436,616 matches
-
umană și o construcție mîntuită de dramele temporalității. Nu întîmplător, cu excepția lui Ion Gheorghiu, toți ceilalți pictori amintiți au asociat imaginea Grădinii unui program spiritual explicit, de multe ori cu evidente particularizări creștine. Întoarcerea la natură, la energiile primare ale vieții și la nenumăratele miracole disimulate în formele cele mai umile, așa cum se proiectează ea în ideologia și în estetica grupului Prolog, și-a găsit aici un fel de anticameră a Creatorului și, deopotrivă, un topos artistic. În care mai așteaptă
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
a devenit un instrument activ al adorației. Exploziile de culoare și revărsările de forme, sufocînd în densitatea lor materială cîte un ochi de cer sau cîte o umbră de arhitectură, poartă în sine o irepresibilă energie panteistă. Pentru că Niculiu celebrează viața lăuntrică a pădurilor și a stufărișurilor sale, caută cu înfrigurare sufletul lor ascuns și nu se risipește în presupoziții generale și în invocații fără obiect. Cu un instinct de primitiv și cu o devoțiune în care se simt și fiorii
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
de televiziune cârcotașii Huidu și Găinușă ca să mai fie nevoie să vezi pozna cu pricina și într-un spectacol de teatru. Mărturisesc că m-am săturat de josnicie, de stereotipuri de limbaj, de cultură aproximativă, de subcultură ori anticultură în viața de zi cu zi și în programele tv, așa că nu mai sunt deloc dispus să le admit și într-un spectacol cu o piesă shakespeariană. Să fiu bine înțeles. Accept modernizările, nu sunt adeptul restituirilor arheologice, nu vreau să-l
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
căutările provocate de fanteziile realității, verva uimirii, descoperirea sentimentului pierderii, a absenței, a suferinței, a tandreții, ajung previzibile și stricte pentru identificările de moment. Inepuizabila continuitate, remarcată de critică. Sunt alcătuiri pentru o unitate care se adună din cunoașterea dimensiunilor vieții concrete, de zi cu zi, dar și din statornica asimilare a secolelor de cultură, nelipsind minuțiosul apel la rafinamentul logicii culturii populare. Exprimarea îi este directă și repede, cu îndrăzneli apărate de toleranță, de râs sau chiar numai de o
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
perspectivă, din chiar interiorul poeziei. Fiindcă abia acum s-ar putea realiza joncțiunea spirituală între versuri cum sunt cele din ciclul Moartea Ceasului (1966): "Aș vrea/ Pe gândurile mele/ Să urc până sus de tot,/ Unde e posibilă liniștea,/ Pentru că viața și moartea s-ar întâmpla/ Mai jos de mine,/ Ca ploaia sub nori" (Sus) și deja intratele în conștiința măsurii morții, peste intuițiile de până atunci, versurile: "Un fir de paianjen/ Atârnă de tavan,/ Exact deasupra patului meu" (Scară la
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
dat de trepidanta rumoare vitală a poetului, prea sensibil ca să nu se întărească, tatonând curajul, prea lucid ca să nu aibă mereu dinainte dimensiunea utopiei. Aș evoca cele șase cărți ale ciclului La Lilieci. Satul lui, pământul unic, matricea și leagănul vieții, dar și loc al întoarcerii definitive, ai căror oameni se întrupează în câmpurile și drumurile, parcurse de ei prin el, poetul. Ca și cum, imperturbabil, el trece mai departe, văzându-și de ale lui. Parcă ar vrea să se învețe cu răul
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
Constanța Buzea Poate că a vinde nu rămâne verbul firesc de transcris atunci când în realitate promiți să dăruiești, să înapoiezi de fapt, bunul cel mai de preț, celui ce ți l-a dat odată cu viața. Îți vând sufletul dacă îmi promiți că o să-l legeni în hamacul din spatele grădinii", și adaugă poeta - copil grav și cuminte - "Îți vând sufletul dacă îmi promiți că o să-i citești povești cu zâne, seara înainte de culcare". Apoi, în condițiile
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
Dumnezeu. Copil cuminte și grav, Cristina Mihăilescu a pierit într-un accident, lucru despre care ea a tot scris și vorbit mereu, și cu mult înainte să se fi întâmplat ceva. Între lucrurile care există și se petrec în perimetrul vieții este și activa, misterioasa până la un punct și imposibil de numit fără revoltă, moarte. Există jocul, mișcarea, hrănirea, himerele, dar și demonii, frica și călcarea în picioare a speranței, fantasme ucise, torsul pisicii dar și "o secundă când totul se
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
spun aceștia, avea totul, avea iubire, avea talent, era frumoasă, și veselă și sfâșiată de o inspirată tristețe, citindu-i poemele mi-a venit în minte muzica, cvartetul Moartea și fata de Schubert, straniul lor dialog, al energiilor egale, ale vieții și morții. Cristina recunoștea undeva că există, în ipostaza întoarcerii, sufletul într-un veșnic acum: Există acum o vreme când Moartea îl are/ Când demonii îi înghit soarele/ Când el e învinsul..." Acest copil, Cristina, ne privește dintr-un veșnic
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
a mă ascunde de Moarte/ Ci pentru a-mi umple golul din mine", "Și-mi redeschid vernisajul de vise și doruri"... Cristina are , Doamne, Dumnezeule, mai mult decât oricând acum, dreptul la timp, la amintire și la memorie, la atenția Vieții pe care, iubind-o, i-a scris prevenitoare scrisori despre Moarte. (Maria Mihăilescu, București).
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
le dai putere;/ Dă-le bani, dă-le de toate,/ Da' să n-aibă sănătate." Pactul fiind încheiat, solistul devine plin de-un optimism pe care ni-l propagă spre liniștea noastră, care auzim: Cine m-aude că cânt,/ Are viață pe pământ." E de presupus, totuși, și de sperat, că mai sunt cazuri izolate care reușesc să trăiască fără să audă acest gen de folclor. Acest că cânt din textul de mai sus nu e o cacofonie, cum eronat s-
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
la imnuri pe o singură voce (PSD) și la balade pe mai multe țevi de mitralieră (PRM). Cât despre Horia-Roman Patapieivci, ce să mai spun? El e dușmanul natural al oricărei forme de prostie, incultură și fariseism. Ivit strălucitor în viața publică a României după 1990, lui H.-R. Patapievici nu i s-a putut atârna nici una din tinichele de largă circulație dâmbovițeană. N-a fost nici securist, nici comunist. Nici măcar n-a dorit să publice sub Ceaușescu, pentru că i s-
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
la serii de opere începute cu zeci de ani în urmă. Nu mai e nevoie să spun că speculez la o distanță astronomică de realitatea imediată: ar însemna ca, pentru munca de un an, un editor cu experiență de o viață să primească minimum douăzeci de milioane de lei, la pragul minim, de fapt, al sărăciei. Cifra va părea enormă atâtor manageri editoriali, care-și "plătesc" azi colaboratorii, pentru truda de mulți ani cu... unul sau două milioane. De zece ori mai
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
cu o fată fermecătoare; dar oricît de fermecătoare ar fi fata, ea nu poate transforma un film mic într-unul mare. Filmul are nu numai un titlu, dar și un motto memorabil: "Am 20 de ani și mi-am ratat viața"! Din asta se și hrănește comedia: din gustul disperării și al ratării la nerușinata vîrstă de 20 de ani, testat cu o frenezie în care totul e permis (în afară de teama de ridicol). Autorii declară că au vrut să facă un
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
Mariana Neț Nu putem fi în permanență personaje principale nici măcar în actele din propria-ne viață; încă mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
Mariana Neț Nu putem fi în permanență personaje principale nici măcar în actele din propria-ne viață; încă mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de o clipă. Asta nu înseamnă
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
de o clipă. Asta nu înseamnă că sînt personaje plate. Dimpotrivă. Cîteodată sînt complexe și controversate. Doar istoria (literaturii), poate, e nedreaptă. Astăzi mă gîndesc la trei astfel de cazuri. Se numesc Ahile, Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare, Ahile a rămas faimos nu atît fiindcă a adus o contribuție decisivă - și cu viața lui plătită - la victoria aheilor, într-un moment în care absolut tot părea pierdut. Și poate că nici chiar pentru prietenia sa proverbială cu Patrocle. Ci, mult mai curînd, pentru că era om, deci muritor și vulnerabil. Să nu îl compătimim
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
țestoase nici cu inima, nici cu literatura, însă ceva minte am impresia că au. La valeur n'attend pas le nombre des années, sînt de acord. Dar înțelepciunea - da. Broaștele țestoase au pornit-o mai devreme ca Ahile și în viață, nu numai la fugă. Cred că Ahile se aruncă în lupta decisivă împotriva Troiei nu numai din nerăbdarea - și nu resemnarea - de a-și împlini destinul, ci și fiindcă vrea - și reușește - ca, înainte de a muri, Zeus să-i acorde
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
cadavrul adversarului. Aporia nu constă în faptul că Ahile nu întrece în fugă o țestoasă, ci că și Hera și Atena - ni se spune - erau de partea grecilor. Offenbach ne povestește - și cît de frumos o face - o variantă a vieții și a povestirilor lui E.T.A. Hoffmann. Un poet, învins de zei și predestinat să nu acționeze, ci să scrie, sufere, privească. Cel ce, între altele, la începutul operei, se îndrăgostește de o păpușă cîntătoare. O cheamă, ne amintim, Olympia
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
clișeele burghez-patriarhale, iar apoi vituperează împotriva lui Niklaus. Nu înțelege nici măcar că personajul cel malefic e, de fapt, Coppelius și nu neapărat Niklaus. Sau poate că, de fapt, Hoffmann a ghicit ce se întîmplă, însă nu are curaj să înfrunte viața. O altă prejudecată spune că poetul autentic se refugiază între fantasme. Olympia are caracter, așa că, probabil, într-un ipotetic viitor comun, nu i-ar da ocazia să mai compună elegii. Prin urmare, să-l lăsăm, pentru moment pe Hoffmann și
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
sigur, se ratează - rămîne etern pe mal, privind în larg. Și ascultînd cum, cinic, îl ceartă Niklaus - o mezzosoprană. Pînă la un punct, Olympia e superioară Galateei. Pentru că, într-un final, ea scapă de sub puterea creatorului ce i-a dat viață. Hotărăște singură pe cine să iubească. E o experiență care la ceva tot îi slujește. Totuși, cine știe oare cine, ce și cum e Galateea, după ce se întrupează? E posibil ca, dezamăgită de Pygmalion, să fi regretat, cîndva, în viitor
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
care derivă o "paradoxală dihotomie" între noțiunea de literatură, "falsă din punctul de vedere al statutului ontologic, fiindcă e bazată pe cuvîntul devitalizat, pe suplimente sau referințe diferențiale, în sensul lui Derrida", și cea de ficțiune, "adevărată, căci bazată pe «viața» imaginarului de tip oniric, cu reflexe arhetipale". Consecință revelatoare: textul e perceput ca "ființă autonomă", vie. Semantica se ontologizează, reintră în circuitul vital. Astfel atitudinea cititorului-interpret în fața textului e una de perplexitate, de uimire: În locul privirii critice iscoditoare, al agresiunii
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
Leonid Dimov către prima lui soție. Cel care le-a obținut este dl Corin Braga. Merită apreciat gestul dnei Lucia Iunian de a le fi încredințat tiparului. De obicei, familiile scriitorilor se opun scoaterii la lumină a unor detalii de viață personală care (idee greșită!) ar pune în dificultate memoria marilor oameni și pe a apropiaților lor. Cu atît mai remarcabil gestul primei soții a lui Dimov, cu cît scrisorile sînt dintr-o perioadă delicată a raporturilor dintre partenerii de viață
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
viață personală care (idee greșită!) ar pune în dificultate memoria marilor oameni și pe a apropiaților lor. Cu atît mai remarcabil gestul primei soții a lui Dimov, cu cît scrisorile sînt dintr-o perioadă delicată a raporturilor dintre partenerii de viață: ca urmare a unei aventuri pasagere, Dimov se trezește încorporat într-o unitate a detașamentelor de muncă din armată, probabil la intervenția soțului doamnei cu pricina care era ofițer de Securitate. Scrisorile pleacă de la o cazarmă și caută s-o
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]