KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...71 72 73 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

ar face bine lichidul ăsta parfumat,, .Antoniu apucă cu degetele câteva fire de zahăr dintr-un borcan aflat pe masă și le dă drumul În apa fierbinte, amestecând În ea cu o lingură. E ceai de tei, coropișniță bătrână.,, Un zâmbet se zbate la colțurile gurii lui Antoniu, făcându-l și pe bătrân să-și miște barba stufoasă și Încâlcită, semn al unui răspuns la acest semn de afecțiune. Cu mare efort, Kawabata Își mișcă trupul uscat de suferință, și umple

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
absorbit cu totul de acțiunea piesei. Pe pereții stațiilor, reclame uriașe apelează la naivitatea călătorilor,și se lăfăie atrăgând prin coloritul și conținutul lor: copiatoare, medicamente, detergenți, mobilier, aparatură electrică, mașini, vopsele, cosmetice, mezeluri, la toate adăugându-se câte un zâmbet bine studiat, și lăsând să se vadă danturi impecabile. Publicitate pentru orice se produce; numai așa concurența poate câștiga bătălia. Numai așa poți vinde și cumpăra, lăsându-te pradă propriei naivități și dorinței de-a avea. Rate la mobilier, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
țigărilor. Sunt eleganți, o eleganță citadină, dar rafinată, și par personajele unei piese de teatru. Bărbatul are un chip la atrag trăsăturile bine conturate și ochii cu o expresie somnoroasă, ea Însă seamănă izbitor cu Meril Stryp și are un zâmbet atrăgător. ,,Am datorii, izbucnește bărbatul, trăgând nervos din țigară. Am datorii. Sunt doar un guguștiuc care se Înfoaie, la vederea perechii lui, dar am datorii.. Am datorii la băcan, la tapițer, la zidari, la vânzătorul de ziare, la Întreținere, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Încăperi viața a urmat, primăria instalând o familie numeroasă de țigani, certați cu legea și cu igiena. Băiatul mai trecea din când În când pe acolo, Într-un elan de speranță absurdă, gândind că bătrânul anticar Îl va primi cu zâmbetul pe buze, și-i va recomanda o nouă carte. -Am avut unele momente În care mă simțeam părăsit și-mi trecea prin cap chiar să mă sinucid. Este pentru prima oară În toți acești ani, când mărturisesc cuiva lucrul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
În mâinile mele Recunosc, este o carte interesantă și bine scrisă, dar nu poți fi autorul ei. De unde ai șterpelit-o? Redactora -inchizitor, Își Împinge spre rădăcina nasului ochelarii, care, i-au alunecat pe nesimțite În focul discuției. Are un zâmbet rău-prevestitor, și o privire rece. Antoniu se miră În sinea lui, cum poate o ființă fragilă să fie atât de autoritară, ba chiar obraznică.. Întâi, Îi vine să urle de furie, și are un moment În care ar sfărâma toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

pe undeva departe, un accident al vreunei cunoștințe, în ambele cazuri veștile mi-ar fi fost împărtășite cu mare interes. Se așeză la celălalt capăt al canapelei și continuă să se uite la mine cu aceeași privire încordată, lipsită de zâmbet. Am agitat băutura în shaker și i-am turnat puțin Martini. — Ce s-a întâmplat, iubito? A fost cutremur în China? Te-au arestat pentru exces de viteză? — Stai o clipă, răspunse Antonia. Avea vocea încleiată de parcă ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
poți avea generozitatea de a primi în dar bunăvoința mea, binecuvântarea mea? — Simt că încep s-o iau razna, cu siguranță, am zis. Vorbiți de parcă ați pune la cale căsătoria mea. Ce Dumnezeu, doar nu sunteți părinții mei! Palmer afișă zâmbetul său american, larg și strălucitor, și o strânse pe Antonia mai aproape de el. 12 Am închis ușa după mine și i-am spus lui Georgie. — Antonia știe. Cum de a aflat? Când am scăpat de la Palmer și Antonia am pornit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
gest ironic de supunere. Se întoarse spre Georgie și o învălui într-o privire plină de admirație și de regret. Ea îl privi drept în ochi fără să zâmbească, dar cu o sinceritate și o concentrare mai grăitoare decât orice zâmbet. Purtaseră, fără îndoială, o discuție foarte plăcută. Apoi, făcând o mișcare pe care parcă nu și-o putea controla, Alexander întinse mâna și mângâie capul lui Georgie din creștet până la ceafă. Ea rămase complet nemișcată, făcu doar ochii mari. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mă îndoiesc de iubirea mea. Era însă o iubire cu adevărat monstruoasă cum nu mai trăisem până acum, o iubire de o asemenea profunzime cum numai abisurile în care sălășuiesc monștrii pot fi. O iubire lipsită de duioșie și de zâmbet, o iubire practic lipsită de personalitate. Straniu era faptul că această pasiune care presupunea, după toate aparențele, o supunere totală a ființei mele, părea să aibă atât de puțin de-a face cu latura carnală. Categoric avea de-a face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un zâmbet înghețat care era probabil copia propriului meu zâmbet. Am intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un zâmbet înghețat care era probabil copia propriului meu zâmbet. Am intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i tot alunga zâmbetul. Dar nu putea controla valul de sânge care îi aprinsese în mod vizibil obrajii. După ce-mi aruncă o primă privire scurtă, evită să se mai uite la mine. Alexander ne studia pe amândoi încordat, vinovat; dar avea, în același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
trăsăturilor concentrate asupra unui punct, care avea în ea ceva provocator. Georgie, care nu se uita la el, stătea puțin aplecată spre el, parcă atrasă de o putere magnetică. Trupurile lor se cunoșteau destul de bine. Georgie mă privea cu un zâmbet abia schițat și bine stăpânit ținându-și paharul la gură cu o mână sigură. Băutura o refăcea întotdeauna. Cu paharul în mână, într-o poziție egipteană, Antonia îl privea fix pe Alexander. Colțurile gurii i se lăsaseră în jos. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ea stătea în spatele lui Palmer ca un învingător, trupul lui relaxat voluptuos parcă purta eticheta „victimă”. Am simțit că trebuie să-mi feresc privirea. — L-am invitat pe Martin să vină cu noi, rosti Palmer. Mă privea atent, cu un zâmbet abia schițat, așa cum ai privi o muscă sau un pește care se zbate să scape din plasă. — Îți bați joc de mine, Palmer? am întrebat. La Honor nici nu puteam să mă uit. — Nu te coborî sub nivelul destinului tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
îndreptat de una dintre asistente dar rămăsese tot dezordonat și în părți îi ieșeau șuvițe rebele care-i dădeau un aer foarte copilăresc. Mângâia cu mâini nervoase cățelușul de pluș adus de Antonia și ne privea pe rând cu un zâmbet strălucitor, rugător, sfios. Toți ne aplecam asupra ei cu multă bunăvoință. Era a treia zi de la isprava lui Georgie. Stătuse în comă mai bine de douăsprezece ore, dar acum era în afara oricărui pericol și-și revenise destul de bine. Palmer ședea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
părul ciopârțit al lui Georgie și-i întoarse capul puțin spre el. Simțeam că Honor Klein își ținea ochii ațintiți asupra mea, dar nu m-am uitat la ea. Stătea acolo având pe chip o expresie ștearsă ce aducea a zâmbet, ca o pisică, dar nu se amesteca în conversație. Și Alexander era destul de reținut, învăluind-o pe Georgie într-o privire blândă, tristă, dar cufundat în propriile sale emoții. Îl invidiam pentru capacitatea lui neîndoielnică de a avea sentimente. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
produceau repulsie. Parcă murise cu adevărat. Când mi-a trecut asta prin minte, mi-a venit să îngenunchez lângă pat, să-mi ascund fața în așternuturi și să jelesc ca la o înmormântare. Dar am rămas pe loc, cu același zâmbet șters pe față. M-am întrebat dacă, în caz că aș întinde mâna să-i mângâi ușor mâinile, gestul meu ar părea nepermis de artificial. Simțeam că Honor mă țintuiește întruna cu privirea ca un soare rece. — Păi, asta dă de lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
între noi toată lungimea salonului, În clipa aceea am simțit că sunt într-adevăr pe punctul de a leșina și mi-am înfipt mâinile în încrustațiile ușii pentru ca durerea să mă ajute să-mi revin. Ea mă privea cu același zâmbet abia schițat de statuie antică, și i-am simțit din plin puterea. Am reușit să-mi controlez respirația. Cu o vădită și nemiloasă atenție Honor aștepta să încep să vorbesc. În cele din urmă am spus: — Cred că-ți dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Dar e tânără, o să-și găsească în scurt timp pe altcineva. Cred că ești foarte mândră de tine, i-am spus. Până la urmă se vede că toată lumea te iubește pe tine. — Mă pricep la chestia asta! spuse ea cu un zâmbet triumfător. Apoi mă mângâie pe obraz. Nu te opune iubirii mele, Martin. Tu trebuie să rămâi în plasa iubirii mele. Să știi că te vom ține prizonier acolo, n-o să-ți dăm drumul niciodată! De fapt, te-ai aflat acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în față; din timp în timp îi vedeam profilul când se întorcea să vorbească cu Georgie sau cu Palmer. Gura, cu arcuirea tipic evreiască, cu buzele de un roșu natural ce contrastau cu nuanța gălbuie a pielii, înțepenise într-un zâmbet în timp ce mâna i se mișca neîncetat. Părea foarte obosită. „PASAGERII PENTRU CURSA D187 CU DESTINAȚIA NEW YORK SUNT RUGAȚI SĂ SE PREZINTE PENTRU ÎMBARCARE”, rosti o voce supraomeneasă. „VĂ RUGĂM SĂ PREGĂTIȚI PAȘAPOARTELE ȘI BILETELE”. Toți trei s-au ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
aud încă o dată, am deschis ușa. Honor Klein stătea în semiîntunericul de pe palier. Ne-am privit în tăcere, eu încremenit cu mâna pe ușă, ea ținându-și capul plecat și privindu-mă pe sub sprâncene. Pe buzele roșii, arcuite, stăruia un zâmbet crispat abia perceptibil. M-am întors, permițându-i astfel să înainteze spre lumină în urma mea. Am intrat în salon și m-am oprit lângă fereastră, astfel încât patul de campanie era între noi. Când m-am întors, ea a închis ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în salon și m-am oprit lângă fereastră, astfel încât patul de campanie era între noi. Când m-am întors, ea a închis ușa în urma ei. Am continuat să ne privim în tăcere. În cele din urmă ea rosti cu un zâmbet mai pronunțat care-i îngusta ochii: — Ai plecat atât de repede de la aeroport că n-am mai reușit să te prind. Nu eram sigur că am să fiu în stare să vorbesc dar, când am încercat, cuvintele au sunat destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
îngăduit să mă uit cu adevărat la ea și, când ea îmi întoarse privirea, n-am putut să nu trăiesc într-un adevărat extaz sentimentul că ea este conștientă de prezența mea. — Am venit să te văd, răspunse ea, iar zâmbetul constant, abia schițat, mă fixă ca o rază de lumină. — De ce? Pentru că ai vrut să mă vezi. Nu ți-am cerut asta, am spus. Am crezut că am scăpat de tine. Îmi păstram aceeași expresie înghețată, concentrată. Honor își țuguie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mă fixă ca o rază de lumină. — De ce? Pentru că ai vrut să mă vezi. Nu ți-am cerut asta, am spus. Am crezut că am scăpat de tine. Îmi păstram aceeași expresie înghețată, concentrată. Honor își țuguie puțin buzele, dând zâmbetului ei o expresie inteligentă și amuzată. Încă arăta obosită și tot i se mai citeau pe față urmele suferinței din ultimul timp. Dar demonul se trezise din nou în ea. Privi în jur, își scoase haina și o lăsă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să se rupă definitiv. — De tine? Își aținti asupra mea privirea imobilă. — Da. — Și cu tine cum rămâne? Pe toată durata acestor întrebări inevitabile deținusem, pentru o clipă, controlul total asupra ei. Dar acum ea se relaxă, îmi adresă un zâmbet, agită vinul în pahar înainte de a bea. Adoram impertinența ei. — Și acum, pot să te întreb din nou, ce cauți aici? am spus. M-am apropiat de birou și m-am sprijinit de el, privind-o tot de sus. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]