3,815 matches
-
din America, 1930, ș.a.). Cât privește valoarea operei propriu-zis literare a lui I., aceasta este mai mult de ordin documentar. Versurile conservă un limbaj poetic vetust și cultivă discursivitatea abstractă, nu fără punctări de tip aforistic și expresii în genere vrednice de reținut, unele memorabile. Scriind îndeosebi drame istorice sau de inspirație mitologică și biblică, dar și câteva comedii și prelucrări de epos folcloric, I. este autorul a treizeci și șapte de piese de teatru destul de firave, inegale. Chiar cele mai
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
ale momentului este relatat la rubrica „Revista presei”. Aici se fac anual substanțiale rapoarte de activitate și analize de bilanț, care configurează mișcarea teatrală din Transilvania și reprezintă o prețioasă sursă documentară pentru cercetătorii din domeniu. Alte rubrici: „Piese teatrale vrednice de jucat”, „Greutățile începutului”, „Din autorii dramatici străini”. Se publică versuri de Horia Petra-Petrescu. Proza nu figurează în sumare, în schimb sectorul publicisticii e mai bine ilustrat. Semnează frecvent Horia Petra-Petrescu, care dă Câteva amintiri despre I.L. Caragiale, pentru ca apoi
REVISTA TEATRALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289265_a_290594]
-
25 de ani de activitate literară a lui Caragiale, ca și Starea teatrului românesc înainte de Caragiale, articole aparținând aceluiași publicist. Tot lui îi aparțin un amplu articol intitulat Este mișcarea noastră teatrală un lux?, precum și pledoariile pentru câteva producții dramatice „vrednice de jucat”, printre acestea figurând Conul Leonida față cu reacțiunea și Năpasta de I.L. Caragiale. Virgil Onițiu scrie articolul La chestia teatrului de la țară, Reinhard Strecker se ocupă de jubileul lui Richard Wagner, se analizează activitatea de compozitor și dirijor
REVISTA TEATRALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289265_a_290594]
-
al publicării primului număr al revistei „Dacia literară”. Oricât de puternică ar fi fost înrâurirea modelelor shakespeariene, nu poate fi ignorată forța ideilor pragmatice ale generației care pregătea renașterea națională a țării. Compuse în acest spirit, vizând identificarea unor subiecte vrednice de a fi transformate în substanță literară, scrierile ilustrează o trăsătură definitorie a esteticii romantice de pretutindeni. Afirmat relativ târziu în cultura românească, r. se va prelungi până către sfârșitul secolului prin creația lui Mihai Eminescu, despre care s-a
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
așa cum procedează și în Studie moldavă („Zimbrul”, 1851) - epocile de demult. Narațiunea face loc reflecțiilor sociologice, psihologice sau filosofice, dominante, ca în Yassy et ses habitants en 1840 (Iașii și locuitorii săi în 1840), apărută postum. Panorama Iașilor oferă „un vrednic subiect de cugetare pentru observatorul filosof”. Când se sustrage reveriilor paseiste, R. aruncă o privire ascuțită asupra societății contemporane, în care vechiul și noul, orientalul și occidentalul se întrepătrund, oferindu-i prilejul să se delecteze fixând tipuri și moravuri, în
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
și nemernicul Ieremia Golia, perfidul diplomat Ion Golia, care profesează cel mai diabolic iezuitism, controlând din umbră toate uneltirile, fără a lăsa să i se bănuiască rolul. De cealaltă parte a tipologiei din piesă s-ar situa modestia morocănoasă a vrednicului Dumbravă, cinstea și cutezanța lui Potcoavă, fratele domnului, oștean călit, vajnic, spartan, firea veselă a inimosului Swercewski, polcovnicul cazacilor, devotamentul împins până la ultimul sacrificiu față de Ion al Erminei. Diversitatea tipologică e realizată însă cu prețul slăbirii forței dramatice și, în
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
romanele sale istorice. Hangița Tudora (1970) imaginează viața mamei lui Mihai Viteazul, fiică de moșneni olteni, ajunsă roabă la turci, răscumpărată de un negustor grec (care o face stăpâna unui han) și devenită „țiitoarea” lui Pătrașcu-vodă, tatăl viitorului domn. Femeie vrednică, vitează, pricepută, ea se bucură sau suferă pentru faptele fiului, aflate din relatările unor martori. Apar, astfel, ecouri ale domniei lui Mihai, personaj aprig (moștenind-o pe mamă), neînfricat luptător, dar care e răpus de propriile slăbiciuni și greșeli. Măria
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
ca el să fie cinstit, să aibă și faimă de viteaz?”. Drept care trimise în grabă, în zori de zi, un detașament de „uneltitori ca să-i ia viața”. Crezând că aceștia îi vin în ajutor, Mihai le zise: „Bine ați venit, vrednicii mei voinici!”. Dar ei, repezindu-se „ca niște fiare sălbatice, pătrund în cortul lui. Și unul din ei a zvârlit cu sulița, și-l atinge în inimă ascuțișul. Un altul în grabă l-a lovit, îi taie capul”. Natură și
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
vârsta ei, de o frumusețe stranie. Abordând-o, află că se numește Zoe Mihalcea Vrânceanu și că este și ea liceană, dar cu studiile întrerupte. Decide să învețe împreună. Prima vizită a Anei îi prilejuiește romancierei o descriere de ambianță vrednică de o pictură balzaciană călinescianizată. Locuința din pod a Hangerlioaicei, în Scrinul negru, nu e mai bizară decât cea a familiei Mihalcea Vrânceanu. Proprietari de zeci de imobile rentabile, nu numai din București, părinții Zoei locuiesc într-o casă ciudată
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
la început și spre sfârșit au fost admiși la bord și răniți: - Printre ei erau combatanți de pe frontul din Kurland, care mai țineau piept încă năvalei puhoiului roșu... Dar când a început să descrie reechiparea navei-cazarmă pentru a deveni un vrednic transportor-oceanic, chiar dacă a socotit cu acribie câte chintale de făină și lapte praf, câți porci tăiați s-au încărcat la bord, el a trecut sub tăcere voluntarii croați, prost instruiți, cu care a trebuit să fie întregit echipajul navei. Nimic
Günter Grass - În mers de rac by Maria-Gabriela Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14959_a_16284]
-
30, 3). În ciuda acestei prudențe respectuoase de care am vorbit, Irineu lasă să transpară o anumită simpatie pentru numele TEITAN, „scriind prima silabă cu două vocale, epsilon și iota”. „Dintre toate numele de pe la noi, spune el, acesta e cel mai vrednic de luare aminte” (30, 3). De ce? Irineu prezintă o listă de șase motive: - acest nume conține numărul 666; - este alcătuit din șase litere și fiecare dintre cele două silabe este alcătuită, la rândul său, din trei litere (3 x 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ce va să vină se va chema Titan” (30, 3). De ce însă Ioan ne‑a făcut cunoscut numai numărul adversarului, ferindu‑se să descopere numele exact al acestuia? Răspunsul lui Irineu este tot atât de misterios ca și întrebarea: „Acesta nu e vrednic să fie rostit de Duhul Sfânt. Căci, dacă ar fi fost rostit de Duhul Sfânt, poate că ar rămâne [pe pământ] multă vreme. Acum însă, pentru că a fost și nu este și se ridică din adânc și merge spre pieire
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o procateheză cu accente mistice și dinamice: „Acestea să‑ți fie poruncă. Ține minte lucrurile care ți se spun și păstrează‑le pentru totdeauna. Să nu crezi că este vorba de unele din adunările noastre obișnuite, folositoare și ele și vrednice de credință, în care dacă uităm ceva astăzi, putem învăța mâine. Dimpotrivă, dacă uităm astăzi învățăturile pe care le primim treptat în renașterea noastră prin botez, oare când le vom mai desăvârși?”. În întreaga săptămână a Patimilor, cei botezați participau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi plângeri nemângâiate, gemete cumplite și vaiete fără sfârșit. Oamenii vor numi „fericiți” pe cei care au murit înaintea lor, zicându‑le: „Deschideți mormintele voastre ca să ne primiți pe noi cei nefericiți! Deschideți sicriele voastre ca să‑i primiți pe cei vrednici de milă, părinții și prietenii voștri! Fericiți sunteți voi că nu ați cunoscut zilele acestea! Fericiți voi cei ce n‑ați dus această viață plină de suferință, care nu ați cunoscut această ciumă de care nu putem scăpa și acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
așa cum nu au mai fost vreodată, cum nu au ajuns vreodată la urechile vreunui om și nu au fost văzute de ochii vreunui muritor. Fericiți cei care vor ține piept tiranului, căci se va crede că sunt încă și mai vrednici de prețuit și mai străluciți decât cei dintâi martiri. Căci cei dintâi martiri au învins slugile [diavolului], pe când ceilalți vor lupta chiar împotriva diavolului, a „fiului pierzării” și vor fi învingători. Cu câte laude și coroane nu vor fi ei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cartea 7; PG 81, 1413). Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează opoziția fundamentală existentă între cele două niveluri ale realității, cel al istoriei omenești și cel al veșniciei dumnezeiești. Această idee a fost întâlnită deja la Hipolit, dar aici ea este lipsită de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al scrierilor Părinților, nu conferă mitului decât un anumit prestigiu, și nicidecum un plus de calitate sau de „adevăr”. Versiunile moderne, așa cum ne sunt ele oferite de romancieri, de regizori sau chiar de naivii „apocalipticieni” ai zilelor noastre sunt tot atât de vrednice de considerație și tot atât de pline de sens ca și versiunile „clasice” ale unui Hipolit sau ale unui Commodian. Dacă „sacralizăm” prea mult trecutul, riscăm să nu îl mai putem aborda și în cele din urmă să nu îl mai putem
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desfrânare, ce se pedepsește, pentru aceea și Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci bărbați: «Pe care-l ai acum nu-ți este bărbatț (Ioan, 4, 18). Pentru că cei ce au trecut peste limita nunții a doua nu mai sunt vrednici să se numească cu numirea de bărbat sau de soție. Apoi în privința celor ce se căsătoresc a treia oară, am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu de vreun canon, ci din urmarea celor primite mai înainte. Dar nu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nici ve clăthiti din credentia pravoslavnica pentru viatie și pentru lume aceasta! Aduceți-vă amente de S. Pavel, ce dice: que nici sabie, nici în huldiala, nici moarte, nici altă orice nu-l va despartii de Christos, que nu sent vrednice muncile și nevoile ceste de aici spre merirea ceia ce o va da Christos. Acum dara, o dulcii mei filii, cu sangele nostrum se spalem peccatele nostre!...” Del Chiaro „Fiii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce am avut în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Postelnicul ascultă și hotărârea: Ghica-Vodă mazilit și suprimat, țara transformată în pașalâc condus de un anume Mustafa, care absolut întâmplător era ginerele vizirului. Prima reacție a postelnicului este de disperare (știrea era teribilă) zgomotoasă: „Iar Costandin postelnicul, bunul creștin și vrednic de slujbă, el deacă înțelése de aceasta, mult plânse și să văieta pentru săraca țară, cum să-și piarză légea și sfintele biserici să să facă meceturi turcești”. Căută apoi, cu febrilitate, un sprijin, prilej pentru autor să-i sublinieze
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Horia Petra-Petrescu, numit și secretar literar al societății, deschide o întreagă dezbatere asupra repertoriului teatral. Tendința este de a mări exigența față de ținuta artistică a pieselor, chiar dacă acestea sunt jucate în fața unui public puțin pretențios. Se recomandă lucrări originale, traduceri „vrednice de jucat” (tălmăcirile sunt făcute de scriitori ca D. Anghel și St. O. Iosif), se acordă atenție pieselor pentru copii, se comentează experiențele teatrale din alte țări. În ultima perioadă, când, cu puțin înainte de începerea primului război mondial, este numit
SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
adevărat sacre, „să ajungă să funcționeze independent de ele și de sfințenia lor, să funcționeze chiar ireproșabil, însă doar de dragul perfecțiunii tehnice”. Ambianța lumii rurale din primul roman al lui S. revine, în viziune grotescă, inclusiv prin prezența unui preot vrednic de proza lui Jaroslav Hasek, în Iarba vântului (1993; Premiul „Mihai Eminescu”) și în Crimă pentru pământ, cărți care, împreună cu Niște țărani, formează „trilogia țărănească” a prozatorului. Deosebit de construcțiile romanești anterioare ale lui S. este romanul, probabil proiectat ciclic, Ciocoii
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
afaceriști, gazetari, scriitori, militari, fețe bisericești - o galerie nesfârșită de specimene caracterologic șarjate, care se întrec în a-și etala semnele bogăției acumulate prin fărădelegi. Prin integrarea acestora în spectacolul de epocă, prin imaginarea unora din „ciocoii noi” în situații vrednice de Frumoșii nebuni ai marilor orașe, cartea lui Fănuș Neagu, romanul compune o amplă frescă a cărei dominantă e grotescul. Activitatea de prozator a lui S. a fost precedată de una de cronicar literar și, mai ales, de cronicar dramatic
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
ambianței copilăriei, tânăra încearcă să evadeze din stereotipia unei căsnicii depersonalizante, dar nimerește în alt păinjeniș, acela al unor contradicții interioare și relaționale aproape insurmontabile. Elanurile, scrupulele, ezitările, rezistențele, furiile, exasperările protagonistei sunt analizate cu o incisivitate și o finețe vrednice de o romancieră formată de lecturi din Marcel Proust (adeseori invocat), Hortensia Papadat-Bengescu și Camil Petrescu. Semnificativ e că E. Lovinescu aprecia detașarea cu care e comunicată în roman o experiență traumatizantă, absența lirismului, a „febrei”, stilul „dens, cenușiu”, nepatetic
SERGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289642_a_290971]
-
a cerut, și a obținut, ca trenul de lux Orient Express să oprească și la Sinaia, astfel încât mai mulți călători străini să poată vedea cu ochii lor că frumusețile naturale ale României lăudate în publicațiile de peste hotare, sunt cu adevărat vrednice de admirație. Cu alte cuvinte a știut să se folosească în modul cel mai eficient de înalta ei poziție pentru a aduce beneficii imaginii României. Se spune că Regele și Regina nu au fost îndemnați numai de frumusețea fără margini
CASTELUL REGAL PELEŞ (1875-1916) by POPA GABRIELA KARLA () [Corola-publishinghouse/Science/497_a_730]