. O săruta după urechi și îi sufla în blană și îi zicea: „Mergem afară, iubita. Afară, afară, da“. N-avea mai mult de patruzeci de ani. Nu era căruntă, dar avea o față subțire, gâtul ridat și un nas lung. Când mergeam acolo, venea mereu la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
când am ajuns aproape de casă, am început să fug. Mi-am închis ochii, pentru că știam cărarea pe de rost și nu i-am deschis până n-am simțit cenușa sub tălpi. Când am ajuns, am închis toate geamurile fiindcă vântul sufla prin casă ca și când am fi fost afară. Am aprins vechea sobă din bucătărie și am deschis o conservă cu porumb și am pus-o într-o cratiță. Apoi m-am întrebat unde o fi mama. Am deschis ușa din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
se întâmplase. Era prima dată când mă gândeam la asta suficient de mult timp încât să-mi pun problema. Sânge care-i ieșea din gură. Am zguduit puțin patul și am strigat-o pe nume, dar nu a răspuns. Vântul sufla încontinuu pe lângă casă și ușa din față s-a trântit iar zdravăn, dar sunetul părea să vină de foarte departe. Îmi era teamă acum și nu știam ce să fac. De unde să aduc un doctor și cu ce să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
frumoși, unde era întunecat și vântul adia numai puțin. Pământul era proaspăt, așa că mi-a fost ușor să sap. Singura problemă erau rădăcinile, dar nu erau prea multe și se rupeau destul de bine când le loveam cu marginea lopeții. Vântul sufla ace de pin și conuri întregi în groapă, și câteva frunze de la tufișuri. Și a mai suflat multe lucruri pe grămada de pământ pe care o ridicasem acolo unde săpam. M-am lovit și de ceva pietre, dar nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să sap. Singura problemă erau rădăcinile, dar nu erau prea multe și se rupeau destul de bine când le loveam cu marginea lopeții. Vântul sufla ace de pin și conuri întregi în groapă, și câteva frunze de la tufișuri. Și a mai suflat multe lucruri pe grămada de pământ pe care o ridicasem acolo unde săpam. M-am lovit și de ceva pietre, dar nu erau mari. Pe când am terminat, se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de la tufișuri. Și a mai suflat multe lucruri pe grămada de pământ pe care o ridicasem acolo unde săpam. M-am lovit și de ceva pietre, dar nu erau mari. Pe când am terminat, se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după soare că era aproape amiază. Nu erau umbre în groapă, cu excepția celor făcute de deasupra de crengile pinilor, iar trunchiurile lor nu aveau nici ele frați gemeni întunecați care să răsară din același loc. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dinții înfipți în buza mea. Apoi s-a retras, părând satisfăcut, și s-a aplecat iar să mă sărute pe gât. M-am arcuit înspre el. Una din urechile lui era aproape de gura mea; mi-am plimbat limba pe ea, suflând aer cald în același timp. Apoi i-am apucat lobul cu dinții și am mușcat. Un fior l-a străbătut prin tot corpul. L-am simțit cum se lasă pe mine. Și-a ridicat capul și m-a privit, respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Era ca și cum mă ajuta. A doua oară a fost și mai ușor. Și mai e unul despre care tu nu știi. Unul de Petra Debray. Am luat în total trei. La ultimul ajunsese să fie ca o rutină. Și-a suflat nasul. — Apoi totul s-a petrecut așa cum ai spus. Shelley a spus că urmează să facă un inventar mai devreme și m-am speriat. L-am sunat și mi-a spus să-mi păstrez calmul, că ea nu poate dovedi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
îngheț, când mă obișnuisem cu frigul, bine antrenată în nord, s-au auzit dis-de-dimineață răsunând tobele bubuitoare ale carnavalului. Lacul Lucerna era înghețat tun, lucind ca un diamant în lumina rece. În gheața transparentă ca sticla groasă în care cineva suflase lăsând bășici de aer, se vedeau acum pești, plante, păsări și ciudate bucăți de lemn ce aminteau de carcasa unei bărci sfărâmate de stânci într-o furtună. Totul era înțepenit în lumea gheții - cineva oprise puțin timpul, până la viitoarea suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
când nu tușea; fața ei albă ca porțelanul se învinețise de frig. Trebuia să cânte aria Emmelinei și se îngrijora mult pentru vocea ei mult încercată de aerul rece care-i traversa prea firavul trup. Un vânt rece începuse să sufle peste „poporul vesel al înghețului“. După discuții vii cu membrii orchestrei, Oleg se hotărâse să mute pianul lângă „piatra lui Schiller“ unde vântul bătea mai blând. „Piatra lui Schiller“ era ascuțită și ieșea din apă ca un dinte de dinozaur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
apropierea marelui vârtej. Și concluzia că apa nu va reda corpurile niciodată. Nu știu cum am ajuns la hotel, cine mă pusese în pat între pături călduroase. Eram obosită de moarte și îndurerată de dispariția prietenilor și cunoscuților mei. Ziua următoare a suflat foehnul curățind, aerul încât am văzut vârfurile Alpilor clar, cu zăpadă strălucitoare ca apele unui diamant. Soarele ardea nepăsător, topind încet gheața și zăpada. Se auzea pe străzi muzica picăturilor de apă. Dar era destul de frig, ca și cum un nou îngheț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
secretul dezvăluit nu era de ajutor nimănui. Am aflat repede că starea atmosferică a vieții era la fel de plină de capricii ca și cea a timpului. Cu toate că o scurtă perioadă de vreme valurile încetaseră să bată, un vânt nou începuse să sufle amenințător dintr-o poziție frontală. În curând apăruseră semnele furtunii și vântul ridicase valuri înalte ca zidurile. Soțul meu avea un prieten evreu, medic de profesie. Ne vizita destul de des, după orele de lucru. Era un bărbat puternic, blond, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat literatura prea în serios... continuă Cârpenișteanu, suflând greu. De-asta am ajuns în asemenea hal... E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule, te rog. Dacă mai poți. Ești mai bun, ai câștigat. Recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
preda Von Volkman, un bărbat complet chel, cu o fată roșcovană și cu mustăți à la Mazepa, de un alb roșcat. Acesta îl strigă pe Burkeviț la lecție, pronunțându-i numele cu accentul pe „u“. Pentru că cineva din clasă îi sufla continuu și tare, cu fața stacojie de supărare, Volkman îi porunci gutural lui Burkeviț să iasă din bancă și să treacă la tablă. - Verdammte Bummelei! striga el, trăgând de frâna furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
au dilatat infinit și că brusc aerul a devenit năvalnic și proaspăt. E-te-te-te, mă opri Mik cu o mișcare panicată a mânii, văzând că scot batista. Nu face asta, nu-i voie, spuse el cu asprime. - Dar trebuie să-mi suflu nasul! insistai eu. - Ce tot spui? replică el, ridicându-și capul și ducându-și pumnul la frunte. Care-i prostul care să-și sufle nasul după ce a prizat? Unde s-a mai auzit? Înghite. Asta-i cocaină, nu un leac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
scot batista. Nu face asta, nu-i voie, spuse el cu asprime. - Dar trebuie să-mi suflu nasul! insistai eu. - Ce tot spui? replică el, ridicându-și capul și ducându-și pumnul la frunte. Care-i prostul care să-și sufle nasul după ce a prizat? Unde s-a mai auzit? Înghite. Asta-i cocaină, nu un leac pentru guturai. În acest timp Zander se așeză pe brațul unui scaun, ținând o periuță în mână. A stat așa un timp în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un pârâiaș pe care îl auzea curgând năvalnic la vale, umflat de ploaie. Porțiunile drepte erau foarte scurte iar curbele în vârf de ac se succedau una după alta. Vuietul apei începea să se stingă rămânând în urmă. Începuse să sufle un vânt slab ce făcea pădurea să foșnească. Nu putea să spună de ce dar avea senzația că nu era singur. Simțea că cineva îl privea insistent din adâncul pădurii. Un fior îl străbătu din cap până-n picioare, ciuli urechile oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plec vreodată în altă parte. Toma se răsucise puțin în fotoliu ca să o vadă mai bine. Își rezemase capul în palmă și o privea ascultând-o atent. Rostea cuvin tele cu patimă și se cunoștea că este convinsă până în adâncul sufle tului de adevărul vorbelor ei. Era o femeie subțire, nu prea înaltă, cu părul cânepiu tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
odată pentru totdeauna condițiile dispariției șoferului de camion. Cuvântul dispariție se dovedise a avea puteri magice de convingere și acesta aprobă în ultimă instanță acțiunea, cei doi plecând repede înainte ca bătrânul să se răzgândească. Știu, măi băiete, oftă Toma, suflând încet fumul pe nas, căutăm acul în carul cu fân. Ai însă impresia că domnul comandant va aproba o desfășurare de forțe mai mare? N-ai văzut ce greu s-a lăsat convins? Păi, ce vă oprește să dați o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce s-a întâmplat în noaptea aceasta simt că trebuie să fumez. Chiar despre asta vreau și eu să întreb. Mi-ai rămas datoare cu o explicație. Spune-mi te rog, ce a fost acolo? N-ai văzut? întrebă femeia suflând fumul prelung în sus. Doar am fost împreună. Nu ocoli răspunsul! o apostrofă Cristi. Ziceai că nu vrei să vorbești până ce nu ajungem acasă. Poftim, suntem aici, te ascult! Ca să-ți spun drept, m-am speriat foarte tare și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
uită lung la el. Era greu de spus dacă îl privea curioasă ori dacă nu cumva se vedea și ceva compasiune în ochii ei. Se întinse apoi peste masă și luă o țigară din pachetul lui Cristi. O aprinse și suflă lung fumul în sus. Dacă n-ai nimic împotrivă, pot să merg eu cu tine. Asta, bineînțeles, dacă mai ai de gând să continui cercetările, dar după cât te cunosc eu, sunt sigură că nu ești dispus să renunți așa ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să ia măsuri care să-l împiedice să mai facă investigații. Se hotărî să-i povestească tot, mai puțin despre angoasa care-l cuprinsese odată ajuns în vârf. Nici despre conversa ția lui cu Ileana nu avea de gând să sufle vreo vorbă. Ar fi fost o prostie să îl informeze pe bătrân că, nesocotind rugămintea acestuia, îi spusese lui fiică-sa despre așa zisele dispariții din Baia de Sus. No, n-ai făcut bine, îi spuse Pop după ce Cristi termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atacați niciodată în taberele pe care le ridicaseră în munți. Mai degrabă avuseseră conflicte în zonele populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi la cerul întunecat, spuzit de stele. Trăgea absent din țigară suflând fumul în sus. În jurul lunii se formase un halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]