18,288 matches
-
În Germania de Vest, unde multe dintre orașele mari au fost reconstruite cu o lipsă șocantă de imaginație sau viziune, sau la Londra, unde Biroul de Arhitectură al Consiliului Municipal a autorizat proiecte de construcție precum imobilele Alton din Roehampton, inspirate de Le Corbusier, liniare până la disperare și aruncate În bătaia vântului, urâțenia părea deliberată, efect al unei atente activități de proiectare. Oribilul Torre Velasco din Milano, un zgârie-nori din beton armat construit Între 1957 și 1960 de un consorțiu particular
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sociétés, Civilisations, ambele fondate În 1929, Își anunțau Încă din titlu proiectele revizioniste. În anii ’50 a apărut Grupul Istoricilor din Partidul Comunist Britanic și influentul jurnal de istorie socială Past & Present; apoi secția de studii culturale de la Universitatea Birmingham, inspirată de lucrările lui Richard Hoggart și Raymond Williams, iar mai târziu școala de istorie socială din jurul lui Hans-Ulrich Wehler la Universitatea Bielefeld din Germania de Vest. Lucrările savanților din aceste grupuri și instituții nu erau neapărat iconoclaste, fiind adeseori, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre istoricii importanți ai anilor ’60 au dobândit la bătrânețe statutul de legendă, nici unul dintre ei - oricât de subversiv - nu a devenit un guru cultural. Alte discipline au avut o soartă mai bună - sau mai rea, În funcție de cum privim lucrurile. Inspirându-se din tendințe mai vechi din lingvistica teoretică, antropologii culturali, În frunte cu Claude Lévi-Strauss, au propus o nouă explicație pentru diferențele sociale. Importante erau nu practicile sociale vizibile sau simptomele culturale, ci esența interioară, structura profundă a problemelor umane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oriunde În Europa. Partide, grupări și reviste cu orientare maoistă, ușor de recunoscut după insistența cu care foloseau termenul „marxist-leninist” (pentru a se deosebi de comuniștii oficiali, pe care Îi disprețuiau), au apărut În acești ani ca ciupercile după ploaie. Inspirate de Gărzile Roșii din China, ele subliniau interesele identice ale muncitorilor și intelectualilor. Studenții din Roma și Bologna imitau chiar retorica doctrinarilor din Beijing, Împărțind subiectele de studiu În „rămășițe preburgheze” (greaca și latina), „pur ideologice” (istoria) și „indirect ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pe acest fundal, celelalte „patologii” din Europa anilor ’70 sunt Într-adevăr minore, deși ele au contribuit la atmosfera generală de disconfort. O „Brigadă Furioasă” ce acționa chipurile În numele șomerilor fără reprezentare politică a pus bombe la Londra În 1971. Inspirându-se din tacticile irlandeze, separatiștii francofoni din munții Jura elvețieni s-au răsculat În 1974 Împotriva includerii forțate În cantonul germanofon Berna. La Liverpool, Bristol și În districtul londonez Brixton, protestatarii s-au bătut cu poliția pentru controlul zonelor urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deceniu al șaptelea a fost sedus de un filon mult mai sumbru din gândirea germană: scepticismul radical al lui Michel Foucault era În mare măsură o variantă a lui Nietzsche, iar Jacques Derrida și alți autori francezi influenți s-au inspirat din Martin Heidegger pentru a elabora o critică a subiectului și a „de-construi”, cum Începuse să se spună, subiectul uman al cunoașterii și materia sa textuală. Pentru specialiștii În Heidegger sau Carl Schmitt (al cărui realism istoric atrăgea atenția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
real și cinstit dobândit. Ei constituiau doar extremitatea Înverșunată și lipsită de talent a unui Întreg spectru de revolte: față de trecut, față de autoritate, față de personalități și evenimente de interes public. În variantele sale mai inteligente, disprețul pentru gravitatea tradiției se inspira din valul de satiră politică declanșat cu aproape două decenii În urmă de tinerii britanici dezabuzați: revista teatrală Beyond the Fringe, emisiunea nocturnă That Was the Week That Was de la BBC și săptămânalul Private Eye. Exploatând creșterea publicului de televiziune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exil pe durata regimului coloneilor, Însă era la fel de naționalist și de obtuz ca oricare altul. Mai mult, el era direct responsabil de fraudarea alegerilor din 1961, care au discreditat sistemul postbelic și au permis venirea armatei la putere. Dar fiindcă inspirau Încredere vechiului lor electorat, ei au reușit să demonteze instituțiile autoritariste pe care odinioară le serviseră cu devotament. Lor le-au urmat socialiștii - Soares, González, Papandreu -, care afișau o imagine de radicali fără pată, În timp ce, prin forța Împrejurărilor, trebuiau să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față de oameni”. Noua incertitudine care plutea asupra Istoriei (și istoriei) a inaugurat un deceniu neplăcut pentru intelectualii occidentali, care realizau cu strângere de inimă că dezintegrarea marilor scheme istorice și narațiuni era de rău augur pentru clasele limbute ce le inspiraseră și care au devenit la rândul lor obiectul unei indiferențe umilitoare. În septembrie 1986, Într-un revelator aparté solipsist către un jurnalist francez, sociologul francez Pierre Bourdieu deplângea „decăderea” gânditorului public angajat: „Cât despre mine, cred că dacă mai există
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doreau, să Îl citească. Oamenii aveau să afle astfel - uneori cu consecințe devastatoare pentru viața lor de familie - cine Îi denunțase. Însă conținutul dosarelor nu era accesibil pentru restul publicului. Acesta era un compromis dificil, dar, așa cum s-a dovedit, inspirat: până În 1996, 1.145.000 de oameni au depus cereri pentru a-și vedea dosarele. Consecințele de natură umană nu puteau fi Îndreptate, Însă, cum Comisia Gauck era demnă de Încredere și nu a abuzat de prerogativele sale, informațiile pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întâmplaseră prea multe. Europenii din perioada interbelică puteau să-și amintească la belle époque și să murmure „Măcar de-ar mai fi așa...”, dar cei de după al doilea război mondial lăsau În urmă o catastrofă de 30 de ani ce inspira un sentiment unanim: „Orice, numai asta nu”2. Pe scurt, cale de Întoarcere nu exista. Comunismul din Europa de Est fusese răspunsul greșit la o Întrebare reală. În Occident, la aceeași Întrebare - „Cum să depășim catastrofa care a fost prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amintire de părțile-i sumbre. În 2003, Muzeul de Arte Decorative din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece. Expoziția a atras mulți vizitatori nu tocmai tineri, pentru care monotonia gri a exponatelor era o amintire recentă. Însă reacția vizitatorilor sugera un grad de afecțiune și chiar de regret care i-a surprins pe curatori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunicare tipic național și chiar limitat. Televiziunea italiană era inconfundabil italiană: de la varietățile desuete și interviurile pompoase până la frumusețea de pomină a prezentatoarelor și unghiurile insolite din care camera surprinde tinere Îmbrăcate sumar. În Austria Învecinată, o profundă seriozitate morală inspira talk-show-urile locale; restul programelor erau practic monopolizate de Germania. În Elveția (ca și În Belgia), fiecare regiune avea propriile canale de televiziune, folosind limbi diferite, relatând evenimente diferite și operând În stiluri complet opuse. BBC, cum observau amar criticii, abandonase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Die Wiedergeburt Europas” („Reînnoirea noastră. După război: renașterea Europei”), În care argumentau că direcția nouă și periculoasă În care se Îndrepta America reprezenta un semnal de alarmă pentru Europa: o ocazie ca europenii să-și regândească identitatea comună, să se inspire din valorile iluministe pe care le Împărtășeau și să adopte o poziție europeană distinctă În politica mondială. Articolul a fost sincronizat cu apariția În tot Occidentul a unor eseuri similare semnate de figuri publice la fel de ilustre: Umberto Eco În La
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nobila experiență". Ultimul stat american care a ratificat acest amendament punând capăt prohibiției a fost Mississippi, în 1961. Acest eșec politic a avut consecințe grave atât de ordin cantitativ cât și calitativ asupra economiei viticole. Această situație dramatică i-a inspirat pe specialiștii din acest domeniu, impulsionați de viticultorii californieni din Napa Valley (influențați, la rândul lor, cel mai probabil de crearea în Franța, cu un an mai devreme, a denumirilor de origine controlată), să adopte în 1936 norme de calitate
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Dionisos. În orice epocă, inițierea nu a avut decât un singur scop, acela de a instrui omul și prin asta, de a slăbi atacul Destinului. Întâlnim zeul vinului mai întâi ca Liber Pater, o veche zeitate rustică din centrul Italiei. Inspirându-se de la numele său din Lidia, Bakkos, și de asemenea de la termenul cu care romanii desemnau strugurele (baca), Liber Pater reprezenta principiul care susținea cultura viței de vie și rodnicia câmpurilor. Zeul italic nu avea o mitologie proprie, așadar a
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
toate acestea, bacanalele vor renaște în epoca Imperiului sub numele de Liberalia. Rămâne totuși adevărat că Bacanalele, de altfel ca și orgiile, au fost mult timp desconsiderate, deși acești doi termeni desemnau până atunci ceremonii religioase licite. Băutura zeilor va inspira în mare măsură arta funerară a creștinilor. Scenele dionisiace în care zeul păgân este înlocuit de Bunul Păstor au înfrumusețat primele sarcofage creștine. Folosirea temelor legate de zeul vinului arată că această băutură era în egală măsură considerată a fi
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
fost trimis în garnizoană la Amiens. În acest oraș din regiunea Picardia se petrece faimosul episod al împărțirii mantiei pe care Martin, într-o zi foarte friguroasă o rupe în două pentru a îmbrăca un cerșetor. Sfânta scenă i-a inspirat în mod deosebit pe italianul Giotto și pe spaniolul de origine greacă, supranumit El Greco, meșterul sticlar al catedralei din Le Mans. În noaptea care a urmat acestui gest de milostenie, Hristos i s-a arătat lui Martin înveșmântat în jumătatea
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
bresle împlinirea dorințelor. Atunci când "ceremonialul"40 Sfântului Vincențiu nu era decât o sărbătoare celebrată în intimitatea fiecărui sat, confreria "Cavalerilor Tastevin"41 a reînnoit obiceiul, organizând, în anul 1938 în prima sâmbătă după 22 ianuarie, o manifestare tradițională de amploare, inspirându-se din tradițiile ordinului Băuturii (ordre de la Boisson), înființat în anul 1703 la Villeneuve-lès-Avignon (Franța). În fiecare an, sărbătoarea Sfântului Vincențiu se desfășoară într-una din cele treizeci și două de localități de pe coastele înalte ale Burgundiei, unde au loc
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
teasc și apoi vândută prin intermediul unor licitații publice la primăria arondismentului XVIII, profitul intrînd în conturile comitetului de binefacere al arondismentului. Din parcela Clos Montmartre iese un banal vin rosé, aspru și acrișor. Această așa-zisă zeamă de aguridă a inspirat de altfel, în secolul al XVII-lea, un cântec pentru dans, din ale cărui versuri aflăm că "Vinul din Montmartre, îl bei cu pinta (adică 93 cl) și îl "elimini" de două ori mai mult (două pinte!)". Dacă tot nu
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
pasteurizare. La 26 iunie 1871, Pasteur a depus brevetul pentru ceea ce el considera drept "berea revanșei naționale" și în străinătate "berea franțuzească" pentru că, așa cum scrie în 1876, în prefața volumului său Etudes sur la bière: Aceste cercetări mi-au fost inspirate de suferințele noastre. Începându-le imediat după războiul din 1870, le-am continuat fără încetare de atunci, cu hotărârea de a le duce destul de departe pentru a marca un progres durabil în această industrie în care Germania ne este superioară
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
adică Cacaniei lui Robert Musil: "Un Stat care nu mai subzista decât prin forța obișnuinței..." La data de 25 octombrie 1955, un funcționar al Consiliului Europei, Arsène Heitz, a fost însărcinat să propună un desen pentru viitorul drapel al Europei. "Inspirat de Dumnezeu", a mărturisit el în anul 1989, într-o revistă catolică denumită Magnificat, "am conceput un drapel albastru, pe care se disting cele douăsprezece stele ale medaliei miraculoase...astfel încât drapelul Europei este drapelul Fecioarei". Schița lui Heitz este adoptată
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
a fost zămislit, iar sufletul să se întoarcă la „Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor”. Dormi în pace, drag camarad! Dumnezeu să-ți primescă faptele. Exemplul tău de luptă, dăruire și înaltă trăire, să inspire pe cât mai mulți dintre fiii Patriei. Să nu rămână nici un sat fără Biserică, nici o casă fără icoană, nici un suflet fără Dumnezeu! TOMA BONTAȘ Părerile de rău sunt ireparabile. „Doamne, în cer este mila Ta, și adevărul tău până la nori”. (Psalmul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
luptele ce se dădeau în Carpații Orientali. După demobilizare pleacă, în 1919, la Paris, unde peste un an va fi admis la École Nationale des Beaux Arts. Îl atrăsese mai întâi pictura, dar acum își descoperă și înclinațiile de arhitect, inspirat de magnificența „seninelor armonii latine”. Încă din 1920 i se încredințează unele lucrări de restaurare la palatul Mogoșoaia; după trei ani, elaborează proiectul Băncii Chrissoveloni. Concepția lui, sintetizată în formula „simetrii spațiale”, se întemeiază pe principiile clasice de construcție, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
langue à l'autre et par quels moyens. La poésie fait l'objet de plusieurs domaines de recherche, tels que la poétique, la rhétorique, la linguistique, la stylistique, l'herméneutique ou la critique littéraire. Notre approche, bien qu'elle s'inspire partiellement de ces domaines, est de nature traductologique. Nous avons remarqué que, dans le domaine de la traductologie, le texte poétique est peu étudié ; par conséquent, leș ouvrages qui portent sur la traduction de ce genre șont peu nombreux, étant, le plus
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]