6,212 matches
-
lungul atâtor ani, nu s-a arătat prea darnic, dar e adevărat că niciodată nu le-a refuzat celor ce îl săpaseră apa necesară pentru a supraviețui. Laila începu să îmbătrânească. Suleiman se făcu mai voinic. Aisha deveni o femeie superbă. Iar Gacel Sayah, cu fiecare zi ce trecea, semăna tot mai mult cu răposatul său tată, atât la înfățișare, cât, mai ales, la tăria caracterului. Bătrânul Suilem se prăpădi de bătrânețe și, după câteva zile, nepotul său ceru respectuos permisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rămășițele unor strămoși îndepărtați în cele mai neobișnuite locuri, dar știau la fel că nici arheologii, nici turiștii și nici alți călători nu aveau ce căuta în locul unde se aflau ei. Mult mai la nord, în Masivul Tassili, existau peisaje superbe și curioase picturi rupestre, ce păreau să-i entuziasmeze pe cercetătorii care veneau chiar și din America, dar acolo, la poalele stâncilor golașe, a căror înălțime nu trecea de două sute de metri, nu existau peisaje care să atragă, și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mască mică, neagră de la un revelion, o decorație ruginită pe care scrie „Iubiți cartea“ și dedesubt, „Fruntaș În producție“. Le scoate pe toate și la fundul sertarului, sub hîrtia Îngălbenită, dă de un plic. București, 17.3.1971 Stimată doamnă Superba indecizie trecută și prezentă funcționează ca un metronom, ne apropie iar absențele. Orgolios pînă la exasperare, trăiesc cu voluptate aceste momente pe care o intuiție de animal cultivată cu grijă, cu sacrificii chiar, mi le semnalează, Înainte ca rațiunea - monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
materializează visul. Frumoasa noastră existență nu este altceva decît o goană continuă, o dorință continuă după aceste materializări de himere. Pare stupid, dar uneori ne sinucidem pentru că nu mai avem răbdare să așteptăm materializarea normală a visului morții; tot ceea ce superba noastră rațiune concretizează doar pînă la un punct, neputînd să ajungă niciodată la capăt - demn vis. Dar am impresia că am devenit prea „intelectual“, poate excitat de dorința dumneavoastră, doamnă, de a atinge o formă de „intelectualism pur“ și, nefiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
este să traversezi o stradă aglomerată cu ochii Închiși. Și tot traversînd așa, a ajuns Într-o bună zi să-și pună lațul de gît și să se arunce În gol, cu ochii deschiși de data asta. țEra un băiat superb, o plăsmuire aproape și trebuia să dispară). Lăsînd la o parte parantezele, mărturisesc, scumpă Doamnă, că gestul Dumneavoastră mă impresionează. Are ceva din aura inițiaților, din retragerea lui Isus În pustiu sau ca să fim mai moderni, din martiriul voluntar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
asta. Dar aș fi preferat mai multă discreție. E o deosebire Între noi doi. Pentru aceleași porcării oamenii te taxează pe tine drept artist, pe mine drept curvă — Scumpo, feminismul ăsta e periculos, anunță menopauza. Ce dracu, ești o femeie superbă, cine ți-a băgat În cap bazaconiile astea morale? Ori te-a impresionat cretinul ăla, credeai că e tăiat Împrejur, eh, ce să-i faci, uite că nu-i - domnului Algazi Îi cade cartea din mînă - Ce s-a Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-și Întîlnească umbra“ și era doar un copil gînditor - „vei spune că asta e viață și voi spune că asta nu e viață“ - și s-a dus să-și Întîlnească umbra. Eram cinci acolo sub lumina reflectoarelor tineri și superbi și fără complexe și micul Daniel ne-a spus o poveste ca o ploaie subțire de sînge albastru căzînd peste Țara Sin. „da, Rousseau s-a aruncat pe fereastra de la balconul În stil empire și-n cădere pînă jos Van-Gogh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vreme ca ruinele unor cetăți, blazoane cu spade Încrucișate, cu șoimi, Cantacuzino, Șuțu, Sturdza, Ghica, născuți, repaosați, pentru binele și prosperitatea neamului și acolo, unde pietrișul drumului se lasă Înghițit de mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără pereche, doamna albă cu umbrela. Nici un nume, nici o dată, intrată În unica, eterna identitate a frumuseții ei. Nimic care să ateste urmele vreunei vremelnicii pămîntene, doar jos, parcă strivit sub botinele mici de marmură, numele unui artist florentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de față? Cred că În orice situație Îmi va fi frică de moarte, dar logic vorbind, cred că e mai ușor să mori cînd nu mai Întrevezi nici o bucurie. Ce vă supără la Înmormîntări? Faptul că mortul nu aude discursurile superbe care l-ar fi amuzat cînd mai era În viață. Dacă ați compătimit sau ați urît pe cineva și aflați că a murit, ce faceți cu ura sau cu compătimirea dumneavoastră față de acea persoană? Cred că dispariția obiectului care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a prăbușit - Îmi paralizează orice bucurie a neprevăzutului, Îmi anulează uimirea descoperirii. Lumea nu ne este povestită În cuvinte. Lumea este tot ce are ea. Aprinzi o lanternă și o vezi. Cuvintele sînt pentru orbi. Spune-i unui nevăzător „Ce superb răsărit de soare!“ și el va Înțelege că trebuie să-și imagineze un răsărit de soare, dar nu-l va vedea, cuvintele nu fac altceva decît să ne accentueze infirmitățile conștientizîndu-ni-le. N-am să Învăț niciodată să scriu proză. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vocii tale. Și noaptea va fi plină de muzică, Și grijile care infestează ziua, Își vor împături corturile, ca arabii, Și la fel de silențios, ți le va fura.“ I-am recitat-o lui tanti Mae și mi-a zis că e superbă, exact cum m-am gândit și eu. Nu am spus nimănui din școală că-mi plăcea, fiindcă m-ar fi considerat nebun. Toată lumea a învățat-o pentru că trebuia, dar credeau că e o tâmpenie și voiau să cânte un cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
iar sub ei se făceau niște găuri abisale. Părul, castaniu și tuns scurt, era ușor îndepărtat de față. Era îngrijită cu un maxim de simplitate: puțin machiaj, unghii naturale, singura bijuterie fiind o pereche de cercei de aur. Purta un superb costum Yves Saint Laurent, bleumarin cu pantaloni în dungi întunecate de albastru, pe care tocmai îl văzusem în Vogue. Minimalismul nu se oprea aici, căci se părea că nu poartă absolut nimic pe sub sacou. Era destul de slabă ca să pară elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cuvine cerceii sau ceva de genul ăsta. Am fugit cât am putut de repede. M-a măsurat din priviri. Nu m-a impresionat. Nu-mi plac fetele care arată ca niște umerașe. Dar cum îți plac atunci fetele? —Brunete și superbe, cu forme, a spus fără să stea pe gânduri. Poți să-mi spui că sunt de modă veche. M-am surprins zâmbind. S-a lăsat o tăcere încărcată cu tensiune electrică. Parcă vedeam scânteile albastre dintre corpurile noastre. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
după ei. După-amiază sosiră oamenii de la sinagogă ca să ridice corpul lui Rudi. Era ușor ca o pană. Corpul fusese înfășurat în șalul de rugăciune și pus într-un sicriu de lemn, care la rândul lui urma să fie pus în superbul sicriu al comunității evreiești, după ritualul spălării. Corpul părăsi casa cu picioarele înainte și cu două lumânări la cap. Un bărbat cu o calotă neagră pe cap cânta un psalm: Începutul vieții există la sfârșit. În aceeași zi, la Solna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe bătrâna mea Jackson Randy Rhoads, la care am însăilat mai mult în scârbă vreo trei note. Și fără să vreau m-am uitat pe geam. L-am văzut pe Bogdan pe trotuarul de vis-à-vis țintuind cu privirea o gagică superbă. I-am văzut pula sculându-i-se și apoi, ca prin vis, pentru că iar amețisem, pe el cu pula sculată îndreptându-se spre ea. Au schimbat două vorbe și au plecat râzând, la braț. Pula lui Bogdan era cât strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
au referit printr-un pronume personal care să constituie individualitatea cuiva, eu sunt Bogdan. În spatele meu se află, speriat și tremurător, stupidul prinț Luca. Câmpii sub noi, jos de tot. Case. Bătrânul Kremlin rămâne repede în urmă, cu arhitectura sa superbă și acoperișurile adormite ca niște aripi de mult împietrite ori golite de viață. Orașul vechilor patimi și iubiri se depărtează tot mai mult, până ce rămâne un fir de cenușă. Iar rezolvarea problemei și aplicarea formulei deocamdată mă eludează. Albastrul covor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în mașină roșie, cu roți de motocicletă și țevi uriașe de eșapament curbate până la cer, în formă de săbii japoneze ce gâdilă cu nesimțire învelișul lumii. Farurile luminează brusc și sunt încruntate. Noi nu mai suntem noi, ci fragmente ale superbei țesături a covorului care este una cu aliajul dur al mașinii, cu însăși caroseria ei. Mașina fiind covor. Mustața mea, bruscă, pe care n-o aveam, e cât totul, reprezintă acum semnătura cuiva mare și nevăzut, care-și râde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gândit vreodată la așa ceva. Dar mai rău decât toate, mai rău decât faptul că tipa îl jignise cumplit, refuzându-l fără să-i spună, credea el, adevăratul motiv, era altceva, mult mai grav. Respingându-l, tipa se luase practic de superba lui mustață răsucită pakistaneză, cu care el și întreaga lui familie se mândreau atât de mult. „Aș ieși cu tine, dar e slinoasă și pute”, îi declarase ea nonșalant. Abdulah înnebunise când auzise o asemenea jignire de la o tipă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ar fi inspirat. Haina de Moș Crăciun, de exemplu, atârnând de o fereastră spartă, asemeni unei sperietori. Sau ipostaze ale căror povești, dacă le-ar fi cunoscut, ar fi luat Oscarul pentru scenariu. Cum ar fi capul lui Abdulah, cu superba lui mustață răsucită intactă, lipită într-un sărut prelung, înghețat, de buzele lui Lindsay Johnson, căci așa o chema pe fata care îl refuzase. Cauză-efect, cum ar fi spus oricine, dar oricine era acolo era distrus, iar oricine altcineva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aveau să urmeze curând. Fericit, strânse în buzunar micul pachețel pe care îl cumpărase în urmă cu numai câteva minute. Deși mic, el conținea în interiorul său însăși rațiunea lui de a trăi - erau acolo cele două inele de aur destinate superbului gest pe care avea de gând să-l facă. Și asta pentru că avea să intre în biroul unde trăia frumoasa lui soție și să o ceară în căsătorie, de față cu toți colegii ei. Pregătise în sensul acesta, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nostru, cu dragostea ei totală, plină de mister. PAGINĂ NOUĂ MOȘ ABDULAH II progress/meeting the mentor După explozia zguduitoare care spulberase magazinul Marks & Spencer, Moș Abdulah ajunse în ceva ce semăna a rai, pentru că altminteri cele patruzeci de virgine superbe care păreau să-l aștepte pe nimeni altul decât el nu puteau să aibă nici un sens. Probabil că era penibil cu zdrențele de costum de Moș Crăciun care îi mai rămăseseră, dar acum, văzând fetele, nici că-i mai păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în București, România, Abdulah simți aprinzându-se în inima lui o rază de speranță, lucru care i se păru de bun augur. Îi părea imposibil să mai schimbe ceva din situația dezastruoasă în care ajunsese, în care distrugerea unui magazin superb din postura de Moș Crăciun îl adusese în situația mult mai ingrată de a fi distrus de cel mai urât magazin din lume, culmea, tot în postură de Moș Crăciun, dar o credință ciudată în șansa lui îi lumină cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aștepte, pentru a nu bate la ochi. Elevețianul luă loc pe scenă, ca finalist. Trei reprezentante ale soțiilor își făcură apoi intrarea pe scenă, totul în râsetele și glumele nesărate, complet lipsite de umor, ale propriilor bărbați și prieteni. Nepăsătoare, superbe, cele trei, negresa din Surinam, muncitoarea din Iran și activista de partid din Rusia, își începură reprezentația care denota clar cel puțin opt ani de muncă și coregrafie asiduă. Numărul consta, deși era profund și irevocabil interzis de norme etice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
câtorva dintre gândurile descrise mai sus, pe care până și vestea uciderii unei muște l-ar fi putut mâhni vreme îndelungată, înlăcrimându-l pentru totdeauna? De-acolo de unde mă oprisem, buimac, din pragul porții uriașe de fier ruginit ce străjuia superba grădină a acestei instituții, am privit la ușa înaltă și neobișnuit de masivă a clădirii. Deasupra ei, la o înălțime nebănuită, trona lespedea ce anunța titulatura fastuoasă a locului printr-o gravură atât de adâncă, încât mai mult ca sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe nimeni, spre imensa mea bucurie, dar și spre la fel de marea mea îngrijorare, căci iată la ce bolnave și întunecate plăsmuiri putea ajunge o imaginație atât de extatică cum era a mea! În mâna dreaptă aveam acum o mitralieră neagră, superbă, și am plâns de bucurie gândindu-mă la cât de norocos eram și totodată la însăși minunea vieții mele. Lumina care veghease cu admirabilă statornicie la viața mea din chiar clipa în care mă născusem îmi salvase încă o dată bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]