1,953 matches
-
arătat nici un semn cum că ar bate În retragere așa că a trebuit să iau măsura drastică de a face rost de un medicament prin banala metodă de a da bani pe el. Mi-a mai calmat un pic criza. Priveam visători dincolo de malul rîului, În junglă, la verdele său misterios și Îmbietor. Astmul meu și țînțarii mi-au mai tăiat din avînt Într-o oarecare măsură, Însă pădurile virgine sînt atît de fascinante pentru spirite ca ale noastre, Încît impedimentele fizice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cele două rase străvechi și-au Început astfel conviețuirea, plină de ciondăneli și Încăierări. Uniți de discriminare și sărăcie În lupta zilnică pentru supraviețuire, ei se despart radical În ce privește modurile diferite de a-și duce viața: negrul e indolent și visător, Își cheltuiește micile venituri pe frivolități sau băutură; europeanul are o tradiție de muncă și economii, care l-a propulsat pînă În aceste colțuri ale Americii și care Îl Împinge spre progres, chiar și dincolo de aspirațiile sale individuale. La această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
despre istoria țiganilor: "Poetul Nikolaus Lenau (1802-1850) consacră țiganilor mai multe poeme. Mai ales unul, tradus în mai multe limbi, merită toată atenția. Lenau prezintă tema libertății, a sărăciei și a naturii, o temă tipic romantică de altfel. Trei țigani visători sunt culcați la umbra unei sălcii; unul cântă din vioară pentru propria sa plăcere, al doilea trage din pipă, urmărind cu privirea jocul cercurilor de fum. În fine, cel de al treilea doarme lângă țambalul agățat de o ramură a
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
acolo. Băiatului i se făcea greață, dar geamul nu era deschis decît tîrziu, dimi neața, cînd se vedea pentru prima oară marea și cînd toți tăbărau la fereastră și priveau cu încîntare petecul albastru de apă. Era normal să fie visători, pentru că toți deslușeau, în peisa jul pe care-l aveau dinaintea ochilor, promisiuni seducătoare pentru un concediu de neuitat. De la Constanța se mai dezmorțea și Dănuț. Cel mai tare îi plăcea cînd treceau pe lîngă nudiști (care stăteau cu fața la linia
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
absurdă decât era de fapt în raport cu cauzele ei presupuse. Paul Zarifopol. ("Adevĕrul literar" din 13 Mai 1934.) Pe Paul Zarifopol l-am cunoscut în timpul în care-mi pregăteam licența la Iași. Eram de o seamă; tineri, firește, adică optimiști, entuziaști, visători. Disciplinele noastre erau diferite; eu făceam dreptul, el literele. N-aș putea deci invoca între noi acele relațiuni de la suflet la suflet pe care le stabilește camaraderia de studii și care de multe ori sunt începuturi de prietenie durabilă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
însă, să nu dau cuiva în cap.“ (Nu, nu sunt un tip care aruncă obiectele pe geam sau căruia îi place să spargă, dimpotrivă, dar scenaclișeu cu televizorul aruncat pe geam, ca în filmul The Wall, mă face să devin visător.) Unii îmi vorbesc despre supliciul la care ne supun televiziunile românești și despre salutarul refugiu pe carel găsesc oamenii inteligenți în History, Discovery sau Mezzo. Un cronicar TV nuși poate permite însă luxul să se delecteze numai cu lumea animalelor
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
totuși pasărea Phoenix.. M-au tulburat imaginile unui zbor neobișnuit și zadarnic văzut la un televizor. Dar În ce măsură e oare zadarnic să reiei schițele lui Leonardo da Vinci, să faci după ele aripi artificiale, Întocmai cum le-a gîndit enigmaticul visător din Cinquecento și să izbutești ceea ce n-a izbutit el (dacă a Încercat Într-adevăr să zboare)? Ce importanță mai poate avea să planezi purtat de vînt prin golul unei prăpăstii, urmărit de helicoptere, cînd nimeni nu va folosi vreodată
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și mai aprigă cu propriile aspirații. Deși neîmplinită ca familistă ne convinge prin cumulul situațiilor că „dragostea ne ocrotește inima până la adânci bătrâneți” (pag. 85) așa că „drumul rătăcirii” este parcurs într-un fel de zbatere unică a unei femei sensibile, visătoare, însetată de dragoste dar care-și urmărește scopul (până la urmă să-și scoată familia la liman) cu amputarea unei părți din noianul de vise. I Dragostea nu poate lipsi (nici măcar) din acest roman rememorativ, motor al luptei sociale pentru că: „a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
culorile vieții. Ca un rug fumegând în neștire, într-o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare așteptând ca celălalt să facă acest pas greu. Își doreau să asculte șoapte de iubire, să îi atingă mâini visătoare și să nu le mai fie frică de singurătate. Nopțile să le fie piramide pe care să urce la nesfârșit cu iubirea în muguri, iar peste timpul ce a trecut cenușa din ruine să se prefacă în uitare. Răul cuprinsese
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cititori, câți dintre cei care află iubirea știu întregul adevăr despre existența ei? Cine poate ști ce secret ascunde ziua de mâine? Poate divinitatea? Ea nu-și puse nici o clipă această întrebare ca să poată afla adevărul. Era prea tânără și visătoare și trăia această dragoste din plin, dăruind sentimente pure, calde și amețitoare. Își aminti cum o invitase la postul de poliție, într-o seară, un loc nepotrivit pentru o tânără domnișoară. Dacă sar fi dus ar fi fost învăluită în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
avea douăzeci și trei de ani. Acești doi tineri erau ca o coală albă de hârtie și începeau să-și scrie povestea lor de viață. Încercau să-și spună absolut tot ce mai era de aflat despre fiecare. Ambii erau visători, ambii radiau de fericire. Împotrivirea ei fusese într-o clipă devorată. Toate concepțiile ei de până atunci dispăruseră, iar orgoliul de femeie căzuse într-o nepăsare totală. Era ca o păpușă din pluș în mâna unui copil, lăsându-se manipulată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ajuta pe cei bătuți de soartă și că acum ce mai vreau, să-și dea și viața pentru asta? La care pur și simplu n-am avut replică. — Cred că e o femeie foarte singură, o aud pe mami zicând visătoare. Biata de ea, să fie singură-singurică, în cine știe ce chichineață de apartament. Are măcar vreo pisică, să-i țină de urât? — Mami... Mă iau la propriu cu mâna de cap. Elinor nu stă într-o „chichineață de apartament“. Stă într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să vedem dacă nu rămâi fără trenă în timp ce mergi spre altar. — N-o să rămân fără ea, o asigur. Am mers o jumătate de oră prin casă cu ea. Nu i-a căzut nici măcar o paietă! — O să arăți senzațional, spune Erin visătoare. Exact ca o prințesă. Și sala aia... — E absolut spectaculoasă, zice Christina. Cred că o să le cam cadă fața la toți. — Eu n-am văzut-o încă, spun. Robyn n-a vrut să mă lase să intru. — A, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de banc ( De ce-a trecut puiul strada ? ), dar șerbănescu și Barna fac din ea un mister care chinuie personajele un fel de Rosebud într-un Citizen Kane al celor defavorizați neuronal. Cel mai tare îl chinuie pe Manu, zidarul visător (Mihai Stănescu), personaj care, ce-i drept, nu pare să vină din porno, ci din niște reziduuri de realism socialist amestecate cu ce-și mai amintește șerbănescu de pe vremea cînd mergea la Cinematecă și orice film respectabil părea să conțină
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care, ce-i drept, nu pare să vină din porno, ci din niște reziduuri de realism socialist amestecate cu ce-și mai amintește șerbănescu de pe vremea cînd mergea la Cinematecă și orice film respectabil părea să conțină un personaj numit Visătorul sau Nebunul. Cu prietena lui Manu, Ingrid (Maria Dinulescu), ne întoarcem însă pe tărîmul fantasmelor masculine vrednice de milă : Ingrid e un animăluț ostil oricărei idei de spiritualitate și concentrat numai pe supraviețuire, care, atunci cînd nu-l încalecă pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
se alătură omul - chiar din dorința egoistă de a-și înfrumuseța mediul înconjurător, floarea mai rezistă atât cât a reușit să-și păstreze din seva pământului din care a fost smulsă. Apoi se ofilește. Și omul, acest animal sensibil și visător, uită de bucuria pe care gingașa „făptură” i-a oferit-o și fără remușcări o aruncă scârbit de mirosul de putregai ascuns în vaza de porțelan. Așa va fi și cu tine dacă îți vei pierde credința și exercițiul. Cei
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
stima, dragostea și aprecierea elevilor în orice școală a predat, datorită clarității în expunere, modul obiectiv în aprecierea rezultatelor, apropierea părintească de învățăceii săi. În orice problemă, ei găseau în profesorul Moisea o rezolvare a frământărilor lor de adolescenți încă visători. Și aceasta datorită blândeții lui, deschiderii față de orice preocupare a tinerei generații, întro perioadă când libertatea era relativă. Autoritatea sa profesională a fost remarcată și apreciată nu numai în unitățile școlare unde și-a desfășurat zi de zi activitatea, ci
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Preoteasa Tutova - care au montat spectacole în primele stagiuni aveau în Natalia Vronschi unul din pilonii de bază ai concepției lor regizoral coregrafice: Lirismul ce se degaja din mișcările și trăirile sale în rolurile încredințate erau proprii temperamentului său mereu visător. Odată cu prima premieră coregrafică clasică la 19 februarie 1958, în rolul Swamildei din opera Coppelia de Leó Delibes, Natalia Vronschi-Gașler a creat personaje de neuitat: Maria din Fântâna din Baccisarai de Boris Asafiev, Fadetta din baletul cu același nume de
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul nu apucă să deslușească Înainte de a se trezi speriat. Dar deși am uitat curând acea noapte lugubră, ciudat, dar tocmai acea noapte, acea imagine multiplă - tremurul, lebădoiul, umflătura - mi-a apărut prima În minte, doi ani mai târziu, când am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cum n-am mai văzut decât În scrisorile pe care le primeam, din păcate, uneori de la nebuni, Începând din anul de grație 1958) și deținea un fond nelimitat de povestiri obscene (cu care mă delecta sub rosa, cu glasul lui visător, catifelat, fără a folosi absolut nici o expresie vulgară) despre amicii și „puicuțele“ lui, dar și despre diverse rude de-ale noastre, și cu una dintre ele, o doamnă mondenă, aproape de două ori mai În vârstă decât el, s-a căsătorit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orig.). . A murit Tolstoi (În fr. În orig.) . Una din primele limbi auxiliare internaționale, construită artificial (cu elemente mai ales proprii germanei și englezei) creată În 1879 de pastorul german Johann Schleyer. . Amor nebun (În fr. În orig.) . Languros și visător (În fr. În orig.) . Muntele și falnicul stejar (În fr. În orig.). . Oraș În Turcia. . Joc englezesc cu mingea. Aluzie la primii cinci ani, considerați buni, ai domniei lui Nero (Împărat roman 54-68). . Terenuri din spatele Colegiilor de la Cambridge, situate de-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fost acolo? Fost! Eram aproape, lângă mitropolitul Teoctist. Și ce tinerel și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod în gât când v-am întrebat: "Cu voia voastră iastă-vă să vă fiu domn?!" Și noi am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acasă, de la țară, de unde era. O impresiona mai ales balada despre moartea lui Constantin Brâncoveanu. Observând, în dormitor, fotografia mare a tatei, făcută pe la vreo 30 de ani, a admirat-o îndelung: „Ce frumos e aici domnul”, a spus, cumva visătoare. Era aproape încă un copil și totuși deja o femeiușcă foarte îndrăzneață. Dormea în fundul bucătăriei, într-o cămăruță fără ușă. Într-o seară a venit s-o vadă un unchi de-al ei, de la țară, la care stătuse înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
semn cât de mic că neliniștea mea nu îi este indiferentă... Înainte de a ajunge la intersecția unde marea șosea Sveavägen se bifurcă, atunci numai am observat castanii mari care flanchează drumul de o parte și alta: din arbori cădeau frunze visătoare, începuse „plecarea frunzelor”, mi-am zis. Mai erau și alți arbori: pruni sălbatici, tei și alții neidentificabili, dar castanii își trimiteau frunzele palmate parcă direct pe trecători, deci și pe mine. Erau „mâinile” castanilor peste capul și umerii mei, erau
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Göran Tunström și soția lui, pictorița Lena Cronqvist, despre o vizită a lui în România, acum câțiva ani; impresia lui e că în România toți scriitorii se detestă, vorbindu-se de rău. Un fel de degradare a acelui caracter „dulce, visător și puternic” descris de marele istoric francez Michelet. M-am ținut dreaptă, cu demnitate în fața mesei somptuoase, plecând la timp din sala tablourilor, unde tronează culorile-lumini din portretele scriitorilor iubiți de mine: Strindberg, Ekelöf, Stig Dagerman, Birgitta Trotzig... A doua
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]