3,844 matches
-
Eu ți-aș spune dumitale un lucru, dacă m-ai înțelege bine. Un tânăr sărac, cum ești dumneata, în definitiv, căci prea bogat nu ești, cu inteligență, cu capacitate de muncă, e dator să pună mâna pe o fată cu zestre, să absoarbă ceva din averile trântorilor, care n-au contribuit cu nimic pe altarul patriei. E singurul lor mod de a-și justifica existența. Dumneata ești speranța țării, savantul de mâine, nu trebuie să-ți irosești tinerețea. Probabil că iubești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întoarcem la nepoată-mea. Îi zice Lili. Bre, să vezi fată modestă, bine crescută, rușinoasă, cultă, dar nu îndopată cu fel de fel de intelectualisme de astea, care strică femeile. Îți fac o mărturisire: Olimpia mea n-are mai nici o zestre, pot să zic, și e pretențioasă foc. În sfârșit, vreau să vezi fata, m-am angajat, față de tată-său, că am să te prezint. Firește, nu le-am spus nimic de chestiune. Însă sunt și eu mândru, de, să arăt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ordinele mamei-soacre, ea e cloșca cu pui. Nici nu mai joc. Aurica se văietă: - Vai, dar de ce nu mai jucăm, ce vrei să facem? Ne plictisim să tot păzim atâta. Stănică schiță cu buzele mai mult decât pronunță: - Îți păzești zestrea ta, fetițo. Mama-soacră ne umple debani, dacă... mă-nțelegi. Aglae îi făcu semn cu mâna să fie prudent, în vreme ce Stănică strâmba din nas, cu înțelesul "nu contează". Olimpia, tăcută, gravă, mestecă cărțile, apoi le puse în fața doctorului Vasiliad, spre tăiere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
astea, tot am să mă duc. Stănică: Parc-aș mânca ceva bun, ceva rar. Îmi vine un miros cunoscut în nări, de la bufetul ăsta, și nu știu ce. Aurica: Dacă n-ai noroc, e degeaba. Poți să fii frumoasă, poți să ai zestre, poți să ieși în lume, și bărbații nu se uită la tine. Pentru asta trebuie să te naști. Mai sper și eu câtăva vreme și, pe urmă, adio. Nu mai sunt nici bărbați cavaleri, ca înainte, azi te invită, ies
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oară, aveam numai douăzeci de ani, și Cuza G. Călinescu vodă nu fusese încă detronat. Puțin după aceea a venit Carol. Eu fata n-am văzut-o deloc, fiindcă pe atunci așa era obiceiul, ca părinții sa hotărască tot, fata, zestrea. Erau pregătite toate, masa, lumânări aprinse (uitai să spui că tata făcea și comerț de ceară), popa aștepta la altar, când ne-am trezit în poartă cu o cupea, și, după ea, o căruță acoperită, din care au început slugile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că tata făcea și comerț de ceară), popa aștepta la altar, când ne-am trezit în poartă cu o cupea, și, după ea, o căruță acoperită, din care au început slugile să descarce boccele, foteluri și alt calabalâc. Asta era zestrea. Fata a adus-o soacră-mea de mână, și era numai de treisprezece ani, și de mică ce era, nici nu știa bine ce înseamnă măritișul. Noaptea întîi a început să plângă că nu vrea să doarmă singură, fără mă-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de lux, ar fi primit, în cele din urmă, dar mereu cu sentimentul constrângerii. El, Pascalopol, nu și-ar fi putut da seama atunci dacă Otilia îl iubea cu adevărat, sau numai accepta asistența lui acoperită. Numai liberă, având o zestre a ei, prietenia sau iubirea fetei era mîngî-ietoare. Atunci o putea chema oricând în casa lui, ca și în vizită, deoarece ea n-ar mai fi avut bănuiala constrângerii prin caritate. Costache vrea cu tot dinadinsul să-i dea bani
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe cu el la șosea, ca s-o distreze puțin, după atâta îngrijorare. Mai mult în glumă, Pascalopol întrebă pe moș Costache: - Hei, când mă chemi să-mi dai zestrea Otiliei? - Te chem, te chem, zise Costache, cu ochii în jos, răsucind țigări. - Măi, Costache, glumi Pascalopol, ție ți-e frică să scoțibanii din mână. Tu n-ai auzit că oamenii care-și fac coșciugul din viață sau mormânt de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vede lumea că ai bani, intră numaidecât la bănuieli și-i bate capul lui Costache să nu-ți mai dea nimic. Dar îi vei folosi exact în momentul când îți va lipsi sprijinul altora. Ești deci o fată independentă, cu zestre deloc neglijabilă. Ce nu poți cumpăra cu o sută de mii de lei? O moșie strașnică. Acum pot să-ți fac curte ca orice pretendent, adăugă Pascalopol, galant, sărutîndu-i mâna și pe o parte și pe alta. Acum ești o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la dumneata", G. Călinescu ceea ce nu provocă din partea lui moș Costache decât niște mormăituri incredule. Aurica îi vorbi de tragedia fetelor fără noroc și-i povesti întîmplarea unei fete "nici frumoasă, nici deșteaptă", căreia un unchi bogat i-a făcut zestre, înlesnindu-i măritișul. Moș Costache tuși violent și supse țigara, dar nu-și dădu nici o opinie asupra datoriei unchilor. Aglae înțelese că marea chestiune trebuia dezbătută direct între ea și bătrân, și într-o zi se așeză gravă ca un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca fiind singurul mijloc de a se realiza. Ea n-are o profesie, un rol social, vegetează și exprimă soarta tragică a fetei bătrâne într-o situație precară. Dacă n-ai noroc, degeaba. Poți să fii frumoasă, poți să ai zestre, poți să ieși în lume și bărbații nu se uită la tine. Pentru asta trebuie să te naști. Mai sper și eu câtăva vreme și pe urmă, adio". Ea reprezintă ratarea sub aspectul erotic. Iubirea este o problemă care determină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
astea, tot am să mă duc. Stănică: Parcă aș mânca ceva bun, ceva rar. Îmi vine un miros cunoscut în nări de la bufetul ăsta și nu știu ce. Aurica: Dacă n-ai noroc, e degeaba. Poți să fii frumoasă, poți să ai zestre, poți să ieși în lume și bărbații nu se uită la tine. Pentru asta trebuie să te naști. Mai sper și eu câtăva vreme și pe urmă, adio. Nu mai sunt nici bărbați cavaleri, ca înainte. Azi te invită, ies
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
esențial nu se schimbă, deși Ulpiu Galopenția debutează-n poliție. O încăpere minusculă, dar în Prefectura Generală a Poliției, o sobă, o masă șubredă, un fișet, două scaune, o grămăjoară de rechizite, din care nu lipsesc foarfecile și pelicanolul, iată zestrea meschină cu care serviciul nou înființat demarează, sub denumirea pompoasă de laborator de reconstituire. Un singur șef direct, colonel Volgoride, care se pricepe să picure în relațiile sale cu Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
peste pieptul planturos al imitațiilor de vitralii. După ce-și interpretară pasajul de reculegere și tăcere la patru mâini, surorile se mai smiorcăiră puțin, dădură ochilor și nasurilor lor mângâieri de batiste, scotociră în cufărul aducând cu o ladă de zestre și îi vrăfuiră lui în brațe o casetă. Apoi încă o casetă. Un colier, cu fason medieval. O mapă burdușită cu acte (ca și cum și nobilimea britanică și-ar fi păstrat hîrțogăria, întocmai ca un administrator de bloc). 255 CEI ȘAPTE
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
celebra pierdută, borsalina, cea cu panglică roz, molfăită discret de colțul murdar al timpului, căptușită încă în interior cu micuțe hârtii, obiect ce se procopsise, între timp, cu numele de Olița de noapte a lui Tzara. Dintr-o ladă de zestre, cufăr fără fund, fură pescuite ca dintr-o fântână și împinse sub lupa atenției lui, carabina lui Hemingway (aceea despre care ar fi venit vorba în "Scurta viață fericită a lui 246 DANIEL BĂNULESCU - "Dear Sir", lectură maleabilă sora cea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gramofon. Din-tr-acolo venea un iz de lemn bun, și muierea, dusă în multe case de oameni, socoti în gând prețul mobilei, al mesei scumpe din mijlocul camerei și se întrebă cum să facă să afle ce mai cuprindeau lăzile de zestre. - Vorbește și dumneata cu a dumitale, am să mai trec pe aici, spuse ea. Nu-ți aduc eu cine știe ce golăneț, că sânt femeie în toată firea. Și-i povesti câți oameni au făcut casă de pe urma ei, pe câți îi cununase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
păzește! - Nu mi-e frică, coană Aglăițo, dar parcă mă strânge cineva de gât. Că-i tare frumoasă, zău dacă-i de nasul meu... Timpul trecuse. Trebuia făcut la un fel. Cu dogarul se înțelesese în cele din urmă în privința zestrei. Socrul îi dădea o sumă rotundă, să poată să-și ridice prăvălie de zid, și casele cu act dotai. El numai să știe să stăpânească și să înmulțească ce căpătase. Nu fusese ușor, că meșterul chibzuise mult înainte de a se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dragostea e lucrul naibii, se gândea, dar de înduplecat, nu s-a înduplecat. A fost mai greu până la logodnă, că pe urmă inima fetei s-a mai muiat. O furaseră pregătirile nunții, sărbătoarea din casă, încercatul rochiilor, număratul lucrurilor de zestre. Toată frica ei se risipea pe neștiute și, când au întins masa, vrând-nevrând și-a pus balțul și-a mers la biserică. Stere sosise la casa dogarului în haine noi. Până atunci îl zorise Aglaia să. termine mai repede cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nașul apucă un cuțit și o furculiță. Lui îi era dat să guste primul din pulpa friptă ce mirosea bine. Tava îi fu așezată în față. Fina Smaranda luă lacomă banii și-i flutură deasupra mesei: - Două sute de lei pentru zestrea miresei! strigă în timp ce brutarul despica sârguincios carnea rumenă. 33 Nașul își făcu porție, apoi trecu nevestei restul, mulțumit de gustul purcelului. Petrecerea abia începea. Ghiță Bflcu strigă la țigani: - Ia ziceți, mă, Perinița, să pupăm și noi mireasa! Ce spui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luă cu snoave, le mai încornora, le Suci, nuntașii mai apucau friptanele și paharele, râdeau de vorbele lui și-și spuneau: - Ăsta e om al dracului, n-auzi cum le potrivește de bine? Vorbi după aceea și socrul, pomenind de zestrea dată fiicei, de felul cum o crescuse, în frica lui Dumnezeu, gospodină și harnică. Aglaia îl trase pe Stere deoparte. Venise timpul să pregătească patul miresei. - Gata, ginerică? - Da. - Acum să te văd! și făcu din ochi. Se amețise puțin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Roșiori! La urmă, socrul aduse și banii. Intrară în casă și statură pe pat. Unul la un capăt, altul la celălalt. Dogarul se răsti la femeia lui: - Tu du-te afară, acum e treabă de bărbați! Muierea ieși. Lucrurile de zestre ramaseră între ei. Câteva căzură pe preșuri, la picioare. Bătrânul numără rar, cu luare aminte. Damful băuturii se risipise. Stere privea grămada de bani. De afară se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
una, of! și-i venea să plângă. Apucă un pahar și-l mușcă în margine cu dinții lui puternici. Sticla se sparse și-i însîngeră buza. Nașa sări cu gura pe el: - Te-ai îmbătat, Ghițișor! Masa se mai rărise. Zestrea mirilor creștea. Aglaia tot mai striga pe rând numele unora. Se mai oprea la câte unul: - Masă bogată! Nae Dragavei, aici de față, picior de nun, o sută . de lei și un servici de tort! Iar își arunca ochii împrejur
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deoparte. - Bun! mormăia. Simțea că e bucuros. Bărbatul se uită la vinul rămas, apoi la mireasă. Era frumoasă Lina, așa palidă, cu buzele supte și albe, privind cerul limpezit. Ea se ridică 42 fără o vorbă, deschise ușa și privi zestrea strânsă, grămadă, în mijlocul odăii. Căută prin rafturile șifonierului, dar ele erau goale, miroseau numai a levănțică. Pe lemnele lustruite alergau speriați câțiva gtndaci. Închise ușile grele și se uită peste prag la cei doi bărbați care goleau paharele de rachiu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sănătoasă! Nu-i așa, nevastă? adăugă. Îi zicea pentru prima oară astfel. Ea era cam speriată și mâhnită, ca orice om care schimbă locul unde s-a pomenit. O trecea iar plânsul. Cocoșată îl fericea pe negustor: - Norocos ești! Luași zestre, dar ce mai fată! Stere șezu cu ele până la prânz. Nu se dezlipea de lângă Lina. Soacra și nevasta șefului deretecau prin odăi, așezau lucrurile aduse și parcă dugheana începea să se schimbe. După ce mâncară împreună, cârciumarul luă o damigeana de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
săi. Dacă știa socrul altfel, să-i spuie. - Că eu pentru cine mă zbat? îl întrebase. Vreau să ne facem un rost în lume. Îmi este dragă fata dumitale și vreau să trăim mai bine. Ne-ai dat bani de zestre, vezi ce fac cu ei! Plec undeva? -Nu. - Sânt cununat cu Lina? - Ești. - Atunci? Vezi doar că trag la gospodărie: circiumă de zid, odăi, tablă de zinc pe casă, magazii, gard, am mai mărit locul și Dumnezeu să ne ajute
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]