2,825 matches
-
Pe capră bătrânul se întoarse pe jumătate, rupt de șale, ca și cum l-ar fi chemat pe el. Luîndu-și mers regulat și lin, trăsura apucă șoseaua. După o tăcere lungă, ca sculată din somn, Mini făcu o mișcare de dezmorțire și suspină. Toate trei, în adevăr, după ziua ostenitoare, fuseseră învăluite plăcut de răcoarea și umbra serei, și lunecatul lin al trăsurei le amorțise prielnic și odihnitor. Mini, despresurată din vraja rea a întîmplărilor petrecute, se uita acum galeș printre gene, la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
trudească singur ca să poată asigura intrarea, pe când, tăcute și serioase, Mini și Lina țineau hățurile. Mini nu refuzase să însoțească pe Lina, amica Nory fiind în ultimul moment reținută de afaceri ce nu se puteau amâna. - Singură nu mă duc! suspinase Lina. Situația ei era, în adevăr, cam anevoioasă. Hallipa făcuse la ea un apel suprem pentru a decide pe Lenora să plece de la Prundeni la București, la doctori. Nimeni și nimic nu o putea îndupleca și Hallipa declara că lucrurile
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de subt control. Doru, așa de sobru de obicei, întrebă pe Mini ce a zis nevastă-sa și dacă consimțea să meargă la București. Mini credea că o văzuse dispusă, dar nu putea afirma nimic sigur. - Ce bine ar fi! suspină Eliza. Mi-e dor de București. Pe Doru, speranța cât de slabă păru a-1 înviora. Fața lui bronzată se roși puțin. Mini îi privi atunci pe amândoi. Atitudinea, așa de ciudată și de bătătoare la ochi a Lenorei, o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tot corpul. Când aude cântecul batjocoritor al cerșetorului, se înfurie și se repede spre el, lovindu-i vasul cu piciorul, împrăștiindu-i monedele în praf. Nu ți-au dat mâncare? îl întreabă acesta, ferindu-se de loviturile lui Pran. — Secătură! suspină Pran. — Asta mi-a fost soarta, admite cerșetorul. Și a ta este la fel, dacă-mi amintesc bine. Mi-e foame! strigă Pran. — Poate ar trebui să încerci în altă parte, îi sugerează cerșetorul, luând un aer teatral, mimând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-te că nu se mai întoarce. Da, domnule, zise portarul luând o poziție de soldat. Pran Nath nu vrea să mai fie bătut. Fuge cu ochii în lacrimi. Acum, știe că este adevărat. A rămas singur pe lume. Mormăind și suspinând ca un om cu mintea tulburată, se îndreaptă spre aleile înguste din sabzi mandi. Presupunând că este bolnav, oamenii îl evită, dându-se la o parte din calea lui când îl văd venind. Se oprește să-l vadă pe vânzătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spun nume ridicole (trei? dar eu văd cel puțin zece) sau încearcă să-l mituiască, să-i lase în pace, oferindu-i carne de capră și bere de mei, îndemnându-și copiii să se agațe de pantalonii lui și să suspine. Și le merge. Dacă există un lucru pe care Jonathan nu-l suportă este să se agațe copiii care plâng de el. Când se ajunge în faza asta, de obicei pleacă, notând cifra care i se pare mai apropiată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
teribil pe tata. Nesupor tându-mi aroganță, m-a chemat, m-a luat pe ge nunchi, mi-a dat jos chiloții și m-a bătut strașnic, de mi-a lăsat fundul roșu ca focul. Asta în fața celui care mă făcea să suspin! Vexată și umilită, am urcat în camera mea, am refuzat să mai vin la masă, rămânând acolo, sin gură, pentru tot restul zilei. — Cum a reacționat fiul bancherului? — Nu mai știu. Pe atunci vedeam iubirea ca pe un sentiment etern
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pe lângă boi. Și ce miros era în sat atunci, Din vii plutea aromă a-busuioacă, Glumeau țărăncile tăind tuleii-n lunci Și vesele cântau când era clacă. în pragul iernii își torceau fuiorul, La șezători în serile brumate, Iar doina suspina să le aline dorul De soțul sau iubitul dus departe... Și iarăși înfloreau cireșii-n primăvară, Iar albul lor părea ca un veșmânt ales, Ne revedeam cu drag în fiecare vară, La prispa strămoșească, pentru alt cules. De satul meu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
făclii de dor arzânde. Trecute vremi! Nicicând nu s-or întoarce... Tu ești în alte vise de iubire... Timpul un caier de-ntuneric toarce, Lumină este doar în amintire. Și ninge iară pe tristele alei, Cuvinte mor pe buze, împietrite; Suspină fulgii sub singuri pașii mei, Din gheață-s lacrimile făurite. Chemări îți picură-n auz chemările-ancestrale Și trupul tot se înfioară de dorință. Iubitul meu, ești prizonier iubirii tale. Mă plămădesc în tine ca unică ființă. Chipul ți-e ars
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mea o noapte se coboară Desprinsă parcă din limpede amurg Căințe gem în fiecare seară Sub punți de ape ecou de vise scurg Mă arde-un gând ca cel din urmă vaier A beznelor tăcere amăgitor zgârind Cununi de vise suspinând prin aer îmi poartă umbra de presimțiri fugind Adun un zvon cântat în alte vremuri De peste veacuri uitatele greșeli Și-un foc defunct ce-n inimă mi-l tremuri Și resemnarea și-atâtea îndoieli M-ajunge-un gând ce-n suflet se
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
erau năpădite de păduchi. — Ar fi bine să ne plătiți, sau va trebui să cărați sicriul chiar dumneavoastră, doamnă, îi zice cărăușul-șef mamei când o aude plângându-se că portofelul ei e aproape gol. Mama începe din nou să suspine și zice că soțul ei nu merită asta. Nu obține nici un fel de compasiune. În zorii zilei, cărăușii abandonează sicriul. Mama se așază pe o piatră, lângă drum. În jurul gurii are un inel de răni care înmuguresc. Rong și Kuei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un bărbat cu vise de bărbat. Ca toată lumea în China, îl consideram pe Fiul Cerului un fel de zeitate, dragonul care penetrează universul. Azi, văd un bărbat ai cărui umeri fragili duc cu greu povara națiunii; văd un bărbat care suspină la cântecele mele, un bărbat care a crescut fără iubirea mamei. Ce altceva e nefericirea, dacă nu asta? Cât de îngrozitor trebuie să fi fost pentru el atunci când mama lui s-a spânzurat de rușine și toată lumea l-a mințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fost limpede pentru toți cei din Orașul Interzis: nimeni nu are voie să maltrateze o slujnică, și cu atât mai puțin să-i ia viața. Brusc, își lasă bărbia în jos. Își mușcă buza și începe să plângă. În curând suspină. — Majestatea Voastră, zice eunucul-șef Shim, biciurile au fost înmuiate și servitorii sunt gata să își îndeplinească sarcina. Nuharoo dă aprobator din cap. — Doamnă Yehonal, să mergem. Luând un bici lung și subțire de la ajutorul său, Shim îi face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eunuci, fiecare ținând câte un bici. Numeroși eunuci și servitori sunt în genunchi pe jos iar printre ei, în primul rând, se află doamna Yun. E într-o rochie din mătase roz și ne dăm seama ea este cea care suspină. Încetează cu plânsul, zice Hsien Feng. Cu rangul pe care îl deții, cum ai putut să te cobori într-atât? — Nu am făcut-o eu, Majestatea Voastră! Doamna Yun își lasă capul pe spate, pentru a-l privi în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Nuharoo vine neanunțată la miezul nopții. Eunucii ei bat la poarta mea atât de tare, încât aproape că o dărâmă. Nuharoo se repede la mine în clipa în care îi ies în întâmpinare pentru a o saluta. Pare bolnavă și suspină în timp ce vorbește: Mă urmărește! — Cine te urmărește? o întreb. — Doamna Yun! — Trezește-te, Nuharoo! Trebuie să fi avut un coșmar. Stătea lângă patul meu, îmbrăcată într-o rochie verzuie transparentă, suspină Nuharoo. Avea sânge pe tot pieptul. Gâtul îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în întâmpinare pentru a o saluta. Pare bolnavă și suspină în timp ce vorbește: Mă urmărește! — Cine te urmărește? o întreb. — Doamna Yun! — Trezește-te, Nuharoo! Trebuie să fi avut un coșmar. Stătea lângă patul meu, îmbrăcată într-o rochie verzuie transparentă, suspină Nuharoo. Avea sânge pe tot pieptul. Gâtul îi era tăiat dinspre față, ca de un topor, iar capul îi atârna pe spate, prins de gât doar printr-o bucată subțire de piele. Nu puteam să-i văd fața, dar îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o pace rezonabilă și reciproc avantajoasă și că i-am promis că nu voi fi de acord cu nimic care să fie în detrimentul Chinei. Însă ei au mârâit și au râs de mine, Majestatea Voastră. Bătrânul se prăbușește în genunchi, suspinând de rușine: Eu... eu... merit să mor. Îmi sfâșie inima să fiu martora lacrimilor respectabilului Kuei Liang. Francezii și englezii pretind despăgubiri și scuze pentru războaie împotriva noastră pornite pe pământul nostru. Potrivit prințului Kung, ei au declarat că recentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
asta. I-am spus lui An-te-hai să țină profesorii departe și am ordonat expres ca nimeni să nu o anunțe pe Nuharoo unde este Tung Chih. În vremurile de început..., zic eu ca să-l îndemn să vorbească. Haide! Tung Chih suspină și se preface că nu aude. Iau biciul și-mi ridic brațul, astfel încât șfichiul să danseze prin fața lui. În acest moment, Tung Chih începe să recite: În vremurile de început, erau patru modele uriașe de stele pe cerul înstelat. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
membrii cabinetului său, miniștii și oficialii Curții înconjoară silueta palidă de sub plapumă. Soțul meu arată de parcă ar fi murit deja. Zace nemișcat, fără a arăta vreun semn de vitalitate. Nuharoo e în genunchi lângă pat, îmbrăcată într-o robă bej. Suspină în tăcere. Toți ceilalți se află și ei în genunchi. Timpul pare să se fi oprit în loc. Nu există nimic glorios în plecarea cerească. Împăratul s-a împuținat vizibil. Trăsăturile i s-au lăsat, ochii și gura sunt trase spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
plâns. — Majestatea Voastră, murmură el, este vrerea Cerului că ați supraviețuit. Își șterge transpirația de pe frunte. Încerc să ies din șanț, dar genunchii mă trădează și mă prăbușesc. El mă apucă de braț, iar atingerea mâinii sale mă face să suspin ca un copil: — Aș fi fost o fantomă flămândă, zic eu. Am avut parte de foarte puțin somn, de nimic de mâncare toată ziua, nici măcar o picătură de apă ca să beau. Nici nu sunt îmbrăcată cum trebuie. Mi-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nici un sunet, era sfârșită de durere și de sete. N-o să uit niciodată ceea ce cred că am văzut: din ochii mici și Îngustați de suferință curgeau lacrimi. Când tata i-a Înfipt În gât cuțitul cel lung a tresărit, a suspinat aproape cu mulțumire și a deschis ochii larg, a ușurare. Eram destul de mare (unsprezece-doisprezece ani) și știam că un bărbat adevărat nu plânge, dar m-am ascuns În pod și am sughițat În lacrimi Înăbușite ca o fetiță căreia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
grijă, când vorbeam, să nu ne mușcăm limbile. La tuspatru ne era gândul la merindele din cabină. Într-o traistă cu băieri lungi se Înghesuiseră o grămadă de bunătăți și stomacele noastre, hărtănite de gropile și pietroaiele drumului, Începuseră să suspine dureros după cuvenita hrană. Mai mult, gurile pline de praf ne Îndemnau cugetele către damigeana de zece litri pe care Directorul o luase ca plocon pentru ăi de la Ocol, ca să grăbească lucrurile și să nu ne țină o săptămână pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o crăpătură, așa, umflată. Rușinați, se acoperiseră repede și câtăva vreme o ocoliseră. Apoi, Însă, uitaseră mărunta Întâmplare și o chemaseră din nou la jocurile lor de băieți. Mai târziu, când ei Începuseră să se uite după fete și să suspine cu gânduri - curate ori nu tocmai - după ele, Floare se simțise cumva părăsită și nu se mai Întâlnise cu ei. Plecase să facă liceul la oraș și, cu fiecare vacanță pe care o petrecea acasă, cei din jur băgau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
noastră” Vrednică ești de respect Mamă de la țară Ne‐ ai crescut pe toți la piept Prin colb, sub povară. Mulțumim din inimă, Mama noastră bună Noi din lacrimi de cristal Își facem cunună Suflet blând și glas plăpând Cântă și suspină, Mamă ești cuvântul sfânt Care ne alină. Nu greșesc atunci când spun Că‐ n lume sub soare, Viața, traiu‐l face bun Mama muncitoare. Râde, cântă și iubește Fără multă larmă, Mama plânge și jelește Sub cuvântul, mamă. Te cinstim cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Mă doboară de durere; Nu am nici‐ o bucurie Decât să plâng în tăcere. Mângâierea mea de‐acuma, E credința‐ n Dumnezeu. El ne dirijează viața și la bine și la rău. Bucium, 15.07.1998 RUGĂCIUNE Mama plânge și suspină și cu dorul potolit, Se roagă mereu să vină Copilașul ei iubit. Moartea surdă, nemiloasă, I‐a răpit ce‐ avea mai drag; și de‐ atunci așteaptă‐ntr‐una, Să apară poate‐ n prag. În zadar, deșartă casă Nu mai este
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]