1,932 matches
-
din gând, nenumărații ani care vin o să vă arate câtă dreptate are Krog. I-am privit pe Vindecătorii strânși roată În jur, doritor să văd ce simțiseră când spusesem vorbele astea care mie mi se păreau cu mult tâlc, dar ticălosul ăla amărât de Gupal mi-o reteză imediat: - În loc de nenumărații ani care vin, mai bine ai fi spus timpul, mă Îndreptă el cu glas mușcător. 38. Urcasem Într-atât de mult pe munții aceia mari, Încât nu mai puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am cum să nu ți-o spun, se Îndreptă precum un stăpân ce era, mai plin de viață decât un urs tânăr. Ridică Încet sulița Într-o parte, ținând-o cu amândouă mâinile, de parcă nu era sigur cum să lovească. Ticălosul... Pândea. Of, of, mare vânător era Scept ăsta! I-am repezit bâta În cap dar, după cum mă așteptam de la unul ca el, se apără ușor cu sulița, abia răsucindu-și brațele parcă. În clipa următoare Însă, mușchii i se Încordară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spuse el. Copiii mei să-și poarte singuri de grijă, așa cum am făcut și eu! spuse el. Pentru mine n-a făcut nimeni nimic! spuse el. De ce dracu’ să-mi irosesc viața strîngînd bani, ca să-i cheltuiască o mînă de ticăloși, care, oricum, tot n-or să-i prețuiască cum se cuvine! Am sau nu dreptate? — Aici ai zis-o bine! spuse italianul dînd din cap. Prostii și nimic altceva! — Exact cum Îi spuneam unui tip... reluă tînărul. — Nu, domnule! rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe butonii manșetelor scrobite și licărește stins pe butoiul pistolului automat albastru, pe care-l strînge În mîna tremurătoare și i-l oferă stăpînului său Însetat de sînge și-i șoptește fioros: — Luați-l! Luați-l, domnu’ Bartlett! Trageți În ticălos, dacă-ncearcă să vă lovească! Între timp negrul se tot retrage Încet, dar acum nu mai are privirea ațintită asupra dușmanului său, ci asupra licăririi diabolice a cilindrului de oțel albăstrui din fața lui; Își ține brațele Întinse Înainte, orb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Adevărata istorie a statului Old Catawba nu este În primul rînd istoria războaielor și revoltelor; nu este istoria partidelor și politicienilor corupți, nu este istoria democrației sau a plutocrației sau a altei forme de guvernămînt, nu este istoria afaceriștilor, puritanilor, ticăloșilor, proștilor, sfinților sau eroilor; nu este istoria civilizației sau primitivismului. Adevărata istorie a statului Old Catawba este istoria singurătății, a pustietății și a pămîntului veșnic, este istoria a mii de oameni ce trăiesc și mor singuri În pustietate, este istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spre munți lăsînd și cai și tot! Și-apoi, cînd s-a sfîrșit războiul, au venit niște oameni din Bedford County și-au zis că ăia-s caii lor. Sigur că mai Întîi i-au recunoscut și-au zis că ticăloșii ăia doi i-au furat. Doamne! și unde n-au Început să ne spună apoi cum Amanda Stevens a dat foc la pod cu mîna ei la capătul de dincolo de Sevier, de i-a ținut În loc o săptămînă pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stare să crezi orice.“ Și chiar așa era: Îl apuca furia și Înjura și blestema, și-atunci Îi trînteau o minciună cît toate zilele să-l Înduioșeze și era-n stare să dea tot ce-avea. Păi, n-a venit ticălosul ăla bătrîn, Rufus Porter, fratele lui Mel Porter... vorba ceea, dac-o fi un Dumnezeu În ceruri, acum Își ia el pedeapsa cuvenită... cu obrazul lui roșu ca sfecla de-atîta rachiu cît băuse... că doar l-am văzut chiar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Rufe vine și cumpără rachiul pentru el și-l beau amîndoi acolo, la atelier.“ „Ei, acum am priceput eu!“ - am zis. „A ieșit totul la lumină, În sfîrșit.“ Atunci am priceput, firește, mi-am dat seama, cum de-a ajuns ticălosul ăla să pună stăpînire pe el, cum l-a făcut să-i semneze polița și multe altele: Îl Îmbăta, vezi bine, și pe urmă taică-tu făcea tot ce-i cerea. „Așa“ - am zis, și-n ziua aia a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
venit acasă și mi-a povestit că Mel Porter a trecut pe la el și era necăjit din pricina celor care aveau să fie spînzurați. „N-au decît să-i spînzure... și bine mi-ar părea dacă l-ar spînzura și pe ticălosul de frate-său o dată cu ei.“ „Vai, să nu spui asta“ - a zis - „nu vreau să aud așa ceva.“ Eram grozav de mînioasă pe taică-tu. „Tare-mi pare rău de Mel“ - zice. „A trecut prin clipe grele și-acum e necăjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
urască din toți rărunchii. Frați pupinbăsei, foști și actuali, eu Bibi Cucernicu declar în deplinătatea facultăților mintale liber și nesilit de nimeni că eu doresc, ca Băsescu să fie cât mai longeviv. Oricum va trăi mult, fiindcă îndeobște se știe, ticăloșii mor ultimii. Ha-ha-ha! Ai dreacu' ne stau în gât până în ultima clipă! Ha-ha-ha! Hai dă-mă dreacu' că sunt afurisit! Ha-ha-ha! Nu pe bune, nu-l vreau mort pe Spurcat, îl vreau cât mai mult în viață și cu simțurile
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de hăitași. Adu cerbu-ncoace! strigă el. N-am nici un cerb de dat! răspunse moșul. E cerbul meu, eu l-am săgetat! strigă Negură-Vodă. Se prea poate, dar eu l-am scăpat de la moarte și nu ți-l dau. Nerușinatule, mișelule, ticălosule! urlă împăratul. Nu știi cu cine vorbești. Eu sunt împăratul tuturor acestor ținuturi... ale mele sunt pământurile, văile, pădurile și munții aceștea, cu toate jivinele și oamenii ce trăiesc pe ele. Eu sunt stăpânul tău, bătrâne făr’de minte! Supune
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
aici. — Nu știați? Mortimer nu comentă. — Vreau să te avertizez cu privirea la familia mea, rosti el în cele din urmă, în caz că nu ți-ai dat seama deja ce e cu ea. Sunt cea mai meschină, lacomă, haină adunătură de ticăloși care îți înfig cuțitul în spinare și îți șterpelesc banii de pe suprafața pământului. Și include și odrasla mea în această afirmație. Phoebe, care tocmai începea să lege bandajul, se opri să-l privească, suprinsă. N-au existat decât doi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cincizeci de lire? — Da. Ar acoperi destul de bine pata de umezeală, nu crezi? — Și celelalte? — Celelalte? Ca să fiu sincer, speram să găsesc ceva mai interesant. Nu văd aici nimic care să justifice o investiție. Phoebe căzu o clipă pe gânduri. — Ticălosule! spuse ea. — N-o lua ca pe o jignire, spuse Roddy. Pretutindeni în lume, oamenii au gusturi diferite. Până la urmă, e o chestie subiectivă. — După tot ce-ai spus noaptea trecută... — Dar nu-ți văzusem lucrările. După cum te străduiai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
viața acestui om în care să nu se fi gândit la acest încident, să nu-și fi pus întrebări, sfâșiat de suferință și de îndoieli. Se întreba cine ar fi putut să-l trădeze. Se întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un om periculos, Michael. Un om disperat. Findlay se dusese la fereastră și trăsese draperiile grele, roase de molii pe alocuri, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
jucat eu în ăsta! Crezi că n-aș fi ținut minte? Nu, știu unde-ai jucat! În Urmărește calul ăla! Ai fost unul din spioni! — Sau era în Hanul cu peripeții? — Sau în Viața a un circ? — Sau în Școala ticăloșilor? — Regret că trebuie să vă dezamăgesc, spuse Thomas ridicându-și mâna. Dar sunteți toți departe de a ghici. Mă tem că nu sunt actor. Când am spus că lucrez la bursă, am spus-o în sens literal. Lucrez în City
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bine cu ei. Dar spre deosebire de ei, cel puțin n-am făcut nimănui niciodată mult rău. Dar m-am gândit că m-aș putea mântui puțin făcând omenirii un mic serviciu înainte de a muri. Să scap lumea de o mână de ticăloși. Pic. Pic. — Dumneata m-ai convins în cele din urmă, domnule Owen. Cu cartea dumitale. Mi-a dat ideea și mi-ai sugerat una sau două... abordări posibile. Dar acum că s-a săvârșit, mărturisesc că am un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
găsi întotdeauna persoane îndeajuns de simple, pentru a le înșela. Cum se mai potrivește această judecată? Toți oamenii sînt ticăloși, dar veți găsi oameni destul de simpli pentru a fi înșelați. Este și foarte neadevărat că lumea se compune numai din ticăloși. Trebuie să fii foarte mizantrop ca să nu vezi că în orice societate există mulți oameni onești și că cei mai mulți dintre ceilalți nu sînt nici buni, nici răi. Dar dacă Machiavelli n-ar fi presupus că oamenii sînt ticăloși, pe ce
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cu evenimentele ei precipitate care nu-i lăsaseră timp să i se facă frică, fusese nevoie de asta pentru ca schimbarea să se producă În Macomber, dar indiferent cum se Întâmplase, rămânea faptul că se Întâmplase. Ia uite-l acum pe ticălos, Își spuse Wilson. Problema lor era că rămâneau prea mult timp niște puști.Uneori rămân așa toată viața. Au fețe de puști și la cincizeci de ani. Celebrul bărbat-băiat american. Ai dracu’ de ciudați. Da’ Îi plăcea de Macomber ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pasionat de jocurile de noroc, îl vânduse pe Titus în piața de sclavi. Fusese cumpărat de un lanist, un oarecare Manteus, care avea o școală de gladiatori în Gallia. Manteus îl vânduse apoi ca secutor lui Vitellius. Titus oftă. — Vitellius... Ticălosul ăla! Are ceva demonic în el. — Ai supraviețuit foamei, gerului și lupilor. Vrei să te ucidă teama pe care ți-o provoacă bunul nostru Vitellius? El, care vrea să ajungă împărat? N-ați auzit cu câtă nerăbdare îi punea întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridică mâinile, încercând parcă să pună stavilă șuvoiului de cuvinte. Noi i-am jurat credință lui Galba, zise hotărât. Galba e împăratul nostru. El reprezintă ordinea constituită, pe care noi, adepții cultului lui Mithra, am jurat s-o respectăm. — Vitellius, ticălosul ăla, mâncăul, prietenul unor oameni corupți, la fel ca el... Cum îndrăznește? Și ceilalți... Valens... Caecina... Hoți, profitori, jefuitori ai provinciilor noastre... Scursura Imperiului... Profită de lipsa de disciplină a legiunilor și de nemulțumirea poporului. Împart bani soldaților și funcții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
decât toți ceilalți și e sigur de victorie. Pe cât pui pariu? îl întrebă, trecând monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici am pariat pe adversarii lor și am pierdut. — Știi cumva dacă printre gladiatorii lui e un gal - Valerius își drese glasul -, unul pe nume Salix? Deodată, mulțimea din piață începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și auzi glasul acela: Nu-l ucide! Inima începu să-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul să-l lovească, dar își lăsă mâna să cadă, pe când celălalt, indiferent, continua să strige numele campionului lui Vitellius. Pe deasupra capetelor spectatorilor, Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i bată nebunește și i se tăie răsuflarea; se ridică din nou, privindu-l disperat pe Salix, în timp ce tânărul cu părul negru din dreapta lui urla: „Skorpius!“ — O să-l ucidă pe ticălosul de Salix... Vreau să-l văd mort pe Salix, ticălosul! — Ești un dobitoc! izbucni Valerius. Ridică pumnul să-l lovească, dar își lăsă mâna să cadă, pe când celălalt, indiferent, continua să strige numele campionului lui Vitellius. Pe deasupra capetelor spectatorilor, Valerius îi privea pe cei doi adversari. Îl văzu pe Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui Valerius, ca să se poată face auzit în vacarmul acela. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]