4,234 matches
-
astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla în acea clipă. Auzi doar niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură surdă. Răsucindu-se, îl văzu pe bagaudul mai tânăr ducându-și mâinile la gâtul străpuns de o săgeată, în vreme ce calul său se năpusti deodată înainte. După câteva momente, băiatul cădea în iarbă, la marginea cărării. O clipă mai târziu, camaradul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de pe furca vetrei stinse acum și îi turnă conținutul într-o ploscă scobită dintr-un dovleac; și-o prinse bine la brâu și azvârli oala într-un colț, peste o grămadă de butuci, făcând-o să scoată un sunet metalic, surd. Bolborosind cu glas scăzut, își desprinse toiagul de pe perete, apoi, deschizând ușa mică și desfăcută din încheieturi, ieși în liniștea umedă a serii. Cerul se întuneca, iar aerul, după ploaie, devenise rece și înțepător. Cu pas hotărât, deși puțin clătinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
crescut printre copaci, se dovedi o întreprindere mai dificilă decât prevăzuseră. Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Făcând un semn cu capul către băiat, o întrebă: — E prințul Waltan, nu-i așa? Iar tu ești, desigur, sora lui. Te cheamă Frediana, mi se pare. Ea nu răspunse; continua să-l fixeze atentă și bănuitoare, în vreme ce un huruit surd răsună printre nori, iar primele picături leneșe se opriră pe frunzele arbuștilor din jur. încruntat, Balamber gândea febril. Se întoarse spre tânăr, observând: — Te ostenești degeaba; n-o să reușească. Nu-i adevărat! îi răspunse ea repede, lipindu-se și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
audă glasul prin vijelie. Părul său lung, muiat deja de la ploaie, i se lipise de cap, iar tunica leoarcă i se strânsese pe trup, lăsând să se vadă forma lungă, perfectă a picioarelor și sânii cruzi încă, ridicați și ascuțiți. Surd la rugămințile sale, imediat ce termină, Balamber apucă sabia și se îndreptă din nou către tânărul Waltan. Era o treabă - își zicea el - pe care trebuia să o facă și o va face, și încă fără întârziere. De altfel, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprindu-se înaintea bivuacului, își concentră privirea numai asupra lui. Da, nu era nici o îndoială: acela era teribilul Shudian-gun. Se întreba ce ar fi putut să vrea de la el, dar nu simțea de fapt nici o teamă; mai degrabă, pe lângă sentimentul surd, apăsător, al propriei neputințe de prizonier, îl încerca dorința arzătoare a unei înfruntări și, mai presus de orice, un sentiment de ostilitate virulentă. Cu puțin timp înainte, Lidania, răvășită, intrase în depozitul femeilor, anunțând că Odetta își luase viața. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu cer decât asta. Eu merit moartea! Eu o invoc! împlinește-ți misiunea, fiu al lui Belial! Hotărât, era prea mult pentru Balamber. Făcând încă un pas îndărăt, ca să se sustragă acelui contact ce-i făcea silă, trase sabia și, surd acum la strigătul lui Canzianus, o ridică să lovească, vrând să pună capăt acelui torent de implorări obositoare. Dar își opri mâna în aer: nu, nu-și va murdări sabia cu sângele unei ființe atât de mizerabile. Aceeași pedeapsă, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chipul său se citeau semne vizibile de nervozitate. Plimbându-și, fără grabă, în stânga și în dreapta calul, Balamber ținea privirea ațintită asupra ei, contemplând-o cu admirație. Nu se mai îngrijea de bătălie, al cărui tumult îi părea acum îndepărtat și surd. Sfârșitul bătăliei, de altfel, fusese hotărât încă de la bun început. Ținându-și sabia în mâna dreaptă, se apropie puțin de ea, la pas, și ridică mâna stângă în semn de pace. — Așteaptă! îi strigă. Vreau să-ți vorbesc. Frediana, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
năpustiră spre balustradă. Acolo, cu groază, găsiră înaintea lor spectacolul satului cuprins de flăcări. A urmat o tăcere lungă, apăsătoare. Dinspre casele burgului, aflat la circa jumătate de milă de sat, se ridicau flăcări înalte. Vacarmul locuitorilor pradă panicii ajungea, surd și deformat, până la terasă. Unul dintre muzicanți arătă cu degetul spre dreapta, unde centrul locuit lăsa loc câmpiei. — Priviți! strigă. Cine sunt aceia? Toți întoarseră ochii în acea direcție și, în reflexele focului, putură să distingă limpede o masă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale mulțimii ce ajunsese în fața villa-ei. Adâncindu-se iute printre tufișuri, se pregătea să-și mustre cât se poate de aspru prietena, care, cu siguranță, pradă acceselor sale prostești de gelozie și de furie neputincioasă, vărsa lacrimi pe vreo bancă, surdă și nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. își reproșa că pierde timp prețios cu căutarea ei, că asta o lua de la sarcini mult mai importante în situația aceea de urgență și, cu toate acestea, nu putea să renunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșit, până la urmă, voi, romanii, vă refugiați totdeauna sub sutana unuia dintre acești preoți. Frumos neam de dominatori! Sebastianus tocmai își pregătea replica, când auzi, purtat de un suflu de vânt cald, un sunet îndepărtat, metalic parcă, încă neclar și surd, dar pe care urechea sa încercată îl recunoscu: o trâmbiță. Atent, își încordă întreaga ființă în ascultare. Sunetul se repetă, de această dată ceva mai lămurit. Din mulțimea dindărătul carelor se ridică un strigăt și un altul, mai puternic, răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
turcoaz, unde se iveau primele stele. Deasupra unui desiș de arțari, sute de păsări se roteau cu frenezie, sporovăind cu o vehemență pasionată, de necrezut. Rămase astfel, neclintit sub bolta cerului, uitând de mișcările sutelor de oameni din spatele său și surd la strigătele, certurile, râsetele ce se ridicau din zeci de bivuacuri improvizate; se simți, dintr-o dată, invadat de o melancolie subtilă, de nemărturisit, care îl golea cu totul. Era omul câmpiei, iubea spațiile nesfârșite, iarba înaltă și foșnitoare, străbătută până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
otrăvită că omoară pe loc omul sau dihania și numai oglinda, ce-i întoarce ocheada înveninată, îi poate veni de hac. Vânase păsări Phoenix în pădurile de cedri ale Libanului, ichneumoni în Eghipet, gadinile Rokh și Simorgh în munții Kaf, surde aspide în Palestina și cerbul Macli în Scandinavia. Acesta din urmă paște iarba de-a-ndărătelea, căci buza de sus îi e atât de lungă, încât dacă ar paște înaintând i-ar acoperi iarba. Aleargă cu o iuțeală de necrezut, cu toate că mădularele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
atât de sfâșietor zâmbetul și creează oricum un fluid subtil între mine și ea. Dar Adela, care nu poate stărui multă vreme în atitudinea asta de suflet și care toată vara asta (n-am nici o îndoială!) a avut o iritație surdă împotriva mea - din cauza trecutului? din cauza prezentului? din cauza amîndurora? - îmi dădu această modestă satisfacție: - Cât ai să mai stai aici? - Peste două zile plec la București, și peste cinci, la Viena. - Eram convinsă că ai să-ți execuți, în sfârșit, programul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
noi. În acel moment, doamna Silsburn, aflată lângă mine, a dat un semn evident - aproape o tresărire - de înțelegere. A atins brațul de satin roz al doamnei de onoare și a strigat: — Știu cine e! E surdo-mut - e un mut surd. E unchiul tatălui lui Muriel! Buzele doamnei de onoare au format exclamația „Oh!“. Apoi s-a răsucit în scaun, către soțul ei: — Ai un creion și o hârtie? a răcnit. I-am atins brațul și i-am zbierat că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
calea acostând-o, cu o voce ce nu admitea replică. „Prezintă actul de indentitate, și legitimația de serviciu...” Biata fată Încremeni de frică. Extrem de intimidată, privea la călău făcând presupuneri cam ce anume acesta dorea În timp ce torționarul ridică vocea. „Ești surdă...!? Ori nu vorbești românește...?? Mai repet odată, actele la control...!!” Bruma cunoștințelor de limbă română Îi reveni În memorie Înțelegând de fapt: milițianul dorea s’o legitimeze. Dar, cu ce se făcuse vinovată? Nervos, milițianul În slujba dictatorului comunist Nicolae
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ar fi trimis la un alt croitor. Elya era Înalt de statură, cu umeri lați și țepeni, mult prea lați dacă țineai seama de forma plată a corpului. Avea fesele mult prea ridicate. Ca ale mele, de altfel. Sammler, În interiorul surd al Rolls-ului, vedea asemănarea. Felsher și Kitto Îl făceau pe Elya să arate mult prea spilcuit. Pantalonii erau mult prea strâmți. Proeminența virilă care ieșea În evidență când stătea jos era necuviincioasă. Folosea cravate și batiste asortate de la Countess Mara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pare că era chiar deasupra ei când țipetele ei au alertat un alt profesor care trecea pe acolo.) Dar ăsta a fost un caz singular. În general, tensiunea sexuală a populației de elevi a școlii nu e decât un zgomot surd de fundal: unde statice ininteligibile. După ce am terminat cu discursul în fața băieților, i-am dus înapoi în clasă și am stat până i-am văzut că se apucă de teme. Felul în care am acționat în această ocazie n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
tale, Poate-aș vrea să spânzur Tot trecutul și o parte Din trecute gânduri. Poate-acoperi o pereche Ce iubesc în noapte, Arborele stă de veghe, Gemete și șoapte. Uneori pământul nu ne-ncape. Un sunet temător Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare? Quid est veritas? Întreabă Motanul Negru. Prințesa
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scuturându-și petalele fructelor încep să-i cadă frunzele scrise de rugina amintirilor îl caut și-l găsesc atârnat de crengile curiozității în care am crescut deasupra genunii... Tablou de foc... Stau cu ochii cât roțile Carului Mare în liniștea surdă scrijelită de geamătul căldurii prinsă între cărămizile înroșite mintea-mi zdrobită de lanțurile durerii aleargă prin vreme în trecut în prezent despletind amintiri rătăcește prin dansul limbilor ce-mi pictează tavanul pe fond negru adorm și trag cortina peste încă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
scoarța unui cedru la noapte va trebui să-i explic iar culoarea albastră ziua nu înțelege nimic pentru că în orașul ăsta sofisticat oamenii și-au pus măști ca să semene cu noi pseudo-stigmata îmi trebuie un trepied să rămână doar războiul surd cu timpul kiai-ul ar dărâma pereții tuturor inimilor pojghița lui ar rezista doar culoarea ar mai înainta cu o zi spre toamnă pe titanic lumea încă dansează suntem doi îndrăgostiți dansând în tâmpla lui cehov spălându-ne de oameni cojile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de sub puterea austriacă. Parcă le vedeam fețele inexpresive și resemnarea din priviri cu funia amenințătoare clătinându-se înaintea ochilor, lumea cârcotașă huiduindu-i și prieteni disperați care nu puteau să-i ajute să scape cu viață. Se așternuse o liniște surdă tăiată din când în când de câte un croncănit de ciori, de foșnetul frunzelor moarte și de vânt. N-au fost decât cinci unguri, mi-a spus mai târziu un coleg de etnie maghiară care știa istoria lor, doi erau
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
parcă o nu știu ce confirmare, doamna, intuind, dădu afirmativ din cap, apoi șoptit: - Da! Am întors privirea către bolnava din pat, și o întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mândrie îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din coșmar. În dimineața asta, ca întotdeauna, mă trezisem înfiorător de devreme. Exista întotdeauna o fracțiune de secundă în care mă întrebam ce lucru cumplit se întâmplase. Apoi îmi aminteam. M-am culcat la loc, cu o senzație de durere surdă și persistentă în fiecare os, cum îmi imaginam că trebuie să te simți când ai reumatism sau artrită. Când începuseră durerile, m-am gândit că m-am ales cu vreun virus sau că sufeream efecte secundare ale accidentului. Dar doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îl fac pe Aidan părtaș la toată agitația. Dacă aveam, de pildă, o durere de măsea, îi dădeam buletine regulate asupra simptomelor mele. —E o durere diferită acum, spuneam. Mai știi când am zis că era un fel de durere surdă, ei bine, s-a schimbat. E mai ascuțită. Aidan se obișnuise cu mine și cu obsesia mea și spunea: —Ascuțită, zău? Asta e ceva nou. Îmi și rupsesem un os acum cam vreun an și jumătate; scotocisem prin dulapuri căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]