2,308 matches
-
fi cum ai dorit, cîntarul propriilor tale aspirații. Cum vrei să fii?“ V. tînăr și avid de toate, de dragoste și de celebritate deopotrivă, știu bine că singurul cu adevărat faimos a fost, în cuie, înălțat pe cruce. Că, dincolo de vanitatea mea, strîngerea care mă ține alăturat mie mă va opri s-ajung acolo. Mă recuz de la blasfemie. O simt și-mi vine greu să accept că „eul“ e fărîmat într-o sumă de „proto-euri“ amorfe. Dar trebuie să fie așa
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nimeni. Așa privită, credința e capacitatea de a uita granița dintre universul sufletului și lumea obiectelor, de a da declinului și visului tău numele de înger și demon. Dar cît de puțină e această umplere. Eul nu crește decît prin vanitate. Îi spun “purcelul” ca să-l despart, cumva de trupul, fratele porc. Căci el e revoltatul care nu ascultă de armata creierului. Dresura lui cere cînd foame, cînd, scărpinare de șorici. Îi spun asta Doctorului care mă privește cu suspiciune: „-Ce
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
șarpe care, mușcîndu-și coada, se înghite cu totul. Ai urlat? Ai sfidat? Fîs! Te-ai chinuit, doar, aievea.” Doctorul mă privește o clipă mirat, apoi mă întrebă: „-De unde în tine, demolatorul, gîndurile astea? Asupra inutilității răului și a propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți iubi. Exact ce eu nu mai pot. Aici sînt iremediabil pierdut.” Celălalt mă privește încruntat pe sub ochelari și-mi replică: „-Ar fi o nenorocire ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
încercat să mă manipulezi sau să mă controlezi. Și, mai presus de orice, dacă m-ai fi iubit, nu ți-ar fi fost frică să recunoști că ai greșit. Dacă m-ai fi iubit, te-ai fi ridicat deasupra propriei vanități și al propriului orgoliu și ți-ai fi cerut iertare. Da’ chiar te iubesc, a zis James încercând să mă prindă de mână, trebuie să mă crezi! — Nu te cred, i-am spus lepădându-mă dezgustată de mâna lui. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pînă la urmă, tot a Învățat ceva acolo, În secția de psihiatrie. Pe prima pagină a ziarului, Nicolae Cristache scrie cu tîlcuri tainice: „Aceasta este natura paradoxală a lumii. Ceaușescu Îi ierta pe Vadim și Eugen Barbu pentru porcăriile și vanitățile lor, pe integrul Ion Iliescu nu l-a iertat niciodată”. Nici măcar la TÎrgoviște. Nici n-apucăm să ne recăpătăm răsuflarea, că aflăm c-au apărut școli pirat de stewardese, șeful departamentului Aviației Civile informîndu-ne indignat că aceste școli ilegale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fi fost de față. Deci trebuia să lupte singur din nou. Din neputință sau frică sau indiferență sau nepricepere nu era alături de el. Sau era alături de el, dar obsedată de gândurile ei, care puteau fi grave, însă înainte de orice exprimau vanitate. Se gândea că trebuie să arate din nou încăpățânare și curaj de unul singur, ca și altădată, și că n-ar avea vreun rost să-i mai spună asta. Nici n-ar fi avut cum, când s-a decis, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în zona cea mai dezonorantă a acestui spectru. Sunt două cuvinte cumplite - nici nu-mi vine să le rostesc. Se aplecă în față și glasul ei șopti dramatic: editura Vanity. Am zâmbit îngăduitor. — Dar aproape orice editare are la bază vanitatea, dacă stai să te gândești. Eu nu câștig cât să trăiesc din asta și scrisul îmi ia o groază de timp, pe care l-aș putea folosi luându-mi tot felul de slujbe, deci aș putea spune că într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din romanele mele. Nu mi se mai întâmplase. N-a fost nevoie să mă abordeze. M-am prezentat. — A! Findlay dădu din cap cunoscător, dar în priviri i se citea amuzamentul. Desigur. Vechea atracție. Și McGanny cunoaște cel mai bine vanitatea scriitorilor. La urma urmelor, și-a ridicat o afacere pe ea. — Exact. Mă plimbam în pas vioi prin celulă deja, nerăbdător să se termine conversația cât mai repede. Am așteptat cât mi s-a părut un secol să rupă Findlay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
combate hotărîrile și decretele care proveneau de la aceste concilii, făcîndu-le să devină nule și împiedicînd astfel abuzurile 125. Episcopii se bucurau de plăcerile vieții de la curte și se foloseau de toate ocaziile pentru a-și satisface insațiabila dorință de avere, vanitate, onoruri și demnități, care erau ținta lor; luau parte la crudele dispute politice și făceau război cu însăși Biserica, cu învățăturile sale și cu disciplina sa. Au devenit ticăloși informatori, uneori de dragul răzbunării împotriva fraților lor din episcopat, uneori pentru
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
apendicele la T. II despre Conciliile Franței al Pr. Sirmond), care erau în uz în Franța sub regii familiei Merovingienilor, era cuprins și acordul pe care regele trebuia să îl dea alegerilor episcopale, dar și un ordin. 153 Adularea și vanitatea au inventat aceste expresii și sînt lipsite de valoare la început, după care încep destul de curînd să capete o valoare reală. Este ciudat cum nu ne-am dat seama că în felul acesta nu li se acordă suveranilor acel respect
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
ceea ce este observat; cu toate că aici clenciul constă În Încercarea de a descrie observația. A te apuca de o astfel de descriere seamănă cu a Încerca să captezi ceea ce nu poate fi captat. Singurul scop poate fi acela de a gâdila vanitatea celui care descrie - o funcție dureros de evidentă la mulți dintre scriitorii mai sentimentali ai istoriei naturale. Cred Însă că cea mai vătămătoare schimbare produsă de știința victoriană În atitudinea noastră față de natură constă În pretenția ca relația noastră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
o definească: ultra-umanitatea a tot ceea ce nu este om... nu alături de noi sau Împotriva noastră, ci În afara noastră și dincolo de noi cu adevărat străin. Ar putea suna paradoxal, Însă nu vom Înceta să fim Înstrăinați de natură - prin cunoștințele, lăcomia, vanitatea noastră - până când nu-i vom recunoaște propria ei Înstrăinare inconștientă față de noi. Nu fac parte dintre optimiștii extremi care cred că toate relele acestei lumi, și mai cu seamă această prăpastie crescândă dintre om și natură, pot fi rezolvate printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
o rochie subțire de in, maro deschis, cu mâneci scurte, ușor decoltată. Părul lung, lăsat pe spate, formează o cascadă de bucle roșcat-strălucitoare ce acoperă umerii și se revarsă generos către piept. Ochii vii dezvăluie candoarea unui suflet curat, fără vanități și orgolii. Buenos dias1, Amalia! Bărbatul vorbește spaniola cu un pronunțat accent slav. Se ridică, traversează camera călcând pe pardoseala de piatră cu un ușor șchiopătat al piciorului drept și toarnă cafea pentru ea din ceainicul roșu aflat pe soba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Da, rostii, aproape sugrumat de emoție. Începusem să-l recunosc vag, foarte vag. Omul continuă: - M-am gîndit de multe ori la ce-a fost atunci. Eram tînăr; credeam. Dar uneori mă Îndoiesc și de asta; poate era numai o vanitate a vîrstei, generată de funcția pe care dețineam. V-am cerut ce v-am cerut - dumneavoastră și celorlalți. Fusesem obligat, n-am făcut-o din capul meu. Știam că nu e corect, dar mai tîrziu m-am gîndit - poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
afirmi și nu tăgăduiești când nu știi ce nu știi. Până și G. Călinescu mărturisea într-o anume împrejurare: "Constat adesea cu rușine că multe lucruri nu le știu așa cum trebuie și, chiar dacă nu-mi mărturisesc ignoranța dintr-o firească vanitate, îndrept repede și pe furiș ceea ce se mai poate îndrepta." Se va replica, poate, că nu toți studenții sunt așa cum rezultă din cele de mai sus. Evident că nu. Ioana Pârvulescu spune clar: Ghid practic pentru studenții care au nimerit
Unde ni sunt profesorii... by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8347_a_9672]
-
ca membru al camarilei regale, consilierul politic Nae Ionescu era primit în vila Elenei Lupescu, unde regele avea consfătuiri de taină cu el. "Însinuant, îndrăzneț și autoritar" în cercul camarilei, Nae Ionescu se folosește de ziarul său pentru a flata vanitatea regelui, căruia îi face cadou teoria (anacronică, cu iz eminescian) a absolutismului monarhic. După părerea lui Grigore Gafencu, Nae Ionescu a avut partea lui de vină în a-l "strica" pe rege, căci prin teoria "Stăpînului" i-a alimentat pornirile
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8633_a_9958]
-
apărător al deliciilor memorialistice. Nu ar fi rău să ne întrebăm cât se poate de insistent: cine ești dumneata, domnule memorialist sau domnule diarist, și ce cădere ai să încondeiezi acid pe toată lumea? Nu cumva ne lăsăm furați de spectacolul vanităților? Mie mi se pare că a trecut vremea exagerărilor, dar, sincer, îl înțeleg pe Dan C. Mihăilescu că poate citi azi un jurnal, oricât de odios, mâine un roman, oricât de fabulos, cu o la fel de mare plăcere. O dovedește cu
Idei contagioase by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8695_a_10020]
-
articol, pe o cărțulie, pe un volumaș de versuri subțire ca o lamă (și tăios ca și ea pentru că - cine ar putea-o contesta - scriitorul român e talentat). Boala lui fundamentală e imobilismul, iar acesta merge mână în mână cu vanitatea, grandomania, egoismul, «de ce să nu moară și capra vecinului?», simțul enorm și văzul monstruos al unor pericole altfel de duzină, suspiciunea, defensiva, lenea programatică, încremenirea în proiect, nepăsarea față de sine prin înecarea amarului în alcoolurile unor discuții confuze, neprincipiale și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2848_a_4173]
-
cauză comună cu popoarele de peste Dunăre abia atuncea când am fi putut regula cestiunea singuri și fără costisitorul ajutor de peste Prut, dar în sfârșit în cartea sorții a fost scris, ca să fim împresurați de mreaja ademenirilor de dinafară și a vanității dinlăuntru și să jertfim bunuri câștigate și sigure pe bunuri necâștigate încă și închipuite poate. Înainte de un an eram poate în stare de a schimba multe din cursul evenimentelor; astăzi evenimentele petrecute în mod fatal ne silesc sub jugul lor
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
moment dat, câtă tristețe zace peste casa aceea." Mă uitai și într-adevăr casa aceea părea, cu acoperiș cu tot, scufundată în tristețe. "Pămîntul pe care călcăm, reluă ea apoi, nu știe nimic de dramele noastre. Nu există remediu... Ambițiile, vanitatea, egoismul ne mănâncă viața... Când viața e o bogăție, o revărsare de daruri, un râu cu ape bogate și veșnice, să ajungă pentru toți... noi ne facem ziduri, ne închidem în ele, ne urâm, ne detestăm și uităm prezentul, astfel
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în râs, satisfăcut de vulgaritatea ultimelor cuvinte. Rămăsei apoi tăcut în timp ce ea își continua șoaptele. Că în fața acestui cer minunat... două inimi nu se pot apropia dacă nu aruncă, nu topesc din ele tot ceea ce au acumulat înainte ca zgură, vanitate, porniri oarbe, inconștiente, și nu ajung la fel de pure ca și el, cerul... nu avem dreptul... Trebuie să ardem... îi da zor cu acest drept și cu acest ars, vorbea aiurea, ca și când un sentiment puternic ar arde tot ceea ce a fost
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
faptul că avea aprobarea ași zice aproape mistică a Matildei să vie la mine în numele nevoii de apropiere, mă decise să-l resping cu brutalitate. Cunoșteam tipul: era dintre cei care după un pahar de țuică își dădeau pe față vanitatea smintită și cereau sau își luau singuri satisfacția jignind fără teamă, la adăpostul bunei-creșteri și rețineri a celorlalți, care în afară de faptul de a se lăsa jigniți de el nu vor reacționa, considerând scandalul care s-ar naște mai penibil decât
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mare plăcere. De când am fost dat afară de la universitate, vechii mei discipoli m-au și părăsit, de unde până atunci mă agasau zilnic cu vizitele lor. Oricât am filozofa pregătindu-ne de moarte, nu ne pregătim deloc, ideea e o pură vanitate a gândirii, care ne sugerează falsa certitudine că prin filozofie putem trece bine înarmați Marele Prag, ți-o spun cu majuscule. În fața morții nu mai ești nimic, nu mai ești poet, ești un simplu om care trebuie să dispară... Totdeauna
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și altul nu-i poate fi dat. E o realitate tot atât de indestructibilă pe cât de inexorabilă e despărțirea mea de maică-sa. Ieșii în hol și mă așezai într-un fotoliu. Ziarele și revistele de pe măsuță mi se părură o stupidă vanitate a oamenilor, care credeau că pot comunica între ei prin scris. Le răsfoii câteva minute fără să citesc nimic, apoi le aruncai. Mă ridicai și intrai în bibliotecă. Vederea cărților îmi aminti de ceva parcă uitat, demult părăsit, cum ar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sănătos și.." Dar cu toate că în timpul povestirii avusesem de câteva ori clipe grele simțind că între mine și această lume, pe care el mi-o desvăluia, se așeza foarte des o invizibilă perdea neagră (ei, cei vii, dincolo, cu imensele lor vanități, iar eu dincoace, cu perspectiva morții) mă pomenii zicînd: "Ioane, acum că I.C. este, după cât se pare, gata oricând să-ți satisfacă orice favoare, nu s-ar putea ca adjuncții lui, care și ei sânt foarte puternici, să mă reintegreze
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]