19,622 matches
-
cu destinația Palm Beach. Mi s-a părut până peste poate de cinstit din partea lui Patrick să-mi strecoare faptul că are un avion la dispoziție în stadiul acesta al relației noastre. Acum mi-era mult mai greu să refuz invitația. Cele mai multe newyorkeze au o problemă cu avioanele particulare, una atât de copleșitoare încât, pur și simplu, nu pot refuza o călătorie. Ocazional, m-aș include și pe mine în categoria asta. Totuși, azi, inocenta din mine nu înceta să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
tragic! — Nu-i rău, măcar acum ai învățat că nu-i bine să pleci în vacanță cu oameni pe care nu-i cunoști. Ce tot spune? Îl știam pe Patrick de cel puțin douăzeci și patru de ore când i-am acceptat invitația la Cannes. Iar avea pe față expresia aceea de parcă ar fi vrut să spună c-ar trebui să fiu mai prudentă. Poate n-ar strica să fiu. Haide, îmi zise. Trebuie să urci în avionul ăla. Charlie m-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
a cinelor tematice. Pe cuvânt, s-a lăsat în așa hal dusă de val cu organizarea întâlnirii în cadrul clubului de lectură, de-ai fi zis că pune la cale balul inaugural de la Casa Albă. În clipa în care a lansat invitațiile și le-a trimis tuturor câte un exemplar de lectură, Julie a fost asaltată de o grămadă de neliniști specifice tagmei prințeselor începătoare. A început să-și facă griji că prietenele ei nu vor veni la clubul de lectură decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Roper e de domeniul trecutului, susținu Jolene cu tărie când veni vorba de aranjamentele florale. Ce-ar fi să apelăm la Martine Wrightman? Ah, dar nu vom putea niciodată să ajungem la ea, fiindcă-i cu neputință. —Să nu comanzi invitațiile la Mrs. John L. Strong de la Barneys. Ia-le de la papetăriile Kate și scrie-le de mână. Doar vrei să pară totul neoficial, o sfătui Mimi. Dacă le tipărești, o să pară că ai prea mult timp la dispoziție. Julie mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
iar Madeleine Kroft nu poate sta alături de persoane slabe, că o ia razna. Cynthia Kirk și Gwendolyn Baines nu-și vorbesc, fiindcă prezidează amândouă gala Teatrului de Balet American și nu se-nțeleg al cărei nume să fie primul pe invitații. Nimeni nu poate să șadă lângă nimeni. Am rămas așa de în urmă cu somnul încât în dimineața asta arătam ca Christina Ricci!!! Iââââhhh... Nu mă puteam concentra asupra problemelor lui Julie. Singurul lucru care-mi zburda prin minte era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
erai, oarecum, în situații extreme. Știam ce vrea să zică. Ideea îmi surâdea. Mă simțeam în siguranță și dorită în același timp, ceea ce era o senzație nouă. Nu pot, i-am spus repede. Dacă ai de gând să refuzi o invitație la cină cu cineva atât de adorabil ca Charlie, ar fi bine să nu stai pe gânduri, altfel îți pierzi cumpătul. Și, oricum, Charlie nu pricepea că procedura în cazul aventurilor de-o noapte stipula că ambele părți trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
târziu. Are camera 606. —606? spuse recepționerul, tastând ceva la computer. Ah... domnul Dunlain a predat camera. A predat camera? Cum a putut să-mi facă una ca asta? Charlie nu știa că o fată, când spune nu la o invitație, vrea să spună poate, ceea ce înseamnă da? Apoi m-a fulgerat un gând- Caroline. Fata care sunase mai devreme. Mi-am simțit stomacul de parcă aș fi căzut în puțul unui lift cale de treizeci și șase de etaje. În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
practic imposibil să refuz o călătorie cu un AP, exact asta am făcut. Un zbor cu un avion particular nu putea să mă consoleze după evenimentele din ultimele zile. — Știi foarte bine că nu pot să accept, dar mulțumesc pentru invitație, i-am spus pe un ton jovial. Noaptea de la Mercer schimbase totul. — Chiar nu vrei să vii? E minunat la Londra, încercă Patrick să mă convingă. — Plec la Londra mâine seară pentru aniversarea de cincizeci de ani a tatei. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mă au pe mine. Și face niște comentarii sugerate cu siguranță de o conversație pe care am avut-o cu un ziarist francez și care a fost publicată în Les Nouvelles Littéraires. Și cât am regretat apoi că am acceptat invitația la acel interviu! Căci, într-adevăr, ce-i puteam spune eu unui reporter care-și cunoaște publicul și cunoaște problemele generale și de actualitate - care, fiind cele mai puțin individuale, sunt totodată cele mai puțin universale și au cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
șir, încetând să rumege. Le încălcasem spațiul vital. Mi-a trebuit mult să nu mă simt neavenită în West. 2 noiembrie 1999 Mircea: Westul senzorial Și eu am ajuns în Occident în 1990, ca aproape toți dintre noi. Aveam o invitație de la CNRS, pentru un scurt stagiu de cercetare-documentare la Paris, așa că am făcut o lungă călătorie de 30 de ore cu trenul de clasa a doua, pipăindu-mă în fiecare stație dacă mai am în buzunar cei 80 de franci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de acasă. Îmi vine acut să fumez o țigară și aș face-o dacă nu aș ști că nu mă mai opresc. Da’ mai presus de toate, în afară de pierderea de timp din motive de administrație, peste cap m-a dat invitația la I. cu o seară înainte de testul ei hotărâtor de formula anti-body. Soțul ei e un bărbat superb, un nordic ageless, o iubește enorm pe I. Zâmbeau amândoi. Ea gătea ce i-am spus, verzături, el ne servea pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la rău și la bine, adică scapi de cetățenii care stau la colțuri și vânează. Ei bine, ieri mi-am adus aminte din plin și mi-a fost realmente frică. Nu s-a întâmplat fizic nimic, doar remarci sexy și invitații relativ decente (fără obsecenități, că e plină muzica rap de ele și măcar le-aș înțelege). Însă mi-am dat și eu seama că am o mare problemă cu umblatul după ce se lasă întunericul. Uite așa, frumușel, mai îmi limitez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
state în sens tradițional și est-europenii aveau nevoie de vize ca să treacă de colo-colo. Viza e o ștampilă pe pașaport (dacă trăiești într-un stat care ți-l dă). Ca să îți pună o ambasadă ștampila, ehei, trebuia să ai o invitație bine garnisită birocratic, dovezi că ai cu ce te întreține acolo, adeverință că șeful îți permite să pleci, că ai loc de muncă, salariu, apartament. Prietene, știi zicala aia veche englezească: „ajutând pe cineva te ajuți pe tine”? E preferata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
imagine... Haide, gândește-te. Asta e problema când ai o memorie aproape fotografică. Lumea crede că îți e foarte folositoare, dar adevărul e că te scoate pur și simplu din minți. Și, din senin, îmi amintesc. Scrisul înflorit al unei invitații la nuntă. Era prinsă pe panoul din biroul lui Ketterman, cam acum trei ani. A rămas acolo săptămâni la rând. O vedeam ori de câte ori intram. Doamna și domnul Arnold Saville au plăcerea de a vă invita să luați parte la nunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
storcând cu gesturi sigure o portocală. Doamnă Geiger, nu vă faceți griji. Totul e sub control. — Ai cea mai mică idee prin ce-am trecut în ultimele zile ? Mă apucă de mână. Tot mai mulți oameni care mi-au acceptat invitația... A trebuit să modific și aranjamentele... — O să fie bine, zic pe un ton liniștitor. Încercați să vă relaxați. — Da. Expiră lung, ținându-și capul cu două degete date cu ojă. Ai dreptate. Mă duc să verific pachetele cu cadouri... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de nouă, și de asemenea, dar nu întotdeauna, un bunic și o bunică cu părul alb, câteva riduri și vârstă nedefinită, toți punându-și să zâmbească respectivele danturi, perfecte, albe, sclipitoare. Lui Cipriano Algor i se păru de rău augur invitația, parcă își auzea ginerele anunțând pentru a suta oară că vor merge să trăiască în Centru de îndată ce va fi promovat gardian rezident. Parcă văd c-o să ajungem tustrei pe un afiș ca ăla, își spuse, au un cuplu tânăr, Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
moduri de a simți și de a comunica care nu mai sunt ale noastre, Chiar dacă ți se pare stranie comparația, pentru mine, gesturile sunt mai mult decât niște simple gesturi, sunt ca niște desene făcute de un trup pe altul. Invitația era explicită, dar Marçal s-a prefăcut că n-a înțeles, deși știa că venise momentul s-o atragă pe Marta la sine, să-i mângâie părul, s-o sărute încet pe față, pe pleoape, ușor, ca și cum n-ar simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
interes În privirea tovarășului său. Care se prezintă, la rândul său: — Hasan, fiul lui Ali Sabbah, născut În Kom, student la Rey, aflat În drum spre Isfahan. Această enumerare amănunțită Îl face pe Khayyam să se simtă stingherit. Este o invitație la a spune mai multe despre sine, despre activitatea sa, despre scopul călătoriei. Nu-i vede rostul și pune la Îndoială procedeul. Păstrează, deci, tăcerea, Își ia răgazul să se așeze și să se rezeme de perete, să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În caravanseraiul din Kashan”. Citind, nu-și poate Înăbuși un hohot de râs. Vartan, de-abia trezit În odaia vecină, vine să vadă ce-l poate distra atâta pe stăpânul său, după sângele rău din ajun. — Tocmai am primit o invitație generoasă: găzduiți, plătiți, apărați până la capătul vieții. — De ce mare stăpânitor? — Cel din Alamut. Vartan tresare. Se simte vinovat. — Cum de-a putut ajunge scrisoarea până aici? Am cercetat toate ieșirile Înainte de culcare! — Nu Încerca să afli. Sultanii și califii Înșiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
poporului persan, care așteaptă atâta din partea americanilor, Parlamentului, care ne-a angajat În ciuda tuturor presiunilor Îndurate, că Morgan Shuster este un străin ca toți străinii, un farangui. De Îndată ce-mi voi fi făcut cele dintâi vizite, va ploua cu invitații; diplomații sunt oameni curtenitori, primitori și cultivați, vorbesc limbile pe care le cunosc și eu joacă aceleași jocuri. Aș trăi fericit aici, domnule Lesage, Între bridge, ceai, tenis, echitație și baluri mascate, iar când m-aș Întoarce acasă, peste trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în ochii mei și la Maureen, care se preface că tocmai caută ceva într‑o trusă de machiaj. Stai așa. Doar nu cred că... — Janice, zic, încercând să‑mi stăpânesc tremurul vocii. Știi că vine. Ți‑a și răspuns la invitație! Sigur, Becky! zice Janice, cu privirea în pământ. Păi, cum zice și Angela, toate abia așteptăm să‑l cunoaștem. O, Doamne, nu mă crede. Simt cum un val de umilință îmi arde obrajii. Ce crede? Că am inventat că Luke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îngustați. — Și... cum se face că n‑a fost la slujbă? — N‑a vrut să întrerupă, spun după o pauză și mă forțez să zâmbesc cât mai natural. Ei... să nu te mai țin. Probabil că vrei să vorbești cu invitații. Da, spune Lucy după o pauză. Da, așa e. Îmi aruncă încă o privire suspicioasă, după care fuge foșnind spre maică‑sa și curând se strânge un grup în jurul lor, care se uită din când în când spre mine. Una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
timpul. Personalul hotelului îți zâmbește ori de câte ori te vede, și, când spui „mulțumesc“, îți spun „cu plăcere“, ceea ce n‑ar face niciodată în Anglia, doar ar mormăi ceva. Spre mirarea mea, am primit deja un minunat buchet de flori și o invitație la masă din partea mamei lui Luke, Elinor, care locuiește la New York, și încă unul de la mahării din televiziune cu care o să mă văd miercuri, și un coș cu fructe de la cineva de care nu am auzit, dar care se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
iau rimel gratis! — Vor lua cuvântul mai mulți invitați de marcă, intervine Judd. De pildă, Bert Frankel. — Pe bune? zic. Bert Frankel! Naiba să‑l ia pe Bert Frankel ăsta, n‑am auzit în viața mea de el! — Uite... am invitația chiar aici... spune Kent, căutând în geantă. — Ce păcat! mă aud zicând. Pentru că, de fapt, mi‑am făcut planuri să... vizitez Guggenheimul după masa asta. Uf! Nimeni nu se poate pune cu cultura. — Serios? spune Kent, părând dezamăgită. Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
scrie „Pentru un antrenor de tenis zdrobitor, cu mulțumiri“. Fiindcă am de gând să iau niște lecții de tenis la vară și o să vreau să‑i mulțumesc antrenorului, nu? Mai culeg vreo câteva, după care mă mut la raftul cu invitații. Sunt și mai și! În loc să zică pur și simplu „Petrecere“, zic chestii de tipul „Ne vedem la club, la brunch!“ și „Hai cu noi la o pizza!“ Cred c‑ar fi bine să cumpăr câteva din astea. Ar fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]