21,512 matches
-
acest lucru ca Borges cînd afirma că un scriitor al secolului nostru copiind Don Quijote cuvînt cu cuvînt ar scrie, totuși, altă operă decît Cervantes. Fiecare clipă Îmi repetă că Anteu este un epigon demn de invidie. Nu trebuie să mă tem de acest cuvînt pentru că nu trebuie să mă tem de dragoste. Și dacă aș crede În gesturi, m-aș trînti În iarba și pe nisipul acestei veri să mă umplu de amintirile ei, să-mi satur setea de dragoste și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
al secolului nostru copiind Don Quijote cuvînt cu cuvînt ar scrie, totuși, altă operă decît Cervantes. Fiecare clipă Îmi repetă că Anteu este un epigon demn de invidie. Nu trebuie să mă tem de acest cuvînt pentru că nu trebuie să mă tem de dragoste. Și dacă aș crede În gesturi, m-aș trînti În iarba și pe nisipul acestei veri să mă umplu de amintirile ei, să-mi satur setea de dragoste și de consecvență. Tot ce rîvnesc se află În ceea ce
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
douăzeci de ani după ce unchiul său Pelias uzurpase tronul tatălui său. Pelias tocmai aducea un sacrificiu lui Poseidon pe țărmul mării cînd l-a văzut sosind pe Iason, care-și pierduse o sandală pe drum. Oracolul Îi prezisese să se teamă de omul cu o singură sandală. Amintindu-și oracolul, l-a Întrebat pe tînăr: - Ce-ai face dacă ți s-ar fi prezis că vei muri de mîna unuia ca tine? — L-aș trimite să caute LÎna de aur, a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se mistuie și tăciunii zeilor care păreau stinși pentru vecie... Totuși trebuie să-i spun zeiței că o iubesc. Și cum Încerc să rostesc un cuvînt m-am și trezit. Pentru dragoste renunț la o parte din nemurire. Să mă tem oare mai mult de dragoste decît de moarte?... Pentru că nu există, poate, decît acest fir de nisip care cade acum din clepsidră. Iar următorul nici nu știu dacă va mai cădea...) Endimion se teme de luciditate ca Ulise de largul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o parte din nemurire. Să mă tem oare mai mult de dragoste decît de moarte?... Pentru că nu există, poate, decît acest fir de nisip care cade acum din clepsidră. Iar următorul nici nu știu dacă va mai cădea...) Endimion se teme de luciditate ca Ulise de largul mării. Pipăie marginile somnului și se cufundă În vis. Pentru el firul Ariadnei care-l scoate din labirint este un drum dureros. Reintră atunci În curgerea timpului din care a vrut să se sustragă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
timp un proces Împotriva memoriei. Achitîndu-l pe Oreste, areopagul i-a Îngăduit să uite. Amintirea celor Întîmplate Îl făcuse pînă atunci de atîtea ori să vorbească singur. Cuvinte care se repetau pentru că-și amintea aceleași lucruri... (...O, și zeii se tem de destin. Pentru că destinul nu are chip, iar zeii se tem ca și noi de orice nu are chip. De aceea se tem și de memoria oamenilor. De aceea au creat rîul Lethe la marginea Infernului, ca oamenii să uite
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îngăduit să uite. Amintirea celor Întîmplate Îl făcuse pînă atunci de atîtea ori să vorbească singur. Cuvinte care se repetau pentru că-și amintea aceleași lucruri... (...O, și zeii se tem de destin. Pentru că destinul nu are chip, iar zeii se tem ca și noi de orice nu are chip. De aceea se tem și de memoria oamenilor. De aceea au creat rîul Lethe la marginea Infernului, ca oamenii să uite. După ce și-au pierdut amintirile În valurile Lethei nu mai sînt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ori să vorbească singur. Cuvinte care se repetau pentru că-și amintea aceleași lucruri... (...O, și zeii se tem de destin. Pentru că destinul nu are chip, iar zeii se tem ca și noi de orice nu are chip. De aceea se tem și de memoria oamenilor. De aceea au creat rîul Lethe la marginea Infernului, ca oamenii să uite. După ce și-au pierdut amintirile În valurile Lethei nu mai sînt primejdioși. Nu vor mai ști că au trăit; fără memorie, vor fi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
din clipa cînd ne-am trezit trebuie să ne ridicăm corturile și să trecem dincolo; În fond e același curaj care ni se cere continuu de a nu fugi din fața sfinxului; orice speranță se află pe malul celălalt și mă tem să mă uit resemnat În apa care curge; la ce mi-ar folosi o prudență care nu promite nimic? Și totuși am În urma mea destule rîuri pe care nu le-am trecut și au secat singure; eu n-am făcut
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
prima clipă, avînd claritatea maladivă a unui soare boreal, Înălțat roșu deasupra munților de gheață. Nu mă Întreb ca altădată: de ce n-aș privi o marmură greacă fără să obiectez nimic? Sau: ce mai este Hiperboreea pentru cineva care se teme să surîdă? Știu că trebuie să obiectez. Există, probabil, tot atîtea Elade cîte au fost evocate, iar statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare să spunem singuri. Fără o sete proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
înainte de a pleca din această lume: primul, ca Societatea să fie aprobată de Scaunul Apostolic; al doilea, să fie aprobate Exercițiile spirituale; al treilea, să poată scrie Constituțiile 2. Amintindu-mi de acest lucru și văzând că le căpătase, mă temeam ca nu cumva să fie luat dintre noi. Și pentru că știam că sfinții întemeietori de ordine religioase aveau obiceiul de a lăsa urmașilor, ca testament, sfaturile pe care le socoteau folositoare pentru înaintarea lor în virtute, pândeam o ocazie potrivită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească. „Întrucât - îi zic - ați primit cele trei lucruri pe care doreați să le vedeți înfăptuite înainte de a muri, ne temem ca nu cumva să fiți chemat la cer prea curând.” Părintele s-a scuzat spunând că era prea ocupat și că nu putea să dea timp sau atenție acestei munci. Totuși a adăugat: „Celebrați trei liturghii cu această intenție 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fără să-i spun Părintelui; îmi însemnam mai întâi câte ceva, apoi mai pe larg, așa cum este scris acum. M-am străduit să nu scriu nici un cuvânt pe care să nu-l fi auzit din gura Părintelui. Lucrul de care mă tem este acela că, pentru a nu mă îndepărta de cuvintele Părintelui, poate nu am reușit să pun în scris deslușit tăria unora dintre ele. Am scris toate acestea, după cum am mai spus, până în septembrie 1553. De atunci și până la sosirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fie prea mult luat în seamă, și să nu mănânce decât ierburi. Mai mult, când alteori se gândea la pocăințele pe care dorea să le facă umblând prin lume, dorința lui de a intra în mănăstire se răcea, pentru că se temea că acolo nu va putea da frâu liber urii pe care o nutrea față de sine însuși. Cu toate acestea, rugă pe un slujitor al casei, care mergea la Burgos, să se intereseze de regula mănăstirii, iar cele aflate de la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
furtuni puternice, se sfărâmă timona corabiei. Ajunseseră până într-acolo încât, după părerea lui și a celorlalți călători, nu mai puteau scăpa de la moarte pe cale firească. Atunci, pe când își cerceta cugetul și se pregătea să moară, nu putu să se teamă din cauza păcatelor și nici de osândă, ci simți o mare tulburare și durere la gândul că nu folosise bine darurile și harurile pe care le primise de la Dumnezeu, Domnul nostru. Altă dată, în 1550, suferea de o boală foarte grea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Pe drumurile din Italia 38. Avură un vânt atât de puternic la pupă încât făcură din Barcelona până la Gaeta cinci zile și cinci nopți, deși tuturor le-a fost frică din cauza furtunii puternice. Și în tot acel ținut oamenii se temeau de molimă. Dar el, abia coborât de pe corabie, porni spre Roma. Dintre cei care veniseră cu corabia se întovărășiră cu el o femeie cu fiica ei, îmbrăcată băiețește, și un alt tânăr. Aceștia îl urmară, pentru că și ei cerșeau. Ajunși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
așa vorbeau și Cristos, și Apostolii etc. Pe când mergea pe acele străzi, îi trecu prin minte că ar fi mai bine să renunțe la acest obicei în împrejurarea de față și să i se adreseze căpitanului cu „Domnia voastră” - pentru că se temea puțin de caznele la care l-ar fi putut supune. Dar recunoscând că era o ispită, își spuse: „Dacă e așa, nu-i voi spune Domnia voastră, nu-i voi face nici o plecăciune și nu-mi voi descoperi capul”. 53. Sosiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
deși avea o oarecare dorință de a face exercițiile, rămase mult timp doar cu dorința, dar în cele din urmă se hotărî să le facă. După a treia sau a patra zi, își deschise sufletul Pelerinului spunându-i că se temuse ca nu cumva să primească în exerciții vreo învățătură greșită, după cum îi spusese cineva. Pentru aceasta adusese cu el cărți de care să se folosească în caz că Pelerinul ar fi voit să-l amăgească. Acestuia, exercițiile îi fură de mare ajutor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
O dată terminată liturghia, la rugăciune, cu aceeași simțire a Fiului- cum dorisem confirmarea din partea Preasfintei Treimi, și simțind că îmi era dată prin Isus, arătându-mi-se și dându-mi multă tărie lăuntrică și încredințare de confirmare, fără a mă teme de ceea ce urmează - mi-a venit în minte și i-am cerut lui Isus să-mi dobândească iertare de la Preasfânta Treime; evlavie mare, cu lacrimi și sughițuri și cu nădejdea de a dobândi harul, aflându-mă foarte puternic și șsimțindu-măț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lucru ceea ce făcea Dumnezeu, Domnul nostru, sau cum Îi era pe plac, să viziteze sau să nu viziteze; uneori, atunci când nu eram astfel vizitat, mi se părea că acest lucru 1 era atât de desăvârșit, încât eram neîncrezător sau mă temeam că nu voi putea dobândi acest har. Apoi, altădată, cu multe vizite, mi se părea că eram șmaiț mulțumit socotind că ar fi fost mai bine dacă nu eram vizitat de Dumnezeu, Domnul nostru, căci mi se părea că vizita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
din casa în care locuia și luând o altă casă sau odaie ca să locuiască într-însa cât mai în taină cu putință, astfel încât să-i fie la îndemână să meargă zilnic la liturghie și la vespere 1, fără să se teamă că ar putea fi împiedicat de cunoscuți. Din această separare decurg, printre multe altele, trei foloase principale: cel dintâi este că, separându-se omul de mulți prieteni și cunoscuți și de multe treburi care nu sunt bine orânduite, ca să Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
esența, prezența și puterea proprii ei, și astfel, jurând pe creatură, sunt mai potriviți și mai dispuși să aducă închinare și reverență Creatorului și Domnului lor decât cei nedesăvârșiți. Al treilea este acela că, jurând deseori pe creatură, e de temut idolatria, mai mult la cei nedesăvârșiți decât la cei desăvârșiți. 40. Să nu se rostească nici un cuvânt de prisos; prin acesta înțeleg șcuvântulț care nici mie, nici altuia nu-i este de folos, nici nu este orânduit ca atare. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dat drumul mulțimilor, a început să se roage singur. 2. Barca era lovită de valuri; Cristos a venit spre barcă mergând pe apă, iar ucenicii au crezut că este o nălucă. 3. Cristos le-a spus: („Eu sunt: nu vă temeți!”); sfântul Petru, la porunca Lui, a venit la El, mergând pe apă; acesta, îndoindu-se, a început să se scufunde; însă Cristos, Domnul nostru, l-a salvat și l-a mustrat pentru puțina lui credință; și apoi, urcând în barcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un glas din cer, care zicea: („Acesta este Fiul Meu cel iubit, ascultați-L!”); auzind ucenicii acest glas, de frică au căzut cu fața la pământ, iar Cristos, Domnul nostru, i-a atins și le-a spus: („Ridicați-vă și nu vă temeți! ș...ț Nimănui să nu spuneți vedenia aceasta, până când Fiul Omului nu va învia”). 285. DESPRE ÎNVIEREA LUI LAZĂR. IN. 11,1-45. 1. Primul. Marta și Maria Îl înștiințează pe Cristos, Domnul nostru, despre boala lui Lazăr; auzind El aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
mare, voind să le vestească ucenicilor învierea Domnului. 2. Cristos, Domnul nostru, le-a apărut pe cale, spunându-le: ( „Dumnezeu să vă mântuiască!”); ele însă s-au aruncat la picioarele Lui și L-au adorat. 3. Isus le zice: („Nu vă temeți! Mergeți și vestiți fraților Mei să plece în Galileea și acolo Mă vor vedea”). 302. DESPRE CEA DE-A PATRA APARIȚIE. LC. 24,9-12; 33-34. 1. Primul. Auzind de la femei că Cristos a înviat, Sfântul Petru s-a și dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]