KorAP: Find »[drukola/base=tuși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...80 >

1,978 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cu sabia! Ai mei, cei dragi n-am nici o știre -, sunt, poate, descăpățânați; au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și...și, poate, în Scaunul Moldovei se lăfăie "omul turcilor", Alexandru-Aron, stirpea ucigașului tatălui meu. Se îneacă, tușește, tușește... I s-au umezit ochii. De arșiță și de lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sabia! Ai mei, cei dragi n-am nici o știre -, sunt, poate, descăpățânați; au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și...și, poate, în Scaunul Moldovei se lăfăie "omul turcilor", Alexandru-Aron, stirpea ucigașului tatălui meu. Se îneacă, tușește, tușește... I s-au umezit ochii. De arșiță și de lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zăplazuri, îngropând Suceava sub un lințoliu alb, gros, tăcut de omăt. Ștefan ia de pe pervazul ferestrei o mână de zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gros, tăcut de omăt. Ștefan ia de pe pervazul ferestrei o mână de zăpadă și o face bulgăre. Privește roiul fulgilor de nea și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Cine greșește?... Căpătuiește-te și tu, băiete, ca tot omul! Îndeamnă! Apucă! Acu', câtă vreme ești "om mare". Că mâine... nu se știe! Dregătoria-i ca dragostea de-o noapte... Ia și tu învățătură de la boier Stanciu, de pildă, spune tușind cu subînțeles. Îl treci pe răboj! îi poruncește apoi lui Tăutu. A luptat ca Arhanghelul Mihail cel cu sabie de foc! Tizul lui! Mihail, îmbujorat, copleșit de rușine, bolborosește: N-am trebuință... Zău, Măria ta! Ce să fac cu pământul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
curaj singur. Desigur, nu singuri, ci cu ajutorul Ungariei, al Poloniei, al Veneției, al Papei, Europa toată. Mi-au făgăduit! O adevărată Cruciadă! Au mai făgăduit ei și altora, mormăie Țamblac în barbă. Să te audă Dumnezeu, Ștefane... Să ne audă, tușește Țamblac. Apoi, eu mă duc să-mi dau obolul cu sapa... "De bunăvoie"... Păi cum altfel, zâmbește Țamblac cu subînțeles. E pielea noastră în joc. "Vin turcii!" repetă el înfricoșătoarea veste, se înclină și iese. Au rămas singuri... Ștefan ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
până atunci nu scosese un cuvânt. De când muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită Doamnă, îngăimă el cu umilință. N-am spus-o cu răutate... încearcă s-o dreagă și tușește ușor, ca să umple golul de tăcere. Îngăduie soaței mele să se retragă, ni-s pruncii cam bolnăviori... Desigur, desigur... Lucrăm mâine dimineață. Sănătate copiilor. Sora se înclină: Prea bine, Maria... Și se retrag. Isaia ăsta se poartă urât cu Sora

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce-l privește pe Domnul Ștefan poate să vină și Apocalipsa... Ștefan zâmbește și mai strâmb mușcându-și limba, drept pedeapsă că a luat-o pe dinaintea gândului. Mă bucur că ți-ai recăpătat duhul atât de ascuțit odinioară. Tăcere... Ștefan tușește ușor: Maria, mâine, la biserica Mirăuților, prăznuim, facem pomenire mare de sufletul vitejilor căzuți. Și... și crezi că trebuie să vin și eu? Tu ce crezi? Măcar atâta... oftează Ștefan. Pun și ei o vorbă bună "Acolo Sus"... Scoatem și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Doamne! Mihail se apropie, întinde mâna să-i scoată bolovanul din spinare. Ce vrai?! se răstește Ștefan. Bo... bolovanu'... bâiguie el cu mâna întinsă. Lasă-l! se stropșește Ștefan. Mâna lui Mihail, întinsă, cade... Ștefan dă roată, cu pași domoli. Tușește ușor. Furtuna a trecut. Își scoate bolovanul. Și cu 'talienii ceia ce veste-poveste-i, pârcălabe de Cetatea Albă? întreabă Ștefan. Herman sare în poziție de drepți pocnind din călcâie: Raportez! Talienii tineri robit la Caffa pentru harem, dus la corabie la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
târg, să-l scuipe, să-l bată prostimea cu scârnă și alte batjocuri. Să fie învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască asemenea. "Cine-o face ca mine, ca mine o să pățească!" Tăutu se foiește de pe un picior pe altul, tușește încetișor și gângăvește cu glas plângător: Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-ar putea numai mădularul cel scârbavnic? Măi Tăutule! De ce nu te-ai făcut tu popă? Milă? Pentru cine? Pentru ticăloși? Fac umbră pământului numai pentru rele. Îngăduința față de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
neluat în tărbacă. Nu se știe însă dacă le dădeam și a patra ulcică... Nu le-am dat-o. Cine știe ce-mi mai auzeau urechile... Dar am băgat la glagorie. Gura prostimii, adevăr grăiește, încheie Ștefan și începe să tușească. Tusea aiasta, lămurește el, mi se trage de la Baia vă amintiți? atunci când am stat o noapte întreagă îngropați în zăpadă. Apoi, când am pus focul, ne-am perpelit pe jăratec, spune el râzând. Boierii râd și ei. Cum să uităm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit cărarea prin Coțofenii din Deal... Boierii își mușcă buzele, își dau coate și se uită spre Măria sa, bucuroși că l-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de demult... Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu glas tremurat, emoționat. Boier Stanciu tușește, se foiește, șovăie, își drege glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi cu supărare că limba-mi a fi cam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în lanțuri... ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sunt recunoscător pentru strădanie, deși mare nădejde, n-am...Îl cunosc eu pe Mahomed... Colac peste pupăză, se aprinde Tăutu, cu haz, Cracovia-i în fierbere: Cazimir sărbătorește tăierea buricului celei de-a unsprezece odrasle regale. Teribil bătrânul! spune admirativ Ștefan, tușind cu subînțeles. Păcat că nu-și dovedește bărbăția și pe câmpul de luptă... Parcă Laiotă Basarab îi mai breaz? Nici nu l-ai săltat bine în tron și iaca a și trecut cu arme și bagaje în tabăra osmanlâilor, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata să poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își șterge cu palma fruntea brobonită de sudoare, vorbește rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și se cufundă în el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un câine, părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O lună mare iese dintr-un nor și poleiește cu argint acoperișurile Sucevei, clopotnița, turla Mirăuților. Vlaicu, impresionat de solemnitatea clipei, tușește, își drege glasul, se simte obligat să ia cuvântul, grav: Măria ta! În aceste clipe!... Noi!... Noi!... Îți jurăm că ne vom... Ștefan se întoarce, îi surâde și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fie! "Mănăstirea Voronețului"!" Și dacă Voronețul va fi o bisericuță pe măsura umilinței noastre... în inimile noastre ea va fi catedrala neamului românesc! Nu se aude decât smiorcăitul Sihastrului ce-și suflă nasul în oblojala pregătită pentru piciorul Domnului. Daniil tușește, își drege glasul: De m-ai hărăzit, apoi... spovedește-te! Ce înseamnă "Moldova" pentru Ștefan Vodă? Ștefan se codește, își freacă fruntea și, în cele din urmă, rostește: Știu eu?... Poate... poate, un jurământ... Da! Da! Un jurământ făcut cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a meritat sacrificiul? Așa-așa! se dezlănțuie Daniil. Răsucește cuțâtu'! Mai tare! Mai adânc!... M-or blăstăma măicuțele... Și vădanele... Și fătucile nelumite... Și pruncii ce se tot uită în susul drumului: "Și taica nu mai vine"... spune el gâtuit și tușește, tușește, de aproape își pierde răsuflarea. Așa-așa! Sfâșie-te! Biciuiește-te! Nu vezi? Ți s-au aprins bojocii! Și crierii ți s-au aprins! Prea le pui la inimă toate. Ascultă bătrâne! Prea-i cauți în coarne lui Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
meritat sacrificiul? Așa-așa! se dezlănțuie Daniil. Răsucește cuțâtu'! Mai tare! Mai adânc!... M-or blăstăma măicuțele... Și vădanele... Și fătucile nelumite... Și pruncii ce se tot uită în susul drumului: "Și taica nu mai vine"... spune el gâtuit și tușește, tușește, de aproape își pierde răsuflarea. Așa-așa! Sfâșie-te! Biciuiește-te! Nu vezi? Ți s-au aprins bojocii! Și crierii ți s-au aprins! Prea le pui la inimă toate. Ascultă bătrâne! Prea-i cauți în coarne lui Vodă Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de frunze... Și... și Carpații ce ne-au ținut ca o șiră a spinării să nu ne risipim... Da, suntem acasă! Cu noi a fost și pământul, și cerul a fost... Și mai spui că suntem singuri... Ștefan tace. Daniil tușește, își drege glasul, se pregătește să rostească ceva important, grav, solemn: Ți-am ascultat spovada... Ți-am cântărit cugetul și fapta... Eu judec omul mai mult după cât se străduiește să-și împlinească năzuința, decât după ce reușește să făptuiască. Nu stă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562

înainte, în același ciclu, vorbise Ralea, care, așezat la pupitru, se adresa publicului cu o agreabilă familiaritate. Cu ușorul său accent moldovenesc declarase de la început că e „gutunărit”, scuzându-se pentru timbrul alterat al glasului, pe care și-l dregea tușind din când în când, în timp ce ̀ și ducea la gură batista albă din buzunarul de la piept ; ca de obicei, era de o eleganță vestimentară perfectă și plină de naturalețe. În schimb, Eliade, îmbrăcat nu fără căutare dar nu cu gust

Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu (2011) [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]