3,788 matches
-
preoției, ca să am o bucată de pîine să mănînc." $3 1. Tînărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvîntul Domnului era rar în vremea aceea, și vedeniile nu erau dese. 2. Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi, și nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui, 3. iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; și Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. 4. Atunci Domnul a chemat pe Samuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
ei și de cei patruzeci de ani ai tăi, care se agață de viață... Și recunoaște că toate amintirile curate despre fata de altă dată măresc, și ele, tumultul tău din suflet, ca apele cristaline din munte, care alimentează râul tulbure din șes. Nici o femeie, când începea să-ți apară ca unică dispensatoare de viață, n-a avut pentru tine atâta realitate acumulată, și atât de intensă, ca dânsa. ... Singura salvare, încă posibilă, ar fi absența. Napoleon, un om destul de priceput
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să ne-o spunem, cazul de forță majoră, ne-am resemnat și ne-am acomodat cum am putut mai bine. Intimitatea asta totuși ne stânjenea (cu atât mai mult cu cât în timpul din urmă raporturile noastre au devenit tot mai tulburi), dar făceam ca și cum n-am fi observat nimic. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte, fără 1 Basma. ca să pot reuși, nici voi cu tot dinadinsul să o deviez și pe a mea, am fost de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ascunse - jenat, nemulțumit chiar că le-am descoperit. Uneori am înțeles mai înainte de cei doi nenorociți că între ei începe romanul banal și veșnic nou. Dar când am fost eu în joc - interesat prea tare și cu sufletul nesigur și tulbure - m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. Și n-am mai priceput nimic sigur... Brațele Adelei când își netezea părul! atât de albe, că în odaia cu geamurile mici, întunecoasă, luminau real în mișcările lor încete, de o grațioasă preciziune. ... Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că nu pot să te însoțesc și eu. Pentru prudență, m-aș fi dat drept sora matale. (Atingea, pentru întîia dată, fără nici o necesitate practică, problema raporturilor noastre prea libere și prea strânse - și atât de prețioase din cauza caracterului lor tulbure și a piedicilor sfidate). De ce-ai renunțat la excursii?... Mata nu vrei niciodată ceea ce vrei... Cuvintele ei se raportau la părăsirea programului meu carpatin, dar fraza, cu tot caracterul ei general, severitatea, maturitatea cu care a rostit ultimele cuvinte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
părea lumină de lună condensată. Umblam tăcuți, ținînd-o - nu; ținîndu-ne - de mână, și din ce în ce mai conștient că s-a întîmplat ceva neobișnuit, acum pentru întîia oară, c-am trecut în altă fază a vieții. Dar toate se confundau în conștiință, erau tulburi și fără concluzie. De la o vreme mi-am pus mâna în buzunarul pardesiului împreună cu mâna ei. Ea s-a întors un moment spre mine, copilărește. Toată viața ei și toată viața mea o simțeam concentrată în micul ei pumn închis
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
penele din cuib se umeziseră din nou, cochiliile de melci se târau și ele prin iarbă, deodată Însă Mașa se trezi din beție auzind glasul vizitatorului ce-și ridicase capul căzut pe masă și o măsura acum cu niște ochi tulburi, plini de dorință. „Acum am Înțeles de ce, Își spuse ea, satul s-a umplut de cocostârci și de ce nu se mai nasc copii. Aceste entități au tot interesul să murim cu toții, pentru ca În locul nostru să aducă propriile lor progenituri...“ - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îl simțea golit de orice conținut. Roti În câteva rânduri privirile prin Încăpere Încercând să recunoască locul unde se află, eventual dacă mai este În viață având eternele halucinații ori este mort, visânduse În viață...!! Vederea Încă Îi era extrem de tulbure, iar locul unde se afla evident părea ostil. Concentrându-și memoria, revăzu imaginea uriașului carnivor preistoric cu enorma lui gură deschisă năpustindu-se asupra lui, Încercând să recapituleze situația. Se cutremură de groză la gândul incontestabil, acum se află În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
este deloc un dar Înnăscut. Doar capacitatea este Înnăscută. — Ei bine, unchiule, de ce Îmi spui toate astea? Ce intenții ai? Urmărești dumneata ceva. — Da, presupun că da. — Mă critici. Nu, Îl laud pe tatăl tău. Ochii Angelei erau dilatați, strălucitori, tulburi, furioși. Fără certuri, pentru numele lui Dumnezeu, cu o femeie disperată. Și totuși țintea către ceva. Își ținea Încordat trupul slab; sprâncenele roșcate, Înspicate atârnau peste lucirea mată a ochelarilor de soare. — Nu-mi place părerea pe care cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
scoici Valuri stranii șoptesc chiar aici Pescărușii țipând mă-nfioară. Violoncelul durerii Urlă dintre munți furtuna și se-aude de departe Bubuind la miezul nopții marea în deliruri verzi Greierii ce nu știu somnul țârâiesc din strune sparte Luna varsă raze tulburi peste pomii din livezi Plânge-ncet jarul din sobă și se roagă în genunchi E împovărat de gânduri, trăiri strânse în mănunchi Spectrul zilei somnoroase își dă ultima suflare Precum e rănit nedrept puiul unei căprioare Tristețea genei sumbre mărunt
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
piară peste hotare! Îl încurajăm pe Cuza domnitor să se ridice Peste două principate și-l forțăm apoi s abdice! Ne ucidem dictatorii pentru tot ce ne-au făcut, Însă devenim nostalgici după anii ce-au trecut! În aceste vremuri tulburi vrem cu toții o schimbare Și votăm după ureche, cum ne vine, la ntâmplare! Pentru restul lumii, totuși, încă ne numim păgâni, Corcitură primitivă: turco-grec-maghiar români! Nu degeaba liberalii cu habsburgii-au făcut cloacă Și-au dorit ca Eminescu să fie închis
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
meu și frații săi și mama sa „întru amintirea iubitului soț și tată Ioan Ghiura, mort pe câmpul de luptă al Italiei, în 1916”, ca soldat imperial. Oare încotro o fi alunecat gândul său, uitându-se la cer cu ochi tulburi, înainte de a muri? După moartea lui, bunicu’ a trebuit să se retragă de la Școala Normală de la Orăștie, din lipsă de bani. Și așa am mai rămas o generație țărani. Pe unu’ dintre frații lui bunicu’ mi-l amintesc bine. Făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pistolul automat la el și căutătura alunecoasă. Iau pistolul de pe masă și i-l pun în gât: „Băiete, lași pușca jos, dai șuba și pleci că altfel îți fut una în cap, urgent!”. Ăla se uită la mine cu ochi tulburi și amețiți și vrea să zică ceva, da’ se lasă moale și pleacă. După câteva ceasuri primesc un telefon de la un grup de cetățeni care prinseseră pe unul care tocmai fura cojoacele dintr-o cojocărie. Trimit taxiul-echipaj să-l ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să o văd pe Maria iar în formă. Nici măcar de prietenul meu, robotul Data, nu mai am timp seara, căci scriu, descopăr cărți noi. Văd Bloomington Shuttle și intru iar în criză de timp. Mă întorc în vremuri mult mai tulburi decât cele din care am plecat și cu senzația restaurației politice pe lângă care probabilul tandem Bush, Condoleezza sunt parfum de tei. luni, 16 februarie Vineri seara, Jean a organizat o seară de rămas-bun pentru mine la Bear’s și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a avut loc mai târziu”, ceea ce nu e normal. Cei doi se aprobau între ei și nu era nimeni să-i contrazică, fiecare cu gândurile lui. Cel de pe bancheta din direcția de mers a trenului păru să încheie, concluzionând: - Vremuri tulburi, domnule, asta e!, după care se șterseră amândoi de transpirație pe frunte, privind într-o doară câmpia din față. Zâmbii și mă gândii la Lung: „Lung, ascultă ce vorbesc domnii aceștia”, iar Lung era departe, ajunsese acum la grajdul primăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
panouri, fraze sau propoziții neauzite până atunci, pe care domnul Pavel le citea cu neîncredere dar nu scotea o vorbă, căci „prudența e cel mai bun sfătuitor - își spunea - mai ales în asemenea vremuri de răsturnări”, pe care le socotea „tulburi”, că „niciodată nu se știe ce va fi”. Strigările timpului anunțau „lichidarea burgheziei”. Moșierimea fusese desființată cu un an înainte, când cu împărțirea pământurilor. Domnul Pavel privea panourile despre burghezie și nu le înțelegea sensul, deoarece, își spunea, fiecare tinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bine, gândea, să se vorbească de modă, de cancanuri, de mărunțișuri. Și era adevărat, pentru că, aici, în ținuturile acestor preocupări, vorbirea lor țâșnea fântâni arteziene, arcuri de triumf, și curcubeie, înalte pasiuni genetice înflorite în trecerea, pe care o socoteau tulbure, a timpului încă neînțeles. Zilele zburau din calendarul vremii, s-apropia Crăciunul. Doamna Pavel se ivi în prag: - Domnule judecător, să nu spuneți „nu”: pentru Ajunul Crăciunului sunteți invitatul nostru de pe acum. - Cu plăcere, răspunsei, și doamna Pavel izbucni într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îndoială până și stivele de împușcați ori gazați și gropile comune ale războiului abia terminat, ochii speriați ai copiilor târâți la moarte pentru că erau evrei. Și ura și crima drept temei al politicii. Și totul avea să fie cu timpul tulbure, uitat. Domnul Pavel avea priceperea necesară, dar nu până la adâncimea prăpastiei care fusese trecută; îl îndepărtară de la această realitate obișnuința de a citi ziarele ca o relaxare, în împlinirea unui tabiet nu ca documente ale istoriei, apoi vrafurile de petiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întâmpină cu vădită bucurie, mirându-se el însuși de exuberanța afișată, neștiind precis dacă era o formă exagerată a politeții, ceea ce l-ar fi liniștit, sau o sinceritate ale cărei resorturi - născute de venirea ei - descoperi deodată că-i sunt tulburi. „Nu se poate!” își spuse, dar ea, ca niciodată, îl îmbrățișă, râzând, că el nu putu desluși decât o amețeală din care tot ea îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu în vizită... N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Circe în drumul lui Ulise. Era așa sau altfel, n-are importanță; important era numai felul în care ochii mi-o dezvăluiau, căci până la urmă nimeni nu cunoaște adevărul, deoarece îl lăsăm de atâtea ori să se nască la limita tulbure, înșelătoare sau nu, dintre rațiune și imaginație, mai ales că noi toți nu suntem, poate, decât în închipuirea lui Dumnezeu. Vorbea despre o sumedenie de lucruri, cu predilecție despre marii eroi - exemple de viață, spunea ea - din literaturile lumii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Manieră atât de cunoscută în alte timpuri. Acestea nu însemnau nicidecum cedare sau slăbiciune, ci dorința de a te apropia de partener pentru a găsi împreună cu el soluția, mai ales atunci când acesta provenea dintr-o țară cu o situație internă tulbure și era în căutare de soluții. A fost o șansă pentru diplomația românească de a se fi putut manifesta din primul moment al revenirii în diplomația europeană, de o manieră europeană și dintr-un "creuzet european". 2. Trebuie spus, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
un mare român, refuzat generației mele, mi-a dat sentimentul unei regăsiri. Fiul de țăran din vecinătatea Sibiului îmi devenea apropiat, găseam la el, în puținele fraze de interviu, omul sincer cu sine și cu ceilalți, intelectualul maturizat în vremuri tulburi, într-o Românie zguduită de corupție, de opacitate pentru tinerii doritori de împlinire a viselor lor adolescentine, ceea ce le infiltra gândul utopic al aflării adevărului și șanselor dincolo de fruntariile țării. Făceam parte din generația următoare, care nu a mai avut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
națională în care istoria, geografia, etnoidentitatea și mentalitatea poporului sunt liniile esențiale, scriitorul s-a confruntat în epocă cu o serie de prejudecăți, atât artistice, cât și ideologice. A fost dur criticat atunci pentru naturalismul prozelor sale (psihologie morbidă, instinctualitate tulbure, compasiune, studiu de moravuri, tezism), considerându-se că este preocupat îndeosebi de teme sordide precum beția, adulterul și „violența până la criminalitate“, cum a formulat H. Sanielevici, cel mai consecvent critic al lui Sadoveanu. Chiar Călinescu vorbește în Istoria sa despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iar bătrâna, corogită, rezemându-se în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
găină... s-o facă nevasta c-o leacă de borș... Boierul Costea simți într-o clipă foamea încălzindu-i coșul și gura i se uncropi. - Apoi își plecă ochii. Lângă laturea cealaltă a vetrei, omul bolnav deschise ochii mari, sălbatici, tulburi. Gemu deodată fioros: —Bade Gavrile... bade Gavrile... Ce vrei? întrebă blând, apropiindu-se, chihaia... —Bade Gavrile, să-mi dai o lumânare... Stăpânul simți o înfiorare: omul își aștepta ceasul morții! Și dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]