18,420 matches
-
de trai. Ce poate realiza, în sens pozitiv, naționalismul cultural în fața deportărilor, execuțiilor și a înlocuirii în masă a populației autohtone cu nonromâni? Drept urmare, liderii intelectuali și politici au elaborat un protest solemn (națiunile mici nu au de obicei altă alternativă). Ei se refereau la Basarabia numind-o "Moldova de răsărit", amintind lumii că acest ținut domină gurile Dunării, purtînd numele "dinastiei Basarabilor", și că este legat de strămoșii românilor de peste două mii de ani (...). Multe alte fapte istorice atestă caracterul românesc
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fie puse în aplicare. Legiunea era împotriva lui Madgearu și din cauza originii lui (presupus) maghiare 28. La doar cîteva zile după venirea la putere a legionarilor, Bucureștiul făcuse o întoarcere de aproape 180 de grade. Politica externă nu avea altă alternativă decît adoptarea totală a liniei germano-italiene. Acestea erau, în viziunea lui Antonescu, necesitățile de moment ale României. Singura protecție pe care o putea prefigura acum pentru România era o garanție din partea Germaniei și a Italiei. Ulterior, România se va alătura
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
față i-a întrebat pe doamna Liliana și pe alți membri ai familiei dacă Iorga s-a gîndit să plece peste hotare și să fondeze o reprezentanță sau un guvern românesc în exil în Occident. În fond, el reprezenta o alternativă mai serioasă decît cei care încercau să mențină deschise contactele cu prietenii occidentali ai României (Tilea, Davila și alții). Răspunsul primit a fost scurt: "Nici măcar nu s-a pus vreodată problema!" Mai mulți prieteni ai lui Iorga au sesizat pericolul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nega și interzicea libertatea și a ucis milioane de ființe umane! Sîntem martorii unei revoluții de eliberare în regiunea aceasta și o revoluție nu este niciodată un proces pașnic. Numai o Europă Unită, pașnică, democrată și prosperă poate oferi o alternativă la ceea ce era numită de multă vreme și în sens peiorativ "balcanizare". Numai o astfel de Europă poate arăta drumul spre unitate și pace în locul anarhiei, al naționalismului exagerat (incompatibil cu umanitatea) și al războiului. Dacă Europa va continua să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
În astfel de împrejurări, pentru România se poate găsi o soluție echitabilă în privința Transilvaniei sau a Basarabiei, dar mai există o soluție și în altă parte a Balcanilor. În acest mod poate fi rezonabilă contradicția dintre autodeterminare și inviolabilitatea frontierelor. Alternativa este revenirea la anarhie internațională sau la o reprimare brutală. Dacă vor veni asemenea vremuri, va fi oare Iorga considerat drept un vizionar sau "un om al secolului al XIX-lea"? Probabil că ambele. Dacă nu ar fi fost "un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
multiple aspecte, de la creșterea copilului până la normele legale internaționale, această abordare europeană constituia mai mult decât suma practicilor birocratice ale Uniunii Europene și ale statelor ei membre: la Începutul secolului XXI, ea devenise un model pentru țările aspirante și o alternativă globală la tentația concurentă a „modului de viață american”. Această transformare greu de anticipat a Europei dintr-o expresie geografică (și Încă una destul de problematică) În exemplu demn de urmat și magnet pentru indivizi și țări Întregi a fost un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori, dar mai la nord - În țările baltice și chiar În Finlanda - Wehrmachtul a fost Întâmpinat favorabil la Început, ca o alternativă la ocupația și absorbția de către Uniunea Sovietică. În special ucrainenii au făcut tot posibilul să profite de ocupația germană de după 1941, pentru a căpăta mult visata independență, iar teritoriile din estul Galiției și vestul Ucrainei au fost scena unui conflict
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În pace. În consecință, popoarele eliberate din Occident Își puteau imagina o Întoarcere la trecut. Până și democrațiile parlamentare din perioada interbelică parcă nu mai păreau atât de rele, grație interludiului nazist - Hitler discreditase cu succes cel puțin una dintre alternativele extremiste la pluralismul politic și domnia legii. Mai presus de orice, locuitorii extenuați ai Europei de Vest continentale doreau să regăsească aparențele unei vieți normale Într-un stat care să funcționeze corect. Dacă situația din statele vestice recent eliberate era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
organizațiile locale de rezistență nu reprezentau un posibil aliat, ci un obstacol: un tineret nechibzuit care trebuia dezarmat și reintegrat În viața civilă, lăsând problemele de interes public În seama clasei politice, curățate cum se cuvenea de colaboraționiști și trădători. Alternativa era anarhia sau ocupația pe termen nelimitat de către armatele aliate. Grupurile de rezistență din timpul războiului, devenite În 1944-1945 varii mișcări politice, erau și ele la fel de suspicioase. În ochii lor, politicienii, funcționarii și oamenii de curte care supraviețuiseră ocupației erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate, precum și mai tinerii lor simpatizanți radicali, nu ezitau să folosească puterea de stat pentru a-și atinge țelurile. Principalul oponent al creștin-democraților
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Până În 1947, 907.000 de persoane intraseră În Partidul Comunist Francez. În Italia, cifra atingea 2.250.000, fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din opt a fost inițial sedus de alternativa comunistă. În vestul Germaniei, autoritățile aliate se temeau că nostalgia pentru zilele bune ale nazismului și reacția stârnită de programele de denazificare, penuria de alimente și epidemia de infracțiuni minore i-ar putea favoriza pe sovietici sau neonaziști. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se putea evita numai dacă valutele erau convertibile, iar țările beneficiau reciproc de dezvoltarea comerțului. Conduși de Maynard Keynes - sufletul Întâlnirii de la centrul de conferințe Bretton Woods din New Hampshire, În iulie 1944 -, economiștii și oamenii politici au căutat o alternativă la sistemul financiar internațional din perioada antebelică: ceva mai puțin rigid și deflaționist decât etalonul aur, dar mai stabil și mai reciproc benefic decât regimul valutar cu rată flotantă. Oricare ar fi fost acest nou regim, susținea Keynes, urma să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1947, la Întâlnirea de la Moscova a miniștrilor aliați de Externe, când Molotov a refuzat să susțină propunerea lui Georges Bidault de a separa bazinul Rinului și a impune control străin asupra zonei industriale Ruhr. și totuși, francezii continuau să plăsmuiască alternative pentru o himerică independență În politica externă. Au existat negocieri eșuate cu Polonia și Cehoslovacia, În Încercarea de a obține cărbune și piețe de desfacere pentru oțelul și produsele agricole franțuzești. În 1947, Ministerul de Război lansa propunerea (confidențială) ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
german, iar planul american garanta revirimentul economic al Germaniei. Dar asta nu rezolva dilema franceză: cum să aibă acces privilegiat la resursele și materialele de acolo? Dacă obiectivul nu putea fi atins cu forța sau prin anexare, trebuia găsită o alternativă. În următoarele luni, În gândirea franceză s-a cristalizat o soluție: „europenizarea” problemei germane. Cum spunea Bidault În ianuarie 1948, „pe plan economic, dar și politic, trebuie... să propunem ca obiectiv Aliaților, dar și germanilor, integrarea Germaniei În Europa... Este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fericire pentru Aliații vestici, politica de ocupație comunistă din Berlin și din teritoriile est-germane aflate sub control sovietic nu erau de natură să atragă voturile și simpatiile nemților debusolați. Oricât de antipatici le-ar fi fost americanii, englezii sau francezii, alternativa era mult mai rea; dacă Stalin chiar dorea ca Germania să rămână unită, cum i-a instruit pe comuniștii locali să susțină În primii ani de după război, atunci metodele alese erau complet greșite. De la Început, sovieticii au impus În zona
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Înapoiere economică și autoritarism la „democrația populară” comunistă a fost scurtă și simplă. Întorsătura istoriei nu este chiar atât de surprinzătoare. Mai mult, În România, Polonia sau Ungaria, Întoarcerea la politica și oamenii de stat antebelici nu reprezenta o alternativă reală la demersul comuniștilor, cel puțin până după 1949, când dimensiunile reale ale terorii sovietice s-au făcut simțite. La urma urmei, Întreba cu ipocrizie liderul comunist francez Jacques Duclos În cotidianul L’Humanité din 1 iulie 1948, nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
victorie, comuniștii lui Tito n-au avut nevoie de o coaliție asemenea celor din teritoriile est-europene eliberate și au purces de Îndată la distrugerea tuturor adversarilor lor. La primele alegeri postbelice, În noiembrie 1945, alegătorii s-au confruntat cu următoarea „alternativă”: Frontul Popular al lui Tito sau o urnă intitulată simplu „Opoziția”. În ianuarie 1946, Partidul Comunist din Iugoslavia a introdus o Constituție calchiată după cea sovietică. Tito a continuat cu arestări În masă, Încarcerarea și execuția oponenților, precum și colectivizarea forțată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că singura șansă reală pentru apărarea Occidentului era reînarmarea Germaniei - subiect tensionat și gest susceptibil, se credea, de a declanșa o reacție imprevizibilă din partea lui Stalin. În orice caz, nimeni nu dorea să risipească resurse vitale pe reînarmare. Neutralitatea - ca alternativă la o confruntare fără defensivă - devenea din ce În ce mai populară În Germania și Franța deopotrivă. Dacă nu ar fi izbucnit chiar atunci războiul din Coreea (o ipoteză contrafactuală nu chiar absurdă, fiindcă era cât pe ce să nu aibă loc), profilul istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liderului țărănist Nicola Petcov și al „complicilor” săi, patru din cei cinci acuzați s-au declarat nevinovați, În ciuda torturii și a mărturiilor falsificate 7. După criza iugoslavă din 1948, atitudinea lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detestată. Tinerii evrei laici nu aveau multe opțiuni politice: sionismul, bundismul 10, social-democrația (acolo unde era legală) sau comunismul. Fiind cel mai ambițios și ferm antinaționalist, comunismul prezenta o atracție aparte. Cu toate defectele ei trecătoare, Uniunea Sovietică oferea o alternativă revoluționară, Într-un moment În care Europa Centrală și de Est avea de ales Între un trecut autoritar și un viitor fascist. Experiența războiului accentuase și mai mult atracția față de URSS. Evreii care se aflau În Polonia ocupată de sovietici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hitler, a lui Mussolini și a adepților lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor la soluții violente și „definitive”, de parcă schimbarea autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de compromis și de „ipocrizia” democrației liberale; entuziasmul pentru alternativele maniheiste (totul sau nimic, revoluție sau decadență): toate aceste impulsuri puteau servi la fel de bine stânga - și chiar asta s-a Întâmplat după 1945. Interesul scriitorilor fasciști din perioada interbelică pentru națiune, degenerare, sacrificiu și moarte Își avea originea În primul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propria sa experiență ca adjunct al lui Tito, „la Început, totalitarismul e numai entuziasm și convingere; abia mai târziu se transformă În structuri, șefie, carierism”. La Început, partidele comuniste i-au flatat pe intelectuali, care vedeau În ambițiile comunismului o alternativă atrăgătoare atât la provincialismul patriotard, cât și la antiintelectualismul violent al naziștilor. Pentru mulți tineri intelectuali, comunismul nu era o convingere, ci o credință - cum observa ulterior Alexander Wat (alt viitor ex-comunist polonez), intelighenția laică din Polonia tânjea după un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar au migrat În Est pentru a studia și a scrie (În cazul lui Biermann, la 17 ani, În 1953)3. Ce-i atrăgea pe intelectualii radicali din Vestul „materialist” era autoportretul RDG ca stat progresiv, egalitarist și antinazist, o alternativă vitală și serioasă la Republica Federală. Aceasta din urmă părea În același timp Îngreunată de un trecut pe care prefera să-l oculteze și bizar de fragilă, fără baze politice, depinzând cultural de Aliații occidentali, mai ales de Statele Unite, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Croce. Amestecul crocean de idealism hegelian În filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator (sub Pius al XII-lea) și creștin-democrații sprijiniți de SUA - sau politică marxistă. PCI se diferenția de celelalte partide comuniste, din Est și din Vest, printr-o trăsătură aparte. De la Început fusese condus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Croce la marxism, devenind cei mai talentați lideri ai Partidului Comunist Italian. După 1946 li s-au alăturat cei dezamăgiți de incapacitatea Partidului Acțiunii de a transforma În realitate aspirațiile Rezistenței, vestind În viața publică italiană sfârșitul speranței Într-o alternativă laică, radicală și nemarxistă. „Croceeni făcuți de ocară”, cum Îi numea un scriitor. Prezentat drept vocea modernității și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]