18,208 matches
-
autentică asumare individuală a responsabilității. Intelectualii vest-germani au Îmbrățișat ideea cu Însuflețire. Scriitori, dramaturgi și cineaști consacrați - Günther Grass, Martin Walser, Hans-Magnus Enzensberger, Jürgen Habermas, Rolf Hochhuth, Edgar Reitz, toți născuți Între 1927 și 1932 - s-au concentrat asupra acestui eșec În Înțelegerea nazismului. Dar un grup de intelectuali mai tineri, născuți În timpul războiului sau imediat după aceea, au adoptat o poziție mai severă. Neavând o experiență directă a ceea ce se Întâmplase Înainte, ei blamau nu atât nazismul, cât Republica de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vedea lumina tiparului. Dar, În comparație cu perioada anterioară, Începutul anilor ’60 reprezenta o epocă de libertate scriitoricească și timide experimente culturale. Totul s-a schimbat Însă după lovitura de stat de la Kremlin din octombrie 1964. Adversarii lui Hrușciov erau iritați de eșecul măsurilor luate, de stilul autocratic, dar mai ales neliniștiți de instabilitatea lui. Poate că primul-secretar nu știa nici el ce era permis și ce nu, dar ceilalți tindeau să Înțeleagă greșit aparenta lui toleranță. Se temeau de posibile greșeli. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În serios și tratau economia comunistă, discutată teoretic, ca pe un punct de plecare vital pentru reforme majore. Dar explicația principală este pur și simplu faptul că la Începutul anilor ’60 economiile statelor comuniste dădeau primele semne de disfuncție gravă. Eșecul economiilor comuniste nu era un secret. Ele abia reușeau le să asigure cetățenilor necesarul de alimente (În Uniunea Sovietică uneori nici măcar atât). Erau dedicate producției masive de bunuri industriale primare În exces. În schimb, cele necesare - În primul rând, bunuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pragmatici (sau de Îngrijorați) pentru a accepta greșelile tehnice din trecut - până și conducerea neostalinistă din Cehia a renunțat la accentul pus pe industria grea În 1961, la jumătatea celui de-al treilea plan cincinal, dezastruos. Dar să recunoști eșecul planificării centralizate sau al proprietății colective era cu totul altceva. Economiștii reformiști ca Ota Șik sau ungurul János Kornai au căutat să definească o „a treia cale”: o economie mixtă În care realități incontestabile precum proprietatea comună și planificarea centralizată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
soluție practică parțială pentru dificultățile locale. Ungaria avea, Într-adevăr, o situație unică: cu cinism, Kádár flutura În fața conaționalilor dornici de călătorii, ca pe un soi de premiu de bună purtare, perspectiva accesului liber la Occidentul prosper - recunoscând astfel tacit eșecul comunismului. țara era condusă acum de și pentru „noua clasă”, cum o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze traiul și să-și asigure
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țară”. Referința la evrei ca la a Cincea Coloană a Poloniei a fost transmisă la radio și televiziune și auzită de milioane de polonezi. Mesajul era clar. Nu era limpede dacă Gomu³ka Își exprima propriile păreri, căuta țapi ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin toți cei care aveau sub 25 de ani, frecventau o instituție de Învățământ și erau atrași de ideile radicale) era În stradă, mobilizată pentru o cauză. Deflația de cauze și demobilizarea din deceniile următoare conferă, retrospectiv, un aer de eșec acestui deceniu de activitate politică frenetică. Dar În anumite privințe importante, anii ’60 au fost o perioadă vitală, exact din motivul contrar: au reprezentat un moment În care europenii din ambele jumătăți de continent au amorsat abandonul definitiv al politicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spinare. „Tulburările” care au acaparat viața publică nord-irlandeză - și, Într-o oarecare măsură, pe cea britanică - În următoarele trei decenii au Început cu luptele de stradă din Derry, iscate de tradiționalul Marș al Ucenicilor din iulie 1969, ce comemora agresiv eșecul cauzei iacobite și catolice În urmă cu 281 de ani. În fața violenței publice crescânde și sub presiunea liderilor catolici din Londra, care solicitau o intervenție, guvernul britanic a trimis În Ulster forțe militare, preluând controlul ordinii În cele șase comitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mai 1963, dr. Grigoris Lambrakis, un parlamentar de stânga, a fost atacat la Salonic În timp ce vorbea la un marș pacifist. Moartea lui, cinci zile mai târziu, a oferit un martir stângii și mișcării pacifiste În formare din Grecia, În timp ce eșecul studiat al autorităților de a elucida circumstanțele asasinării lui Lambrakis a dat naștere unei suspiciuni generale 3. șase luni mai târziu, Karamanlis a pierdut alegerile; Uniunea de Centru a lui Ghiorghios Papandreu, partid de centru sprijinit de o clasă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
argumentele extremiștilor. În 1981 aproape că au reușit. Pe 29 ianuarie, când insatisfacția economică era maximă (vezi În continuare) iar Catalonia, regiunea bască, Galicia și Andaluzia demarau experimente separatiste, Suárez a fost forțat de propriul partid să demisioneze - nu din cauza eșecurilor (alegerile generale din 1979 s-au soldat cu o nouă victorie pentru UCD), ci din cauza reușitelor și a stilului personal autocratic. Nici nu i-a urmat bine În funcție Calvo Sotelo (un alt politician din UCD), că provinciile basce au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ministru, post În care avea să rămână timp de 14 ani. Democrații de centru ai lui Suárez - care prezidaseră ieșirea din era franchistă - au fost practic eliminați din parlament, rămânând cu două locuri. Partidul Comunist a obținut patru locuri, un eșec usturător care a provocat demisia lui Santiago Carrillo. Din acel moment, politica spaniolă s-a Înscris În tiparul occidental, cu un pol de centru-stânga și unul de centru-dreapta - În speță, Alianța Populară a lui Fraga (rebotezată În 1989 Partidul Popular
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tradiție britanică a guvernării dintr-o poziție cât mai apropiată de centrul politic. Dar, privind retrospectiv, e limpede că aceasta a fost cheia succesului lui Margaret Thatcher. Faptul că nu s-a lăsat influențată nici măcar atunci când politicile monetariste păreau sortite eșecului (În octombrie 1980, conservatorilor care o implorau să-și schimbe tactica, făcând cale Întoarsă, ea le-a răspuns: „Întoarceți-vă dacă vreți. Doamna nu-i de Întors”); satisfacția cu care a adoptat eticheta sovieticilor, care i-au spus „Doamna de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bună măsură deoarece comunismul sovietic, moștenitor prezumtiv al revoluției În această fabulă despre neabătuta transformare radicală, viciase retroactiv tot patrimoniul. În cuvintele lui Furet, Revoluția franceză era „moartă”. Implicațiile politice ale tezei erau deosebit de importante, după cum Furet știa prea bine. Eșecul marxismului ca politică putea fi oricând explicat prin invocarea neșansei sau a circumstanțelor defavorabile. Dar dacă marxismul era discreditat ca Mare Narațiune - dacă Istoria nu manifesta rațiune sau necesitate -, atunci toate crimele lui Stalin, toate viețile pierdute și resursele irosite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau a circumstanțelor defavorabile. Dar dacă marxismul era discreditat ca Mare Narațiune - dacă Istoria nu manifesta rațiune sau necesitate -, atunci toate crimele lui Stalin, toate viețile pierdute și resursele irosite pentru a transforma societatea după placul statului, toate erorile și eșecurile din experimentele radicale ale secolului XX care au introdus Utopia prin dictat nu mai puteau fi explicate „dialectic” drept pași greșiți pe o cale corectă. Ele deveneau ceea ce criticii spuseseră dintotdeauna că sunt: pagubă, risipă, eșec și crimă. Furet și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statului, toate erorile și eșecurile din experimentele radicale ale secolului XX care au introdus Utopia prin dictat nu mai puteau fi explicate „dialectic” drept pași greșiți pe o cale corectă. Ele deveneau ceea ce criticii spuseseră dintotdeauna că sunt: pagubă, risipă, eșec și crimă. Furet și contemporanii lui mai tineri respingeau recursul la Istorie ce caracterizase angajamentul intelectual În Europa de la Începutul anilor ’30. Nu există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
majoritatea cetățenilor săi și părea de nezdruncinat. Opoziția intelectuală din Europa Centrală nu a avut un impact imediat. Acest lucru n-a surprins pe nimeni: noul realism al disidenților din epoca anilor ’70 includea nu numai o Înțelegere corectă a eșecului socialismului, ci și o evaluare lucidă a realităților puterii. În plus, poporului nu i se putea cere imposibilul: În Eseu despre bravură, scriitorul cehoslovac Ludvík Vaculík argumenta convingător că nu poate avea pretenții exagerate de la oamenii obișnuiți, care abia luptau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu putea fi răsturnat. Confruntarea deschisă ar fi fost catastrofală, după cum demonstrase convingător istoria. Da, prin legea marțială (care a rămas În vigoare până În iulie 1983) și prin „starea de război” care i-a urmat, autoritățile Își recunoșteau Întru câtva eșecul - În nici o altă țară comunistă nu se ajunsese la asemenea măsuri, pe care Michnik le-a numit un „dezastru pentru statul totalitar” (recunoscând În același timp că erau „o lovitură pentru societatea independentă”). Dar comunismul ținea de putere, iar puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clar” noii generații de musulmani sovietici care nutreau visuri de independență. Dar sovieticii, bineînțeles, au dat greș În Afganistan. Brejnev, Gromîko și generalii lor au nesocotit nu numai lecția Vietnamului, repetând astfel multe dintre erorile americanilor; ei au uitat și eșecurile Rusiei țariste, suferite cu 80 de ani În urmă În aceeași regiune. Încercarea dezastruoasă a Uniunii Sovietice de a susține un guvern-marionetă Într-un teritoriu nefamiliar și ostil a generat o opoziție intransigentă formată din gherile și fanatici (mujahedini) Înarmați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sale În viitorul apropiat: după cum i-a declarat mai târziu Igor Ligacev, membru În Biroul Politic, jurnalistului american David Remnick, după Afganistan nu se mai punea problema folosirii forței În Europa de Est. Impactul unei singure aventuri neocoloniale (ce-i drept, un eșec spectaculos) asupra vulnerabilei Uniunii Sovietice relevă fragilitatea intrinsecă a regimului. Dar nici dezastrul din Afganistan, nici costul cursei accelerate a Înarmării de la Începutul anilor ’80 nu ar fi dus separat la colapsul sistemului. Susținută de frică, inerție și de interesele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Acestea, continua raționamentul, urmau să slujească drept modele reușite și chiar profitabile pentru alte Întreprinderi similare. țelul Îl reprezentau modernizarea controlată și adaptarea treptată la sistemul de producție și stabilire a prețurilor În funcție de cerere. Însă o asemenea strategie era sortită eșecului prin Însăși premisa ei operațională - și anume că autoritățile puteau crea Întreprinderi eficiente prin fiat administrativ. Pompând puținele fonduri În câteva ferme, unități prelucrătoare, fabrici sau servicii-model, partidul a reușit Într-adevăr să creeze Întreprinderi temporar viabile și chiar teoretic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1990, care limita strict prezența și activitatea forțelor convenționale pe continentul european. Privite de la Washington, concesiile lui Gorbaciov În privința armelor nucleare păreau o victorie pentru Reagan și, prin urmare, conform calculului de sumă zero folosit de strategii Răzoiului Rece, un eșec pentru Moscova. Dar pentru Gorbaciov, a cărui prioritate era politica internă, crearea unui climat internațional mai stabil reprezenta o victorie În sine. Aceasta i-a permis să câștige timp și susținere pentru reformele de acasă. Succesiunea de Întâlniri și acorduri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
planificare centralizată, sau acordând o mai mare libertate de exprimare În timp ce mențineau monopolul partidului asupra adevărului. Însă reforma parțială - sau reforma unui singur sector În detrimentul altora - era o contradicție În sine. „Pluralismul controlat” sau „piața socialistă” erau din start sortite eșecului. Ideea că partidul putea să-și mențină rolul conducător, lepădând numai excrescențele patologice produse de cele șapte decenii de putere absolută, indică o anumită naivitate politică din partea lui Gorbaciov. Într-un sistem autoritarist puterea este indivizibilă - dacă cedezi o parte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interzis, sindicatul Își păstrase organizațiile de peste hotare, biroul de la Bruxelles fiind cel care l-a sfătuit În septembrie 1985 pe directorul executiv al FMI să accepte Polonia - accentuând În același timp faptul că Îmbunătățirile parțiale propuse de Jaruzelski erau sortite eșecului și numai un pachet complet de reforme putea rezolva problemele țării 18. Cel mai surprinzător aspect al situației din Polonia anului 1987 era neajutorarea absolută a organelor de partid. Fără ca monopolul puterii să-i fie periclitat vizibil, Partidul Muncitoresc Unit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Senat și toate locurile pentru care putuse concura În Seim. De cealaltă parte, numai doi dintre candidații comuniști aflați pe liste pentru locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Nagy, ca și execuția sa, reprezenta o afacere internă de partid care nu avea mare relevanță pentru victimele fără număr ale comunismului. Dar ar fi greșit să subestimăm forța simbolică a reînhumării lui Nagy. Prin ea se recunoștea un eșec și era admis faptul că partidul a trăit, a propovăduit și a impus o minciună. Când János Kádár a murit, după trei săptămâni - În aceeași zi În care Curtea Supremă a Ungariei pronunța decizia de reabilitare completă a lui Nagy
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]