2,009 matches
-
5 ani de Închisoare, pedeapsă pe care o va executa, Îndeosebi, În temnița Jilava, Între anii 1956 și 1961. După eliberarea din Închisoare, cunoaște din plin umilința muncilor inferioare, necalificate. După câțiva ani se califică În meseria de șofer de troleibuz la Întreprinderea de Transport din București. Căsătorindu-se, revine În Oradea. Este instructor la Școala de șoferi amatori din urbea-i natală. Între timp, termină, prin cursuri fără frecvență, studiile superioare, dobândind licența În filologie (litere). În câțiva ani, până la
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ți-a căzut. Te-am ajutat să te îmbraci. Mi s-a părut că te-ai mai trezit nițel, altfel nu te-aș fi lăsat să pleci." Țin minte cum am ieșit în aerul înghețat, de ianuarie, cum am așteptat troleibuzul în stație și cum, când a venit, am căzut grămadă în zăpadă, încercînd să mă prind de bara mașinii. Acasă nu era, din fericire, nimeni. M-am trântit pe pat în uniforma de elev și am adormit. M-am trezit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
revolta, umilința și durerea. M-am străduit s-o jignesc cât mai tare, s-o fac în toate felurile, până ne-am ridicat amândoi fără nici un cuvânt și am plecat în direcții diferite. Am izbucnit în plâns în stația de troleibuz de la biserică, fără să-mi pese de cei care se uitau la mine. Am plâns pe tăcute în troleibuz, cu lacrimile curgîndu-mi din ochi direct pe canadiană, iar acasă, în fața mamei, am făcut o adevărată criză isterică. M-am aruncat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până ne-am ridicat amândoi fără nici un cuvânt și am plecat în direcții diferite. Am izbucnit în plâns în stația de troleibuz de la biserică, fără să-mi pese de cei care se uitau la mine. Am plâns pe tăcute în troleibuz, cu lacrimile curgîndu-mi din ochi direct pe canadiană, iar acasă, în fața mamei, am făcut o adevărată criză isterică. M-am aruncat pe jos în hol și-am plâns ca un copil, cu gesturi de furie disperată, cu mocheta adunată în jurul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lacul limpede, plin de reverberații, apa picura dintr-o stalactită cu țeava de metal în interior. Am urcat scările spre parter. Tot holul era plin de lumină. Prin geamurile înguste ale intrării se vedea, în noapte, scânteia albastră a vreunui troleibuz, îmi trecu prin cap că lumina din muzeu trebuie să se vadă afară prin toate ferestrele, dar Gina mă trase mai departe, ca și când ar fi avut un traseu și un orar de la care nu trebuia să se abată. Intram în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici măcar conștient că există așa ceva. Pierdea cu timpul cele mai elementare noțiuni omenești. Dimineața, de exemplu, trebuia să i se aducă aminte să se bărbierească. Telente trecea acum zilnic pe lângă Dacia crem și înainte de-a se îndrepta spre stația troleibuzului 95, cu care ajungea în centru, de unde până la slujbă îl lua pe 88, asculta câteva minute frazele muzicale ale arhitectului. Își dăduse repede seama că acesta nu mai repetă la nesfârșit aceeași gamă, ci construiește, dovedind o vădită evoluție tehnică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de aceea un puști timid se îndrăgostește de ea (ca în toate filmele lui Nemescu), de aceea părinții nu prea înțeleg nimic, de aceea e nevoie de gesturi spectaculoase de care numai un timid e în stare - să furi un troleibuz sau să dai SMS-uri cu fraze îndrăznețe până să te convingi că ce e pentru tine vine oricum, poate sub altă formă. Din acest punct de vedere, California Dreamin’ e un film despre desprinderea de cuib și despre iubirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
afară de tine și cîteva amănunte legate de persoana ta, restul e ceață. Și de mine ce-ți amintești? Că ne-am plimbat cu barca în Cișmigiu, dar nu sînt sigur că asta a fost cu tine; că am mers cu troleibuzul spre Herăstrău, unde am participat la o mică petrecere și... cam atît. Și... de drumul cu troleibuzul nu te mai leagă nici o amintire? Mihai simte că e pe punctul de-a roși ca un adolescent. Își amintește cu precizie cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
amintești? Că ne-am plimbat cu barca în Cișmigiu, dar nu sînt sigur că asta a fost cu tine; că am mers cu troleibuzul spre Herăstrău, unde am participat la o mică petrecere și... cam atît. Și... de drumul cu troleibuzul nu te mai leagă nici o amintire? Mihai simte că e pe punctul de-a roși ca un adolescent. Își amintește cu precizie cum, stînd lîngă Liliana în troleibuz, o necăjea spunîndu-i că nu merg la Herăstrău, ci într-un cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
participat la o mică petrecere și... cam atît. Și... de drumul cu troleibuzul nu te mai leagă nici o amintire? Mihai simte că e pe punctul de-a roși ca un adolescent. Își amintește cu precizie cum, stînd lîngă Liliana în troleibuz, o necăjea spunîndu-i că nu merg la Herăstrău, ci într-un cartier unde are el un prieten, care a plecat în concediu și i-a lăsat cheia. Femeia de lîngă el, speriată, nu reușea decît să repete un "nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
însoțindu-și vorbele de aceeași tresărire a capului, ca o electrizare. O comportare în care se putea ghici mai degrabă un suflet în derută, decît o dorință exprimată ferm. "Acolo, i-a arătat el niște lumini după ce au coborît din troleibuz, sînt blocurile... Colegul meu stă în primul, la etaj..." "Dar... nu... De ce ții neapărat?!" "Ești frumoasă, Liliana! s-a înflăcărat Mihai. Îmi ești dragă..." "Sînt căsătorită, nu-nțelegi?" "N-o să se întîmple nimic, îți jur! O să stăm împreună, îți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
privit fix, lung, apoi, fără o vorbă, a întors întîi capul, după care s-a rotit, într-un gest de acceptare tacită, continuînd drumul. Și, pentru prima oară, lui Mihai i-a părut teribil de rău că n-a luat troleibuzul în sens invers, spre cartierul în care s-a mutat Lie, cu cîțiva ani în urmă, pe cînd el mai era student. Unde sîntem aici?! a tresărit Liliana, rămasă în loc, învăluită de lumina becurilor din jur. Restaurantul Miorița. Colegii ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în el. Parcă-i din nou la mansardă, în blocul Yanis din Parcul cu Ciori și ascultă lecțiile Doamnei Ana date unui "armăsar tînăr și nărăvaș, care trebuie dresat"... Spune-mi, Mihai, afară de plimbarea cu barca și de drumul cu troleibuzul nu-ți mai amintești și altceva? Da! ar vrea Mihai să exclame. Îmi amintesc cum doream să te aud mereu vorbind, pentru că..." Nu, clatină din cap. Nu-mi amintesc. Totuși, cînd am fost noi la cursul acela? Mai ții minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fenomene ce-i scad rezistența. Mihai și-a împachetat toate diagramele și a plecat, scuzîndu-se încă o dată față de Puiu că nu-l vizitează a fost coleg și cu soția acestuia -, dar după-amiaza și seara e ocupat cu regizorul. Coboară din troleibuz la Universitate, privește cu jind etajul cinci al clădirii în care a fost pe vremuri căminul "Carpați", unde a locuit trei ani, apoi intră în cofetărie și cumpără de cincizeci de lei acadele bomboane cu băț, cum le spune Cristina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
afle de drama tînărului și să-i fie alături, tovărășește, colegial, să-i zicem. "Asta în cazul cînd spuneam de la început că eroul nostru e castrat!" a vrut Mihai să replice, dar s-a abținut. În drum spre stația de troleibuz, merge alene, cu pardesiul descheiat, lăsat în voia vîntului de mai. La un moment dat, încetinește pasul tot mai mult, aruncînd privirea spre celălalt trotuar, pe care trece o femeie. Hai, dom'le, că ne prinde noaptea! îl zorește regizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în șoaptă. La rîndul ei, se simte datoare să arunce o privire lui Mihai după ce el și-a îmbrăcat pardesiul. Îi aranjează mai bine gulerul la spate. În înghesuiala de la ieșire, Mihai o protejează. Apoi merg împreună spre stația de troleibuz. În ce an? întreabă Mihai. Doi, întoarce fata o clipă ochii spre el. Ce facultate? A.S.E. A! exclamă Mihai scurt, schițînd totodată un gest cu capul înainte, spre clădirea veche a Academiei de Studii Economice. Fata e derutată de exclamație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Unii spuneau invers: o să cadă bila dacă va ieși... Apoi s-a lipit de brațul lui și i-a șoptit: Perfect adevărat, de altfel, în cazul meu. Eram căsătorită deja la absolvire. Mihai se întoarce în stație și ia un troleibuz pînă la gară. Ajuns în camera de hotel, scoate fierbătorul din geantă și-și face o cafea. Trage măsuța lîngă pat și se apucă să lucreze la scenariu. Începe cu secvența celor două femei. Filmul trebuie să aibă culoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
români ghiolbani", dar a fost ca o șoaptă. Totuși, azi, bucuros la cele întîmplate la casa de filme, amintindu-și cu drag îmbrățișarea Anei la despărțire, ar vrea să-i cumpere. Dar e prea obosit să mai caute. Urcă în troleibuz. Ajuns în gară, să treacă timpul pînă la plecarea trenului, telefonează lui Liuță. Bărbate, bărbate!... se supără vechiul lui prieten. Ai tu pe cineva care te acaparează cînd pui piciorul în București... Te torn eu Anei! Oricum, păcat că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pentru asta, idealist din fire, s-a căsătorit cu o fetișcană ce promitea multe, dar numai din vorbe, găsită în tîrgușorul în care a nimerit la terminarea studiilor... Săraca! oftează Ana cu durere cînd traversează interiorul Gării de Nord să ia un troleibuz spre o rudă, la care vor dormi. Imediat ce-ai ieșit pe culoar, mi-a povestit printre lacrimi că soțul a lăsat-o. Mihai tace. Drama acestei femei nu i-a spus nimic. Mai degrabă îl doare soarta bărbatului plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pe femeile ce-și mărturisesc prietenelor aventurile lor galante. Asta îl duce cu gîndul la bețivii din cîrciumi, cu spume la colțurile gurii, deșirînd unii altora amintiri lubrice. Tu nu mai merge cu noi! hotărăște Ana cînd ajung în stație. Troleibuzul ne lasă chiar lîngă bloc. Du-te la regizor. Încă de dimineață, Mihai i-a telefonat regizorului, informîndu-l că-i în București. Au convenit să se întîlnească spre seară. Ce facem cu povestea de dragoste a eroilor noștri principali? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
la regizor lung, nedumerit. Acesta saltă cu neputință din umeri. Dar cînd rămîn singuri, adaugă pe un ton hotărît, ca o concluzie fermă: O facem necăsătorită și fără copii!... Lovind alene frunzele cu vîrful pantofilor, în drum spre stația de troleibuz, Mihai oftează din cînd în cînd. După întoarcerea din concediul făcut la țară a explodat în el dorința de-a scrie. Cîteva nopți la rînd a muncit la roman cu un spor teribil. Venea de la serviciu, se culca și dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că ești neînsoțit, altfel nu mi-aș fi permis... Pot să-ți propun o cafea la Inter? Încă derutat, Mihai surîde și saltă ușor din umeri, într-un gest ce se vrea aprobator. În Piața Kogălniceanu, din cauza unui șir de troleibuze, mașina oprește în fața aprozarului, chiar lîngă o stivă imensă de varză, peste care tronează cîțiva dovleci mari, albi, ca un însemn al toamnei. Mîna femeii se ridică de pe volan și atinge brațul lui Mihai: Aș vrea să nu-mi propui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
descuie ușa blocului. Apoi va chema liftul... Departe, în holul hotelului, Doris a urcat deja în lift. După becurile indicatoare, Mihai înțelege că liftul a oprit la etajul cinci. Surîde încet, ca sfîrșitul unui oftat și pleacă spre stația de troleibuz. Îl apucă ura împotriva lui însuși. Dar nu pentru că i-a lipsit puterea să fugă după Doris, s-o scoată din lift, să nu mai ajungă în camera 503! Nu! Ea are problemele ei, acolo, la etajul cinci, sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ne clătim gura cu-o țuică... Mai bună ca la Sînzieni nu va fi niciunde, surîde Mihai trist. Mîinile lor se rețin o clipă în plus. Apoi, se despart. Mihai o ia în sens invers. La prima stație, urcă în troleibuzul care îl duce pînă lîngă hotel. Intră în Gara de Nord, telefonează acasă și spune că mai rămîne o zi, pentru roman. Ana bombăne furioasă dacă el a hotărît că pleacă pentru o zi, de ce să stea mai multe?! Putea să rezolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cutie mare de bomboane, cîte-un buchet de flori și duceți-vă amîndoi la cucoana asta la birou sau acasă. Are dreptate omul! a lovit ea cu dosul palmei în scrisoare. E ultimul efort. Acum, Mihai bate pasul pe loc în troleibuzul aproape gol. De la genunchi în jos, picioarele i-au înghețat, iar drumul e anevoios, din cauza zăpezii. Simona stă departe, în Floreasca. Dimineață, după ce și-a luat cameră la hotelul preferat, lîngă gară, Mihai a așteptat să treacă ora 8 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]