19,897 matches
-
au fost primele ciocniri militare ale Războiului de Independență al SUA. Ele s-au dat la 19 aprilie 1775, în comitatul Middlesex, Provincia Massachusetts Bay, în orașele Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (astăzi Arlington), și Cambridge, de lângă Boston. Bătăliile au marcat izbucnirea conflictului armat deschis între Regatul Marii Britanii și cele treisprezece colonii ale sale de pe continentul nord-american. Circa 700 de soldați din armata regulată
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
poreclită de coloniști „tunicile roșii” (în ) și uneori „diavolii”, ocupaseră Bostonul încă din 1768 și fuseseră întăriți de forțele navale și infanteria marină regale pentru a pune în aplicare Legile Intolerabile, adoptate de Parlamentul Britanic cu scopul de a pedepsi Provincia Massachusetts Bay pentru Partida de Ceai de la Boston și pentru alte acțiuni de protest. Generalul Thomas Gage, guvernatorul militar al Massachusetts-ului și comandant al celor circa 3.000 de soldați britanici din Boston, nu avea control asupra zonelor din Massachusetts
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Guō Mòruò; în Wade-Giles: Kuo Mo-jo) sau Go Mo-jo, numit și "Dingtang" (鼎堂) (n. 16 noiembrie 1892 - d. 12 iunie 1978) a fost un scriitor, istoric și arheolog chinez. Membru al Partidului Comunist, a deținut și o funcție politică în cadrul provinciei Sichuan. A participat și la lupta de eliberare a Chinei. Scrierile sale sunt revoluționar-romantice, fiind evocate tradițiile de luptă ale poporului său. A realizat și studii privind societatea chineză antică.
Guo Moruo () [Corola-website/Science/320508_a_321837]
-
țării, începută de Tewodros al II-lea, dar într-o manieră diferită. Favorabil unității țării, el a lăsat totuși șefilor locali, o anumită margine de libertate, și s-a străduit cât a putut, să mențină echilibrul politico-militar dintre guvernatorii diverselor provincii. În afara unirii politice, el s-a atașat puternic de cauza unității religioase sub conducerea Bisericii ortodoxe etiopiene și s-a lansat în mai multe campanii de convertire a populației la creștinism. El a combătut în acelaș timp și activitatea misionarilor
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
Menelik al II-lea împotriva ofensivei coloniale italiene.În ochii etiopienilor, și Yohannes al IV-lea rămâne un suveran care a fost devotat credinței și patriei, pentru care a știut să-si dea și viața. Yohannes s-a născut în provincia Enderta, fiul lui Mercha, "Shum" (guvernator) al provincie Tembien, și al soției sale "Woizero" („Damă”) Silass Dimtsu (Amata Selassie), fiica "Dejazmach"-ului ("duce") Dimtsu Debbab din Enderta, nepotul puternicului "Ras" Wolde Selassie din Enderta. Prin linia bunicii dinspre tată, Yohannes
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
În ochii etiopienilor, și Yohannes al IV-lea rămâne un suveran care a fost devotat credinței și patriei, pentru care a știut să-si dea și viața. Yohannes s-a născut în provincia Enderta, fiul lui Mercha, "Shum" (guvernator) al provincie Tembien, și al soției sale "Woizero" („Damă”) Silass Dimtsu (Amata Selassie), fiica "Dejazmach"-ului ("duce") Dimtsu Debbab din Enderta, nepotul puternicului "Ras" Wolde Selassie din Enderta. Prin linia bunicii dinspre tată, Yohannes putea revendica descendență solomonidă; bunica dinspre tată era
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
1868. În semn de recunoștință, britanicii i-au dat lui Yohannes, care pe atunci purta titlul de "Dejazmach" Kassai, un mare număr de arme de foc după retragerea de după victoria de la Amba Mariam (Magdala). Astfel, el a reușit să controleze provincia Tigray, devenind unul dintre cei mai puternici trei prinți din Etiopia (ceilalți fiind Wagshum Gobeze din Lasta și Wag (viitorul împărat Emperor Tekle Giyorgis al II-lea), precum și Regele ("Negus") Menelek din Shewa viitorul împărat Menelek al II-lea). Toți
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și ratificat un nou tratat de pace, cel de la Lausanne din 1923, cu prevederi mult mai favorabile turcilor. Problemele nerezolvate au fost mai apoi negociate în cadrul Ligii Națiunilor, așa cum a fost cazul provinciei Mosul (1925). Dezintegrarea Imperiului Otoman a dus la formarea statelor arabe și a Republica Turcia așa cum le cunoaștem în zilele noastre. Liga Națiunilor a permis administrarea unora dintre teritoriile otomane de către puterile mandatare europene. Siria și Libanul au fost trecute
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
sub protecția autorităților britanice. Cea mai mare parte a Peninsulei Arabice a trecut sub stăpânirea unui aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în deceniul al treilea. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lausanne, Mosul trecea sub controlul britanic, dar noua republică turcă pretindea că provincia este parte a teritoriului său istoric. Un comitet al Ligii Națiunilor format din trei persoane a efectuat
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în deceniul al treilea. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lausanne, Mosul trecea sub controlul britanic, dar noua republică turcă pretindea că provincia este parte a teritoriului său istoric. Un comitet al Ligii Națiunilor format din trei persoane a efectuat o vizită în regiune și și-a prezentat concluziile în 1925. Comitetul recomanda ca Mosulul să rămână în cadrul Irakului și ca Regatul Unit
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
astfel vor putea obține sprijinul politic și militar al armenilor.. Între timp, guvernul provizoriu a devenit tot mai stabil, odată cu mutarea în regiunea pe care o controla a multor armeni. În 1917, peste 150.000 de armeni se mutaseră în provinciile Erzurum, Bitlis, Mush și Van. Liderii armeni precum Armen Garo au lansat apeluri soldaților de origine armeană care luptau în armatele europene să vină pe frontul din Caucaz. Revoluția rusă a lăsat frontul din răsăritul Turciei într-o situație incertă
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Cele 14 puncte”), armenii să li se recunoască oficial controlul asupra regiunii, control care îl dețineau de facto după izbucnirea Revoluției Ruse. Armenii își sprijineau cererile și pe afirmația că ar fi reprezentat majoritatea populației, de vreme ce turcii se mutaseră în provinciile apusene. Boghos Nubar, președintele delegației Armeniei, avea să afirme că la luptele împotriva turcilor au participat nu doar cei 150.000 din armata imperială rusă, dar și aproximativ 40.000 de voluntari, care își eliberaseră prin forțe proprii satele. Mai
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
a Uniunii Sovietice, ea a semnat pe 2 decembrie 1920 Tratatul de la Alexandropol, prin care erau trasate granițele dintre cele două state. Frontierele armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea Adjara și capitala Batumi. Turcia și nou formata Uniunea Sovietică
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
trasate granițele dintre cele două state. Frontierele armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea Adjara și capitala Batumi. Turcia și nou formata Uniunea Sovietică, împreună cu RSS Armeană și RSS Georgiană, au ratificat Tratatul de la Kars din 11 septembrie 1922, prin
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
dintre cele două state. Frontierele armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea Adjara și capitala Batumi. Turcia și nou formata Uniunea Sovietică, împreună cu RSS Armeană și RSS Georgiană, au ratificat Tratatul de la Kars din 11 septembrie 1922, prin care s-
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
două state. Frontierele armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea Adjara și capitala Batumi. Turcia și nou formata Uniunea Sovietică, împreună cu RSS Armeană și RSS Georgiană, au ratificat Tratatul de la Kars din 11 septembrie 1922, prin care s-a trasat
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
armeano-turce au fost mai apoi recunoscute prin semnarea Tratatului de la Moscova. Bolșevicii au cedat prin acest tratat provinciile care au fost disputate de turci și armeni și care erau deja ocupate de primii - Provincia Kars, Provincia Iğdır, Provincia Ardahan și Provincia Artvin. În schimb, sovieticii au primit regiunea Adjara și capitala Batumi. Turcia și nou formata Uniunea Sovietică, împreună cu RSS Armeană și RSS Georgiană, au ratificat Tratatul de la Kars din 11 septembrie 1922, prin care s-a trasat definitiv frontiera nord-estică
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
de dominația spaniolă. Trecerea Anzilor a fost un pas major în cadrul strategiei gândite de José de San Martín pentru a învinge forțele regaliste în fortăreața lor de la Lima, viceregatul Perú. Scopul celor ce au pornit de la Mendoza (pe atunci în Provincia Cuyo) în ianuarie 1817 era cel de a pătrunde în Chile fără a fi observați, pe cărări neașteptate, pentru a putea lua prin surprindere forțele regaliste. Obiectivul final era cel de a elibera Chile de dominația spaniolă împreună cu forțele argentiniene
Traversarea Anzilor () [Corola-website/Science/320572_a_321901]
-
Letonia există ca stat din 1918, ca urmare a Tratatului de Pace de la Paris și a acordării de teritorii pe bază etnico-lingvistică. Înainte de 1918, Letonia fusese o provincie a Imperiului Rus, (gubernie) condusă de un guvernator numit de țar. Numele ei era Livonia, iar teritoriul acesteia includea și sudul Estoniei de astăzi. Denumirea de Livonia datează din perioada primei ocupații germane a teritoriilor baltice, de la începutul secolului al
Istoria Letoniei () [Corola-website/Science/320586_a_321915]
-
Datorită noilor achiziții teritoriale, prin Vidzeme și Riga, Rusia obținuse un coridor strategic spre Europa. Șerbia a fost anulată în Courland în 1818, în Vidzeme în 1819, iar în Latgalia în 1861. Letonia a devenit una din cele mai dezvoltate provincii ale Imperiului Rus la mijlocul secolului al XIX-lea. De asemenea, la mijlocul secolului al XIX-lea au loc mișcări de renaștere națională, inspirate din revoluțiile europene. La scurt timp după Primul Război Mondial, la 18 noiembrie 1918 are loc proclamarea independenței
Istoria Letoniei () [Corola-website/Science/320586_a_321915]
-
dobândea întregul istm Carelia conform prevederilor Tratatului de pace de la Moscova. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial și invazia nazistă a Uniunii Sovietice se deschidea frontul unui nou război fino-sovietic; inițial Finlanda, fiind sprijinită de Germania a recucerit provincia Carelia, însă în iunie 1944 Armata Roșie avea să pornească un contraatac prin intermediul căruia a anexat istmul Carelia regiunii Leningrad, din care a făcut parte neîncetat până în prezent. Populația istmului Carelia a fost nevoită să își părăsească locuințele atât în
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
septembrie 1944) a fost demarată o operațiune amplă de reconstrucție a Finlandei. Procesul a fost dificil și a întâmpinat multe obstacole, foametea și lipsa de haine sau locuințe fiind principalele piedici. De asemenea, circa 400.000 de locuitori evacuați din provincia Carelia trebuiau mutați în altă parte a țării; reconstrucția era necesară atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, bombardamentele germane distrugând aproximativ 90% din construcțiile existente în anii 1930. Totodată Finlanda a pierdut 10% din teritoriul său odată cu
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
politică, lui Almos urmându-i la conducere fiul, Árpád. Triburile ungurești au ocupat Pannonia și câmpia Tisei treptat între 895 și 907. Între 899 și 955 ungurii au efectuat incursiuni de jaf în Italia, Germania, Franța și Spania, și în provincii ale Imperiului Bizantin. până în 970. Asemenea activități au continuat în vest până la bătălia de la Lechfeld (955), de lângă Augsburg, unde o oștire germană, condusă de Otto, regele germanilor, a zdrobit oastea ungurească; incursiunile de jaf de pe teritoriul Imperiului Bizantin s-au
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
mai multe astfel de împărțiri în secolele al XI-lea-al XIII-lea, când regiuni ale regatului au fost conduse de diverși membri ai dinastiei arpadiene. În secolul al XI-lea, comitatele încredințate membrilor dinastiei domnitoare nu au format o provincie separată în cadrul regatului, ci au fost organizate în două sau trei centre . Ducii care guvernau "tercia pars regni" au acceptat supremația regelui, dar unii dintre ei (Béla, Géza și Álmos) s-au revoltat, pentru a obține coroana și s-au
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
rege pe Ladislau. Regele Ladislau I (1077-1095) a reușit să-l convingă pe Solomon, care domnea în comitatele din vest, să abdice. În timpul domniei sale, regatul Ungariei s-a întărit și și-a extins dominația asupra Croației (1091), care a devenit provincie a Ungariei. El a încredințat guvernarea noii provincii nepotului său de frate mai mic, Álmos. La 20 august 1083, doi membri ai dinastiei, regele Ștefan I și fiul lui, ducele Emeric (Imre), au fost canonizați la Székesfehérvár din inițiativa regelui
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]