18,288 matches
-
sedentare În stadiul formativ (din mileniul al III-lea și după). Ne limităm doar la constatarea surprinzătoarelor convergențe cu fenomenele europene: statuete și simboluri mitice legate de apartenența la grup; reprezentări ale femeii fertile; obiecte rare sau exotice capabile să inspire emoție sacră; muzică și dans cu măști și costume; tumuli mortuari și obiecte funerare prețioase; utilizarea substanțelor care induc ebrietate sau extaz, obținute din ciuperci și cactuși (peyote etc.). Astronomia devine o parte importantă a religiei; la fel și ritualurile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plantelor și a animalelor: este vorba despre așa-zisele „Săli ale Anotimpurilor”2, ce conțin splendide reprezentări ale vieții din vale și din deșert. Altele ilustrează o anumită sărbătoare, „jubileul” (sărbătoarea sed) suveranului, despre care am văzut deja că a inspirat o parte din structurile legate de piramidele cu trepte. În indicațiile textuale sumare care Însoțesc imaginile apare o lungă serie de titulaturi de funcționari și preoți care țin de acest rit regal: se poate observa că sacerdoțiul are nivele diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeu sau „tuturor zeilor” În general o rugăciune ce are forma unei justificări a comportamentului, cu scopul de a obține ajutor. Rugăciunea, care conține expresii de sinceră devoțiune și adorație, mai ales În partea imnică, de Început, și care este inspirată din modelele mesopotamiene, răspunde esențialmente unui scop practic și se concretizează Într-o cerere de ajutor (Houwink Ten Cate, 1969). Uneori, se poate face apel la un zeu pentru ca acesta să Îndeplinească funcția de intermediar Între cel care se roagă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-i mecanismele fondate pe „programe de acțiune” (subcapitolul 1.4), care făceau ca personajele să poată fi schimbate Între ele, el Îl transforma, la sfârșit, În logos; mitul devenea deci intrigă și acțiune, dar și inventarul din care se putea inspira poetul. Însă pe măsură ce ne apropiem de Aristotel, criza cetății antice și a Atenei În special se Îndreaptă către sfârșit. Critica sistematică adusă mitului erodase progresiv certitudinile pe care se Întemeia cetatea și pusese În discuție Însăși lumea zeilor; nici procesele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ce să intre În coliziune cu schema religioasă și ideologică a cetății, Empedocle și-a asumat rolul de profet inspirat, iar orfismul s-a reclamat de la autoritatea lui Orfeuxe "Orfeu", care era prototipul cântărețului, mousikòs prin excelență, deținător al științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
așeza poezia și mantica sub autoritatea și protecția lui Apolloxe "Apollo", ca forme de posedare divină din care era tradusă „În versuri” o „rostire sacră”. Dacă mantis, prin manìa, delirul divin, călăuzea comportamentul oamenilor, la fel, poetul era posedat și inspirat de divinitate. Instruit de Muzexe "Muze", coborât din Apolloxe "Apollo", conform lui Hesiod (Teogonia, 22 sqq., 94-97), el avea rolul de a-i educa, paidèuein, pe greci, așa cum Platon lasă limpede să se Înțeleagă În Republica (X, 600 C). Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unele sectoare ale elitei culturale au putut formula o concepție transnaturală și transpersonală a divinului, având și ajutorul filozofiei „italice”, al celei platonice, epicureice și stoice. Ei au considerat că religia romană ar fi fost creată și potențată de fondatori inspirați de divinitate sau de fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe Vestaxe "Vesta"; Romulusxe "Romulus", fiul lui Martexe "Marte", și Numa Pompilius Întemeiază instituții sacerdotale, calendare, rituri, locuri de cult. Se subliniază
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a discursurilor pe care tribunii plebei le adresau poporului. La Roma există misterii și o teologie mistică (cf. subcapitolul 4, 2b: Varro), dar nu există mistici, asceți, vizionari, eremiți, nici mulți taumaturgi, nici nu se consemnează mișcări ale unor entuziaști, inspirați de divinitate, care să exalte sărăcia. Virgines Vestae provin din cele mai bune familii și sunt lăudate pentru știința lor (cultuală), dar În comunitatea de fecioare situată În for nu au cultivat, nici stârnit, din câte știm, vreo spiritualitate mistică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culte. Sărbătorile, cultele și funcționarii nu sunt enumerați cu exactitate. Cetatea-mamă determină cadrul, organizarea, dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm În ce măsură colonia spaniolă, Încercând să umple acest cadru, s-a inspirat din extraordinarele calendare de piatră (fasti, ferialia) care tocmai atunci se răspândeau În cetățile italice. Finanțarea cultului provine din banii Încasați din amenzi (pecunia poenae nomine), care ajung În casieria publică prin delicte fiscale, și din banii strânși ca ofertă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
chiar și la Roma, dacă e să judecăm după Înflorirea artelor și a spectacolelor. Ca și Cicero sau Seneca, și Varro a subevaluat nevoile și exigențele imaginative și iraționale ale concetățenilor săi și forța catarctică a orgiilor narative sau dramatice inspirate din mitopoiesisul afrodisiac al lui Ovidiu sau din Înspăimântătoarele tragedii ale lui Seneca. Dar el consideră că aceste mituri „grecești” Îi privesc și pe zeii săi „romani”, care sunt cunoscuți tuturor și deci trebuie să fie criticați prin prisma unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui original Logos tèleios („Cuvântarea desăvârșită”; Nock-Festugière, 1954-1960). Este dificil să propunem o evaluare globală a fenomenului și a dimensiunii sale religioase specifice, din cauza prezenței unor elemente doctrinare destul de variate, câteodată contradictorii, care au dus la distingerea unei tendințe „optimiste”, inspirată dintr-o viziune monisto-panteistă, și a unei tendințe dualiste, care, pe de altă parte, nu pot fi separate net deoarece uneori ele converg În una și aceeași lucrare. În unele tratate, lumea este prezentată Într-o lumină cu totul pozitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a Celui mai Mare” (CH, XII, 15). O asemenea definiție, de clară sorginte platonică, exprimă noțiunea conform căreia cosmosul, Împărțitor de viață, este un instrument al manifestării Zeului transcendent, nevăzut (CH, V, 2). În perspectiva tipică a „misticismului cosmic” care inspiră zone mari ale spiritualității elenistice și antice târzii, contemplarea cosmosului Îi permite omului să atingă cunoașterea Zeului suprem (CH XI, 22), configurat adesea ca Demiurg și Tată, Într-un strâns raport cu făpturile sale, perceput uneori În sens monisto-panteist: el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înțelepciune adevărată și plin de virtute, depozitar al unor extraordinare și numeroase cunoștințe despre divin, În virtutea cărora el Însuși atinge un asemenea nivel și cu mult superior față de omenirea obișnuită, daimon mijlocitor și salvator. „Teologia” și spiritualitatea din care se inspiră acțiunea reformatoare a Înțeleptului din Tyana sunt ilustrate de mărturiile convergente ale lui Porphyrios și Eusebiu din Cezareea. Celxe "Cel" dintâi face apel În forme aluzive la Învățătura unui Înțelept ca să Își sprijine propria teză a refuzului sacrificiului sângeros și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putință pentru acești adepți ai purei religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin până În secolul al VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
9), Întrucât era considerată ca blasfematoare pentru noțiunea greacă, În general, și platonică, În special, a bunătății substanțiale a cosmosului, kosmos, lume ordonată, semn al divinei providențe și imagine sensibilă ale realităților inteligibile. Tot de instanțe ideologice și religioase este inspirată și polemica deschisă a lui Porphyrios Împotriva creștinilor și Încercarea lui de a propune, În tratatul Despre abstinență, o formă purificată a cultului tradițional, cu refuzul, din partea Înțeleptului, a sacrificiului sângeros și parțiala lui justificare ca practică „politică”, adică activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
propune pentru acestea o exegeză În sens teozofic (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 6, 3), căreia, din păcate, nu Îi putem Înțelege valoarea exactă din cauza stării fragmentare În care opera a ajuns la noi (Lewy, 1978). O regândire critică a problemei inspiră Scrisoarea către Anebo, În care autorul subliniază numeroasele aporii ale credințelor și practicilor divinatorii, și, În parte, chiar tratatul Despre Întoarcerea sufletului. Pentru aceste puncte de interes ale sale, autorul din Tir ocupă o poziție-cheie pe linia evolutivă a neoplatonismului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
filozofică pe baza unor principii și instanțe religioase, Încercând să le dea un fundament sub aspect rațional. Obiectivul său pare revitalizarea păgânismului Înțeles ca un creuzet comun al unor tradiții grecești și orientale, Înzestrându-l cu o solidă bază teoretică inspirată din ontologia plotiniană. În acest scop, propune o multiplicare a ipostazelor metafizice pusă În paralel cu multiplicitatea ființelor supraomenești din politeismele tradiționale, toate avându-și originea din rădăcina unică a Ființei, Unul absolut transcendent. Dacă În Viața pitagoreică, prima dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profet Îi poate fi atribuit legitim lui Zoroastruxe "Zoroastru" În sensul indicat de W.B. Henning (1951, p. 35), În ciuda unor rețineri actuale (Herrenschmidt, 1987) - care a proclamat, În prima jumătate a mileniului I Î.Hr., o nouă doctrină religioasă, inspirată dintr-un dualism etic viguros și original, care se Împotrivea fățiș unei religiozități tradiționale foarte ritualiste, apropiată Într-o oarecare măsură de cea indiană vedică. Urme destul de evidente ale unei astfel de religiozități arhaice pot fi deslușite În amestecul religios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învățătura sa, transmisă esențialmente În G³th³, este un monument al demnității umane. Omul este pus În centrul conflictului dintre polii opuși ai unui dualism metafizic și etic: el poate contribui la victoria Binelui asupra Răului doar prin intermediul unei alegeri libere, inspirate de adeziunea fermă la valorile adevărului și ale dreptății. Această Învățătură a caracterizat În mare măsură istoria religioasă a Iranului antic și a exercitat, Într-un mod mai mult sau mai puțin direct, o influență puternică chiar și În afara lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transformați apoi, În mod grotesc, În dryades), poeții inspirați și barzii - și fac referire la trei activități diferite, chiar dacă nu există un consens total În stabilirea lor: În Commenta Bernensia la Lucanus (cu referire la I, 585), de exemplu, „poetul inspirat” este Înțeles cu sensul de „prezicător, profet”, În situația În care În Adnotationes super Lucanum (cu referire la I, 449), același termen este Înțeles ca „poet”. În realitate, această triplă distincție constituie un caz macroscopic de analiză clasicocentrică În detrimentul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
își impună vreme de un deceniu munca în tăcere. Rodul va fi un ciclu rămas în manuscris (Acatiste și madrigale) și cartea intitulată Războiul nevăzut. Vieața de îndumnezeire a sfântului părintelui nostru Paisie cel Mare. Operă de maturitate, scrierea este inspirată de viețile sfinților, în care - cum spune S. - „se găsesc atâtea posibilități de poezie cât de pietate”. Aparținând artei, ca și religiei, autorul a voit-o „un răspuns bizantin la Divina comedie”. Preia ceva din epopeea dantescă - împărțirea în cânturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
de Iisus Hristos cu harul împlinirii oricărei rugăminți, este un model de urmat, mai mult („taină neaflată”), „călugărul al nostru suflet este”, așa cum „călugăria-i vieața-adevărată”. Epopee sui-generis, Războiul nevăzut urmează fidel narațiunea din Viețile Sfinților, puțin numeroasele adjoncțiuni fiind inspirate de aceeași sursă. Cât despre viziunea Iadului și a Raiului, punctul de pornire se află, iarăși, într-un text consacrat, Mântuirea păcătoșilor, iar în rostirile lui Paisie sunt preluate fraze aparținând Sfinților Părinți Augustin, Ioan Gură de Aur, Clement Alexandrinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
la dreapta îl însoțesc pe regele Asiriei, purtând un parasol, evantaie și alte simboluri ale puterii. Trebuie să subliniem, așadar, că însăși Biblia poate oferi două opinii contrare, cvasi antitetice despre același eveniment și despre același personaj. Ambele texte sunt „inspirate” și fac parte din Sfânta Scriptură. Perspectivele sunt diferite, pentru că autorii scriu în două epoci diferite și vor să demonstreze două „teze” diferite. 2Rg 9-10 vrea să demonstreze triumful celui care este fidel religiei lui Yhwh, Dumnezeului lui Israel, conform
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Senaherib și nu Asurbanipal, o evidentă inadvertență (Herodot II.141). Șoarecii, după cum se știe, sunt purtători ai bacilului ciumei care putea ușor să lovească o armată aflată în campanie, dat fiind nivelul scăzut de igienă în acea epocă. S-a inspirat oare autorul biblic al 2Rg 19,35 din povestiri asemănătoare în compunerea textului său? Al doilea punct care cere o explicație este moartea lui Senaherib. Conform 2Rg 19,37, acesta a murit asasinat, se pare, aproape imediat după ce s-a
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
înfiorată de simțăminte sublime, când lirică și unduioasă, când aspră și poruncitoare, se simte freamătul personalității aprige a Ivireanului. Originalitatea didahiilor stă în modul în care mitropolitul știe să cearnă și să prelucreze ideile sau tezele din care s-a inspirat, dar mai ales în stilul lor cuceritor. El nu se urcă la amvon doar pentru a săvârși un ritual. Vrea să instruiască, să educe, să deștepte conștiințele somnolente. Cu indignare, vehemență sau cu mustrări părintești, denunță păcatele obștei, îndeosebi ireligiozitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]