2,046 matches
-
bolovănoși, de grindină, dinspre Olt, întunecînd cerul, se porneau să sune clopotele de la cele două biserici, implorîndu-l pe Dumnezeu să cruțe recoltele. De fiecare dată, asistam la un spectacol cosmic, în egală măsură grandios și înfricoșător. Norii erau de un vânăt dur, ce bătea spre negru. Canonada fulgerelor și trăsnetelor făcea aerul să vibreze, dîndu-i o tensiune misterioasă în care se amestecau panica și evlavia. Păsările coborau, speriate, și se ascundeau. Până și nucii, de obicei calmi, nobili, păreau intimidați. Ascultam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
primul tren, în Făgăraș cu câte flacoane de streptomicină putea să procure. Am rătăcit, după aceea, pe străzi, cu un ghem de spaimă în stomac, cerșind Providenței o minune. Nu voi uita niciodată decorul acela de iarnă sticloasă, cu cer vânăt. Flacoanele de streptomicină au ajuns a doua zi, în zori. Era, însă, prea târziu. Tata făcuse septicemie. Dimineața, părea vesel și mi-a spus că vom merge, vara, împreună la coasă, pe Seaca. "Da, tată," m-am grăbit să-l
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pereți, pe jos. De un scaun în plus nu era nevoie, căci nu puteam primi oaspeți. De altfel, ce coleg ar fi acceptat să vină la mine, riscând o întîlnire cu "Șoacățu"? În acea cameră, având ferestrele acoperite cu hârtie vânătă, de camuflaj, cum cereau rigorile războiului, și bine încălzită iarna de o bună sobă de teracotă pe care o puteam îndopa la discreție cu lemne din rezerva liceului, am luat cele mai importante hotărâri ale adolescenței mele. De ea se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nefericirea poate deschide orizonturi nebănuite. Mimam suferința, cu o înduioșătoare credință că mă aflam pe un drum important. Încercam să-mi vâr în cap că nimic nu are sens, în vreme ce spionam, la cinci după-amiaza, din spatele unei ferestre acoperită cu hârtie vânătă, sânii unei necunoscute ce ieșea, în casa de vizavi, pe balcon. 18. Canicula îmi accentuează durerile de cap și mi-a ruinat de tot somnul. Nu mai pot adormi fără somnifere. Mă pregătesc să plec la o clinică de la Milano
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cinci fix, să supravegheze ceva, jos în stradă, de pe balconul de la etajul al doilea al clădirii de vizavi. Pe la patru și jumătate, mă instalam în spatele uneia din cele două ferestre ce dădeau spre strada Vasile Lascăr. Rupsesem pe margine hârtia vânătă, de camuflaj, care acoperea geamul încît, din postul meu de observație, puteam vedea totul fără să mă dau de gol. Și așteptam să treacă minutele. Preferam să trebuiască să am răbdare, numai să nu pierd "spectacolul"; mereu același; doamna blondă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu mă vezi, ai crăpat din ochi un văl de miresme și-atunci m-ai simțit; epuizată de-atâtea căutări, însă nesupusă ai chiuit s-aud numai eu vâltoarea și-am intrat goi în bulboaca copilăriei necuprinse... Verdele Împărat era vânăt. În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii și frunze de țelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată... și pe mine făcut maioneză, râdea bucuros Verde Împărat! În magazinul de prospături te-am găsit ducând gânduri brumate, purtate în noi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Urma cea mai lungă noapte din an. Rafalele de vânt troieniseră zăpada în dreptul casei cu etaj și obloane de protecție. În familie ar trebui să fie veselie. La prânz s-a născut un băiețel care plânge într-una și este vânăt de atâta efort; blond ca tatăl, cu ochii de culoare deschisă și capul mare care contrastează cu trupul firav și plăpând. Pompilia, mama lui, încearcă să-l îndemne, sânul plin de lapte îl îmbie, instinctual el suge de două-trei ori
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
rece. Se uită și vede, nu vede? Figura ei, buzele care murmură ceva, murmură necontenit, se desenează în bucata de geam verzui din spatele șoferului. Ea însă nu dă nici o atenție acelei străine cu două căciuli, cu nas coroiat și buze vinete. Autobuzul se oprește pufăind. Lumea coboară. Coboară toată lumea, deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe? E capătul liniei, Domnești, autobuzul va poposi aici vreo zece minute, apoi va întoarce, va culege cei doi militari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
catifelat și sânii mari, și nu fu nevoie să-i pună o pernă sub fund. Plecă Înainte ca ea să se trezească, arătând destul de prăpădit În lumina primelor ore ale dimineții, și se Întoarse la Pera Palace cu un ochi vânăt, ținându-și haina pe mână pentru că-i lipsea o mânecă. Plecă-n aceeași noapte spre Anatolia și, mai târziu, În timpul călătoriei, Își aminti cum călărise toată ziua printre câmpii acoperite cu maci cultivați pentru a face opium și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Listarius îi întoarse spatele, trecu pârâul, se opri și privi la Velunda, apoi la Valerius, pe care soldații încercau să-l ia de acolo. Valerius nu reacționă, nu opuse rezistență. — El a ucis-o... Sacrilegul, asasinul! continua să strige Vitellius, vânăt la față. Puneți-l în lanțuri și duceți-l în tabără. Îl vom judeca chiar astăzi. Vitellius arătă spre mantia lui Valerius: — Priviți, e plină de sânge! De sângele sacru al preotesei! Nimeni nu răspunse. Soldații îl duseră pe Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
autorul tabletelor „Cafeaua de dim inea țăʺ n-a simțit niciodată lipsa versurilor. Chiar a celor à la maniere de G. Topârceanu (Vers de primăvară): Din spre zarea deșirată aʹnceput, de aseară, peste mahala să bată vânt de primăvară. Cerul vânăt își gonește peste dealuri norii; și-o băbuță se jelește cʹa văzut cocorii, Însă alta oʹnvenină căci susține tare: - „Ce-ai văzut mata, vecină, era stol de cioare! Despre vreme, ce o să fie să citești matale și să vezi, mă
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
altor câtorva cetățeni pașnici, am descoperit că individul, în afara unei sirene tatuate sub omoplat, a cinci bancnote de câte zece mii lei și a unor tremurături dubioase, nu avea nimic cu presa. Revenit din leșin a surâs cu ochiul mai puțin vânăt sticlei cu apă minerală de canal, benevolul prim-ajutor. Din gura sa, după căderea unui incisiv și a unui premolar, se strecură șoapta otrăvită din care i se trăsese și oprobiul public mai înainte amintit: Cum stați, domnilor, cu acțiunile
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
a Început, pare că odată cu lumea, printr-o greșeală omenească, divină, Mickey sosește eroic și face ordine În familia iubitei, zdrobește capul pervers al tatălui și-l Îneacă-n acvariu, trec peștișori, roșii, pe dinaintea gurii căscate din care iese limba vînătă, țîșnește sîngele, ochii mortului sînt mari, de copil, vine tornada, se sparg geamuri, farfurii, bibelouri, intră praful ruginiu, se vede televizorul, erau desene animate, da, la Început a fost scena din bar, ea dansează singură provocator și dintr-odată-i sare țandăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
câțiva ani și privea emoționat casele vechi, care-i aminteau de anii studenției. Apoi îl întîmpină o alee străjuită de arbori înalți; în clipa următoare poarta se deschise și mașina, înaintînd încet pe pietriș, se opri în fața scării de piatră vânătă. "De ce nu coborîți?" auzi un glas necunoscut. Privi cu mirare în jurul lui; nu era nimeni. I se păru că sus, în capul scării, se deschisese ușa. Era deci așteptat. "Ar trebui să cobor", își spuse. Trezindu-se, îl orbi lumina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuse, că în curând vom trece pe sub teii în floare. Acum ne apropiem de Șosea, adăugă după câtva timp. Și mai tîrziu: Să vedeți ce clădire frumoasă, cu arbori înalți și ce alee curată, cu pietriș, și scara de piatră vânătă... Internul îl privise tot timpul curios, tăcând încurcat. Mașina se opri în dreptul scării. - De ce nu coborîți? auzi o voce. - Așteptăm să vină plantonul, să dăm în primire, răspunse șoferul. În curând se auziră pași grăbiți pe pietriș și din spatele mașinii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu bere”. Cândva era un soi de viță cu un nume cam chisnovatic - Crăcană. Ia vezi, vere, ce spune el despre vinul de Crăcană? Apoi Păstorel a găsit catrenul potrivit și pentru acest soi: „Când femeia e vădană Cu pleoape vinete Dă-i întâi să bea Crăcană, După aia, ține-te!” -Mi-am adus aminte de crâșmele de altă dată ale Iașilor, scoase la lumină de Godel: „Acei ieșeni care nu obișnuiau să zăbovească lângă poalele nevestelor lor probabil își amintesc de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Rusalin nu se vedea sau eu nu puteam vedea nimic. Asta-mi reproșez. Cînd am plecat din Dorobanț (La București! La București!), soarele era înfipt fix în mijlocul cerului. Rusalin se apăsa în gard, în felul țăranilor. Spatele îi era încă vînăt de la șfichiul grindinei. Ce vulnerabil îmi apare acuma băiețandrul încruntat, cu pieptul înfipt în gard ca-n vîrful săbiei din "mormîntul haiducului". N-am întors capul, dar știu că m-a urmărit cu stomacul strîns într-un spasm. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Care altul decît Ceasul izgonirii din grădină? Pe ultima foaie e el. Cu palmele ca bătute-n cuie, pe-o cruce, dar pe-o cruce de carne, într-o "rugăciune profană". Se distinge și un fragment de sîn, cu sfîrcul vînăt, înghețat. Am revenit la începutul albumului, să mă asigur că nu halucinez. Femeia ridicată pe jumătate din iarbă sînt tot eu. Firele de mohor, lipite de coapse, mă sug ca lipitorile. Recunosc: e un deliciu pervers în a mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
face albă la față: „Am uitat să-ți spun, să nu mai ieșim Împreună. Dacă mă vede N. cu tine, mă bate“. O privesc să văd dacă nu cumva glumește. Aproape tremură de frică. Ochii poetului blond au o culoare vânătă; s-au Îngustat cântărindu-ne atent cum ne apropiem. G. este o fată foarte deșteaptă, știind să iasă din Încurcătură: „Uite, colegul meu ar vrea să discute cu tine pe marginea a ceea ce publici În Gazeta literară. Îl interesează foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la pândă, nu spune nici un cuvânt, doar gesturile; acolo e fusta aruncată pe jos, bluza de mătase pe pernă, părul despletit În dezordine, ochii semideschiși; nu se mișcă, nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În imaginile visului meu ca Într-o cameră obscură. (marți) Mă văd În oglinda din spălător, azi, după cinci zile de rămas În cameră, Într-o imobilitate aproape totală. Am terminat de citit Shakespeare. Sunt ca și renăscut. Dar cearcăne vinete se lățesc sub ochi, striuri roșii foarte numeroase Îmi străbat corneea Într-un păienjeniș Îngrijorător. Am senzația unui om bolnav, mă simt Îmbătrânit, obosit. O transpirație extrem de iute exală de sub subțiorile mele, de acolo de unde mi-au fost smulse aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din căluș“. A fi „mutul“ Însemna să fii cineva. (azi) Să fii gelos. Ce decadență! A spiritului și a corpului. Mă simt greoi În expresie, nu mai am logica tăioasă și nici ochiul distant de până acum; obraji căzuți, cearcăne vinete atârnând sub ochii Înroșiți, puncte injectate pe corneea altfel albă. A intrat o moliciune În gesturile pe care le aveam vioaie, abrupte. Un fel de rallentamento În tot ce fac, nu mai am un program de viață precis, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
treptele și se apropia de Iuga, iar când servitorul plecă cu trusa stăpânului, scoase pălăria și zise foarte încurcat: ― Mă recomand: Titu Herdelea, poet... Grigore răspunse numai cu un zâmbet nehotărât, care pe tânărul Herdelea îl zăpăci mai rău. Lavaliera vânătă cu picouri albe îi acoperea gulerul tare și înalt. Își trecu pălăria în mâna stângă și încercă să zâmbească și el fără a reuși. După o pauză, care i se păru un secol, își luă inima în dinți și, potrivindu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Probabil că fata mai păstra pe chip surpriza întâlnirii cu privirile pacientului de la reanimare. Avea capul strâns într-un bandaj mare, ca un turban ce-i cobora peste urechi și se strângea sub bărbie. Fruntea, atât cât se vedea, era vânătă, ca și firișoarele ce-i străbăteau cearcănele. Colțurile gurii atârnau, îmbătrânite, și buzele se subțiaseră de cât tăcuse. Doar mâinile se vedeau întregi, cu degete subțiri, așezate deasupra păturii, pe lângă trup. Pielea buricelor era zbârcită, ca atunci când ții mâna prea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
duhul. Tortura trebuia să fie un spectacol colectiv. Noi, ceilalți, eram obligați să privim. Și apoi să ascultăm spovedania celui care, cu șalele frânte, cu degetele șiroind din unghiile smulse, cu ochii lăcrimând sânge și cu buzele atârnând rupte și vinete, neputând acoperi gingiile cu dinții sparți și dezghiocați, părea pe deplin vindecat. Iar el, schimonosind cuvintele, pe cât mințile lui scoase din țâțâni și maxilarele sleite puteau articula, își recita în fața celorlalți demascarea. Spune, banditule, criminalule, noi știm tot, dar vrem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]