6,708 matches
-
ajunge? Toată materia e Încărcată de suferință. Toți am vrea să dispărem În neant, odată pentru totdeauna. Dar dacă am dispărea cu toții ce s-ar Întâmpla? Cu ce ar fi Înlocuită suferința? Mult timp, Extraterestrul peroră despre sensibilitatea materiei. Despre vidul care există În fiecare, despre faptul că materia nu e decât o altă față a Demiurgului. Un fel de umbra a Sa, unde sălășluiește răul și unde Își găsesc adăpost toate viciile lumii. El mai pomeni despre faptul că Încarnarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de o culoare cînepie se acoperi de broboane de sudoare. Gura Însă Îi melița Întruna. Oaspetele, tot clătinînd din cap, Îi vorbi Mașei despre nu știu ce energie vitală, risipită prin sex, despre imaculata concepțiune, ceasul mileniului, băncile de embrioni conservați În vid și Înmulțirea in vitro. Despre nu știu care origine stelară, explozie primordială și implozia de la sfârșit, despre ființe bidimensioanle și unidimensionale, ce trăiesc la nesfârșit. Despre nu știu care bandă Moebius, despre găuri negre, care semănă cu trîmbițele apocalptice și transformă materia În antimaterie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cocteil Molotov, care va arunca lumea În aer. Mașa Îl privea cu suspiciune. Ce-o interesau, În fond, aceste teroii adacadabrante, din care nu Înțelegea mare lucru? Ce legătură aveau cu ea ființele bidimesinale sau unidimensionale, despre embrioni conservați În vid sau nu știu ce bandă Moebius, de care Mașa nu auzise În viața ei? „Degeaba Îmi vii aici și-mi Împui capul cu atîtea teorii despre nemurirea sufletului, dacă din două păhărele te faci criță...“ - S-avem pardon, Îi replică oaspetele. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
era „britanic“, În Încântătoarele decenii doi și trei când locuia pe Great Russell Street, când Îi erau cunoscuți Maynard Keynes, Lytton Strachey, H.G. Wells și iubea vederile „britanice“, Înainte de marea menghină, de fizica umană a războiului, cu volumele sale, cu vidurile, cu -oidele sale (acea perioadă de dinamici și acțiuni directe asupra individului, comparabile biologic cu nașterea), nu avusese niciodată mare Încredere În propria judecată când venea vorba de nemți. Republica de la Weimar nu Îl atrăgea În nici un fel. Ba nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
modul de a scăpa din temnița spațio-temporală. Îndepărtat Încă Înseamnă finit. Finit Încă Înseamnă pipăitul prin văl, examinarea realității lăuntrice dezgolite cu o mână Înmănușată. Cu toate astea, se pot vedea avantajele plecării de aici, construind igluuri de plastic În vid, sălășuind În colonii liniștite, În mod necesar austere, bând apele fosile, punând numai problemele de bază. Fără nici o Îndoială. Shula-Slawa Îi adusese de data asta un document care Îi merita atenția. Tot timpul culegea titluri idioate pe Fourth Avenue, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
drept, cât aplecat, Înclinat și, În mod ciudat, din profil și ca o persoană trecută. Acesta nu era el. Era cineva - și asta Îl șocă - cineva sărac cu duhul. Cineva aflat Între condiția umană și cea neumană, Între substanță și vid, Între plin și gol, sens și non-sens, Între această lume și nici o lume. Zburând, scăpat de sub puterea gravitației, amețit de ușurare și groază, Îndoindu-se de destinația sa, temându-se că nu exista nimic să-l primească. — Eisen, desparte-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
viața lor comună - felul în care interesul unuia față de altul crește și descrește. Cele mai fericite cupluri sunt acelea ale căror cicluri interacționează în așa fel încât atunci când unul dintre ei e istovit, celălalt e ardent și astfel nu există vid. Acum că eu și Sheba locuim împreună, mă întreb dacă teoria ni se aplică și nouă. Dacă Sheba are toane și e dificilă acum, asta se întâmplă poate doar pentru că e rândul ei să fie. Probabil că roata se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fac posibilă recunoașterea apartenenței textului la școala postmodernismului,de către oricare cititor. Participant:Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă "Romeo și Julieta la Mizil" </biography> Predestinare candrie a lumii astrale Predestinare candrie a lumii astrale în vuiet de moarte născută din vidul de vremuri crezute uitate blestem ca o învăluială căzut pe arcă în plutire sub bolta cerească culoarea ei sânge soare în doliu suflet cenușă în lutul crăpat timpuri trecute în jur amintiri născute de azi trecut adus în prezent fulgi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-o spre curbă. Am apăsat puternic cu piciorul În podea și m-am rezemat de spătarul scaunului. Mi-am ținut răsuflarea așteptînd să constat cu proprii mei ochi care mai este starea orașului dispăruse. Nici vorbă sa mă trezesc În vid. Ba dimpotrivă, o zonă uriașă de locuințe se Întindea cît vedeam cu ochii. Grupul de blocuri cu patru etaje, deși pe teren mai ridicat, se scufundase Într-un abis uriaș dezvăluind o rețea ornamentală de lumini. Nici n-am visat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un abis uriaș dezvăluind o rețea ornamentală de lumini. Nici n-am visat să-mi apară o asemenea priveliște. Din punct de vedere spațial, nu era nici un dubiu că orașul exista, dar din punct de vedere temporal era asemenea unui vid. Deși exista, mi se părea Înspăimîntător că trebuie să recunosc că de fapt el nu există. Cele patru roți ale mașinii rulau fără Îndoială pe drum și era cert că simțeam vibrațiile mașinii. Cu toate acestea, orașul meu dispăruse. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
întreba: - De ce ți-e dor? De imaginea cu Buna Măriții spălând mațe de porc în fundul grădinii? Da, mi-e atât de dor de clipele alea, neseptice, în plină sălbăticie, aici lângă cuptorul cu microunde în care coc cârnați ambalați în vid, undeva, la poalele unei mari uzine intelectuale americane. Cred că am să îl închid pe Hrușcă. O să îmi iau un CD cu colinde americane și îmi spăl creierii de toate dorurile astea sfâșietoare care îmi vin de Crăciun. 15 decembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și care se oprise aproape de fiecare dată când fusese la piață ca să-și cumpere înghețată și nu se gândise deloc la asta, își simți inima prăbușindu-se, pentru a doua oară în ziua aceea, de pe o stâncă parcă, bum!, în vid. Băiatul ăsta de la Hungry Hop era drăguț. Nu era deloc jenat. Nici urât, în definitiv. Părul îi era creț, iar felul în care nasul i se arcuia era plăcut, la fel ca și gura. Și când te gândești că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis. Nocturnă Uitarea venea... a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins șoptește : lasă-mă-n pace... De-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul în care simțurile lui se contopeau cu vidul. Acesta era pământul desțelenit, materia primă a minții sale. Dacă-l modelau cum trebuie, i-ar putea duce oriunde și-ar dori să meargă. Dacă nu reușeau să-l stăpânească, ar putea rătăci în derivă pe ițele lui până dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
În acea lume de marionete. Purta haine și Încălțări care lui Julián i se păreau romanești. Privirea lui trăda un aer de suficiență și de aroganță, de dispreț și de politețe Însiropată. Julián Îi zîmbi deschis, citind nesiguranță, teamă și vid sub acea carapace de pompă și formalitate. — E adevărat că n-ai citit nici una din cărțilea astea? — Cărțile sînt plictisitoare. — Cărțile sînt oglinzi: vezi În ele numai ceea ce ai deja În tine, replică Julián. Don Ricardo Aldaya rîse din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de a mă Îmbărbăta pentru misiune, ele au eșuat În mod lamentabil. M-am uitat la grupul acela de rămășițe umane care lîncezea În colț și le-am zîmbit. Simpla lor prezență mi s-a părut o stratagemă propagandistică În favoarea vidului moral al universului și a brutalității mecanice cu care acesta distrugea piesele ce nu-i mai erau de folos. Fermín păru să-mi citească aceste gînduri atît de profunde și Încuviință cu gravitate. — Mama natură e-o mare curvă, ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să tremur și să-i șoptesc tatei, fără glas, să nu-mi mai strîngă mîna așa de tare, fiindcă mă durea, iar mirosul acela de pămînt proaspăt, pămînt de cenușă și de ploaie, Înghițea totul, miros de moarte și de vid. Am deschis ochii și am coborît treptele aproape orbește, căci lumina lumînării abia dacă izbutea să smulgă Întunericului vreo cîțiva centimetri. CÎnd am ajuns jos, am ridicat lumînarea și am privit În jur. N-am descoperit nici o bucătărie, nici o cămară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
M-am alăturat lui. Încăperea era un simplu dormitor, despuiat de orice ornament. Urmele unui pat Încă se mai zăreau sub mareea de praf, pe lemnul podelei. Un Încîlciș de pete negre șerpuia prin mijlocul Încăperii. Julián a privit acel vid vreme de aproape un minut, deconcertat. Am văzut În privirea lui că recunoștea anevoie locul, că totul Îi părea un truc macabru și crud. L-am luat de braț și l-am călăuzit Înapoi spre scară. — Aici nu e nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vreunui depozit de fier vechi. — M-am Întors degeaba, șoptea Julián. Mai bine așa, m-am gîndit eu. Socoteam secundele care ne despărțeau de ieșire. Dacă izbuteam să-l Îndepărtez de acolo și să-l las cu acea rană a vidului, poate că Încă am mai fi avut o șansă. L-am lăsat pe Julián să absoarbă ruina acelui loc, să-și purifice amintirea. — Trebuia să te Întorci și s-o mai vezi o dată, am zis. Acum ai văzut că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coridor cu vedere la plajă, amorțit de morfină, așteptînd să moară. Am vrut să-i țin mîna, Însă una dintre infirmiere m-a avertizat că nu prea mai era carne sub bandaj. Focul Îi secerase pleoapele și privirea lui Înfrunta vidul perpetuu. Infirmiera care m-a găsit căzută pe podea, plîngînd, m-a Întrebat dacă știu cine e. I-am zis că da, că e soțul meu. CÎnd un preot rapace și-a făcut apariția pentru a-i da ultima Împărtășanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
existență, anticipatoare a registrelor moderne. Prin schemele comice realizate Caragiale are o percepție a realității apropiată de a reprezentărilor contemporane. În opera sa, născută la confluența dintre clasicism și realism, se află trăsăturile celei mai moderne arte: „tema dezorientării omului”, „vidul umanității”, „personajul lichefiat”, motivul „lumii pe dos” rezultat din proiecția carnavalescă a vieții, desfășurată într-un „spațiu închis, de dramă circulară”. c. Structura personajului Împletind mijloacele tradiționale de construire a personajului cu cele novatoare, capabile să învestească personajul comic cu
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
demonizării chipului uman. În scurt timp arta cunoaște ridiculizarea omului în operele lui Daumier, trecerea lui în rândul obiectelor în Impresionism și negația sa în curentele nonfigurative și antiumaniste ale secoluli al XX-lea.” Francisco Goya a cunoscut angoasa și vidul însinguratului care descoperă o umanitate peiorativă și deformantă. Francisco de Goya Această etapă a operei sale se caracterizează prin imagini demoniace ale figurii umane concretizate în regi și regine marcați de imbecilitate și corupție, vrăjitoare fioroase, cadavre mutilate, chipuri grotești
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Începu să geamă jalnic și să se dezumfle... „Te-am prins”, reuși să mai articuleze medicul, după care evenimentele se derulară cu o repeziciune uluitoare. Strângând În brațe cămașa de noapte, Noimann simțea că interiorul ei e umplut cu un vid viu, alunecos, ce se „evapora” În aer și-i pătrundea În corp, prin pori, prin nări, prin ochi și prin toate orificiile, Învăluindu-i Încetul cu Încetul măruntaiele, Încolțind În lăuntrul său o liniște nefirească, o Împăcare cu soarta. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trezea din somn năuc, studiindu-și la lumina veiozei trăsăturile, sau se ducea la baie, deschidea robinetul, apropiindu-și fața de oglindă. Chipul său ușor buhăit Îl atrăgea ca un abis fără fund, absorbindu-i gândurile cu forța cu care vidul absoarbe bucățele de materie aflate Într-un relativ repaos. Scrutându-și chipul, trupul său se Înfiora de frig, acoperindu-se de broboane de sudoare. Nu-l deranjau atât firele albe apărute la tâmple, cât cearcănele de la ochi și cuta de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și omul va intra În criză. Așa și cu realitatea, pentru a putea exista, are nevoie, pe zi ce trece, de o doză de irealitate din ce În ce mai consistentă... Celulele realității noastre anoste s-au obișnuit să-și primească doza zilnică de vid mai mult sau mai puțin imaginar. Suntem obișnuiți să trăim la o anumită tensiune. Pentru asta avem nevoie de drog și de alcool... Mulțimea de eprubete se alinia În fața casei lui, formând un fel de nai sau orgă. Fierbând Înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]