19,087 matches
-
simultan provocărilor și amenințărilor venite atât din partea statelor Uniunii New York și New Hampshire, cât și din partea Marii Britanii și a nou formatului stat federal, Statele Unite ale Americii. Nici una din aceste entități nu recunoșteau suveranitatea Republicii Vermont, ba chiar mai mult aveau pretenții teritoriale sau chiar de înglobare totală a republicii. Abilitatea politică a acestei tineri republici de a se implica în participarea la o bătălie care nu era exact cauza Republicii Vermont, ci a "vecinului" nou creat, Statele Unite ale Americii, precum și curajul
Constituția Republicii Vermont () [Corola-website/Science/303043_a_304372]
-
se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori ruși ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului. În același timp, guvernul britanic al primului ministru George Hamilton-Gordon l-a trimis în misiune în Turcia pe Lord Stratford, care a aflat de pretențiile rușilor imediat ce a ajuns la Istanbul. Lord Stratford a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor, demonstrându-i că acestea compromit independența turcilor. Benjamin Disraeli a acuzat acțiunile guvernamentale care făceau războiul inevitabil, pornind procesul prin care
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
Redenumirea PMR-ului în PCR a fost făcută din dorința lui Nicolae Ceaușescu, devenit prim-secretar al PMR în iunie 1965, care a vrut să demonstreze simbolic ruperea cu trecutul și orientarea politicii României, dar și renunțarea definitivă la orice pretenție doctrinară social-democrată, prin consfințirea înglobării social-democraților în rândul comuniștilor. Sub conducerea lui Ceaușescu s-au accentuat tendințele autonomiste față de URSS, evidențiindu-se în acest sens relațiile bune cu comuniștii chinezi, aflați în relații ostile cu sovieticii; condamnarea invadării Cehoslovaciei de către
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
Fap 14,23). Această primă călătorie s-a încheiat cam prin anul 49 e.n. la Antiohia Siriei. Aici, apostolul a fost nevoit să înfrunte o situație delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creștinismului. Pavel se opune categoric pretențiilor manifestate de unii creștini proveniți dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiți circumciziunea și alte rituri și prescrieri mozaice. Problema a fost prezentată celorlalți apostoli în așa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49 e.n.), unde a avut câștig de cauză
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
otomane încununate cu succes, iar când Imperiul Otoman a intrat în declin, economia tătară a intrat la rândul ei în declin. În 1502, Meñli I Ghirai a învins pe ultimul han al Hoardei de Aur, încheind odată pentru totdeauna epoca pretențiilor Hoardei asupra Crimeii. În secolul al XVI-lea, Hanatul Crimeii se considera succesorul de drept Hoardei de Aur și, de aceea, moștenitorul teritoriului acesteia din urmă, teritoriu stăpânit în acele vremuri de hanatele mongole din regiunea Volgo-Caspică, (în principal de
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
XVI-lea, Hanatul Crimeii se considera succesorul de drept Hoardei de Aur și, de aceea, moștenitorul teritoriului acesteia din urmă, teritoriu stăpânit în acele vremuri de hanatele mongole din regiunea Volgo-Caspică, (în principal de Hanatul Kazanului și Hanatul Astrahanului). Aceste pretenții au dus la conflicte cu Principatul Moscovei pentru dominația regiunii. Devlet I Ghirai a condus un atac împotriva Moscovei în 1571, în urma căruia orașul a fost cucerit, jefuit și incendiat. După numai un an, însă, tătarii au pierdut lupta pentru
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
dimensiunile țării în timpul domniei sale. Consolidarea puterii în interior a fost acompaniată de expansiunea externă a statului. Până în secolul al XV-lea, suveranii Moscovei considerau întreg teritoriul Rusiei ca proprietatea lor colectivă. Mai mulți prinți semiindependenți din dinastia Rurik mai aveau pretenții asupra diferitelor teritorii, dar Ivan al III-lea i-a forțat pe toți principii mai puțin importanți să-l recunoască pe Marele Cneaz al Moscovei și pe urmașii lui ca suverani incontestabili, care să aibă controlul total asupra domeniilor militar
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
a devenit Mare Cneaz al Moscovei în 1533 la numai trei ani. Facțiunile familiilor boierești Șuiski și Belski au intrat în competiție pentru controlul regenței copilului-monarh, până cănd Ivan și-a asumat puterea în 1547. Ca o reflectare a noilor pretenții imperiale, Ivan s-a încoronat țar, copiind ceremonia complicată a încoronărilor imperiale ale împăraților bizantini. Având un sprijin neîncetat al unui grup de boieri, Ivan și-a început domnia cu o serie de reforme folositoare. El a promulgat un cou
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
în 1617 și să semneze un armistițiu cu Polonia în 1619. După încercarea eșuată de recucerire a Smolenskului din 1632, (Războiul Smolenskului), Rusia a făcut pace cu Polonia în 1634. Regele polonez Wladyslaw al IV-lea, a renunțat la toate pretențiile asupra tronului Rusiei, ca parte a tratatului de pace. Primii Romanovi s-au dovedit monarhi slabi. În timpul țarului Mihail, afacerile statului au fost conduse de tatăl său, Filaret, care a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse în 1619. Mai târziu
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
a Reich-ului. Goebbels dădea mită, de asemenea,: a asigurat un buget substanțial pentru Minister, cu care putea să ofere salarii generoase celor care cooperau cu el. Fiind cel mai educat membru al conducerii naziste, și cel cu cele mai autentice pretenții pentru cultură, Goebbels era sensibil la acuzele că "târăște" cultura germană la nivel de propagandă. Răspundea spunând că scopurile artei și propagandei erau să mobilizeze poporul german. Goebbels nu a făcut o "nazificare" completă a artelor pentru că știa că masele
Joseph Goebbels () [Corola-website/Science/302287_a_303616]
-
de iarnă. Guvernul finlandez a primit primele semnale pentru un tratat de pace cu sovieticii (via Stockholm) pe 29 ianuarie. Până atunci, obiectivul Armatei Roșii era înfrângerea și ocuparea Finlandei. În ianuarie însă, Uniunea Sovietică era dispusă să-și tempereze pretențiile. Astfel, sovieticii cereau cedarea istmului Karelia, inclusiv orașul Viipuri și țărmul finlandez al Lacului Ladoga. Peninsula Hanko trebuia să fie închiriată URSS-ului pentru 30 de ani în vederea construirii unei baze militare. Finlanda a respins aceste pretenții și și-a
Tratatul de pace de la Moscova (1940) () [Corola-website/Science/302353_a_303682]
-
să-și tempereze pretențiile. Astfel, sovieticii cereau cedarea istmului Karelia, inclusiv orașul Viipuri și țărmul finlandez al Lacului Ladoga. Peninsula Hanko trebuia să fie închiriată URSS-ului pentru 30 de ani în vederea construirii unei baze militare. Finlanda a respins aceste pretenții și și-a reînnoit cererile de ajutor militar concretizat în trupe regulate, cereri făcute guvernelor Suediei, Franței și Marii Britanii. Deși, în timpul luptelor, Finlanda a trebuit să facă față unui adversar de 50 de ori mai mare, această mică țară scandinavă
Tratatul de pace de la Moscova (1940) () [Corola-website/Science/302353_a_303682]
-
(, , ) a fost un stat proclamat la Timișoara pe 31 octombrie, 1918, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Republica era o tentativă de a menține integritatea Banatului multietnic, în fața pretențiilor teritoriale ale națiunilor interesate. Durata sa de viață a fost foarte scurtă, Republica încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, odată cu intrarea forțelor armate sârbe în Banat. Sfârșitul primului război mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de
Republica bănățeană () [Corola-website/Science/302373_a_303702]
-
obicei, titlul de Mare Duce al Finlandei nu era decât un titlu auxiliar al celui de Rege, folosit numai în ocaziile oficiale. Totuși, în 1812, ca o subliniere a dorinței de a menține Finlanda în sfera de influență suedeză în fața pretențiilor țariste tot mai evidente, regele Gustav Adolf al IV-lea și-a ridicat fiul nou-născut la rangul de Mare Duce al Finlandei. În timpul războiului finlandez dintre Rusia și Suedia, cele patru stări din Finlanda ocupată au fost convocate în Dieta
Marele Principat al Finlandei () [Corola-website/Science/302400_a_303729]
-
Cu acordul reticent al Suediei, acesta a devenit primul acord internațional european încheiat în mod direct prin intermediul Societății. Puterile Aliate au ridicat problema Sileziei Superioare la Societate după ce nu au reușit să rezolve disputa teritorială. După sfârșitul Primului Război Mondial, Polonia avea pretenții teritoriale asupra Sileziei Superioare, care făcea parte din Prusia. Tratatul de la Versailles recomanda un plebiscit în Silezia Superioară pentru a stabili dacă teritoriul va face parte din Germania sau Polonia. Plângerile despre atitudinea autorităților germane au dus la revolte și
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
cu drepturi depline al Uniunii, în special în timpul revoltei cazacilor din 1648, sau după semnarea Tratatul de la Hadiach, și să se înființeze "Republica celor trei națiuni" sau Uniunea statală polono-lituaniano-ruteană, planul nu a fost niciodată realizat din cauza mai multor factori: pretențiile șlehtei, luptele dintre facțiunile căzăcești și invaziile rușilor moscoviți. Din motive asemănătoare, planurile pentru înființarea unei Uniuni statale polono-lituaniano-rusă nu au fost niciodată realizate, deși în timpul războaielor Dimitriade (1605-1618), prințul polonez (mai apoi regele Poloniei) Władysław al IV-lea Vasa
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
doilea război macedonean , dardanii, care erau aliații românilor, după transformarea Macedoniei în provincie română, aceștia îi vor trădă, devenind inamici ai Romei, nemulțumiți fiind de rezultatul bătăliei de la Pydna, de dezembrarea Macedoniei și de refuzul românilor de-a le îndeplini pretenția anexării Peoniei. Provincia română Macedona a devenit țintă multor atacuri repetate și raiduri de jaf. În 109-106 i.en., guvernatorul Macedoniei, Minicius Rufus respinge invazia dacilor și scordiscilor. În 97 i.en., dardanii conduc primul atac. Românii au început să
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
cu văduva lui Henric al V-lea, Caterina de Valois. Unul dintre fiii lor a fost Edmund Tudor, tatăl lui Henric al VII-lea. Edmund a fost numit Conte de Richmond în 1452 și "oficial declarat legitim de Parlament". Totuși, pretenția la tron a lui Henric derivă pe linie maternă prin Casa de Beaufort. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, a fost strănepoata lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei
Henric al VII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302165_a_303494]
-
Angliei și a celei de-a treia soții, Katherine Swynford. Katherine a fost metresa lui Gaunt timp de aproape 25 de ani; când s-au căsătorit în 1396 ei aveau deja patru copii, inclusiv pe străbunicul lui Henric, John Beaufort. Pretenția lui Henric era destul de slabă: pe linie maternă și dintr-o descendență nelegitimă. Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care
Henric al VII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302165_a_303494]
-
de privilegii importante fără egal în epocă, până la dispariția statului polono-lituanian la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Clasa nobililor a fost în mod oficial abolită în timpul celei de-a doua republici poloneze de constituția din 1921. Totuși, continuă să existe pretențiile diferitelor persoane privind apartenența la șleahtă, atât în Polonia cât și în afara ei. Cuvântul polonez "szlachta" poate fi tradus aproximativ prin cei cu sânge albastru, nobilime. Bărbatul aristocrat era numit "szlachcic", iar femeia din aceeași clasă a nobililor era "szlachcianka
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
domniile lungi și autoritare s-au confruntat cu pretendenți sprijiniți de o parte a boierimii și de una dintre puterile din vecinătate. Acest sistem ereditar-electiv de transmitere a coroanei a permis creșterea rolului puterilor străine în destinele țării, care alimentau pretențiile candidaților la domnie pentru a-și impune suzeranitatea.
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
și ale lui Antonescu, despre care Moruzov deținea un dosar compromițător. La 14 septembrie 1940, lua ființă «Statul național-legionar român». Horia Sima a fost numit vicepreședinte al consiliului de miniștri. Tot el a organizat în această perioadă și Poliția Legionară. Pretențiile legionarilor vizând cumulul de putere în guvern au fost în creștere, dar respinse constant de Antonescu. Pentru ca România să poată fi atrasă intr-un conflict armat de partea Axei, Mișcarea Legionară a fost presată de Berlin să accepte în fruntea
Horia Sima () [Corola-website/Science/302185_a_303514]
-
regele Ungariei s-au acutizat în jurul anului 1467. Pretendentul la tron, Petru Aron, era adăpostit de câțiva ani în Ungaria, unde se refugiase după jurământul de vasalitate prestat de Ștefan față de Polonia. Poziția regelui Matia față de Ștefan era neschimbată, anume pretenția omagiului și supunerii din partea domnului moldovean. Acesta, închinat regelui polon, a profitat și de conflictul ivit între Cazimir al IV-lea și Matia Corvinul, regele polon pretinzând pentru sine coroana Ungariei. În 1467 Ștefan a sprijinit răscoala sașilor și a
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
Intensitatea raporturilor dintre turci și români a crescut sensibil în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, în condițiile în care domnul român s-a confruntat încă de la începutul domniei cu presiunea politică a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Pentru a contracara pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar, moștenite de la predecesorii săi, Mircea a continuat politica de independență promovată de înaintașii săi și a încheiat un tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei în 1389. În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
săi, Mircea a continuat politica de independență promovată de înaintașii săi și a încheiat un tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei în 1389. În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ridicau reciproc pretenții asupra coroanei celuilalt, ca moștenitori ai regelui Ludovic cel Mare, între cele două state era o situție conflictuală, care s-a perpetuat pentru câteva decenii. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]