30,883 matches
-
părți componente ale căminului; - se montează pe baza căminului garnitura de cauciuc pentru etanșare; - se atașează coloana căminului. Diferitele părți ale coloanei trebuie fixate bine între ele pentru o bună etanșare; - după obținerea înălțimii de coloana dorită acesta se poate tăia și se fixează o nouă garnitură de etanșare; - se umple șanțul pe cât posibil cu nisip sau pământ cu granulație mică și se compactează până la un grad de compactare de 98 - 100%; - se montează capacul redus al căminului, apoi capacul ales
Reţele de canalizare : partea teoretică by Viorel TOBOLCEA,Valentin CREȚU, Cosmin TOBOLCEA () [Corola-publishinghouse/Administrative/91723_a_93003]
-
mînă frumoasă, cu degete lungi, revenite la „forma originală”. „Doamne!, a exclamat ca pentru sine Profesorul, în acea seară când, în bucătăria de vară a casei părintești, îngenunchiat în fața ei, îi spăla picioarele într-un lighean, ca apoi să-i taie unghiile. Doamne, cu mâinile astea putea fi o mare Doamnă!...” Dar ea nu a voit să fie decît o mamă... Astăzi privește o poză de grup, în care Teodora „a ieșit” cu mîna stîngă în prim plan. O mînă frumoasă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe un bocanc imens, cu blacheu de metal strălucitor. În clipele următoare se afla sus de tot, pe unde se rostogoleau vorbele vesele ale celui căruia abia învăța să-i spună tată. Se afla atât de sus, încât i se tăia răsuflarea. O bucurie de neuitat... Domnul R. meditează la toate acestea pe când ajunge cu Clara la marginea orașului, la vechea „barieră”. În zare, pe un tăpșan de multe hectare, se vede aeroportul. Clara se oprește minute în șir pentru a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o sticlă cu apă, zise Virgil. Dar de unde? Asta-i, de unde? întrebă și Tomiță. Știu eu un izvor în poiana unde am lăsat vaca, spuse bucuros Vlad. Cine mai merge cu mine? Merg eu! sări imediat Virgil. Cei doi plecară, tăind de-a dreptul printre stînci și rîpe pînă la poiană. Nu zăboviră mult și se întoarseră cu o sticlă plină cu apă. Deveniră cu toții iarăși veseli ca la început și se strînseră în jurul Ilincăi. Aceasta n-ar fi lăsat iedul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
trecea mai greu ca un compresor... Veniți sus, mă, odată, că vă cheamă dom' secretar! răsună plin de importanță glasul lui Potîngă. Urcară scările încet, de parcă în ușa primăriei ar fi stat cu paloșul în mînă Zmeul-Zmeilor, gata să le taie capul. Înainte de a intra în primărie, auziră glasul mamei Ilincăi: Așa-i vorba? Iacă, mă duc să v-o trimit îndată și pe fata mea, că am lăsat-o plîngînd acasă de mama focului. Apoi ușa se deschise și mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăun : Cît stăm acolo? Ei, cît! se strîmbă Bărzăunul. Ce-ntrebare și la tine! Păi... știu eu ?... Un ceas, două... pînă ne apucă foamea. Doar nu ne silește nimeni să stăm pînă la anul. Puțin mai tîrziu, pe cărarea ce tăia de-a dreptul islazul spre pădure, se puteau vedea mergînd alături Virgil și Bărzăunul. Fluierau ultima melodie auzită la televizor și aruncau din cînd în cînd cîte o pietricică în apa pîrîului ce șerpuia leneș în apropierea lor. Unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și poți vîrî în ea șapte sate. Dar nimeni nu știe precis unde se află. Moș Vasile Iracle mi-a spus c-a fost o dată în ea, dar că nu s-ar mai duce a doua oară nici dacă-l tai. De ce? N-a vrut să-mi spună. Poate că... cine știe?... Tu nu știi cît îs de superstițioși moșnegii? Ori poate o fi știind el ce-o fi știind. Și tot el mi-a zis că apa lacului izvorăște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu multă tristețe și trebuia să găsească un vinovat. Eh, făcu el cu o mare doză de descurajare, apoi scuipă într-o parte, mai spuse cîteva cuvinte fără prea mare importanță în ceea ce ne privește și porni glonț spre casă, tăind de-a dreptul printr-o grădină... Și se simțea tot mai trist și nu-și putea da deloc seama din ce cauză... Îl urmărea parcă, pas cu pas, o umbră de care dorea să scape cu orice preț și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai chinuie. Dar așa cum era a zis că nu-l omoară nici dacă i-ar da cineva un milion de lei. Cînd o să treceți pe-acolo, o să vedeți, poate, locul unde-a căzut, că se cunoaște bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
culme cu țancuri ascuțite și văi prăpăstioase. Pesemne că pe întreaga creastă existase, cu multă vreme în urmă, o obcină sau o cărare, ușor de identificat după anumite pîlcuri de brazi dispuși într-o oarecare ordine, dar furia apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
unde i se păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit. Adică începuse să fie tot mai sigur că spre una din acele porți de umbră, ce păreau că duc spre inima pământului, se zărește o cărare tăiată în stîncă, pornind de la o altă poartă. Vru să le arate și celorlalți, dar se răzgîndi. În primul rînd, trebuia să capete el certitudinea, pentru a putea împiedica pe oricine ar încerca să rîdă de presupunerile sale. Ș-apoi... orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Asta am vrut să spun, iar voi ați înțeles totul pe dos. Și de ce crezi tu că e așa de interesantă? Pentru că, dacă vă uitați bine acolo, aproape de vîrf, se pot vedea două deschizături legate între ele printr-o cărare tăiată în piatră. Ai tu vedenii, zise Vlad, și ne pierdem vremea aici ascultînd aiurelile tale! Ba n-am nici o vedenie! se revoltă Bărzăunul. Nu vezi tu cum trebuie! Eu am convingerea că pe-acolo au umblat oameni cîndva. Și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fără să-i mai spună măcar "la revedere". Mi-aduci, Bărzăune, ori nu?! strigă din urmă Ilinca de parcă ar fi mușcat-o un cîine. Bărzăunul întoarse puțin capul peste umăr și răspunse ca și cum i-ar fi cerut cineva să-i taie un deget: Ți-oi aduce... dac-o fi să prind... că nu trag totdeauna la undiță. Făcu o pauză scurtă, apoi se rătăci iar în adîncurile de chemare și furtună din ochii Ilincăi și zise mult mai hotărît: Ți-aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
În cazul ăsta, cum mai puteau să-i placă? Nici de discutat nu mai discuta decît foarte puțin, seara, cu părinții. Dar și aceștia începuseră să-i zică "mutălău". Cu Matei n-ar fi discutat nici dacă l-ar fi tăiat în bucăți. Păi se putea altfel? Se certase cu el cumplit în seara cînd se întorsese de la pescuit. Atunci Matei i-a întins casetofonul și i-a mîrîit țîfnos: Ia-ți-l și să nu te mai văd în fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
trebuie să urcăm peretele, ci, pe ocolite, pînă-n vîrful stîncii și, de-acolo, cu ajutorul frînghiilor coborîm doar cîțiva metri pînă la cele două intrări. Acum pricepeți?... Nu va fi greu deloc. Mai ales, dacă reușim s-ajungem la brîul acela tăiat în piatră, după aceea totu-i ușor. Mergem pe el în voia cea bună pînă intrăm în cele două tainițe... Iar acolo... Măi fraților, chiar numai și faptul că ajungem pînă acolo și intrăm într-o lume nouă, necunoscută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lume străină, idealul căutat de el se află dincolo de tărâmul uman. Poeme ca Infinità al lui Leopardi, Ode on Melancholy al lui John Keats, Harmonie du soir al lui Baudelaire, Dintre sute de catarge al lui Eminescu sunt cleștare măiestrit tăiate cu dalta, dar din care lumina ideilor se răsfrânge în universal și astfel, infinit în receptarea noastră. Poemul eminescian sau hölderlinian, iau naștere dintr-o idee poetică unică și se învoaltă dinlăuntru în afară concentric, ca un organism viu, analog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
căinți și rugi: Cenuși pe care Timpul le spulberă, cenuși... își încheie periplul vizionar cu o deschidere care ne rămâne inaccesibilă: "Eu văd un loc mirific, dar nimănui nu-ncredu-l,/ O taină am pe care n-o pot dezvălui. " Gazeluri perfect tăiate în cristale a scris Hafiz, cu impecabilă ritmicitate metrică, sonoră și ideatică; dar își încheie mesajul astfel: "Nu-ți pune istețimea să înțelegi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Petrarca, cel care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai frumoasă dintre cele cinci soții de seniori ascunse în fortăreața de la Úbeda, îi sfâșia hainele negre, îi înăbușea țipetele cu fâșii de postav transformate-n căluș. După o noapte plină de hohote în iatacul lui improvizat, avea să-i taie gâtul, plictisit de atâta plâns. Dreaptă, fără un cuvânt, Omalissan a înțeles să-și poarte safirul ca pe o chezășie a faptului că nu va sfârși ca Blanca, cel puțin nu în noaptea aceea. Musa, mai puțin sângeros, a lăsat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
glezne. Nu are mai mult de șaptesprezece ani. E mai tânără și mai frumoasă decât Omalissan. Ahmet îi aude podoabele clinchetind stins pe alte pardoseli, captive în jurul unei glezne inerte. E frumoasă, dar nu e ce vrea Tariq. O să-i taie gâtul, ca și Safyei, când o să vadă că nici una din ele nu e vizigotă. Că nici una nu e blondă. În spatele zăbrelelor, giuvaierul lui Musa sticlește în noapte. Ce-o fi făcând-o atât de prețioasă? Omalissan se roagă, pe limba
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Din când în când, degetele îi zburau necontrolat în aer, în încercarea disperată de a-și atinge obrazul. Nu știa dacă, sub pleoapele umflate, ochii ei dormitau sau fuseseră smulși din orbite, nu putea ști. Nici dacă nu cumva îi tăiaseră nasul sau limba sau, pur și simplu, îi crestaseră chipul din tâmplă în tâmplă, cum făceau adesea maurii cu femeile păcătoase, hulindu-le, astfel, frumusețea. Nu ajungea, însă, niciodată să-l atingă. Nu reușea decât să redeschidă șuvoiul dureros dintre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a treia viață a ei, să nu se sfârșească sub numele păgân. Așa că rămășițele glasului căutaseră mâna străină, aducătoare de alinare, încredințându-i numele ei adevărat, cel răpit de Musa și îngropat adânc în sipetele cu nestemate. Nu, nu-i tăiaseră limba. Cumva, cu greutate, silabele își croiseră drum printre dureri, în timp ce degetele ei, degetele vizigotei, băteau parcă aerul, încercând să atingă brațul din întuneric, să și-l apropie de buze, să-i arate cum se deschid și rostesc, stins, ca
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care închidea în el taina botezului ei. Isabel... ... Tot ce știa era că voia să meargă spre Nord. Să mănânce din conserve și să meargă spre Nord. — Cum te cheamă? — Ivan. Atât. Niciodată un al doilea nume. Pe goeletele care tăiau valu rile în căutarea balenelor gătea mâncăruri fabuloase din te miri ce. Nu și pentru el. Pentru el era de-ajuns o biată con servă de hering. În porturi, Ivan cobora semeț și lua drumul piețelor de zarzavaturi, de pește
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
urmă, cu sânge corcit, i-l vinde Julián, tatăl copilei închise de rege într-un turn și folosite ca ultima sclavă... ...ca mama lui Musa... Da, mama la fel de absentă din amintirile lui Musa ca și tatăl... De ce? Pentru că și-a tăiat gâtul. Și-a retezat jugulara cu muchia șlefuită a unui inel, zice-se... Cum o să facă și Julián... Da, așa e, cum o să facă și Julián după ce îl dă pe mâna maurului cu sânge corcit pe regele lui, Rodrigo, pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]