KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

guler de blană, și o eșarfă cu emblema colegiului Trinity; ambele aparținuseră tatălui său. Mirosul paltonului se amestecase, tulburător, cu parfumul mamei sale, impregnat în scrisoarea pe care tocmai o primise când ieșise din casă și pe care și-o vârâse în buzunar. Acum, însă, afară era prea rece ca să mai poată simți vreuna dintre miresme. Hector renunțase la imaginea lui „déjeuner sur l’herbe“, și se afișase în chiloți de baie, hotărât cu înverșunare să-i dezvăluie Antheei fizicul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
după un falsetto atât de bizar, spuse Hector, dar muzicienii au nevoie de el. Jonathan Treece e de părere că l-am putea înlocui cu un tenor normal. Ești înghețat toacă, îi spuse Emma. Du-te și te îmbracă sau vâră-te din nou în oala asta. — Da, da... Tom, n-ai văzut-o pe Anthea? Nu? Bine, eu mai rămân un pic. Rezolvăm altă dată problema Irlandei. Era vânăt de frig și se îndepărtă tremurând. Să creadă el că mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Ruby se ivi, purtând sacoșa lui Alex. Bună Ruby, spuse Tom, cine sunt cele două fete care tocmai au trecut pe aici? E mica domnișoară Harriet Meynell, cu camerista dumneaei. Trebuie să fug! Emma începu să râdă. „Oh, Dumnezeule!“ Își vârî mâna în buzunar și dădu peste scrisoarea mamei lui. O scoase afară, o duse la nări, aspirându-i parfumul, și continuă să râdă. George McCaffrey întră în Camerele Ennistone prin micul baptisteriu octogonal, unde se aflau ușile grele ele bronz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ne imaginăm o păstoriță), pe care ar fi adorat-o, nu s-ar fi putut simți mai tulburat decât George, acum când îl găsise pe Rozanov dormind. John Robert era îmbrăcat, dar cu cămașa și betelia pantalonilor descheiate. Nu se vârâse sub așternut, ci se culcase pe patul făcut, îndoind neglijent capătul cuverturii albe până pe la înălțimea genunchilor. Un picior descălțat, îmbrăcat într-un ciorap gros, albastru, de lână, îi ieșea de sub cuvertură. O mână i se odihnea pe piept, cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
pe Tom. Nu avem decât Coca-Cola. O.K.? Perfect, răspunse Tom care nu putea suferi Coca-Cola. Tom își trecu degetele prin părul lung, buclat, umed, pieptănându-și-l. Pearl se întoarse cu băuturile și cu lalelele bine spălate, dar stâlcite, vârâte într-o vază mov. Ce frumoasă e lumina lumânărilor! începu Tom conversația. Parcă era vorba să aprindem focul, i se adresă Hattie lui Pearl, și ești bună să tragi storurile? Hattie și Tom o urmăriră în tăcere pe Pearl aprinzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în orice om un inamic. Dar ce o să le pot spune, unde am fost în tot acest timp? Ai să le spui o minciună. O să-ți fabric eu una. Nu mai face pe năstrușnicul. Totul e odios. Și te-am vârât și pe dumneata în treaba asta urâtă. Nu-ți face griji pentru mine. Sunt impermeabil la furtună. Am procedat greșit și lucrul ăsta îmi paralizează voința. Mă simt ca într-o cușcă de oțel. Oamenii reușesc să iasă din cuști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
pajiștii, vreo două grupuri se așezaseră pe iarbă unde destupau sticle și turnau vin sau bere în pahare. Când Diane și preotul mai înaintară, o vietate cu cap de cerb și niște coarne uriașe se apropie de ei și le vârî câte un pahar în mână. Bună seara, părinte, nu prea înțeleg ce se întâmplă aici, grăi un urs uriaș, și apoi se îndepărtă. Cine a fost ăsta? Bobbie Benning. În acest timp, în partea iluminată a grădinii, Tom se ciorovăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
rochia lungă, mânjită. La un moment dat, o ridică strângând-o cu mina, într-un gest lipsit de grație. Acum aveau să izbucnească și lacrimile, care nu-i aduceau însă alinare. Grăbi pasul. Am urmărit-o până când am văzut-o vârând cheia în broască și intrând în casă. Cea mai frumoasă fată din Ennistone. — Ei, cum mai stai cu sinusurile? întrebă domnul Hanway. — E în ordine, domnule, răspunse Emma. Bănuiesc că ai exersat cât ai putut? — Nu. Nu prea mult. Oarecum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în cada lui, și pe urmă, ca de obicei, trăsese un pui de somn. După ce s-a trezit, a lucrat până noaptea târziu. În tot acest timp, nimeni nu cutezase să se apropie de el. Marți dimineața, la sculare, găsi vârâte sub ușă un exemplar din Ennistone Gazette, ediția de luni, și unul din The Swimmer. George, închis în casa lui din Druidsdale și neavând habar de articolele apărute în ziare, hotărâse „să-i mai acorde o șansă“ lui John Robert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Alex își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge fiara printr-un gest, dar vulpea nu se clinti. Îndepărtându-și privirea de la Alex, începu să adulmece la baza pubelei. Apoi se ridică pe picioarele din spate și își vârî botul și labele din față sub capacul cutiei de metal. Alex se simți înfricoșată și mâniată de indiferența vulpii față de prezența ei. Rosti, găsind că-i ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
smulgă din întreaga încurcătură. Ar fi trebuit să rămână la Londra și să-și vadă de studii (cât de atractiv i se părea acum să-și vadă de studii), nu să se vânture tot timpul prin Ennistone și să se vâre în aventuri dubioase. În gândurile lui, Tom pendula, considerându-se când vinovat de cea mai rușinoasă trădare, când victima neajutorată a unui monstru tiranic. Cine ar fi putut ține piept unui om ca Rozanov? Îl prinsese în capcana planului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
pe scări, încheindu-și nasturii din mers. Hattie, care citea I Promessi Spasi în camera de zi, cu una dintre cozi atârnându-i despletită și papucii de casă zvârliți care-ncotro, sări în picioare, începu să-și strângă părul și vârî un picior gol într-un papuc, pe celălalt neizbutind să-l găsească nicicum. Pearl deschise ușa când John Robert ajunse aproape. Filozoful intră, trecu pe lângă ea cu o ușoară încruntare și intră de-a dreptul în camera de zi, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ele alte lacrimi. Deodată, Diane deschise ochii și lacrimile îi secară subit, de parcă s-ar fi retras la sursă. Sări în picioare, agățându-și unul din tocurile înalte în șalul scoțian. Tom sări și el. Ce este? George! încearcă să vâre cheia în broască! Repede, repede! Diane îl trase pe Tom, apucându-l de încheietura mâinii, pe care degetele ei scurte nu izbuteau să o cuprindă. Îl duse pe palier, unde deschise un dulap spațios în perete, cu uși glisante. Împinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
din cauza lui Tom. — Doar n-a fost vina ta, nu? Sau a fost? — Nu. Tot ce-a spus el e adevărat. — Bine, atunci uită-l pe Tom. Sărută-mă. George era numai ușor băut. Faptul că bâjbâise când încercase să vâre cheia în broască nu se datora amețelii, ci întunericului de la ușă. Oricum, se găsea într-o bizară stare de spirit. Primise violenta scrisoare a lui Rozanov chiar în dimineața acestei zile de joi. George nu văzuse nici unul dintre ziarele locale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
din hol, apăsă pe buton, închise iar ușa, și așteptă. Se auzi o mișcare sus, un zgomot de pași și o ușă care se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un bărbat, care-și vâra în grabă cămașa albă în pantalonii negri. Bărbatul era Emma. Tom rămase atât de surprins, atât de șocat, încât făcu un salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele de ușa de la intrare. Emma, roșu ca para focului, respirând agitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-i despre cele întâmplate noaptea trecută. — Cred că apa asta o să păteze parchetul, spuse Pearl. — Dă-l naibii de parchet. Vino, fato! Pearl purta o rochie albastră de vară, peste care îmbrăcase o jachetă largă, păroasă, în buzunarele căreia își vârî acum mâinile, trăgându-și prin jachetă, rochia în jos. Picioarele îi erau goale în papuci. Își pieptănase cu strășnicie părul negru, drept, iar fața avea vechea-i înfățișare mexicană. Nasul îi era subțire și ascuțit. Se încruntă, înălță din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
încălțat papucii fără să-mi fi dat măcar seama. Presupun că acum nimănui nu-i mai pasă de parchet. Luă umbrela lui Greg. — Ia te uită, pe cuier atârnă umbrela mea, pe care am uitat-o aici... data trecută... Își vârî ambele umbrele sub braț. Emma stătea în ușa camerei de zi. Îl întrebă: — Mai plouă? — Cred că a încetat. Bine, noapte bună. — Noapte bună. Tom deschise ușa de la intrare, apoi se întoarse din nou către Emma: — Nu vrei să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
și bazinele. Dar anumite considerații de prudență se opuneau acestei idei. Și, oricum, Vernon care privea Insitutul cu un sentiment posesiv, pentru că întreaga viață fusese legat de el - tatăl lui fiind inginer hidrolog - nu accepta ideea ca gloata să-și vâre picioarele în acest Sanctum Sanctorum 1). Cetățenii ascultau asigurările pe care le oferea el, după care comentau cu și mai mare înfrigurare ipotezele lor sinistre și ridicole. După ce priviră un timp jocul capricios al uriașului jet aburind, membrii familiei McCaffrey

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cu rochia, era mulțumită de rezultat, fericită că-i putuse fi de folos lui Tom, și aștepta elogii. Tom îi acceptă însă capodopera cu un vag „Ah, da - mulțumesc“. Făcu ghem rochia care fusese călcată cu multă grijă și o vârî în sacoșa adusă de Gabriel. Pe loc, Gabriel se duse la fereastră ca să-și ascundă lacrimile. Știa bine că tendințele ei plângăcioase o agasau pe Alex. Oricum, era foarte mâhnită din cauza zilei de naștere a lui Adam (sâmbăta trecută), total

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
banii în restaurante de snobi, cu o mâncare împuțită, servită de chelneri care te privesc de sus. Brian se opusese categoric și la cererea lui Adam de a i se cumpăra „un ou de malahit“. „Cine dracu i-a mai vârât ideea asta în cap? întrebase Brian. La vârsta lui, eu nici nu auzisem măcar de malahit. N-am de gând să-i încurajez gusturi costisitoare și inutile!“ Dar Gabriel îi cumpărase în secret un ou de malahit (mic de tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
voia să examineze îndeaproape noua stare de lucruri, știa că, de acum înainte, nu va mai dori să examineze nimic îndeaproape. Voia să-și petreacă restul vieții în pace, printre oameni care nu examinează lucrurile îndeaproape. Ajunse la Druidsdale și vârî cheia în broască. Îi tremura mâna. Deschise ușa și intră în holul întunecos. Se opri brusc. Ceva era în neregulă. Ceva se afla acolo. Ceva îngrozitor. Scrută întunericul. Stella ședea pe scări. — Hello, George. — Oh, Dumnezeule! George se lăsă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
rezemă de rafturi, frecându-și fruntea de cotoarele cărților. — George, nu i-ai făcut vreun rău Stellei, nu-i așa? George își întoarse capul pe jumătate și rosti pe o voce posomorâtă: — Stellei? Nu. Se întoarse apoi cu fața, își vârî mâna în buzunar și scoase ceva, două fragmente mici, albe, pe care le ținu în palmă. Adăugă: — Am spart asta, m-am înfuriat și am spart-o, dar poate fi reparată. Vezi, figurina asta mică japoneză, din fildeș, un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
peretele de sticlă și să-l imobilizeze acolo, lipindu-și de geam fața distorsionată de ură și de furie. Tom se afla în acea stare de energie nervoasă, obsesivă, care-i împinge pe oameni să se amestece și să-și vâre nasul peste tot atunci când sunt prea proști ca să gândească limpede și prea speriați ca să pornească la o acțiune decisivă. Simțea nevoia să săvârșească un act simbolic sau magic, care să fie legat sau să aibă contingențe cu situația lui, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
nici un fel de ieșire nici în față, nici în jos, nici o ușă fermecată, nici o făgăduială de noi mistere; iar în spate, un șir de țevi se înălțau ca o orgă gigantică, fără nici un spațiu între ele, nici măcar atât cât să vâri un băț de chibrit. Nu mai exista nici un dedesubt. Ajunsese în fundul hăului. Lui Tom îi trebui câtva timp până să se asigure cu certitudine de acest lucru. Aburul și fierbințeala îl năuceau, așa încât îi venea greu să vadă și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea emailată a căzii. După care, preotul se ridică și se reîntoarse în dormitor. Scrisoarea zăcea pe covor, acolo unde îi căzuse din mână. Instinctiv, o ridică și o vârî în buzunar. Apoi ieși din cameră, strigând după ajutor. Când se iviră gardienii în halate albe care se repeziră în camera lui John Robert, părintele se năpusti pe ușa rulantă. Alerga, gâfâind și scâncind, în direcția apartamentului Dianei, în Westwold

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]