2,042 matches
-
-se toate legile și regulamentele contrare prevederilor sale. Proiectul de lege propus de cei 31 de deputați a declanșat reacția Europei, fapt care l-a făcut I.C. Brătianu să ceară retragerea lui, dând garanții că se vor lua măsuri contra vagabonzilor de orice nație, dar nu În felul propus, declarând: „Astăzi suntem stăpâni pe noi; să fim maturi, să nu ne expunem la reprobare sau la umilință și ridicol”. Autorul proiectului I. Codrescu a declarat că era convins că autorii lui
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
viciu, îmi produce și un strop de bucurie și unul de durere, nu îl pot desprinde de ființa mea. Fiind îndrăgostit de peisajul înconjurător, de ambianță, de oameni, de tot ceea ce constituie această așezare, vin aici aproape zilnic, cu perseverența vagabonzilor și boschetarilor. Nu mă umilesc, din trufie trufia mea este mai mult un strop de orgoliu decât o declarație pe față a unui păcat nici nu mă simt umilit limitându-mă, într-o simplă frază, este drept, unei lumi care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Este probabil că s-a documentat în psihiatrie; dar, iarăși, aceasta constituie ceva mai puțin semnificativ. Câți dintre marii practicieni ai psihiatriei contemporane ar putea descrie aventurile unei existențe psihastenice, într-un mod comparabil cu "psihiatrul" nepsihiatru? * În fine, Gorki, Vagabondul, autodidactul, este autorul unei nuvele cu care și-ar fi putut trece doctoratul în psihiatrie: "Sărmanul Konavalov". Nu cunosc, nici în literatură, nici în descrierea psihiatrică (din tratate didactice), un mai elocvent caz de dipsomanie, boală relativ frecventă, caracterizată prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
plăcute, se vede, lui Dumnezeu, ca și simțirile sufletului celor doi tineri; și le-a șters toate păcatele lor, de hoție și de altele, că L-a bucurat pe Dumnezeu simțirea lor. Au rămas cu gurile căscate hoții și toți vagabonzii de la "La zece mese", i-a dat o boabă în ochi și lui Ghiță Cuțit. Dar fetele, ce se mai smiorcăiau... Și au băut cât au putut (cât au vrut) vin tămâiet și nu s-a îmbătat nimeni, mare minune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a fi resturile unui uriaș mamut, un schelet uriaș, îngălbenit de ani, osos. Puține semne de viață sunt pe aceste câmpuri periferice. Nici măcar șobolani nu se mai văd; după ce au mâncat tot ce se putea, au părăsit locurile. Nici câini vagabonzi, nici motani, noaptea, nici bufnițe. A crescut vreo doi ani la rând o tufă de bostani galbeni, dar au dispărut și ei. Odată, nu se știe din ce pricini, pe câmpia aceea s-a întins un foc mare, poate din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este și dânsul. Totuși, într-o zi, Teodosie s-a apropiat de mine și mi-a cerut să-l ajut cumva, să-l sfătuiesc ce să facă "într-un caz". Se aciuase lângă el un animal care nu era un vagabond oarecare, părea un câine aristocrat, un fel de conte al dinților. Animalul, un lup alsacian, se ținea cu dragoste de Teodosie. "Mă tem să nu-mi spuie că l-am furat", mi-a mărturisit omul, cu ochii în patru, clandestin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
înainte de a ajunge acasă, că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă, cu sadism, un nefericit vagabond surprins că a furat o sticlă de votcă dintr-un supermarket ieșean. Crimă "de plăcere", de paznic, victima lovită, măcelărită sistematic, într-o încăpere rezervată acestui gen de descărcări sadice. Nici o diferență între această crimă, într-un fel ordonată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mine această dezolare mă atrage. Așa că m-aș adăposti într-o casă, urmărind peisagistica apei și a cerului. M-aș juca de-a Robinson Crusoe. Dar nu pentru considerente de filosofie a esteticului vin pe aici, fără nici o treabă, suspect vagabond. Aici mi-am găsit o treabă: urmăresc "mersul păsărilor". Ca și "mersul trenurilor", păsările au un "mers", un calendar al lor, o circulație dirijată de dispecerate obscure. Vin în aceleași zile ale primăverii, rămân în staționare un număr de ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Ciric, am întâlnit toamna în Piața Chirilă. Piețele de toamnă... ce tablou, ce peisaj... Mi-am amintit de o astfel de peregrinare într-o piață bucureșteană, cu mulți ani în urmă, unde, surprins, l-am întâlnit, exercitând aceeași ocupație de vagabond, pe ieșeanul profesor Mangeron: "Iubite domnule doctor, ce minune toamna asta!... m-a întâmpinat cu gesturi largi, de nabab al vieții... ce minune că ne-am întâlnit aici...", se extazia, cu flacăra albastră a privirii sale memorabile, neuitatul profesor. Avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
atât de încărcată de o căldură exotică, tropicală, nefirească, ar fi fost mai cuminte să fi rămas la hotel unde era liniște și răcoare. Dar nu am știut niciodată să-mi folosesc timpul liber și să-mi stăpânesc înclinațiile de vagabond ratat. Fără să mă gândesc, am coborât la Crângași, am urcat treptele către Piața Crângași și, lovit de căldura toridă, năucitoare, mi-am găsit o masă la o terasă umbroasă, destul de dubioasă, nelipsită de farmecul tuturor teraselor bucureștene "destul de dubioase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
curajos. Oricum, ascultam orbește zicala latinească "audaces fortuna juvat", pe îndrăzneți îi ajută soarta; era deviza noastră, a organizației de "gașcă" din care făceam parte. Știam o mulțime de astfel de devize, citeam foarte mult; devenisem totuși un fel de vagabond; să zic un boem precoce. Umblam cu gașca pe dealuri, căutam gâlceavă cu alții și procedam mai tot timpul contrariu bunelor purtări care ni se recomandau. Dar asta nu înseamnă că eram răi, că decăzusem; în ceea ce mă privește eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cerul era ocupat de nouri leneși, consistenți și opaci, nu se vedea nimic. Nu semăna vremea cu un Crăciun clasic. Aproape de miezul nopții, când așteptam, examinând cerul să apară Luceafărul sau eventual altă stea -, s-a ivit, misterios, un câine vagabond, fricos, plin de scaieți, dar foarte interesat de slănina afumată. În această formație, așteptam un semn de la cerul mohorât, o minune, să se retragă nourii care se adunau, leneși, opaci, sporind întunericul... La douăsprezece fix, amândoi am "văzut" minunea așteptată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
indonezian, care arbora steagul roșu când ataca un vas inamic. Raja ar fi evoluat în zona franceză în Roger, de unde derivațiile transnaționale Ally Roger, Olly Roger, Jolly Roger sau Old Roger. În 1725, un dicționar englez dădea pentru roger explicația vagabond, cerșetor, iar pentru Old Roger dădea nici mai mult nici mai puțin decât sinonimul diavol, ceea ce dovedește transformarea pe care o luase deja termenul, în epocă, sub presiunea persuasiunii sale morbide. În sfârșit, prin cranii și oase încrucișate, comandanții ar
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
umanitatea trebuiau să învingă. Figuri corsare au mai apărut în alte romane ale sale, dar nu cu aceleași efecte estetice. Comandorul Maximov, din Un port la răsărit, de pildă, a fost numit de tânărul inginer român ajuns pe malul Nistrului, vagabond pe ape, corsar, pirat, dar nu pentru acțiunile sale ilegale, ci pentru trecutul său aventuros și pentru înfățișarea-i originală : un bătrân lup de mare, eșuat într-un spațiu prozaic, bovarizant. La fel, Nail, paznicul șlepului, e un bătrân hidos
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
o basarabeancă care, rusoaică fiind, Dumnezeu știe de ce fugise din calea oștilor conaționale. Dacă te adresezi cuiva în rusește, respectul cere să-i însoțești numele mic de prenumele tatălui. În acest fel arăți că nu stai de vorbă cu un vagabond, ci cu un om care are statut cuviincios, cu o origine cunoscută. Ca atare, rusoaica ne interzisese să-i spunem „doamna” sau „tovarășa profesoară”, cum se obișnuia la noi. Trebuia, simplu, să-i spunem Palina Nichitișna. Ideea ne amuza dar
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Mihai Nicolau n-a pus în practică niciuna. Fără un sfanț în buzunar, avea familie și casă; pe toate le-a abandonat ca să doarmă îmbrăcat pe-o masă în atelier. Vitalitatea l-a susținut totuși să trăiască în pielea unui vagabond hăituit, bolnav, fericit doar cu un prieten: rachiul de mere. GENERAȚIE TÂNĂRĂ O ISTORIE GREU DE SUPORTAT Deoarece a avut laturi bune ce nu se mai regăsesc în zilele noastre, nu mă grăbesc să critic sistemul românesc de învățământ de
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
codificată această clasificare pentru admiterea băieților: «Trebuie să fie primiți cei care sunt fără părinți ori cu părinți fără credință, a se citi, într-un cuvânt, aceia despre care se are certitudinea morală că într-o zi riscă să ajungă vagabonzi iar sufletul lor e pe marginea prăpastiei. Dacă vreun băiat este abandonat, să fie primit fără ezitare». Într-o zi, în fața bisericii Santa Maria in Organo, fostul său profesor de dogmatică îl apostrofează: «Ce vrei să faci? Deschizi o casă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
în sărbătoare îi primește pe eliberatorii care intrau în orașul Cezarilor și al Papilor, pașnici, surâzători, mestecând chewing-gum. Dar urmările războiului rămân pentru multă vreme, cu toate consecințele inevitabile: copii abandonați pe contul lor, orfani, guri mereu flămânde, analfabeți, băieți vagabonzi. Opera don Calabria se înarmează de toată energia posibilă și, cu ajutorul personal al lui Pius XII, construiește în grabă câteva hale pentru a pregăti ateliere meșteșugărești și un bloc cu două etaje, cu dormitoare și săli de clasă. Băieții ocrotiți
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
obscură" (poziția socială îl obsedează pe Lăcusteanu), Aristia e "un smintit, profesor de declamații teatrale", ideile revoluționarilor ca suferința poporului și tiraniile boierilor sunt "fleacuri", Iancu Brătianu este "un ciocoi din cei răsculați", și el cu toți ai lui sunt "vagabonzi", "ștrengari", "mitocani". La 1848 Lăcusteanu era de părere că rebeliștii trebuiau puși "sub judecată la minut", iar lui Eliade, la vestita arestare a guvernului, îi spusese furios: "- O să te tai, câine, să te învăț să mai dai asemenea proclamații!" Lăcusteanu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e indolent, căutător de inerție, de kief. El e un "culbec" închis în casa lui, un peștișor încălzindu-se la soare, la superficia apei, încercînd un sentiment penibil la ideea deplasării. Avea impresia că dacă și-ar fi constrâns gândul vagabond spre un scop precis, ar fi făptuit o acțiune rea, ca și când ar fi împușcat o rândunică. Destul de bogat, Alecsandri a călătorit cu voluptate toată viața, cercetând îndeosebi mările calde, scăldîndu-se pe țărmurile lor, căutând vehiculele legănate, trăsurile de poștă, corăbiile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care este totuși laturea cea mai slabă. Ar fi voit să scrie: O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit... dar pretenția de umor crud duce la trivialități și putem cita ca mai plastic un prânz de leproși vagabonzi: Aduce fiecare Nemăcinate grâne Cu sine pe spinare Servind în loc de pîne Bucata-i de mâncare Cu vrun ciolan de câne La prânzul canibal: Sau un picior de cal! Răzvan și Vidra, singura piesă viabilă, pare a fi ecoul unui complex
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pentru trădare, fiindcă scăpase din mâinile soldaților pe un bătrân tată neamț care își căuta fiul mort într-o pădure. Ca să ușureze chinurile condamnatului, Lucu, amicul său, îl minte că a fost grațiat, apoi îl împușcă prin surprindere. AURELIU CORNEA Vagabond, fost lucrător prin fabrici de metalurgie și tăbăcărie în Franța, actor ambulant, Aureliu Cornea promitea să fie un fel de Maxim Gorki al nostru. Spiritul său de observație se coboară sub conturul general al lucrurilor, pentru a mări disproporționat amănuntul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Și în Năpasta și, mai cu seamă, în Păcat, Caragiale pune față-n față țărănimea cu clasele orășenești. Când toată "societatea" dintr-un orășel, senatori, magistrați, ofițeri, burghezi, își fac o plăcere proastă și crudă din scalîmbăturile nerușinate ale perversului vagabond or-fan, în vârstă de vreo opt-nouă ani, Mitu Boierul, numai "o țărancă bătrână, care e-n rândul întîi al spectatorilor, rușinată de refrenul pe care copilul i-l aruncă ei cu o intenție diabolică", își caută loc să scape de
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
îl rodeau durerile și necazurile, greutățile celor din jur. Avea expresii triste, consolatoare; „Asta-i viaț a! Trece și asta! Are să fie mai bine! Așteaptă cu răbdare” ! De la bunicii din Corbeni mi-a rămas în amintire o capcană pentru câini vagabonzi, ca o spânzurătoare. într-o groapă înconjurată cu un fir de sârmă, se punea carne, resturi de la păsările sau de la mieii tăiați. Groapa era înconjurată cu sârma care era prinsă sus într-o cumpănă ca de fântână. Când cădea în
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
primire de colonelul de securitate Ilie Adamciuc care îmi fixa ziua, și ora la care să mă prezint la sediul securității din Câmpulung de două ori pe lună. Eram oprit pe coridorul de la intrare în miliție, alături de tot felul de vagabonzi sau borfași până când colonelul da ordin să fiu dus în biroul său de la etaj. Cum sediul securității era în aceiași clădire cu miliția, trebuia să fiu luat în primire de „ofițerul de servici” al miliției, care mă introducea într-o
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]