19,247 matches
-
cu comportamentul materiei și a energiei la scară atomică și a particulelor subatomice / undelor. Mecanica cuantică este esențială în înțelegerea forțelor fundamentale din natură cu excepția gravitației. Mecanica cuantică stă la baza mai multor discipline înrudite, incluzând fizica materiei condensate, electromagnetism, fizica particulelor sau parțial al cosmologiei și este instrumentul principal de investigare în biologia structurală. Tot ea stă la baza explicării proprietăților chimice ale atomilor. În cadrul ștințelor inginerești, mecanica cuantică joacă un rol foarte important în dezvoltarea nanotehnologiei si electronicii. Bazele
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ale energiei foarte joase sau forte înalte, sau cele aflate la temperaturi extrem de mici. De-a lungul unui secol de experiențe și știință aplicată, mecanica cuantică s-a dovedit a fi acurată. Către finalul secolului al XIX-lea părea că fizica devenise aproape perfectă, însă apoi teoria acceptată a început să genereze paradox după paradox fapt ce a dus la modificări radicale ale concepțiilor legate de fundamentele fizicii. Modelul după care oamenii explicau fenomenele ce aveau loc la scara lor de
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
a dovedit a fi acurată. Către finalul secolului al XIX-lea părea că fizica devenise aproape perfectă, însă apoi teoria acceptată a început să genereze paradox după paradox fapt ce a dus la modificări radicale ale concepțiilor legate de fundamentele fizicii. Modelul după care oamenii explicau fenomenele ce aveau loc la scara lor de spațiu și de timp eșua în a explica fenomenele ce au loc la scară foarte mică, foarte mare sau cele care au loc cu o viteză extrem de
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
scară foarte mică, foarte mare sau cele care au loc cu o viteză extrem de ridicată. Modul de a privi universul prin ochii unui observator uman obișnuit a fost transformat în observații și teorii care preziceau corect fenomene care explicate prin fizica clasică generau rezultate imposibile. Însă astfel s-a creat imaginea unui univers care intra puternic în contradicție cu tot ceea ce oamenii știau până atunci. La nivelul macrocosmosului, teoria relativității le-a arătat oamenilor că timpul nu se scurge cu aceași
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
această scară. Traiectoria oricărui obiect de nivel atomic este extrem de neclară în sensul în care orice măsurătoare efectuată cu intenția de a afla poziția unei particule face ca informațiile despre viteza sa să devină foarte nesigure și vice-versa. În epoca fizicii clasice, Newton și discipolii săi credeau că lumina este constituită din particule în vreme ce alții credeau că lumina este de fapt o serie de fronturi de undă care se propagă printr-un mediu anume. Încercând să descopere un experiment care să
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cercetători erau împărțiți în explicațiile lor despre natura fundamentală a ceea ce azi denumim radiația electromagnetică. Unii susțineau că lumina și alte frecvențe ale radiației electromagnetice sunt compuse din particule, în timp ce alții afirmau că radiația electromagnetică este un fenomen ondulator. În fizica clasică aceste idei sunt mutual contradictorii. Încă din primele zile ale mecanicii cuantice, oamenii de știință au înțeles că nici una dintre concepții prin ea însăși nu poate explica radiația electromagnetică. În 1690, Christiaan Huygens a explicat legile reflecției și refracției
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Louis de Broglie despre ipoteza materie-undă, adevărata importanță a mecanicii cuantice devenind astfel clară. Câțiva dintre cei mai proeminenți oameni de știință care au contribuit substanțial la mijlocul anilor 1920 la dezvoltarea a ceea ce acum numim "noua mecanică cuantică" sau "noua fizică" au fost Max Born, Paul Dirac, Werner Heisenberg, Wolfgang Pauli, și Erwin Schrödinger. Mai târziu, câmpul de cercetare a fost extins de lucrările lui Julian Schwinger, Sin-Itiro Tomonaga și Richard Feynman care au dus la dezvoltarea Electrodinamicii Cuantice în 1947
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
manieră asemănătoare modului în care un magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cu lungimea de undă mai mare precum undele infraroșii, microundele și undele radio. Această descriere conține doar acele unde care călătoresc cu viteza luminii. De asemenea, atunci când mai jos este folosit cuvântul "particulă", acesta referă întotdeuna o particulă subatomică elementară. Fizica clasică arată că radiația unui corp negru produce o energie infinită, însă acest rezultat nu a fost niciodată observat în laborator. Dacă radiația de corp negru este dispersată într-un spectru, atunci cantitatea de energie radiată la frecvențe diferite variază
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
revenind apoi iar la zero. În 1900, Max Planck a elaborat o ecuație empirică care poate descrie curba de energie observată, dar pe care nu a reușit să o pună în concordanță cu teoria clasică. El a concluzionat că legile fizicii clasice nu sunt aplicabile la nivel atomic așa cum a presupus inițial. În această descriere teoretică, Planck nu a impus nici o restricție asupra frecvențelor sau asupra lungimii de undă. Totuși, el a impus restricții asupra energiei transmise. "În fizica clasică... energia
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
că legile fizicii clasice nu sunt aplicabile la nivel atomic așa cum a presupus inițial. În această descriere teoretică, Planck nu a impus nici o restricție asupra frecvențelor sau asupra lungimii de undă. Totuși, el a impus restricții asupra energiei transmise. "În fizica clasică... energia unui anumit oscilator depinde doar de amplitudinea sa iar asupra amplitudinii nu se impune nici o restricție ." Dar, conform teoriei lui Planck, energia emisă de un oscilator este strict proporțională cu frecvența sa. Cu cât frecvența e mai ridicată
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
explicații, undă sau particulă, nu este pe deplin satisfăcătoare. În general, oricare model științific poate doar să aproximeze ceea ce modelează. Un model este util doar respectând anumite condiții în acest caz fiind posibil să prezică destul de precis comportamentul sistemului modelat. Fizica Newtoniană poate fi încă utilizată pentru a descrie multe dintre fenomenele din viața noastră cotidiană. Pentru a ne reaminti că ambele concepte (undă respectiv particulă) folosite la scara noastră de mărime au fost folosite pentru fenomene ce au loc la
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Aceste trei proprietăți sunt denumite în mod colectiv funcția de undă a electronului și se spune că descrie starea cuantică a electronului. "Stare cuantică" înseamnă totalitatea proprietăților electronului care descriu condiția sa la un moment dat și se notează în fizică prin litera grecească formula 22. Cele trei proprietăți ale ecuației lui Schrödinger sunt numite numere cuantice. Prima proprietate care descrie o orbită a fost notată cu n conform modelului atomic al lui Bohr unde n este un număr folosit pentru a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de fază clasic, astfel încât numărul de locuri în care un electron poate fi localizat pe orbita sa devine finit. Poziția unui electron într-un atom este stabilită undeva pe orbita sa, dar nu între nucleu și începutul următoarei n-sfere. Fizica clasică a arătat începând cu Newton că dacă este cunoscută poziția stelelor și a planetelor precum și detalii despre modul lor de mișcare atunci poate fi prezis locul în care acestea se vor afla în viitor. Pentru particulele subatomice, Heisenberg a
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
și mai apoi ale celui de heliu, au stat la baza dezvoltării teoriei cuantice. De aceea, formulele matematice au fost dezvoltate pentru a descrie imaginea spectrului atomic. Din acest motiv se spune uneori că mecanica cuantică este o formă a fizicii matematice. Albert Einstein a respins Principiul Incertitudinii al lui Heisenberg deoarece părea că implică limitări mai mult decât necesare asupra posibilității ca oamenii să cunoască valorile exacte din realitatea cuantică. Într-o scrisoare către Max Born din 1926, Einstein emitea
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
unui foton printr-un polarizator) poate afecta legătura cuantică chiar dacă cele două obiecte care interacționează se află la distanță. (Articolul din 1935 al lui Einstein, Podolsky și Rosen este azi cea mai citată lucrare a lui Einstein în jurnalele de fizică.) Răspunsul original al lui Bohr către Einstein a fost că particulele legate fac parte dintr-un sistem indivizibil. Critica lui Einstein a dus la decenii de cercetări fundamentale legate de legătura cuantică. Aceste cercetări par să confirme aserțiunea lui Bohr
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
există în alcătuirea ei unele elemente controversate. De exemplu, comportamentul obiectelor microscopice descris în mecanica cuantică diferă foarte mult de experiența noastră cotidiană, ceea ce aduce cu sine o anumită lipsă de încredere. Se știe azi că o mare parte dintre fizicile clasice sunt de fapt cazuri speciale ale mecanicii cuantice și/sau ale teoriei relativității. Dirac a introdus noțiuni de relativitate în fizica cuantică astfel încât să poată trata și evenimente care au loc la o viteză apropiată de cea a luminii
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cotidiană, ceea ce aduce cu sine o anumită lipsă de încredere. Se știe azi că o mare parte dintre fizicile clasice sunt de fapt cazuri speciale ale mecanicii cuantice și/sau ale teoriei relativității. Dirac a introdus noțiuni de relativitate în fizica cuantică astfel încât să poată trata și evenimente care au loc la o viteză apropiată de cea a luminii. Fizica clasică, pe de altă parte, descrie coerent atracția dintre mase (gravitația) și nimeni nu a fost încă capabil să introducă gravitația
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
clasice sunt de fapt cazuri speciale ale mecanicii cuantice și/sau ale teoriei relativității. Dirac a introdus noțiuni de relativitate în fizica cuantică astfel încât să poată trata și evenimente care au loc la o viteză apropiată de cea a luminii. Fizica clasică, pe de altă parte, descrie coerent atracția dintre mase (gravitația) și nimeni nu a fost încă capabil să introducă gravitația într-o teorie unificată cu acuala teorie cuantică relativistă. Un alt fapt interesant, conform principiului corespondenței și teoremei lui
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
chiar și relativitatea generalizată, sunt teorii cuantice moderne. Nu există însă o abordare general acceptată a relativității generalizate prin prisma cuanticii câmpurilor. O teorie unitară care să combine relativitatea generalizată cu mecanica cuantică relativistă este cel mai important țel al fizicii teoretice contemporane. <br> Persons important for discovering and elaborating quantum theory:
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
1. Aceste constante erau fascinante , pentru că sunt "absolute": ele nu depind de nici un material ci sunt în virtutea legilor lui Kirchhoff constante universale ale interacției materiei cu radiația electromagnetică. Ele pot servi pentru a stabili un sistem de unități absolut în fizică, independent de etaloanele arbitrare (metru, secundă, gram) folosite curent. Valorile lor prezente sunt: "x" = 2900 μK, așa că formula 8 Constanta "C" din formula (II) este : "C" =4,082</sup> W/cmK iar în formula (III) a lui Stefan-Boltzmann "C" = 1,80
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
formula 27 ceea ce reprezintă ecuația (W), dacă se ține seama de (2). Formula lui Wien (W) a jucat un rol central în argumentele care au dus la „descoperirea” cuantelor. Wien a obținut pentru contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien, importanța acestora în istoria fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
seama de (2). Formula lui Wien (W) a jucat un rol central în argumentele care au dus la „descoperirea” cuantelor. Wien a obținut pentru contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien, importanța acestora în istoria fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă a domeniului termodinamicii radiației se găsește în cursul
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien, importanța acestora în istoria fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă a domeniului termodinamicii radiației se găsește în cursul de fizică generală al lui S.E.Friș și A.V.Timoreva Faptul că principiul al doilea al termodinamicii joacă un rol esențial în argumentul
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien, importanța acestora în istoria fizicii nu este suficient apreciată. O prezentare introductivă excelentă a domeniului termodinamicii radiației se găsește în cursul de fizică generală al lui S.E.Friș și A.V.Timoreva Faptul că principiul al doilea al termodinamicii joacă un rol esențial în argumentul după care ne putem mărgini la studiul radiației în încăperi perfect reflectătoare este descris clar de Max Planck
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]