18,073 matches
-
explozive și să se pregăteacă mai apoi pentru contraatacurile care aveau să urmeze cu siguranță. Patruzeci de minute mai târziu, trei avioane de tranport Ju-52 urmau să survoleze fiecare poziție, parașutând 24 de militari ca întăriri, dar și mitraliere și muniție. Simultan, forța destinată atacării Fortului Eben Emael trebuia să aterizeze pe acoperișul acestuia cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Chiar și după ce și-au dat seama de amploarea raidului, controlorii de zbor nu mai puteau să schimbe cu nimic situația. După atacurile asupra aeroporturilor Kenley și Biggin Hill, avioanele de vânătoare RAF erau în plin proces de reîncărcare cu muniție și realimentare cu benzină și nu au putut să participe la lupte. În timp ce avionele britanice se poziționau pentru lupte aeriene, vânătorii germani Bf 109 din JG 52, care erau parte a valului ințial de atac din fața bombardierelor, au identificat aparatele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
a fost văzut ultima oară urmărit de trei avioane germane de vânătoare. Trupul său nu a fost recuperat. Una dintre ultimele escadrile britanice care au mai continuat lupta (restul trebuind să se retragă la baze datorită terminării combustibilului și a muniției), a fost escadrila 54, al cărei comandant, Colin Falkland Gray, a reușit să mai doboare un Bf 110. În vreme ce KG 53 se retrăgea spre mare, bombardierele germane și-au lansat încărcătura la întâmplare. Aproximativ 32 de bombe au căzut asupra
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Corpul al VI-lea SUA, care a suportat greul atacului german, a dus o luptă pe trei flancuri până pe 15 ianuarie. În condițiile în care pierderile creșteau neîncetat și rezervele nu mai puteau să le acopere, iar trupa rămânea fără muniție, arme și provizii, Eisenhower, temându-se de distrugerea totală a Armatei a 7-a SUA, a mutat rapid în zonă trupele obosite care luptaseră în Ardeni. Sosirea întăririlor a întârziat totuși, Armata a 7-a a fost obligată să se
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
Germanii erau acum cei amenințați cu încercuirea, dar au reușit să scape până pe 26 noiembrie, luând cu ei prizonierii din Armata I Rusă. Presiunea asupra Łódźului a continuat până în decembrie, dar germanii nu au reușit să rupă liniile rusești. Cu munițiile pe terminate, rușii s-au retras pentru a forma o linie nouă și mai puternică mai aproape de Varșovia. Rezultatul bătăliei nu a fost concludent, ambele părți atingându-și cele mai importante obiective. Rușii îi respinseseră pe germani și salvaseră Varșovia
Bătălia de la Łódź (1914) () [Corola-website/Science/333826_a_335155]
-
Ivan Volberg. După cum fusese planificat inițial, cetatea cuprindea o arie uriașă, constând din șapte redute și nouă baterii defensive aranjate în bucle concentrice. Planul cuprindea clădiri și infrastructură de suport, cum ar fi cazărmi, drumuri noi și un depozit de muniție. Lucrările de construcție au demarat în 1882; pentru proiect au fost adunați 4.000 de muncitori. Principalele structuri au fost concentrate în , , , și în zona nouă a orașului. Proiectul a afectat semnificativ viața cotidiană a locuitorilor Kaunasului și existau intenții
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
să forțeze cursul râului în bărci pneumatice, dar au fost respinși. După ce a doua zi dimineață pozițiile germane au fost întărite cu baterii de artilerie, s-a încercat din nou forțarea cursului râului cu plute și bărci. În ciuda crizei de muniție și disproporției de efective, francezii au reușit să apere cu succes malul sudic al Loarei. La est de Saumur, germanii au încercat în zorii zilei, la ora 5:00, să traverseze râul și, în ciuda unor piederi grele, au reușit să
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
fi fost posibilă retragerea lor, această mișcare ar fi creat o breșă între belgieni și britanici pe care inamicul o putea folosi pentru încercuirea primilor. BEF se retrăgeau și luptau de nouă zile fără întrerupere și erau în criză de muniție. După părerea lui Gort, efortul principal trebuia făcut de francezi în sectorul de sud. Poziția belgienilor față de organizarea unei posibile ofensive a fost exprimată clar de regele Leopold. Din punctul de vedere al regelui, belgienii nu erau capabili să declanșeze
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
împotriva liniilor germane pe direcția Ardennes-Calais, dar fără succes. Între timp, belgienii au fost obligați să se retragă sub presiunea atacurilor inamice, germanii cucerind Terneuzen și Ghent. În timpul retragerii, belgienii nu au reușit să evacueze stocurile de benzină, hrană și muniție. "Luftwaffe", care își asigurase superioritatea aeriană, a dezorganizat logistica aliaților prin atacuri neîncetate. Sprijinul aerian al aliaților, solicitat doar prin legături radio, era asigurat deavioanele RAF care operau din sudul Angliei. Francezii nu le-au permis belgienilor folosirea porturilor Dunkerque
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
regiunii. Mai rămăseseră doar trei drumuri practicabile: Bruges-Torhout-Dixmude, Bruges-Ghistelles-Nieuport și Bruges-Ostend-Nieuport. Folosirea acestor drumuri în condițiile superiorității aeriene germane părea imposibilă. Bombardamentele distruseseră sursele de apă potabilă, gaze și electricitate. Canalele fuseseră secate și folosite ca locuri de depozitare pentru muniție sau alimente. Belgienii mai controlau doar aproximativ 1.700 km². În regiunea se aflau dislocate numeroase unități militare, dar și în jur de 3 milioane de civili. În aceste condiții, regele Leopold a consiserat că rezistența împotriva germanilor nu își
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
să transporte provizii și întăriri pe mare către partea de nord a peninsulei coreene pentru a putea continua invazia spre Ming. Deoarece această strategie a eșuat, trupele japoneze din provinciile nordice ale Coreei au suferit de foame și lipsă de muniții. Pentru a invada China, japonezii trebuiau să își asigure rutele de aprovizionare. Strategia alternativă a japonezilor a fost să transporte trupe și provizii pe uscat, pe drumuri dar acestea au fost blocate de forțele coreene Uibyeong ("Armata Drepților"). Mulți civili
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
folosinduse de confuzia dintre coreeni. Dar coreenii au luptat în continuare. Soldații japonezi nu reușeau să escaladeze zidurile chiar dacă erau acoperiți cu focuri puternice de archebuze. Soldații coreeni nu erau într-o stare bună deoarece comandantul lor fusese rănit iar muniția era pe terminate. Gwak Jae-u, unul dintre principalii lideri ai Armatei Drepților a ajuns pe timp de noapte cu o armată dar aceasta era prea mică pentru a apăra Jinju. Gwak a ordonat oamenilor săi să producă zgomot suflând în
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
regiment german de infanterie lângă Gumbinnen. În loc să se retragă, rușii au descălecat și au adus artileria pentru a continua lupta, împingându-i pe germani înapoi. Ei au pierdut însă 400 de oameni și, după ce și-au consumat mare parte din muniție, a trebuit și ei să se retragă. A fost semnalul pe care îl aștepta François, care l-a convins pe Prittwitz să lanseze un contraatac a doua zi. Cu aprobarea lui Prittwitz, François a început să deplaseze Corpul I înainte
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
întărit de Divizia I Cavalerie. La orele 04:00 în dimineața de 20 august, Corpul I a atacat Divizia 28 Rusă, care s-a apărat cu artileria. Rușii sufereau însă permanent de lipsă de provizii, și și-au consumat rapid muniția, ceea ce i-a lăsat la mila artileriei germane, care i-a obligat să se retragă 8 km la începutul după-amiezii. Liniile au fost stabilizate de sosirea Diviziei 29 Ruse, și bătălia s-a transformat într-un blocaj. Spre sud, Corpul
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
0,303 inch, aproximativ 7,7 mm), mitralieră răcită cu apă produsă de , inițial pentru armata britanică. Mitraliera necesită de obicei o echipă de șase până la opt oameni pentru a o opera: un trăgător, un om care alimentează arma cu muniție, iar ceilalți ajută pentru a transporta arma, muniția și piesele de schimb. Acesta armă a fost folosită de dinainte de Primul Război Mondial și până în anii 1960 și, cu versiuni răcite cu aer, pe mai multe avioane de luptă aliate folosite
Mitralieră Vickers () [Corola-website/Science/333254_a_334583]
-
răcită cu apă produsă de , inițial pentru armata britanică. Mitraliera necesită de obicei o echipă de șase până la opt oameni pentru a o opera: un trăgător, un om care alimentează arma cu muniție, iar ceilalți ajută pentru a transporta arma, muniția și piesele de schimb. Acesta armă a fost folosită de dinainte de Primul Război Mondial și până în anii 1960 și, cu versiuni răcite cu aer, pe mai multe avioane de luptă aliate folosite în Primul Război Mondial.
Mitralieră Vickers () [Corola-website/Science/333254_a_334583]
-
din campania electorală pentru că a folosit mijloace financiare (8,158,506 lei) din străinătate (se presupunde din Rusia). În cadrul perchezițiilor, organele de drept au găsit 32 de arme (pistoale-mitralieră, mitraliere, pistoale cu amortizator, revolvere, 4 arme pneumatice, o lunetă, etc), muniții (cartușe de 5.45, 5.6, 7.32, 7.62x25, 9x19 mm, etc), 8 grenade (RGD-5, RGD-7 și UZRGM), cutii de trotil (400 g) cu declanșator de la distanță, un aruncător de grenade, 20 de cocteiluri Molotov și 12 arme alme
Antifa () [Corola-website/Science/333270_a_334599]
-
din Federația Rusă. Printre suspecții se numără persoane cu vârsta de 25 și 35 de ani, din Chișinău, Bălți, Ialoveni și Soroca. Una din persoanele racolate de gruparea „ANTIFA” este militar în termen, care avea acces la diferite arme și muniții. O altă persoană membră a grupării este un profesor, avea misiunea de a racola tineri. Din „Antifa” fac parte persoane condamnate anterior sau urmărite penal pentru jafuri, huliganism, una dintre persoanele implicate este dată în căutare. Persoanele suspectate sunt cercetate
Antifa () [Corola-website/Science/333270_a_334599]
-
este referită uneori ca "Termopile polonez" în istoria poloneză. Una dintre figurile marcante ale bătăliei este căpitanul Władysław Raginis, comandantul detașamentului polonez, care a jurat să mențină poziția cât timp este în viață. Când ultimele două buncăre au rămas fără muniție le-a ordonat soldaților săi să se predea iar el s-a sinucis. Premergător războiului, zona din jurul satului Wizna a fost pregătită ca zonă defensivă fortificată. Scopul find să acopere pozițiile poloneze de la sud și să acopere trecerile peste râurile
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
cu executarea prizonierilor. Rezistența a continuat însă pentru încă o oră când un emisar german purtând un steag alb a propus un armistițiu temporal. Acesta a durat până la 13:30. Raginis, conștientizând faptul că toți soldații rămași erau răniți si muniția aproape terminată ordonă celor din subordine să se predea. Grav rănit refuză să se predea și se sinucide aruncându-se peste o grenadă. După reducerea pozițiilor poloneze Corpul XIX Tancuri avansează către Wysokie Mazowieckie și Zambrów, unde poartă fără succes
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
în punctele de intersecție ale canalelor lagunare, acolo unde era cazul, pentru a bloca trecerea. În anul 1796 (penultimul an al Republicii Venețiene) este menționată existența unor fortificații de lemn. În 1883 toate bastioanele au fost echipate cu depozite de muniții și cazemate, iar digurile au fost consolidate. Este o insulă artificială situată între Porto Marghera și Veneția, în fosta mlaștină Bottenighi, de-a lungul mâlului de est al canalului Sân Leonardo-Marghera, obținut prin acoperirea unei zone în câteva decenii cu
Trezze () [Corola-website/Science/333385_a_334714]
-
s-au aflat cazărmile ofițerilor, casa capelanului, o biserică (1547) proiectată de arhitectul spaniol Pietro Prato și clădirile rămase din Belfort-ul angevin. Monumentul funerar al lui Don Pedro de Toledo (1588) se află în sacristia bisericii. În 1587 depozitul de muniții al castelului a fost lovit de un fulger și a explodat, distrugând biserică, locuința capelanului și cazărmile ofițerilor. Reconstrucția a avut loc între 1599 și 1601 sub conducerea arhitectului Domenico Fontana. În ciuda reconstrucției succesive de-a lungul secolelor, castelul își
Castel Sant'Elmo () [Corola-website/Science/333341_a_334670]
-
urma, Ben face drumul sau de a se lupta cu Vulkanus (care este dezamăgit în care Kevin a decis sa nu se alăture la misiunea lui Ben) în care Ben trebuie sa lupte și sa-i învingă la gama de muniție și Ben are componenta. Înapoi la baza, după ce a dat de componentele lui Gorvan și spunându-i despre Vulkanus, Gorvan afirma ca Vulkanus va trebui sa fie "tratat" cu cele din urma. Kevin, Ben, Gwen reține faptul ca Gorvan acționează
Ben 10: Alien Force (joc video) () [Corola-website/Science/334549_a_335878]
-
comandând patru flotile de distrugătoare. De Robeck a comandat forța navală aliată din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală, a fost un eșec și trupele de uscat a trebuit să fie evacuate de pe peninsula Gallipoli de către de Robeck
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
-l pe de Robeck la comandă, pe nava-amiral HMS "Queen Elizabeth", în martie 1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]