1,961 matches
-
mai bine!” Se pare că, pentru moment, Clara și-a epuizat „stocul” de întrebări. Tocmai a descoperit un fluture mare, cu aripi roșii, pătate cu puncte albe și cerculețe negre. Stă nemișcat pe o frunză de hamei sălbatic, ivit pe tufișurile din marginea pădurii. Îl studiază atent, parcă temându-se să mai vorbească. Se teme să nu-l sperie, ori poate că face un efort tăcut, dar intens, de a găsi un loc și acestei ființe aripate într-un univers „de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu chipul atât de proaspăt, se gândi el, de parcă ar fi fost În Anglia, și nu aici. Le făcu cu mâna În timp ce mașina se Îndepărta prin iarba Înaltă, cotind printre copaci spre dealurile mici acoperite cu tufe de orhidee. Printre tufișuri au dat de o turmă de impala. S-au dat jos din mașină și au pândit un mascul bătrân cu coarne mari pe care Macomber l-a doborât cu o lovitură admirabilă de la o distanță de peste două sute de metri. Restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
drum acolo pentru a putea ajunge la terenul acela Împădurit și vălurit, asemeni unui parc, care se-ntindea pe partea cealaltă. Wilson se gândi că era o dimineață frumoasă. Câmpul era acoperit de rouă și, cum treceau prin iarbă, printre tufișurile micuțe, putea simți mirosul frunzelor de ferigă strivite de roți. Mirosul aducea cu cel al verbinei și-i plăcea mireasma asta de rouă În zori, ferigile, copacii negri În ceața dimineții, În timp ce mașina Își croia drum prin locurile neumblate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
putea ieși nici o lovitură, Însă noaptea ieșeau să pască la loc descoperit - dacă reușeau să se bage cu mașina Între locul ăla și mlaștină, Macomber avea șansa să facă ceva. N-avea de gând să mai vâneze cu Macomber În tufișuri. Nu mai voia să vâneze cu Macomber nici bivoli, nici nimic altceva, dar era totuși vânător profesionist și vânase cu mulți ciudați la viața lui. Dacă omorau azi un bivol, nu le mai rămâneau decât rinocerii, și bietul băiat ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu chipul Întunecat și scârbit. Îi strigă lui Wilson din mers ceva-n swahili și toți văzură cum vânătorul alb se schimbă la față. — Ce-a zis? Întrebă Margot. — Cică primul bivol s-a ridicat și s-a ascuns În tufișuri, Îi răspunse Wilson cu o voce inexpresivă. — A, făcu și Macomber neutru. — Deci o să fie ca și cu leul, anticipă Margot. — Ba n-o să fie deloc ca și cu leul, Îi răspunse Wilson. Mai vrei o gură, Macomber? Da, mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
E un trofeu remarcabil, spuse Wilson. Deschiderea coarnelor e de aproape un metru. Macomber Îl privea Încântat. — Arată groaznic, spuse Margot. Nu vreți să mergem la umbră? — Ba da, zise Wilson. Uite, Îi spuse lui Macomber arătând cu degetul, vezi tufișurile alea? — Da. — Acolo s-a dus. Băiatul mi-a spus că atunci când a căzut din mașină, bivolul era Încă Întins pe pământ. Băiatul ne urmărea cum alergam după ceilalți doi. Când și-a ridicat privirile s-a trezit că bivolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întins pe pământ. Băiatul ne urmărea cum alergam după ceilalți doi. Când și-a ridicat privirile s-a trezit că bivolul era-n picioare și-l fixa. Băiatul a rupt-o la fugă și bivolul a fugit și el În tufișuri. — Hai, nu mergem acum după el? spuse Macomber nerăbdător. Wilson se uită lung la el. „Al dracu’ tip ciudat, Își spuse. Ieri făcea pe el În pantaloni și acum parcă-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sosiră ștergându-și mâinile, și cel mai În vârstă se urcă În spate. — Îl iau doar pe Kongoni, zise Wilson. Celălalt o să rămână aici să păzească stârvurile de păsări. Pe când mașina străbătea luminișul, Îndreptându-se către pâlcul de copaci și tufișuri care se-ntindea ca o fâșie de-a lungul albiei secate a râului ce tăia curmeziș poiana, Macomber simți din nou cum inima-i bate puternic și gura Îi este uscată, dar acum era așa pentru că nu mai avea răbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În față. — E-n tufișu’ ăla, e mort, spuse Wilson. Bună treabă, și se-ntoarse să-i strângă mâna lui Macomber. În timp ce-și strângeau mâinile rânjindu-și, se auzi urletul sălbatic al băiatului și-l văzură ieșind din tufiș cu pași laterali, rapid ca un crab, și bivolul se repezi la ei, șiroind de sânge, cu fălcile Încleștate, cu botul Întins În față; ataca, privindu-i cu ochii lui mici, ca de porc, injectați. Wilson, care era În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tu bătut. Unde-ai mai citit asta? Doamne, ești așa de proastă. — Poate te gândești la altcineva. — Dumnezeule mare, zise el. Păi asta am făcut mereu. Apoi zăcu o vreme liniștit, privind la aerul care vibra de a căldură deasupra tufișurilor din câmpie. Câteva gazele se profilau micuțe și albe În lumina galbenă și departe de tot se zărea o turmă de zebre, contururi albe pe fondul verde al tufișurilor. Își făcuseră tabăra Într-un loc plăcut, la poalele unui deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vreme liniștit, privind la aerul care vibra de a căldură deasupra tufișurilor din câmpie. Câteva gazele se profilau micuțe și albe În lumina galbenă și departe de tot se zărea o turmă de zebre, contururi albe pe fondul verde al tufișurilor. Își făcuseră tabăra Într-un loc plăcut, la poalele unui deal, În umbra unor copaci Înalți, un loc cu apă potabilă și În apropierea unei bălți aproape secate, de unde Își luau zborul dimineața cocoșii de nisip. Nu vrei să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
spuse bărbatul. Nu-mi place să las lucruri În urmă. * * * Acum era seară și el adormise. Soarele dispăruse-n spatele muntelui și umbra se lăsase peste toată câmpia. Mici vietăți Își căutau hrana pe lângă tabără - le privea cum ieșeau din tufișuri, aplecându-și rapid capetele și dând din coadă. Păsările nu mai stăteau pe pământ. Se adunaseră ciorchine-ntr-un copac. Acum erau mai multe. Servitorul lui stătea lângă pat. — Memsahib mers să vâneze. Vrea bwana ceva? — Nimic. Se dusese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și-a zgâriat genunchiul Într-un ghimpe În timp ce Încercau să fotografieze o cireadă de antilope care stăteau atente, cu capetele Înălțate, adulmecând cu nările deschise larg și ciulindu-și urechile ca să prindă orice zgomot care le-ar fi alungat În tufișuri. Nici măcar fotografia nu i-a ieșit, pentru că ele au fugit. Și uite-o că se apropia. Și-a Întors capul spre ea: — Bună, zise el. — Am Împușcat o gazelă. O să-ți facă o supă bună și o să le zic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care și o coțofană. Dick Atkinson, puștiul, a nimerit Într-o zi un iepure - l-am pus sub un copac și stăteam toți pe-acolo, Dick avea niște țigări, și iepurele a sărit deodată-n sus și a fugit În tufișuri; noi ne-am luat după el, da’ nu l-am mai găsit. Mamă, ce ne-am mai distrat la Maisons. Doamna Meyers Îmi dădea prânzul de dimineață și după aia stăteam toată ziua pe drumuri. Am Învățat repede să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
chiar În fața tribunei. Îi văzui venind și strigai la bătrân când trecu prin fața mea; era În fața celorlalți cu o lungime și părea că se va detașa; era ușor ca o maimuțică, și se-ndreptau spre șanț. Săriră la grămadă peste tufișul de dinaintea șanțului, se produse o Învălmășeală și doar doi cai ieșiră din ea pe lateral și continuară să alerge; ceilalți trei erau căzuți unii peste alții. Nu-l vedeam nicăieri pe bătrân. Unul dintre caii căzuți se ridică pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zi de mers. O insulă mare de pini care ieșea În evidență deasupra terenului denivelat Îi tot atrăsese atenția În timp ce mergea. Coborî și apoi, În timp ce urca Încet spre creasta dâmbului, făcu stânga Înspre pâlcul de pini. Sub copaci nu creșteau tufișuri. Trunchiurile se ridicau verticale sau se-nclinau unul către celălalt. Erau netede și maronii, fără crengi. Crengile apăreau abia mult deasupra. Unele se-amestecau, făcând o umbră compactă deasupra pământului maroniu. Spațiul era gol În jurul pâlcurilor de copaci. Pământul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mergând În lumina amurgului, Joe Garner trăsese la un moment dat de hățuri, oprind caii, apoi sărise din căruță și-l târâse pe unul dintre ei la marginea drumului. Indianul adormise cu fața-n nisip. Joe l-a târât Între tufișurile de pe margine și apoi s-a urcat Înapoi În căruță. — Și cu ăsta au fost nouă, și asta doar de la marginea orașului până aici, spusese Joe. — Ce ți-e și cu indienii ăștia, a spus și doamna Garner. Nick stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
stai. Mi-am zis că poate e cam amețit și, după ce i-am dat pastilele de unsprezece, am ieșit puțin pe-afară. Era o zi rece și Însorită, pământul fusese acoperit de o brumă care Înghețase, așa că toți copacii golași, tufișurile, boscheții, iarba și pământul, parcă toate fuseseră poleite cu gheață. L-am luat cu mine pe micul setter irlandez, să facem o plimbare scurtă la șosea și pe lângă pârâul Înghețat, dar abia ne țineam În picioare pe gheața ca sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În picioare pe gheața ca sticla, și câinele roșcat aluneca, iar eu am căzut rău de vreo două ori și o dată mi-a scăpat și pușca și a alunecat Încolo, pe gheață. Sub un mal Înalt de lut, acoperit cu tufișuri, am gonit un stol de prepelițe și am Împușcat două când și-au luat zborul, dispărând după creasta malului. Câteva s-au cocoțat pe crengile copacilor, dar cele mai multe s-au Împrăștiat prin tufe și am fost nevoit să sar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
politică a druizilor împiedica afirmarea principiilor instituționale și a magistraturilor romane, cu toate că de cele mai multe ori Roma le încredința galilor. Opri calul și își lăsă privirea să rătăcească printre trunchiuri; observă plin de încântare o rază de soare ce lumina un tufiș încărcat de fructe roșii, dar în același timp îi vedea pe cei cinci preoți târâți până la frasinul sacru și obligați să se uite cum era tăiat acel copac în care era închisă puterea zeului; îi revăzu apoi, crucificați. Când muriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prezența lui era necesară pentru a vindeca, pentru a alina durerea, pentru a salva viața cuiva. Lurr mergea alături de el, supus, dar neliniștit, cu părul zbârlit și arătându-și colții. Valerius dădu ocol unui pin și deodată, la rădăcina unui tufiș, zări un chip schimonosit de groază și privirea teribilă a unor ochi larg deschiși, de un albastru spălăcit. Se opri; inima începu să-i bată cu putere. Se aplecă încet, însă tresări brusc și se dădu câțiva pași înapoi: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lăsa să plecăm, după ce vom umple carele. — Nu vom pleca. Vom lupta cu ei. Centurionul rămase tăcut, observându-l pe tribunul care privea linia întunecată a pădurii, încercând parcă să-și dea seama câți barbari erau ascunși după copaci, în spatele tufișurilor sau culcați la pământ. Ce strategie vei folosi? întrebă Errius în cele din urmă. Vom folosi chiar strategia lor. Îi vom bloca în ieslea găinilor. Antonius sări jos de pe cal, apucă frâul și i se alătură repede lui Errius. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să alerge printre copacii agitați de vântul puternic. Încerca să se orienteze, să înțeleagă cum îi putea ajunge din urmă pe quazi și își mijea ochii să vadă mai bine obstacolele care i se iveau în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că vrăjitoarea germanilor se afla în pădurea aceea unde lumina pătrundea printre frunze, fiindcă acum, între două raze de soare, între două trunchiuri se iveau, într-o liniște desăvârșită, umbre ce dispăreau imediat, părând că-l urmăresc; se ridicau din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vindeca... Velunda continua să se transforme - acum era un șarpe ieșit din letargie, gata să-și schimbe pielea. Lui Vitellius îi veni să o ia la fugă. I se păruse că vede un lup furișându-se și apoi dispărând între tufișuri. Prezicătoarea își recăpătase forma umană. Vitellius văzu că mantia ei albă era brodată cu purpură. În cele din urmă, îi zări chipul încadrat de razele aurii, mai fermecător decât acela al Venerei de pe Capitolium, mai frumos decât orice chip muritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]