18,262 matches
-
subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă și puterea imperială - care făceau legătura cu Bonn și Washington. Adevăratul „aparat represiv de stat” erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii „evrei”, iar lagărele de concentrare naziste - doar o metaforă utilă pentru crimele imperialismului. Un slogan radical inscripționat În 1966 pe zidurile de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Liblice din 1963 lui Franz Kafka. Până atunci, acesta fusese un subiect tabu: Kafka era un evreu praghez care scria În germană, ceea ce amintea de istoria trecută a Boemiei; mai grav, multe dintre scrierile lui anticipau cu o acuitate jenantă logica regimurilor totalitare. Astfel, autorizația de a-l discuta pe Kafka părea să prevestească o liberalizare de anvergură a discursului public: de la discuția scriitorilor interziși până la menționarea liderilor asasinați nu era decât un pas. În aprilie 1963, Ladislav Novomeský, un scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin prea mare, iar „lumea dispărută” a părinților și bunicilor lor, din ce În ce mai atrăgătoare. Politizarea acestor nemulțumiri culturale a fost, În cele mai multe situații, opera unor activiști deprinși cu tacticile unor partide mai tradiționale În care ei sau părinții lor activaseră odinioară. Logica politicii s-a schimbat așadar destul de puțin: ideea era În continuare mobilizarea persoanelor cu vederi similare În jurul unui program legislativ ce urma să fie aplicat de către stat. Nouă era premisa organizatoare. Până atunci (În Europa), bazele electorale rezultau din afinitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția că socialismul, social-democrația, comunismul, naționalizarea, planificarea centralizată și reformele sociale progresiste țineau toate de același proiect politic - a Început să aibă efect de bumerang. Logica era următoarea: dacă Lenin și urmașii lui au otrăvit fântâna dreptății sociale, atunci toți suntem atinși. În lumina istoriei secolului XX, statul constituia mai degrabă problema decât soluția, și nu numai (sau nu exclusiv) din motive economice. Ce Începe cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moștenirea lui creatoare era pătată de apologia făcută mai Întâi comunismului sovietic, apoi maoismului 3. Schimbarea de climă de la Paris nu a Însemnat doar o reglare de conturi Între două generații de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă vreme. Din același an datează Revoluția În dezbatere, o lucrare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unanim Îmbrățișat de opoziția intelectuală din Europa de Est Începând de la mijlocul anilor ’70 - demonstra că, după 1968, disidenții au Înțeles că reforma partidului-stat era imposibilă. Puțini se așteptau ca Husák sau Honecker (și cu atât mai puțin sovieticii Înșiși) să admită logica „drepturilor” și să ia În serios litera propriei Constituții. Discuția teoretică despre drepturi avea exact scopul de a ilustra absența lor În practică, reamintindu-le observatorilor de acasă și de peste hotare cât de puțin libere erau, de fapt, aceste societăți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor existență - la urma urmelor, Uniunea Sovietică era Încă o dictatură a partidului unic -, aceste organizații s-au dezvoltat și au proliferat rapid. În 1988, susținerea lui Gorbaciov provenea deja mai mult din afara partidului, din partea opiniei publice naționale În formare. Logica obiectivelor reformiste ale lui Gorbaciov și decizia practică de a apela la națiune În confruntarea cu criticii conservatori din aparatul de partid au transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum tot mai mult, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era posibil, Încurajând idei noi pentru ca apoi să alunece din nou În brațele conservatorilor din partid, În timp ce reformiștii radicali precum Iakovlev sau Boris Elțîn Îl presau să meargă mai departe. Aceste oscilări, ezitarea lui Gorbaciov de a urmări până la capăt logica idieilor, dorința de a nu merge prea departe ori prea repede i-au dezamăgit pe mulți dintre admiratorii săi de la Început. Renunțând la monopolul de putere și inițiativă al partidului, Gorbaciov și-a redus Însă și propria influență. Ca urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de controlul centralizat asupra penuriilor induse chiar de sistem, Însă În România, o economie bazată pe investiții exagerate În capacități industriale inutile a fost transformată cu succes În una bazată pe subzistența agrară preindustrială. Politica lui Ceaușescu avea o anumită logică diabolică. Cu prețul pauperizării populației, România și-a achitat datoriile față de creditorii străini. Însă cârmuirea lui Ceaușescu nu s-a limitat, mai ales În ultimii ani, la o politică economică nebunească. Pentru a controla și mai eficient populația rurală a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decisiv singura sursă reală de legitimitate politică de care dispuneau conducătorii statelor-satelit: promisiunea (sau amenințarea) unei intervenții militare a Moscovei. În absența acestei amenințări, regimurile locale erau politic dezgolite. Economic ar mai fi rezistat poate câțiva ani, dar și acolo logica retragerii sovietice era implacabilă: după ce Moscova Începea să exporte În țările CAER la prețurile pieței mondiale (cum a făcut În 1990), acestea din urmă, profund dependente de subsidiile imperiale, ar fi clacat oricum. Cum sugerează acest ultim exemplu, Gorbaciov a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însoțit extincția ultimului dintre cele patru imperii continentale ale Europei - cel rus. Pe ruinele fiecărui imperiu (Turcia otomană, Austria habsburgică, Germania wilhelmină) s-au format noi state; fisiunea teritorială din anii ’90 era doar epilogul tardiv al acestui proces. Dar logica scindării imperiilor nu ar fi putut declanșa În sine reconfigurarea instituțională a Europei de Est. Ca de atâtea ori, soarta regiunii a fost determinată de evenimentele din Germania. Meritul reunificării Germaniei - un caz unic de fuziune Într-o epocă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scurt capitol despre evrei (tratați mai ales ca obiect al asimilării, excluderii sau persecuției) și nimic despre musulmani. Nu era o scăpare. Islamul nu figura În palatul memoriei franceze, iar a-i atribui retrospectiv un loc ar fi contrazis Însăși logica proiectului. Dar omisiunea ilustra dificultățile care pândeau Franța și pe vecinii ei În legătură cu milioanele de noi europeni de pe continent. Dintre cei 105 membri ai Convenției Europene care aveau misiunea de a redacta Constituția Europei, nici unul nu avea origini neeuropene. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de astăzi. Am trecut de la istoria Învingătorilor la istoria victimelor, remarcă ei. Foarte bine, atunci să fim consecvenți. Chiar dacă nazismul și comunismul erau foarte diferite ca intenție - sau, cum spunea Raymond Aron, „există o diferență Între o filosofie a cărei logică e monstruoasă și o filosofie căreia i s-a dat o interpretare monstruoasă” - asta nu le consolează cu nimic pe victime. Suferința umană nu se măsoară În funcție de scopurile făptașilor. Conform acestui tip de raționament, pentru cei care au suferit sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a văzut amestecat, cu sau fără voia sa. Căderea comunismului, ca factor declanșator al unei noi revoluționări a istoriei europene, a schimbat, În opinia lui Tony Judt, În mod radical perspectiva asupra unor fenomene ce păreau să țină de logica de fier a politicii (Războiul Rece, divizarea continentului În două părți ce nu comunicau, confruntarea dintre politicile economice ale Estului și Vestului european etc.), dar care s-au revelat a fi doar „accidente” ale istoriei. Drept urmare, „viitorul Europei se anunța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a sincronizat cu momente de vârf ale poeziei românești postbelice. Eseistica, adunată în volumele Viața cuvântului și A vedea cu inima, ia forma unor instantanee despre problemele sociale, etice și politice ale timpului, de meditații lirico-filosofice asupra actului artistic (modernitate, logică poetică, viziunea scriitorului asupra realității obiective și interpretarea subiectivă a faptelor de viață) sau se întrețese în cronici la cărțile unor confrați.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
care o teorie o poate aduce la dezvoltarea cunoașterii științifice o constituie problemele noi pe care le suscită (...) probleme tot mai profunde și tot mai rodnice în a sugera probleme noi”, Popper, Karl, „Adevăr, raționalitate și progresul cunoașterii științifice”, în Logica științei, Editura Politică, București, 1970, p. 112. footnote>. Conceptul de „resurse umane” nu este sinonim cu cel de „personal”, așa cum se prezintă uneori. Iată câteva exemple: Viziunea operațională plată aplicarea legislației sociale securitatea salariatului Viziunea tactică descentralizarea funcției emergența noțiunii
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
utilă a fi cunoscută și folosită<footnote Magakian, Jean-Louis, 50 op. cit., pp. 82-83. footnote>. În acest caz, sunt prezentate: A) Principiile analizei strategice: strategia nu este nici un proiect conștient și clar, nici un obiectiv în sensul obișnuit al cuvântului, ci o logică pe care o reținem; strategia depinde mai puțin de obiective sau de constrângeri, cât și de actorii disponibili și de relațiile în care se află; strategia trebuie „citită” pornind de la regularitățile comportamentului observat; acestea sunt obiectul ipotezelor de la care pornim
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
puternică ierarhie a conducerii. Noile realități societale, în curs de cristalizare și la noi în țară impun o „ruptură” de vechea practică și gândire. „Într-un anumit fel, trebuie sa adoptăm o gândire de ruptură și să ieșim dintr-o logică centrată pe funcționarea internă, în care diferitele funcții depind de teritoriu, specializări și să ne concentrăm pe activitățile care au ponderea valorii adăugate pentru client”<footnote Jacob, Guy, Le reenginering de l’entreprise, l’entreprise reconfigurée, Hermès, Paris, 1994, p.
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
fi înlocuit prin semne echivalente. De asemenea, semnul este transparent; adică, fără să atragă atenția asupra lui însuși, ne conduce sigur către obiectul desemnat. Astfel, limbajul științific tinde spre un sistem de semne similar cu cele din matematică sau din logica simbolică. Idealul lui este o limbă universală, ca acea characteristică universalis pe care, încă la sfârșitul secolului al XVII-lea, începuse s-o elaboreze Leibniz. Comparată cu limbajul științific, limba literară va părea defectuoasă din anumite puncte de vedere. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și un criteriu al artei *8: 61 pe de o parte, el reprezintă un termen onorific și, atribuit artei, justifică respectul serios pentru artă, considerarea acesteia ca una dintre, valorile supreme ; pe de altă parte, există o temere, care numai logică nu este, că dacă arta nu e "adevărată" atunci e o "minciună", așa cum brutal a numit-o Platon. Literatura de imaginație reprezintă o "ficțiune", o "imitație artistică, verbală a vieții". Opusul noțiunii de "ficțiune" nu este "adevăr", ci "fapt real
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
interpretată ca un nod de tendințe contrare, ea are un înțeles. Arta serioasă implică o concepție despre viață care poate fi exprimată în termeni filozofici, și chiar si sub forma unui sistem.*15 între coerența artistică (care este numită uneori "logică artistică") și coerența filozofică există o oarecare corelație. Artistul cu simțul răspunderii nu vrea să amestece emoția și gândirea, sensibilitatea și înțelegerea, sinceritatea simțirii si meditația. Concepția despre viață pe care artistul cu simțul răspunderii o exprimă perceptual nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
baza numeroaselor încercări de a cerceta teoriile psihologice elizabetane, cum ar fi teoria umorilor, sau concepțiile științifice sau pseudoștiințifice ale poeților. *6 Rosemond Tuve a încercat să explice originea și sensul imagisticii metafizice prin înrâurirea pe care a exercitat-o logica lui Ramus asupra lui Donne și a contemporanilor săi. *7 Deoarece asemenea studii nu pot decât să creeze convingerea că în diferite perioade au fost cultivate concepții și convenții critice diferite, s-a tras concluzia că fiecare epocă este o
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literară”, „Luceafărul”, „Steaua”. În 1980 primește Premiul „Perpessicius” pentru ediția Scrieri de Emil Botta. Poezia sa dezvăluie de la început o personalitate maturizată timpuriu, din teama de „șarpele înserării”, de luciditatea care aduce sfârșitul visării. Temele, motivele se înlănțuie parcă fără logică, într-o continuă fulgurație metaforică; versul liber strălucește semnificativ în ingambamente ingenioase, iar rima rară este aparent întâmplătoare și cu atât mai surprinzătoare. Caracteristică se învederează o anume tehnică a compunerii peisajului, straniu și fragmentar ca într-un caleidoscop al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
în În pădure 26, pictura de sensibilitate religioasă a lui Nicolae Vermont sau Ipolit Strâmbu sau chiar într-o notă tragică fără invocarea unui context mitologic sau istoric precizat la câteva dintre picturile lui Kimon Loghi. Nota de mister, dizolvarea logicii descriptive într-o punere în scenă a indescifrabilului, cultivarea imaginilor sibiline care tulbură, fac loc simbolismului în pictură. Și acolo unde este privilegiat excesul ornamental, temele unei erotici neconvenționale, un senzualism marcat și prin stil sau exacerbarea unor états d
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contează, cât faptul că pictura devine expresia unei état d'âme, a unor stări intraductibile, insondabile, ineluctabile; în plus, simbolismul este o artă a simbolurilor incarnate. Simbolismul s-ar cantona altfel sub aspect formal în imprecis, pe când decadentismul urmează o logică narativă, pornind de la nivelul reprezentării realiste, prin a distruge ordinea compoziției în fragmente independente. Recuperarea unității, a ordinii compoziționale a întregului solicită un act de interpretare, un act hermeneutic. Stilul decadent nu exclude prezervarea convenției realiste, dar procedează la o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]