KorAP: Find »[drukola/base=imagina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...726 727 728 ...789 >

19,706 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

Omul a dat de câteva ori din cap în semn că a înțeles. A pus felinarul jos și și-a băgat mâinile în buzunare. Vuietul din jurul meu a slăbit, asemenea valurilor mării în descreștere. Am crezut că leșin. Mi-am imaginat că nu mai aud zgomotul pentru că eram pe punctul de a-mi pierde cunoștința - nu prea înțelegeam de ce să-mi pierd cunoștința, dar mă rog - și de a mă prăbuși. Au trecut câteva secunde, dar eram tot în picioare. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și altele. Ia uită-te aici! A apăsat pe un întrerupător și s-a făcut lumină. Peretele din spate era plin de rafturi pe care stăteau aliniate tot felul de cranii: de girafe, cai, panda, șoareci... Nici nu mi-am imaginat vreodată în viața mea că pot exista atâtea soiuri. Cred că erau acolo trei-patru sute de cranii. Bineînțeles, și cranii umane: rasă albă, rasă neagră, asiatice, indiene, câte două din fiecare - unul de bărbat, celălalt de femeie. — Craniile de balenă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
umane: rasă albă, rasă neagră, asiatice, indiene, câte două din fiecare - unul de bărbat, celălalt de femeie. — Craniile de balenă și de elefant sunt în depozitul de jos. Cred că îți dai seama cât loc ocupă, zise bătrânul. — Da, îmi imaginez. Cu câteva cranii de balenă s-ar umple încăperea asta. Toate animalele stăteau cu gura deschisă, gata parcă să cânte în cor. Toate priveau fix peretele de vizavi, cu orbitele goale. Nu mă simțeam în largul meu în laboratorul acela

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
anume rezolvăm prin controlul artificial? Bătrânul tăcu câteva clipe, plimbându-și limba peste buza superioară. — Se pot realiza tot felul de lucruri, spuse el apoi. Acesta-i adevărul adevărat. Nu pot să-ți spun în cuvinte. E foarte greu de imaginat. — Desonorizarea ar fi unul dintre ele? Bătrânul izbucni iar în râs. — Da, așa e. Acordăm sunetele cu fiecare craniu uman în parte și apoi le reglăm, dându-le mai tare sau mai încet. Fiecare craniu are forma lui, așa că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Ca să pricepi mai ușor, o să potrivim tonurile și antitonurile și le facem să răsune împreună. Desonorizarea este una dintre cele mai inofensive aplicații ale cercetărilor mele. Dacă o asemenea aplicație este inofensivă, cum or arăta celelalte? Nu e greu de imaginat ce înseamnă să te joci cu sunetele, adică să le dai mai încet sau mai tare, după cum ai tu chef, fără să ții cont de cei din jurul tău. — Există posibilitatea să îndepărtăm și sunetele din vorbire, și cele din ascultare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
sunete. La fel de clar îmi era și faptul că e un excentric. Câți oameni de știință s-ar fi încumetat să-și plaseze laboratorul în subteran, în spatele unei cascade, numai pentru a scăpa de privirile iscoditoare ale curioșilor săi adversari? Îmi imaginam ce profituri uriașe s-ar fi putut obține prin comercializarea tehnicii de scoatere și introducere a sunetelor după bunul plac. În primul rând, aplicabilitatea acestei tehnologii într-o sală de concerte ar atrage după sine renunțarea la toate dispozitivele învechite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la uriașele stații de amplificare și la microfoane. În ce privește desonorizarea, aceasta ar fi de un real folos pentru cei care locuiesc în apropierea aeroporturilor. Ce utilizări extraordinare și-ar găsi aceste tehnici în industria armamentului și în criminalistică! Îmi și imaginam bombardiere și puști silențioase, explozive care să facă terci creierii și o mulțime de alte asemenea jucării. Uite-așa ar lua ființă o serie de organizații de o cruzime rafinată, nemaiîntâlnită. Posibil ca bătrânul să fi prevăzut toate aceste lucruri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
poftă de mâncare sau apetit sexual. Până la urmă au dispărut și n-au mai rămas din ele decât sunetele. E adevărat, cu tonuri și timbre diferite: de pahar, ghiveci de flori, creion, ceainic și multe altele. Am încercat să-mi imaginez cam cum ar arăta propriul meu craniu, fără piele și carne, stors de creieri, așezat pe unul dintre rafturile acelea, lovit de bătrân cu cleștele. Ciudat. Foarte ciudat. Ce naiba ar fi putut descifra bătrânul în el? Ar fi fost oare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
M-am uitat la el uimit și apoi am ridicat ochii spre ea. L-a privit de sus. Așa cum arăta, era complet nepotrivit pentru un „vis vechi“. Sau nu-mi era mie clar la ce trebuia să mă aștept. Îmi imaginasem că-mi va apărea în fața ochilor o scriere veche, ceva confuz, estompat, fără nici o formă. — E un vis vechi, spuse bibliotecara mai degrabă pentru sine decât pentru mine. Era distantă, iar în tonul ei n-am surprins nici urmă de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ele, am dat peste o folie de polietilenă, moale la pipăit ca un deget de copilaș. Am dat-o la o parte cu ambele mâini și am aruncat-o direct la coș. Habar n-aveam ce era înăuntru, dar îmi imaginam că nu putea fi ceva obișnuit. Câtă bătaie de cap! După ce am scăpat de jumătate din folie, am văzut iar niște ziare. Era cu siguranță ceva înfășurat în ele. Mă săturasem de atâta despachetat, așa că m-am dus la bucătărie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bucătărie și m-am așezat la masă ca să răsfoiesc cărțile împrumutate de la bibliotecă. M-am uitat mai întâi la mamiferele erbivore de dimensiune mijlocie și le-am studiat, pe rând, structura scheletului. Erau mult mai multe decât mi-aș fi imaginat. Doar căprioare am găsit peste treizeci de specii. Am luat craniul de pe televizor, l-am pus pe masa din bucătărie și am început să-l compar cu fiecare fotografie din atlas. Într-o oră și douăzeci de minute am văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Sunt bine îngrijite. Primăvara îți clătești ochii cu șofrani, gălbenele și panseluțe, iar toamna cu mărărițe. Când sunt florile înflorite, clădirile par și mai jalnice. Zona a fost splendidă cândva. Când hoinărești pe deal, nici nu-i greu să-ți imaginezi ce se întâmpla acolo pe vremuri: copiii se jucau fericiți pe străzi, se auzeau acorduri de pian de la ferestre, aromele mâncărurilor servite la cină pluteau pur și simplu în aer. Simt toate astea de parcă s-ar lipi de pielea mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
telegraf. Foarte mulți ofițeri proveniți din familii de burghezi au avut parte de aceeași soartă... pe stâlpii de telegraf dintre Ucraina și Moscova. Păcat! Locotenentul n-avea nici o legătură cu politica. Pe el îl interesa doar biologia. Mi i-am imaginat pe ofițerii superiori spânzurați de stâlpii de telegraf, unul câte unul. — Cu puțin timp înainte ca armata bolșevică să preia puterea, locotenentul găsise un soldat rănit, care pleca de pe front, urmând să se interneze într-un spital militar. Era om

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Au încercat chiar să negocieze cu bunicul și asta l-a scos din minți și mai tare. Normal că s-a enervat. Hai, vino repede! Am nevoie de ajutorul tău. Sigur e de rău cu bunicul. Te implor! Îmi și imaginam cum arătam în confruntarea cu Întunegrii. Mi se făcea părul măciucă numai când mă gândeam că trebuia să cobor iar în locul acela de-a dreptul oribil. — Te rog să mă scuzi, dar treaba mea este să fac calcule. Nu se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
te mai îmbolnăvești și de diabet. Iar am încuviințat. Individul a mai scos o țigară din pachet și a aprins-o. — Am crescut lângă fabrica de ciocolată. Poate de aceea îmi și plac dulciurile atât de mult. Să nu-ți imaginezi că era o fabrică mare, Morinaga sau Meiji. Nu, nici vorbă. Era o fabrică mică dintr-un oraș amărât. Ciocolata se vindea la supermarketuri sau la raioane de dulciuri și o mâncam cu mare plăcere. De aceea nu mă pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fost doar un pretext ca să mă ademenească acolo. — Ei, nu chiar așa, zise Pitic. S-a uitat iar la ceas. Datele au fost și ele prinse într-un program. Bombă cu ceas! Explodează la momentul oportun! Cel puțin așa ne imaginăm. Doar Profesorul știe exact despre ce e vorba. Noi nu știm până nu ne spune el. Ăăăă... nu prea mai avem timp la dispoziție. Ne mai așteaptă o treabă importantă. Ce s-a întâmplat cu nepoata Profesorului? — S-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trăda o fostă construcție. Analizând-o atent, am tras concluzia că fusese o clădire înălțată cu meticulozitate, după un plan foarte bine pus la punct. Avusese trei camere separate, o bucătărie, o baie și holul de la intrare. Încercam să-mi imaginez cum a arătat pe vremea când a fost locuită, cu ce scop fusese înălțată în inima pădurii, de ce a fost abandonată. Nu mă simțeam în stare să răspund la asemenea întrebări. În spatele bucătăriei am văzut rămășițele unei fântâni din piatră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
că te-ai dus la Profesor și că ai făcut permutări - care sunt interzise. Ca să pui capac la toate, te-ai lăsat folosit de Profesor. Și asta nu-i tot. Te afli într-o poziție mult mai periculoasă decât crezi. Imaginează-ți că te afli pe un pod și că ești gata să cazi. Un picior a trecut deja de parapet... Te rog să mă crezi că regretele ulterioare nu-ți mai servesc la nimic. Privirile ni s-au întâlnit. — Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o coardă sensibilă. Zidurile. Am închis cartea și mi-am luat adio de la ultimul degetar de Jack Daniels. L-am dat pe gât pur și simplu, gândindu-mă la o lume zidită. Nu mi-a fost deloc greu să-mi imaginez cum arată zidurile înalte. Și poarta imensă. Liniște mormântală. Eu, închis înăuntru. N-am mai fost în stare să discern altceva. Realizam toate detaliile locului, cu excepția celor ce se petreceau în jurul meu. Doar ele erau în ceață totală. Dincolo de vălul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ales cu ceva? Cu nimic. N-am casă, n-am familie, n-am prieteni. Nici măcar ușă n-am. Nici de erecție nu sunt capabil. În curând voi rămâne și fără slujbă. Până și lumea aceea pașnică pe care mi-o imaginam la sfârșitul carierei - violoncelul și limba greacă - se confrunta cu o criză. Dacă voi rămâne fără slujbă, nu-mi voi mai permite nici măcar să visez la ea. Și dacă Sistemul va porni în urmărirea mea până la capătul lumii, nu voi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
urmă, citisem într-un roman științifico-fantastic că în foarte scurt timp lumea se va îngropa în propriile ei gunoaie, în propriile ei ruine. Afirmația era valabilă pentru cum arăta apartamentul meu în momentul de față. Pe jos, o jale de neimaginat: îmbrăcăminte sfâșiată, televizorul și videoul făcute bucăți, ghivece de flori sparte, lampadarul rupt, casete și discuri călcate-n picioare, sosul de roșii dezghețat, cablul microfonului rupt, lenjeria de corp plină de noroi și de tot felul de pete de la lucrurile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
l-ar fi putut opri? Era șeful cercetărilor și făcea tot ce dorea acolo. Păstra ce date dorea, se folosea de ele cum credea că e mai bine. Nu-i impunea nimeni nici o restricție. Probabil că procedase exact cum îmi imaginam. Scosese din calculator datele mele personale și se folosise de ele pentru cercetările personale. Profesorul mă luase drept mostră și făcuse experimente pe baza acesteia pentru a-și perfecționa sistemul lui propriu și pentru a ajunge să-i întreacă pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lui și subteran, dar cred că sunt la curent cu asta doar proprietarul clădirii și arhitectul. Constructorilor li s-a spus că era doar un canal de scurgere mai aparte. Sper că a reușit să-i păcălească pe toți. — Îmi imaginez că a costat o grămadă de bani. Da, dar banii nu constituie o problemă pentru bunicul meu. Are din belșug. Și eu la fel. Să știi că sunt foarte bogată. Mi-am sporit prin acțiuni banii moșteniți și cei din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dar banii nu constituie o problemă pentru bunicul meu. Are din belșug. Și eu la fel. Să știi că sunt foarte bogată. Mi-am sporit prin acțiuni banii moșteniți și cei din asigurarea pe viață. Nici nu poți să-ți imaginezi de câte ori mi-au crescut acțiunile. A scos o cheie din buzunar și a descuiat liftul. Iarăși liftul acela imens și ciudat! — Prin acțiuni? am întrebat. — Da. M-a învățat bunicul cum să procedez. Cum să aleg cele mai bune informații

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
coboram, mi-am amintit de perechea din Skyline și de Duran Duran. Ei nu știau nimic despre mine. Habar n-aveau că purtam în buzunar un cuțit mare, că eram tăiat pe burtă, că urma să cobor în beznă. Îmi imaginam, sau poate îmi aminteam, că nu-i interesau decât numărul kilometrilor parcurși, muzica și sexul. Ce să caut eu în viața lor? Mi-ar fi plăcut grozav să nu știu nimic. Măcar o vreme. Să conduc și eu un Skyline

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]