2,637 matches
-
constitutivă. Cele trei sensuri existențiale ale lui "este" ființarea, ființa ființării și ființa se află sub condiția fenomenului timporizării verbului, alcătuit din aceste două operații (constitutive): în-ființarea verbului și valorizarea alethică a timpului. Totodată, aceste două fapte susțin sensul de transcendent, pe care aspectul alethic al judecății îl poartă în mod necesar. Fără îndoială, cele trei sensuri existențiale au constituit temele cele mai presante în orizontul judicativului. Dar ele au fost desprinse de suportul "logic" și au părut a fi teme
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un loc din care timpul însuși se trage. Augustin a construit o bună imagine pentru ambele locuri, susținând, în ultimă instanță, ideea preeminenței locului de dincolo de timp, identificat de el cu veșnicia. Iată încă o ilustrare a sensului de transcendent pe care cele două elemente ale aspectului alethic al judecății îl constituie. Sensul acesta este, înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
format o vagă reprezentare despre această cale a hotărârii libere atunci când am discutat despre poziția adevărului la granițele dictaturii judicativului, aflat, adică, deja, dincolo de acestea, în orizont non-judicativ. Tocmai statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la granițele dictaturii judicativului, aflat, adică, deja, dincolo de acestea, în orizont non-judicativ. Tocmai statutul de fenomen originar al judicativului implică pentru timp sensul de transcendent: el își este sieși propriul fundament. Dar acest ultim gând, despre reflexivitatea (în mod necesar) transcendentă, are valabilitate dincolo de judicativ; în interiorul orizontului judicativ, un asemenea fapt, cum este reflexivitatea timpului, fie este taxat drept "animism" (sau drept altă formă a "rătăcirii" minții omenești), fie este adusă în joc "ființarea" care are preeminență ontologică și care, datorită
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al celui alethic, având în chiar constituția sa obiectuală el este, totuși, obiectul corelativ al actului de judecată operații (timporizări) prin care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care sunt puse în sens ființările. Din această reflexivitate temporală întru ființare se desprinde și se întărește sensul de transcendent al aspectului alethic al judicativului (alcătuit din "este" și timp). Timpul, ca element alethic, introduce totuși, modalizând verbul sensul de transcendent, prin propria reflexivitate, act în care sunt cuprinse, fiind vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de în-ființare (sau mișcarea timpului întru ființare), introduce, așadar, și ființarea determinată, ființa ei, ființa ca atare (ființa în sine). Raporturile originare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta din urmă nu este, în primă instanță, ceva în afară, dat ca o ființare-simplu-prezentă, ci este, înainte de toate, înlăuntrul unei ființări conștiente, și anume este imanent propriei ființe a acesteia și tocmai de aceea poate fi "în afară", adică transcendent, ca un autentic Celălalt; este, datorită timporizării determinate, "eu însumi" prin moartea "mea". Timpul, ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod firesc de la sine, către ființarea determinată, sensul de transcendent, dat fiind faptul că sensul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi "în afară", adică transcendent, ca un autentic Celălalt; este, datorită timporizării determinate, "eu însumi" prin moartea "mea". Timpul, ca element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod firesc de la sine, către ființarea determinată, sensul de transcendent, dat fiind faptul că sensul în cauză aparține chiar aspectului alethic, după cum a scos la iveală deja reducția. De aceea transcendența pare a domina orice relație, de la aceea cu sine se pretinde o dedublare a celui care relaționează cu sine
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict judicative de constituire a Celuilalt. Problema reciprocității este prezentă, desigur, în toată istoria filosofiei, însă filosofii tocmai amintiți trec destul de mult în orizontul unei reducții non-judicative atunci când reconstruiesc filosofic. Ființarea deschisă către Celălalt este ființarea conștientă timporizată reflexiv și transcendent, adică în reciprocitate. Toate sensurile ființării conștiente pe care ni le-a scos la iveală reducția nu se pot desprinde de unitatea acestei ființări, care se află sub semnul timpului complet timporizat și al ființei înseși. Și aceasta din urmă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționată cu subiectul, într-o judecată. Aspectul alethic al judecății (ale cărui elemente sunt verbul, adică "este", și timpul), reconstituit din perspectiva timpului, ceea ce conduce către o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este susținut și el de două caracteristici ale aspectului formal: faptul de a fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este susținut și el de două caracteristici ale aspectului formal: faptul de a fi condiționat și statutul de constantă; aceste două caracteristici sunt transferate, însă nu prin distribuire nepărtinitoare, ci prin împărțire, celor două elemente, "este" și timpul. Pe baza
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca fiind supusă unei formule de gândire numită "onto-teo-logie". Un alt exemplu potrivit ar fi încercarea lui Emm. Levinas de a justifica posibilitatea unei experiențe "față către față", prin care Celălalt să fie cu totul altul față de "mine", să fie transcendentul ca atare; dar el, având astfel de sensuri, nu este mai întâi, ci El cu "mine" suntem; suntem noi, dar nu ființa. De altminteri, El-cu-"mine", sau ceea ce se întâmplă în experiența față-către-față, are o natură etică, nu ontologică: sensul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi temeiul veritabil al științei, în ordinea constituirii obiectului acesteia. Tocmai pe o asemenea cale poate fi împlinit un scop esențial pentru înțelegerea de sine și a "lumii": depășirea atitudinii naturale, potrivit căreia eul și lumea sunt două "ființări" transcendente reciproc, evitând, cum susține M. Merleau-Ponty, atât "analiza reflexivă", potențial solipsistă, cât și "dogmatismul științific" (și chiar cel al simțului comun), potențial obiectivist, ambele unilaterale și departe de adevăr, în scopul atingerii veritabilului "început" al tuturor celor care au ființă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
le ia în serios, decât în rare momente de criză drastică, sub clarul de lună al primei îndrăgostiri sau la capătul unei beții rusești. În Orientul mediu și extrem, accentele se schimbă. Conturul metafizic al tematicii „europene“ face loc fie transcendentului radical, care anulează tot, fie clipei revelatoare, aptă să lumineze fulgurant, în chiar nemijlocirea imanenței sale, sensul ultim. Cu multe decenii în urmă, un autor chinez, Lin-Yu-Tang, avea mare succes în Occident cu o carte intitulată The Importance of Living
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aventurii individuale. El nu propune rețete, ci indică direcții. Nu se închide în reguli, ci se deschide spre infinitatea cazurilor. Fiecare persoană e o problemă distinctă, unică, și are de parcurs o traiectorie unică. ți se dă un reper stabil, transcendent, și ți se lasă libertatea să mergi spre el pe o cale proprie, imprescriptibilă. Ai un model și ai sprijin liturgic. Dar ritualul nu e o simplă „disciplină“, pentru că nu are structura „soluției“, ci pe aceea a „drumului“. Creștinismul declară
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Neamului, cum e cu preoțimea nevrednică, cum e cu dreptul de a fi incinerat, sau de a te sinucide etc. Totul se desfășoară în regimul unei totale și declarate exteriorități și față de problematica duhovnicească, și față de semni ficația originară și transcendentă a Bisericii. La rândul ei, Biserica însăși e din ce în ce mai „gospodărească“, mai eficientă administrativ, mai „lumească“. Nu se mai ocupă nimeni de subiecte „depășite“ cum ar fi cele legate de sensul vieții, al suferinței, al existenței răului. În cel mai bun
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lui Christos În Ierusalim; grâul Demetrei, dar și ofranda fascinației mele - zeița Bendis; de ce nu grâul lui Blaga; narcisa cu care zeii au ademenit-o pe Persefona și transformat pe Narcis, devenită astfel simbol al morții... Și, Însăși legătura cu transcendentul, adică grâul anaforei și al colivei - hrana de „dincolo“ a fiecăruia dintre noi. Iar cum tot atâtea gânduri, de când lumea, trebuiau scrise, tot monocotiledonatele au oferit cel mai vechi suport, papirusul; și pe cel de astăzi, hârtia, din paie ori
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dacă la autohtonul pelin al trecerii primei treimi a anului adăugăm obligatoriile „ierburi amare“ ce Însoțeau Paștele Vechiului Testament, oarecum apropiat În timp, deși mai grăbit, căci În Mediterana primăvara vine mai repede, am putea atribui amarului o doză de transcendent. Dulce și transcendentală amăreală pe care o oferă Însă și banala păpădie, a cărei modestie fizică e desigur compensată de un primat În transcendent. Cui i-l datorează? În principal taraxacosterolului și lactucopicrinei, ca și suratele ei. Dacă ar fi
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
mai grăbit, căci În Mediterana primăvara vine mai repede, am putea atribui amarului o doză de transcendent. Dulce și transcendentală amăreală pe care o oferă Însă și banala păpădie, a cărei modestie fizică e desigur compensată de un primat În transcendent. Cui i-l datorează? În principal taraxacosterolului și lactucopicrinei, ca și suratele ei. Dacă ar fi numai atât și ar fi destul. Dar, pe lângă bogăția În fosfor, calciu, magneziu, potasiu și sodiu, păpădia e o adevărată mină de oligoelemente: fier
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
când catadicsesc să mă trag spre casă... Oricum, a rămas imaginea unui „copac cu flori“. Sau poate a unui mărțișor peste vreme și vremuri: albul lui aprilie - florar - sau al copilăriei și roșul toamnei sau al maturității. Chiar imanent, respectiv transcendent? Poate cu temei. Căci: Primele flori ale anului - ghioceii - sunt albe; ideatic, negentropie pură. Puteți să-i spuneți spiritualitate. Urmează viorele, toporași, brebenei, brândușe, albastre ori violacee, tot În partea negentropică a spectrului culorilor, deși ceva mai orientate spre entropic
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
polen, adică substanță, atunci bărbatul cară informație, spirit. Ambii, insectă și bărbat, sunt sau devin astfel doar simpli cărăuși ai altcuiva: al altei plante - desigur, e vorba de planul fizic, imanent -, respectiv a „altceva“, sufletul, aș Îndrăzni să spun - planul transcendent, adică. Și așa prelungim metafora până ajungem, chiar dând timpul Îndărăt, la Buna Vestire, ca la o extremă a unui continuum substanță-spirit care definește lumea noastră În general, omul În particular. Să redevin pragmatic: Floarea e un mănunchi de frunze
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
roșu. La roșul masculin nu poate răspunde decât albul feminin, acela care, prin diluare, transformă roșul În trandafiriu și, in extremis, chiar În alb... Dar orice neutralizare, aneantizare a unui factor - roșul de pildă - Înseamnă un câștig În alt plan: transcendentul câștigă de aici suflet... „Sâmbătă cu prieteni“, 2 martie 2002, ora 16,27 15. Insolit De când, nu de multă vreme, Radio Moldova s’a „Înhămat“ la a răspunde, În fiece dimineață, la cele mai diverse Întrebări ale ascultătorilor, iată c
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
eliberată e abia focul... o consecință. Focul e dintotdeauna și pretutindeni vehiculul jertfelor. Căci, cu excepția Eterului, pe care nu putem pune mâna, e cel mai negentropic dintre Elemente, deci singurul adecvat spre a realiza legătura cu perfecțiunea divinului, oricum cu transcendentul extrem negentropic, către care să transmită ofranda. Chiar dacă aceasta e doar o lumânare aprinsă pentru sufletele celor plecați. Și care e tot ceva de genul „ale tale dintru ale tale“, căci ceara e o frântură din Soare eufemistic culeasă de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o frântură din Soare eufemistic culeasă de albină din corola florii și dosită... À propos: e vorba de cea mai proaspătă „conservă“ de Soare, implicit cea mai curată ofrandă. Dar, pentru ca focul să poată sluji de punte Între noi și transcendent, el trebuie să fie pur și chiar ideatic. Adică să fie „foc viu“: aprins fără brichetă, chibrit ori amnar, departe de ochii neinițiaților și ai păcătoșilor, prin frecarea a două lemne. Adică doar combustibilul și Încă „ceva“... Îl fac ciobanii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
siguranță că acea încredere reciprocă, instituită normal între indivizii unei cetăți, era moartă și îngropată. Fiece gest și fiece cuvânt sfârșeau prin a fi examinate bănuitor de ambele părți și temute. Parcă orice ins aștepta sosirea inevitabilă a unei osânde transcendente. Acest soi de maladie psihică ajunsese să mă molipsească și pe mine; și eu mă simțeam terorizat de aceeași frică, așa încât, în timp ce treceam prin unele localuri mai deocheate, mă trudeam din răsputeri să nu fiu văzut de prea mulți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]