KorAP: Find »[drukola/base=imagina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...727 728 729 ...789 >

19,706 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

bijuteriile înainte de a face duș. Deci ne-ar trebui o partidă de sex înainte ca ea să facă duș. Și s-o rog să nu-și scoată brățările. Nici eu nu știu cum ar fi mai bine. Nu contează de fapt. Îmi imaginez că fac dragoste cu ea. Are brățările pe mână. Nu-mi amintesc chipul ei. În cameră e beznă. Îi scot chiloții - nu mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
următoarea: „Un țăran l-a întâlnit întâmplător pe bătrânul demon pe drum“. Dar nu era decât impresia mea. Nimic fundamentat. Mi-am văzut mai departe de drum încercând să găsesc, prin sunete și propoziții, semnificația ecoului pașilor ei. Mi-am imaginat cum se mișcau tenișii roz. Mai întâi călcâiul drept pe pământ, apoi centrul gravitațional se muta pe vârfuri și, înainte de a le ridica, călcâiul stâng atingea pământul. Aceleași mișcări la nesfârșit. Timpul se scurgea tot mai greu. Aveam impresia că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trebuia neapărat să fie numai din ăștia - și că sute de milioane de păsări poposeau pe crengile lor când stătea ploaia și-și luau zborul când începea. Îmi aduc aminte că m-am întristat foarte mult când mi le-am imaginat astfel. — De ce? Pentru că știam că există pe lume nenumărați copaci... și foarte multe păsări... și că peste tot ploua, iar eu nu eram capabilă să înțeleg nici măcar ploaia. În vecii vecilor. O să mor și n-o să fiu în stare să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Nu o poți atinge, nu o poți mirosi. Oricâte fete ai cumpăra cu bani, oricâte partenere pasagere de sex ai avea, trebuie să recunoști că nici una nu te îmbrățișează cu dragoste, că pentru nici una nu însemni nimic. — Doar nu-ți imaginezi că mă preocupă tot timpul așa ceva! am protestat eu. — Tot aia e. Poate avea dreptate. Asemenea fete n-aveau cum să mă îmbrățișeze din tot sufletul. Și nici eu pe ele. Îmbătrâneam și rămâneam singur. Ca un castravete-de-mare. Mergând cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
apropiem și așteptau cu o bucurie nebună să ne facă rău. De spaimă, simțeam o sudoare rece pe spate în timp ce alergam. Am înțeles că nu era vorba de cutremur. Ceva mult mai îngrozitor decât un cutremur, dar nu-mi puteam imagina ce anume. Și nici nu cred că avea vreun rost. Situația părea să scape de sub control. Nu ne rămânea decât să ne adunăm puterile ca să putem depăși prăpastia ce despărțea forța imaginației de actuala stare de lucruri. Tot era mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de funie și am încercat din răsputeri să-mi salt partea de jos a corpului pe lespede. — Mișcă repede! Dacă nu, murim amândoi aici, zise ea. Încercam să-mi urc picioarele pe lespede, dar era mult mai greu decât îmi imaginasem. Nu aveam de ce să mi le sprijin sau să mi le agăț. Am lăsat funia deoparte și am decis să mă ridic în mâini. Trupul îmi atârna greu, lespedea era plină de sânge și foarte alunecoasă. Nu pricepeam de ce era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cu funia de nailon. Călcam în picioare lipitori după lipitori. Terenul devenise alunecos din pricina lor. Mă treceau fiori din cap până-n picioare. Atenție pe unde calci! Dacă aluneci în vreo groapă, s-a zis cu tine! Nici nu-ți poți imagina câte lipitori sunt într-una singură. M-a prins de cot, iar eu m-am agățat de poala canadienei pe care o purta. Înaintam cumplit de greu pe lespedea alunecoasă, îngustă doar de vreo treizeci de centimetri. Mai era și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Urcă, urcă. Mult. Dacă vrei să te salvezi, mai înaintează un pic. Oricum, până sus de tot nu ajunge. Înțelegi măcar atâta lucru? — Și câte trepte mai sunt până sus? — Destule. Grozav răspuns! Nici nu-mi era greu să-mi imaginez ce ne aștepta. Am urcat mai departe spre turn, cât am putut de repede, pe treptele în formă de spirală. Turnul acela de care ne agățam cu atâta disperare se înălța în mijlocul platoului înconjurat de găuri pline cu lipitori. După

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
o gură de whisky, dar sticla era în rucsac și nu mi s-a părut chiar înțeleaptă ideea de a mă răsuci, de a da jos rucsacul și de a o scoate de acolo. Așa că am început doar să-mi imaginez că beam whisky. Mă aflam într-un bar curat și liniștit, cu un whisky dublu cu gheață și un bol cu alune în față. The Modern Jazz Quartet cânta Vendome în surdină. Am lăsat paharul neatins o vreme. Whiskyul, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
dumneavoastră. — Te rog să mă scuzi, dar am vrut să demonstrez că știința adevărată poate răni la fel de mult ca și fenomenele naturale. Vulcanii care erup îngroapă localități întregi, inundațiile iau cu ele pământul și averea oamenilor, cutremurele provoacă distrugeri de neimaginat la suprafața pământului... — Bunicule! îl întrerupse fata. Nu prea avem timp la dispoziție. N-ai vrea să treci direct la subiect? — Ai dreptate, spuse Profesorul, bătând-o ușor peste mână. Apropo, cu ce vrei să încep? Când m-apuc să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ți-am creat al treilea circuit, zise Profesorul. Dar, hai să punem lucrurile în ordine! Dacă nu procedăm astfel, n-o să mai înțelegi nimic. Am luat o înghițitură de whisky. Lucrurile erau mult mai încâlcite decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Când au murit primii opt, m-au chemat cei din Sistem și mi-au cerut să investighez cauza. Eu nu mai aveam nici un chef să lucrez pentru ei la ora aceea, dar pentru că era la mijloc tehnologia pusă la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Era de mărimea unei cărți poștale și făcea parte din ușa prinsă de coloană prin nituri mari. Prin ferestruică am zărit un ventilator uriaș montat paralel cu suprafața pământului, ale cărui palete erau acționate de o forță extraordinară. Mi-am imaginat că se folosea forța eoliană pentru a-l pune în mișcare, iar prin învârtirea acestuia se producea curentul electric. — Deci e vântul, am zis eu. Bărbatul a încuviințat. M-a luat apoi de mână și am pornit spre intrare. Era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
băut o gură. Nimeni nu mai zicea nimic. — Ce fel de lume e aceea? ... Lumea eternă... — Ți-am mai spus. E simplă, pașnică, ți-o creezi tu însuți. Ai tot ce dorești acolo, și în același timp nimic. Îți poți imagina o astfel de lume? mă întrebă Profesorul. — Nu pot. Dar conștiința ta a creat-o. Nimeni n-ar fi putut face asta în locul tău. Alții ar fi bâjbâit la nesfârșit într-un haos de nedescris. Tu ești cu totul altfel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trei în trei zile. Mi-am terminat ceaiul. N-a trecut prea mult timp de când a început vâjâitul. Poate două ore sau două ore și jumătate. Tot ascultându-l, am avut senzația că mă atrăgea ceva în direcția aceea. Îmi imaginam cât de singur se simțea iarna, în pădure. Nu se auzea nimic altceva decât vântul. — Apropo, ați venit doar să vizitați centrala? V-am mai spus și înainte, lumea din oraș nu se aventurează până aici. Căutăm instrumente muzicale, am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ea o armonică ce avea butoane în loc de clape. Burduful era plesnit pe alocuri, dar nu arăta chiar rău. Mi-am băgat amândouă mâinile printre curele și am tras de burduf. Funcționa și era chiar mai flexibil decât mi-aș fi imaginat. Dacă apăsam tare pe butoane, scoteau chiar și sunete. Dacă defecțiunile nu erau majore, o făceam eu să cânte. — Pot să o încerc? am întrebat. — Vă rog. Există pentru a fi folosită, zise tânărul. Am tras de burduf, l-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
decât beznă. Beznă totală. — Încotro o luăm? — La dreapta, spuse ea. Aceea-i direcția. Ne luăm și după curentul de aer. Bunicul spunea s-o luăm spre Sendagaya, așa că ajungem astfel la stadionul de baseball Jingū. Am încercat să-mi imaginez ce aveam deasupra capului. Probabil librăria Kawade, Studioul Victor și frizeria la care mergeam eu de mai bine de zece ani. — E și frizeria mea prin apropiere. — Da? zise ea fără pic de inflexiune în voce. M-am gândit că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
subțire fără nici o semnificație. Acolo or fi adunate toate, dar n-a rămas din ele decât o carte de credit din plastic. Până nu se inventează un aparat care să le poată citi, rămân acolo fără nici un sens. Mi-am imaginat că s-a slăbit considerabil primul circuit. Amintirile adevărate mi le simțeam ca aparținând altcuiva, conștiința se îndepărta de mine, cartea de identitate mi se subția tot mai mult, arătând ca o foiță de hârtie. Se stingeau toate, probabil. În timp ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
acela mișunau Întunegri. Fata mi-a zis că voia să se uite pe pagina anterioară. Zărise un articol care i-a stârnit curiozitatea: „Sperma face bine tenului?“ Imediat sub el: „Am fost închisă în cușcă și violată“. Nu-mi puteam imagina cum se violează o femeie într-o cușcă. Probabil exista o metodă bună, dar sigur era o treabă incomodă. Eu nu eram oricum capabil de așa ceva. — Ți-ar plăcea să-ți înghită cineva sperma? mă întrebă fata. — Nu știu. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ce spune. Dacă a afirmat că era o lume nemuritoare, atunci așa era cu siguranță. Cu toate astea, cuvintele Profesorului nu-mi sunau realist. Erau prea abstracte, prea vagi pentru mine. Mă consideram ca fiind eu însumi și nu-mi imaginam cum percepe eternitatea o ființă nemuritoare. Ca să nu mai vorbesc de unicorni și de zid. Vrăjitorul din Oz mi se părea mult mai plauzibil. Deci ce-am pierdut? O mulțime de lucruri. Dacă ar fi să le aștern pe hârtie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
deschide fereastra și mi-ar striga „Viața ta a fost egală cu zero“, nici măcar n-aș găsi argumente să contrazic afirmația. Dacă ar fi să iau viața de la capăt, cred că aș proceda exact la fel. Nu mi-o pot imagina în alt mod. La urma urmei, totul - adică viața asta pe care o pierdeam - n-a însemnat altceva decât eu însumi. N-aș putea fi altfel, chiar dacă ar trebui să abandonez oameni, să fiu abandonat sau să mi se impună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
numesc asta disperare? Atunci nu știam cum s-o iau. Turgheniev ar fi numit-o deziluzie, Dostoievski, iadul pe pământ, iar Somerset Maugham, realitate. Indiferent de nume, eu simțeam că e vorba de mine însumi. Nu eram capabil să-mi imaginez o lume eternă, nemuritoare. Poate că-mi recuperam ceea ce pierdusem și-mi puteam crea un nou eu sau deveneam mai fericit. Sau chiar găseam ceva care să mi se potrivească perfect. Dar acel eu nu avea nici o legătură cu ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
deșteaptă, despre care am aflat că s-ar fi măritat încă din facultate cu un revoluționar extremist, că a făcut doi copii pe care i-a părăsit, iar acum nimeni nu mai știa nimic de ea. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că o fată de șaptesprezece ani, căreia îi plăceau J. D. Salinger și George Harrison, putea să se schimbe atât de mult. — Dacă toți cei care închiriază mașini ar fi atât de atenți și ar verifica totul atât de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
foarte mult până am reușit să trec de locul accidentului, dar nu m-am impacientat prea tare pentru că mai aveam suficient timp până la întâlnire. Am ascultat pe îndelete Bob Dylan și am fumat țigară de la țigară. Am încercat să-mi imaginez cam ce s-ar fi putut alege de fosta mea colegă care s-a căsătorit cu revoluționarul. Oare poți să fii revoluționar de meserie? Bineînțeles că nu. Trebuie să devii mai întâi politician, să te remarci în politică... Revoluționarii aparțin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de fosta mea colegă care s-a căsătorit cu revoluționarul. Oare poți să fii revoluționar de meserie? Bineînțeles că nu. Trebuie să devii mai întâi politician, să te remarci în politică... Revoluționarii aparțin categoriei de politicieni. Cel puțin așa îmi imaginam eu. Un asemenea bărbat i-o fi vorbind soției, la masă, despre progresul situației revoluționare? Am renunțat să mă mai gândesc la politică și mi-am concentrat atenția doar pe Like a Rolling Stone a lui Bob Dylan, fredonând și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
în buzunarul paltonului. Îmi devenise indispensabilă și nu mă puteam despărți de ea nici o clipă. — Ai grijă! Și pentru tine e o perioadă foarte importantă. Dacă pățești acum ceva, îți revii foarte greu. — Am înțeles. O să fiu atent. După cum îmi imaginasem, groapa era acoperită de zăpadă. Bătrânii dispăruseră, uneltele lor de asemenea. Dacă va continua să ningă în felul acesta, până în dimineața următoare groapa nici nu se va mai distinge. Am stat și am privit îndelung zăpada viscolită. Apoi am coborât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]