19,103 matches
-
jocuri "Elder Scrolls", Morrowind creează o lume fără bariere ce ar putea restricționa jucătorul. Designerul Ken Rolston a menționat că unul dintre elementele prin care seria se detașează de alte RPG-uri este libertatea, experiența de a călători oriunde pe hartă. Pe lângă quest-ul principal, Morrowind oferă și o multitudine de misiuni ce pot fi accesate în orice moment. Există o varietate de organizații religioase și facțiuni din care jucătorul poate face parte. Rolston a mai menționat că în Morrowind jucătorul este
The Elder Scrolls III: Morrowind () [Corola-website/Science/320866_a_322195]
-
în Vvardenfell, insula rasei Dunmer, ce arată foarte diferit de regiunile tipic europene înfățișate în Daggerfall și Arena. Pe lângă grafica îmbunătățită, una dintre cele mai importante diferențe dintre Morrowind și celelalte jocuri din serie o reprezintă mărimea mai redusă a hărții. Deși în "Arena" jucătorul putea explora toată regiunea Tamriel-ului, iar în "Daggerfall" porțiuni massive din Tamriel, Hammerfell și High Rock, Morrowind include regiuni mai mici din insula Vvardenfell. Acest lucru a rezultat din decizia dezvoltătorilor de a se concentra pe
The Elder Scrolls III: Morrowind () [Corola-website/Science/320866_a_322195]
-
prin teleportare. O îmbunătățire majoră adusă de joc este modificarea jurnalului. Astfel, jucătorul poate să își sorteze și acceseze quest-urile alfabetic. Un alt detaliu de remarcat este introducerea Muzeului de Artefacte. Spre deosebire de prima expansiune, "Bloodmoon" adaugă o nouă insulă pe harta jocului: o regiune înzăpezită numită Solstheim. În loc de rasa Dunmer ce populează insula Vvardenfell, Solstheim este locuită în mare de rasa Nord ce trăiesc în Skyrim. Pachetul adaugă noi inamici, șansa jucătorului de a se alătura companiei East Empire și posibilitatea
The Elder Scrolls III: Morrowind () [Corola-website/Science/320866_a_322195]
-
după 1950, președinte al Comitetului Geologic. Reînființat în anul 1960 (anexa nr.5), ca unitate bugetară în cadrul Comitetului Geologic de Cercetare și Exploatare a Bogățiilor Subsolului și Solului, cu scopul efectuării de cercetări științifice în domeniul geologiei și al editării hărților geologice oficiale de toate categoriile, până în anul 1966, când a trecut în subordinea Comitetului de Stat al Geologiei. Din 1970 și până în anul 1971, s-a aflat în subordinea Ministerului Industriei Miniere și Geologiei, pentru ca apoi, până în 1974 să fie
Institutul Geologic al României () [Corola-website/Science/320905_a_322234]
-
cu substanțe minerale utile; elaborarea de metode, procedee și tehnologii geologice și geofizice, inclusiv teledetecția și cartarea geochimica, pentru identificarea zonelor cu substanțe minerale utile, ape geotermale, precum și zonelor poluate datorită activităților industriale, în special miniere; întocmirea și editarea de hărți geologice, hidrogeologice, geofizice și geochimce pentru întreg teritoriul țării; cercetări fundamentale și de bază în domeniile mineralogiei, paleontologiei, stratigrafiei, geochimiei, geologiei regionale, hidrogeologiei, geotehnicii, magnetometriei, gravimetriei, geoelectricității, seismicii; studii privind impactul activităților antropice asupra poluării apelor subterane; elaborarea de studii
Institutul Geologic al României () [Corola-website/Science/320905_a_322234]
-
pe sticlă cu reprezentarea „Răstignirii”. Dintre renovările la care a fost supus lăcașul, cunoscute sunt doar cele din anii 1812 și 2007. În cazul primului șantier, cu caracter de rectitorire, trebuie luată neapărat în calcul varianta unei strămutări, de vreme ce pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) lăcașul figurează pe un alt amplasament, anume la intrarea în sat. În acest nou loc îl înscriu comisiile de recenzare din 1805 și 1829-1831.
Biserica de lemn din Muncelu Mare () [Corola-website/Science/320955_a_322284]
-
Biserica are, în turn, două clopote, unul mare, din 1890, și altul mai mic, din 1938. Pictura mai veche s-a păstrat doar la ușile împărătești, la tetrapod și strane. În patrimoniul bisericii există câteva icoane și cărți de valoare. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și recensămintele ecleziastice din 1761-1762, 1805 și 1829-1831 menționează biserica actuală, pe când cele din 1733, 1750 fac trimitere la o înaintașă medievală a sa. Conscripția din anii 1829-1831 atestă prezența a două biserici diferite, una în
Biserica de lemn din Dealu Mare () [Corola-website/Science/320983_a_322312]
-
din anul 1733 a episcopului Ioan Micu. Biserica veche din lemn a secolelor XVII-XVIII după tradiția locală a fost așezată pe un loc mai ridicat, cunoscut astăzi sub numele de „Progadea veche” (cimitirul vechi). Adevărul acestei tradiții este confirmat prin harta și documentele Cărții funciare a satului Teiu întocmită în anul 1870, în care la numărul CF 45, top. 247 este înscris un cimitir vechi, iar în conscripția bisericească a episcopului Ioan Micu-Klein din anul 1733 și cea austriacă din anii
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teiu () [Corola-website/Science/321004_a_322333]
-
la 1525, în timpul lui Radu de la Afumați, data cea mai probabilă a înființării sale fiind considerată anul 1500, în timpul domniei lui Radu cel Mare. Astfel, orașul a devenit reședință episcopală. În 1507, Buzăul figurează (sub numele de "Boza") pe o hartă a Lituaniei și a regatelor Poloniei, Boemiei și Ungariei, realizată de Marcus Beneventanus și Bernard Wapowski. La acea vreme, orașul era al patrulea ca mărime din Țara Românească, și partener comercial al Brașovului. Între 1503 și 1515, negustorii din Buzău
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
din 1633: O invazie turcească din 1659 a dus la distrugerea totală a Buzăului, mulți locuitori fiind luați prizonieri. În 1679, Buzău a fost din nou distrus de otomani. Orașul a fost reconstruit de fiecare dată, apărând astfel pe o hartă din 1700 a Țării Românești, tipărită la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe hartă figurează alte 22 de orașe și târguri din țară. După o perioadă de pace relativă, timp în care episcopia a primit finanțări de la domnitor pentru a
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
mulți locuitori fiind luați prizonieri. În 1679, Buzău a fost din nou distrus de otomani. Orașul a fost reconstruit de fiecare dată, apărând astfel pe o hartă din 1700 a Țării Românești, tipărită la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe hartă figurează alte 22 de orașe și târguri din țară. După o perioadă de pace relativă, timp în care episcopia a primit finanțări de la domnitor pentru a deschide o școală în greacă și o alta în slavonă, în 1739, în timpul unui
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
readuce imperiului său gloria și puterea de odinioară în zona Mediterană, Manuel a dus o politică străină foarte ambițioasă. A avut alianțe cu Biserica Catolică, a invadat Italia, a participat la invazia Egiptului alături de Regatul de la Ierusalim. Manuel a schimbat harta politică a Balcanilor și a zonei de est mediteraneene, plasând regatele Ungariei și a statelor înființate după prima Cruciadă (Țara Edessa, Principatul Antioch, Comitatul Tripoli și Regatul de la Ierusalim) sub hegemonia Bizantină. Spre finalul domniei sale, realizările sale au suferit o
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
1887, Victora s-a îmbolnăvit de febră tifoidă însă, după ce a fost îngrijită de soțul ei, a putut participa în iunie la Jubileul de Aur al reginei Victoria de la Londra. Victoria a fost interesată de știință și a desenat detaliat hărți geologice ale Maltei și de asemenea a participat la săpături arheologice atât în Mallta cât și în Germania. Ea personal a predat lecții copiilor și le-a prezentat idei și invenții noi. În 1906, a zburat într-un zeppelin și
Prințesa Victoria de Hesse () [Corola-website/Science/315329_a_316658]
-
Asia și Africa Nordică - a existat încă din timpul lui Ptolemeu (sec. I d.Hr.), care a sugerat ideea de a păstra simetria tuturor suprafețelor de uscat din lume. Reprezentări ale unei mari suprafețe sudice de pământ au fost comune în hărți, cum ar fi harta turcului Piri Reis de la începutul sec. al XVI-lea. Chiar și la sfârșitul sec. al XVII-lea, după ce exploratorii au constatat că America de Sud și Australia nu făceau parte din încă nedescoperita Antarctidă, geografii credeau că acest
Antarctica () [Corola-website/Science/315367_a_316696]
-
a existat încă din timpul lui Ptolemeu (sec. I d.Hr.), care a sugerat ideea de a păstra simetria tuturor suprafețelor de uscat din lume. Reprezentări ale unei mari suprafețe sudice de pământ au fost comune în hărți, cum ar fi harta turcului Piri Reis de la începutul sec. al XVI-lea. Chiar și la sfârșitul sec. al XVII-lea, după ce exploratorii au constatat că America de Sud și Australia nu făceau parte din încă nedescoperita Antarctidă, geografii credeau că acest continent era mult mai
Antarctica () [Corola-website/Science/315367_a_316696]
-
sec. al XVI-lea. Chiar și la sfârșitul sec. al XVII-lea, după ce exploratorii au constatat că America de Sud și Australia nu făceau parte din încă nedescoperita Antarctidă, geografii credeau că acest continent era mult mai mare decât dimensiunea sa actuală. Hărțile europene au continuat să arate ipotetic acest teren până când navele căpitanului James Cook „HMS Resolution” și „HMS Adventure” au traversat cercul polar antarctic la 17 ianuarie 1773, în decembrie 1773 și din nou în ianuarie 1774 . Cook de fapt a
Antarctica () [Corola-website/Science/315367_a_316696]
-
l-a dus de-a lungul întregului țărm japonez și în câteva locuri din interiorul fiecărei insule principale. A petrecut 3.736 de zile făcând măsurători (și călătorind 34.913 kilometri), oprindu-se în mod regulat să-i arate shogunului hărțile făcute. A făcut hărți detaliate (unele la scara 1:36,000, iar altele la scara 1:216,000) a unor părți ale Japoniei, mai ales din Kyūshū și Hokkaidō. Magnum opus-ul lui Inō, o hartă la scara 1:216
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
a lungul întregului țărm japonez și în câteva locuri din interiorul fiecărei insule principale. A petrecut 3.736 de zile făcând măsurători (și călătorind 34.913 kilometri), oprindu-se în mod regulat să-i arate shogunului hărțile făcute. A făcut hărți detaliate (unele la scara 1:36,000, iar altele la scara 1:216,000) a unor părți ale Japoniei, mai ales din Kyūshū și Hokkaidō. Magnum opus-ul lui Inō, o hartă la scara 1:216,000 a întregului țărm
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
să-i arate shogunului hărțile făcute. A făcut hărți detaliate (unele la scara 1:36,000, iar altele la scara 1:216,000) a unor părți ale Japoniei, mai ales din Kyūshū și Hokkaidō. Magnum opus-ul lui Inō, o hartă la scara 1:216,000 a întregului țărm japonez nu a reușit să-l termine până la moartea sa în 1818, dar a fost completat de către grupul său de topografi în 1821. Atunci a fost publicat întreaga sa operă, eintitulată"Dai
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
a întregului țărm japonez nu a reușit să-l termine până la moartea sa în 1818, dar a fost completat de către grupul său de topografi în 1821. Atunci a fost publicat întreaga sa operă, eintitulată"Dai Nihon Enkai Yochi Zenzu" (大日本沿海與地全図, hărți ale țărmurilor Japoniei). Arată întreaga țară pe 8 pagini la scala 1:216,000, 214 pagini la 1:36,000 și 3 pagini la 1:432,000. Așa-numitele"Inō-zu" (hărțile lui Inō), multe dintre ele de o acuratețe de
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
sa operă, eintitulată"Dai Nihon Enkai Yochi Zenzu" (大日本沿海與地全図, hărți ale țărmurilor Japoniei). Arată întreaga țară pe 8 pagini la scala 1:216,000, 214 pagini la 1:36,000 și 3 pagini la 1:432,000. Așa-numitele"Inō-zu" (hărțile lui Inō), multe dintre ele de o acuratețe de 1/1000 de grad, au fost folosite (sau hărți bazate pe ele) până prin 1924. În plus, Inō a scris unele lucrări de topografie și matematică, de exemplu "Chikyu sokuenjutsu mondo" și
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
pagini la scala 1:216,000, 214 pagini la 1:36,000 și 3 pagini la 1:432,000. Așa-numitele"Inō-zu" (hărțile lui Inō), multe dintre ele de o acuratețe de 1/1000 de grad, au fost folosite (sau hărți bazate pe ele) până prin 1924. În plus, Inō a scris unele lucrări de topografie și matematică, de exemplu "Chikyu sokuenjutsu mondo" și "Kyukatsu en hassenho". Inō este considerat ca fiind unul dintre arhitecții Japoniei moderne. În amintirea sa a fost
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
muzeu în fosta sa locuință din Sawara, iar în 1996 a fost desemnat un loc de importanță istorică națională. În noiembrie 1995 guvernul japonez a scos un timbru comemorativ de 80 Yen, cu portretul lui Inō și o secțiune a hărții sale al orașului Edo. Majoritatea edițiilor complete ale atlasului lui s-au pierdut sau au fost distruse (deseori în incendii), dar o ediție aproape completă a hărții la scală mare a fost descoperită în Biblioteca Congresului din SUA în 2001
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
timbru comemorativ de 80 Yen, cu portretul lui Inō și o secțiune a hărții sale al orașului Edo. Majoritatea edițiilor complete ale atlasului lui s-au pierdut sau au fost distruse (deseori în incendii), dar o ediție aproape completă a hărții la scală mare a fost descoperită în Biblioteca Congresului din SUA în 2001.
Tadataka Inō () [Corola-website/Science/315463_a_316792]
-
o explorează. Abia în 1988, în timpul explorărilor din peștera vecina, Zgurăști, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tură de încălzire se cațără pe hornul din finalul peșteri și explorează Galeria Polaris. Cu această ocazie Viorel Ludușan realizează o hartă detailată a peșterii. În anul 1989, tot ei realizează amenajarea turistică a peșterii. În 1999, peștera Poarta lui Ionele a fost declarată monument al naturii și inclusă pe lista ariilor protejate din România. este locul in care ies la lumină
Peștera Poarta lui Ionele () [Corola-website/Science/315479_a_316808]